EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Haus Bergkristall [Obergurgl](încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Haus Bergkristall, Obergurgl — sus, sus, la munte, sus
Vara lui 2022 ne-a condus într-un circuit vestic, a cărui finalitatea avea, printre altele, petrecerea unui sejur la munte, în Austria. Îmi place Austria atât iarna, pentru toate facilitățile de excepție oferite celor care schiază, dar o ador pe timpul verii, fiind un adevărat rai al drumețiilor și al surprizelor. La fiecare pas, ai ceva original de văzut, fie că este vorba despre frumuseți naturale, fie că este vorba despre ceva creat de om.
După a doua noapte de cazare petrecută lângă Viena (vezi impresii) am ales să urcăm cât mai sus, și am ales o cazare în zona Tirol, la Obergurgl.
Date sumare despre stațiune
Obergurgl este o stațiune turistică din Alpii Otzatal, la 14 kilometri de Solden, la bază fiind un sătuc cu cca. 400 de locuitori, crescători de animale, îndeletnicire pe care o practică și în prezent. Aici pot ființa, laolaltă, hoteluri de 4 și 5 stele cu ferme mai mari sau mai mici de cai, de porci, găini, capre sau oi. Stațiunea este situată la aproape 2000 de metri, mai exact la 1930 de metri altitudine. Din localitate se ajunge ușor în Italia. Zona este extrem de ofertantă din punct de vedere turistic.
Am găsit puține informații despre ce se poate face, de aceea am plecat cu inima puțin îndoită, dar o dată ajunși acolo am avut de unde alege: trasee montane pentru toate tipurile de oameni, cu diferite forme de rezistență fizică, muzee, sate preistorice, parcuri de distracții, restaurante celebre (Clădirea iceQ unde s-a filmat o scenă din Spectre). Totul ne-a plăcut, dar în minte mi-au rămas pentru totdeauna văile străbătute de cascade asemenea unor văluri delicate de mireasă.
Pentru 5 nopți am stat la Haus Bergkristall, cotată pe booking cu nota 8.9. Pensiunea este la intrarea în Gurgl, dar foarte aprope de centru, de zona cu magazine și restaurante. În apropiere se găsește și un magazin alimentar. Aici am ocupat o camea cvadruplă. Locul de cazare s-a dovedit a fi grozav, am avut parte de liniște, aer curat, o priveliște fabuloasă asupra munților, un mic dejun cu specific austriac – deci delicios – și timp pentru a explora zona. Pensiunea este administrată de o familie lărgită, aici trăiesc 3 generații. Pe lângă administrarea pensiunii se ocupă cu creșterea animalelor, care în perioada în care am fost noi erau într-un alt loc și cu creșterea găinilor pentru ouă. În fiecare dimineața, pe treptele pensiunii, gazdele puneau cofrage cu ouă, iar cei dornici le luau și lăsau banii într-o farfurioară. La micul dejun am avut în fiecare dimineață, ouă proapete, producție proprie.
Pensiunea are 3 etaje și oferă cazare în camere sau apartamente. Mașina se parchează în partea laterală a pensiunii, fără costuri suplimentare. Wifi gratuit.
Noi am primit o cameră la etajul 2, cu un balcon larg, decorat cu celebrele lor flori curgătoare, cu vedere spre cascadele ce străbăteau sinuos vărfurile munților și spre restul stațiunii.
La parter este zona de luat micul dejun si recepția. Vizavi, bucătăria pensiunii, în care se poate depozita, la cerere, orice la frigider. Tot la parter se găsește o cameră de joacă pentru copii, dar ai noștri nu au optat pentru ea, nici timp nu am avut, nici vârsta nu mai este cea a jucăriilor. Pentru perioada de iarnă, turiștii au spațiu pentru a-și depozita skiurile și o saună finlandeză. Pe scări se urcă înspre camerele superioare. De pe pereți ne priveau chipuri de oameni harnici ai muntelui, duși de mult timp, într-o altă lume, după ce au muncit la construirea aceleia în care am poposit și noi pentu câteva zile. Scări de lemn, construite de oameni care au lucrat lemnul și au crescut animale. Apoi, am început să lucreze pentru ceea ce timpul modern le-a oferit, turismul.
