Mai bine la Hanul cu Urși...

TIPĂREȘTE

Cum spuneam ne-am hotărît în pripă să (re)cucerim platoul Bucegilor. De aceea nici n-am avut timp să rezervăm camere. Până la urmă găsim noi ceva, ne-am spus. Și cu ideea asta am plecat.

Citisem pe AFA că o cameră la Cuibul Dorului este ceva în jurul a 60 RON. Cum oricum nu puteam să urcă pe drumul spre Piatra Arsă caci era închis până la ora 10:00, am profitat să mergem să rezervăm camere la Cuibul Dorului (chiar acolo era pusă bariera). Dar stupoare, ni s-a comunicat așa, în scârbă un preț de 112 RON. De fapt nu ni s-a comunicat decât ceva de genul „Da ce domne tu nu vezi, că scrie mare acolo”. Și noi cinci persoane chioare. Ne-am și hotărît – cum ajungem în București cum ne punem/schimbăm ochelarii. Cum așteptările erau altele relativ la preț și adunând și scârba cu care am fost tratați mi-a ieșit cam scump.

Am întrebat la Piatra Arsă de cazare, aveau și ei camere dar puteau să facă intrarea abia după ora 12:00. Cum era 11:0 ne-am decis că vedem la întoarcere ce vom face, nu am făcut rezervare căci în mintea mea mă gândisem că ar fi ideal (relativ la planurile de a doua zi) să ne cazăm la Zănoaga. Am sunat dintre jnepeni în drum spre Babele la Zănoaga, dar doamna de la Zănoaga ne-a spus că nu face rezervări, cine vine ăla se cazează. Ar fi fost 90 RON pe noapte. Cum încercarea de a o convinge în a rezerva totuși două camere a eșuat a rămas că vom vedea la întoarcere unde ne cazăm.

Așa că la ora 8 seara, după ce ne-am întors de pe traseu, am sunat la Zănoaga. Din păcate ultimele camere fuseseră ocupate cu o oră două înainte. Bineînțeles că nici la Piatra Arsă nu mai erau camere libere, așa încât am decis să coborâm. Chiar am întrebat-o a doua pe cabaniera de la Zănoaga a doua zi de ce nu avrut să ne țină rezervate camerele. A spus că a pățit de multe ori să fie anunțată de turiști că vin și nu și-au onorat promisiunea. Ca de obicei neserioșii sunt cei ce strică ordinea firească a lucrurilor.

Am sunat la Cuibul Dorului de lângă cabană sperând că la telefon camerele sunt mai ieftine și lumea mai drăguță. Aveau camere libere (logic zic eu) dar prețul era același.

Am sunat și la Cota 1000 unde un domn drăguț ne-a spus că are camere libere. Camera dublă era 110 RON din care 20 de RON micul dejun. Am decis să ne cazăm aici (este chiar pe șoseaua spre Târgoviște imediat după ce se trece de drumul spre Piatra Arsă).

Așa că în 10 minute am ajuns la Cota 1000. De abia așteptam să ne cazăm. Când stupoare, vedem că restaurantul este plin de bărbați în jurul șprițului. Un bidon alb mare de vin trona impunător pe masă. Dar cel mai rău era că fumul de țigară era atât de gros încât îl tăiai cu cuțitul. Cred că era organizat un fel de team building clasa a II-a cu sechele din întrunirile tovărășești de pe vremuri. Nivelul de decibeli era și el foarte ridicat oamenii fiind deja la nivelul la care fiecare avea ceva de spus dar vorbeau toți odată.

Dintr-o dată ne-am dezumflat, copiii trebuiau să mănânce ceva. Iar acolo nu era mediul cel mai propice.