Camera este simplă, cu un pat matrimonial larg, cu lenjerie albă, curată, fină, cu o canapea extensibilă, două noptiere de o parte și de cealalată a patului, cu veioză deasupra patului, un dulap mare, o masă generoasă, două scaune. Pe jos, mochetă. Lângă canapea, o comodă cu un televizor. Sincer, nici nu l-am pornit. Sistemul de încălzire este asigurat de două calorifere, care au dududit în nopțile de iulie aproape geroase. La geamuri, perdele și draperii în nuanță orange. Spațiile de depozitare sunt generoase, ne-au intrat toate bagajele fără a ne simti înghesuiți. In cameră nu există răcitor. Un element care îi oferă un farmec în plus este terasa balcon, o zonă largă, cu măsuță și fotolii, în care seara am băut un pahar de vin, înfofoliți în pături, privind stelele ce păreau atât de aproape...
Baia este de dimensiuni medii, clasică, fără elemente moderne, cu duș, chiuvetă, vană, cu produse de igienă, apa caldă și rece, totul scârțâia de curățenie.
Micul dejun excelent se servește în sala de mese de la parter. Fiecărei camere îi este alocată câte o masă în mijlocul căreia zâmbește câte o vază micuță cu flori. Sistemul de masă este bufet suedez, mereu atentă la solicitările oaspeților este chiar proprietara. Se pot alege dintre câteva feluri de mezeluri, brânzeturi, legume (roșii, ardei, castraveți), cereale, lapte, cafea, ceai, cacao, pâine și chifle de mai multe feluri, unt, miere, dulcețuri preparate în casă, ouă gătite la cerere. Sala de mese este luminoasă, în nuanțe de albastru și portocaliu, iar pe unul dintre pereți tronează un tv mare, care funcționa pe postul local, de unde se emiteau informații în legătură cu starea vremii din ziua respectivă în localitate și împrejurimi și alte informații utile referitoare la obiectivele turistice ale zonei.
Concluzii
Gazdele, familia Gruner, sunt niște oameni cu zâmbetul pe buze, comunicativi și plăcuți. Pensiunea nu este, cu siguranță, un hotel de 5 stele, ci un loc simplu, rustic, alpin, cu un farmec aparte. Noi am vrea să revenim, poate și pentru că băiatul cel mic și-a uitat-o aici pe Marmo, o marmotă micuță, achiziționată cu un an înainte, dintr-o altă zonă montană a Austriei...
Trimis de sunflower in 07.04.24 18:43:19
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.
- Alte destinații turistice prin care a fost: Austria toată ne place!
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sunflower); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.87405353 N, 11.03183274 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Interesant, bine scris
-
Mutat în rubrica "Haus Bergkristall [Obergurgl], SOLDEN" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
@sunflower: Austria este minunată în orice anotimp pentru peisajele cu munți încărcați de zăpadă sau plini de păduri verzi, din care ies creste golașe - absolut fantastice.
Am stat la Hotelul Hirschen (Cerbul) - P16 într-o iarnă în care ne-am bucurat de o vacanță de schi excelentă, cu multă zăpadă. Mergeam la schiat în Solden și Hochgurgel. Și acum mai primesc oferte de la ei, inclusiv prin poștă.
Termele din Langenfeld (din apropiere) mi s-au părut întodeauna cele mai frumoase din toată Austria. Au trei piscine exterioare pe niveluri diferite, legate intre ele printr-o piramidă centrală cu scară, de unde sunt accesate piscinele. Ce poate fi mai frumos decât să stai în apa caldă și să privești la munții înzăpeziți? Sublim!
Văd că acum termele se numesc Aqua Dome.
Felicitări pentru vacanța în această zonă!
@k-lator: multumesc pentru popas! Asa este, Austria este o țară fantastică indiferent de anotimp! Am fost și la celebrele Aqua Dome și ne-a plăcut foarte mult. Vă doresc k-lătorii minunate!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)