I-am spus recepționerei că noi am rezervat camera mai devreme dar că din păcate nu putem sta, căci copii nu pot lua masa acolo. Însă recepționera extrem de drăguță ne-a spus că mai au un restaurant Hanul cu Urși la 100 m mai jos. Ne-am luminat un pic la față, dat fiind că deja era întuneric și devenea din ce în ce mai dificil de găsit o soluție de cazare. Prietenul meu a cerut cheia de la o cameră să vadă cum sunt camerele în hotel. Mai erau camere libere doar la etajul 4. Spre rușinea mea l-am lăsat pe el să urce, căci pe mine mă pufnea râsul. Făcusem o febră musculară încât de-abia mă puteam deplasa pe orizontală d-apoi pe verticală. Eu pe jumătate mă rugam să nu îi placă gândindu-mă la șansele reduse de a ajunge sus (ușor de intuit că nu există lift). Fetele ne așteptau între timp în mașină. A coborît și a spus că este relativ OK camera dar pe fața lui nu se citea neapărat mulțumirea, dar fiind un tip rațional se gândea că nu mai aveam prea multe variante la acea oră.

Ne-am dus să vedem restaurantul și era chiar OK. L-am lăsat pe Adrian și pe fete la restaurant și eu m-am dus să achit camerele. Când ajung, recepționera m-a întrebat dacă ne-au plăcut camerele. Eu m-am arătat mirat, nu înțelesesem că sunt și camere. Aici cred că e momentul să spun că atât recepționera cât și domnul cu care vorbisem la telefon (foarte posibil chiar patronii hotelului) au fost extrem de drăguți și amabili. Oare cine spunea că în România nu se poate face turism? Au insistat să vedem camerele de la Hanul cu Urși. I-am sunat pe colegii mei de suferință și s-au dus să vadă camerele. Au părut extrem de încântați, așa încât am plătit și am rezolvat. Mai era o problemă căci la ora 22:00 se închidea restaurantul. Cei de la recepție, ne-au spus să fim fără grijă – nu se va închide restaurantul până nu vom fi serviți. Apoi m-am dus și eu la restaurant.

Am lăsat bagajele în mașină și m-am dus la masă. Adrian era încântat peste măsură de camere și m-a rugat să mă duc să văd camera mea. Eu am declinat invitația, făceam economie de energie...

Părerea generală asupra mesei a fost una pozitivă, fără a ridica însă mari pretenții. Dar chiar nu era nevoie de mai mult. Servirea destul de bună, mai ales că eram singurii clienți (și ultimii) și cam vroiau să plece. Ba chiar fata mea a fost extrem de încântată de mâncarea pe care a ales-o. Avea și un nume interesant pe care însă nu îl mai rețin. Prețurile civilizate. Când am primit tot ceea ce am cerut ne-au întrebat dacă mai dorim ceva și s-au retras cu mențiunea că nu trebuie să ne grăbim.

Când am ajuns în cameră i-am dat dreptate prietenului meu, camera era extrem de frumoasă și cochetă. Fiecare familie a trecut în camera ei și ne-am dus la culcare. Patul a fost extrem de comod iar salteaua una cu adevărat foarte confortabilă. Chiar dacă nu foarte mare (și ce am fi făcut cu o cameră mai mare?) aveai un sentiment de plăcere. Dulapul era inutil în cazul nostru. Am remarcat în mod deosebit bateriile de duș și chiuvetă. Televizorul LCD cred că avea diagonală de 60 cm. Deși chiar la stradă nu am auzit zgomot pe parcursul nopții (acum nu pot băga mâna în foc că nu se auzea nimic căci am dormit buștean). În plus vederea pe fereastră era mirifică, înconjurați fiind de conifere.

Toate facilitățile de la hotelul Cota 1000 erau în egală măsură și la dispoziția celor cazați la Hanul cu Urși (piscină acoperită încălzită, saună, masă de biliard, etc. Inutil de spus că nu am folosit niciuna din aceste facilități.

Și masa de dimineață a fost una acceptabilă. Practic din banii de cazare aveai 10 RON pentru masă iar dacă depășeai suma plăteai diferența. Oricum noi ne grăbeam căci ne așteptau Cheile Zănoagei, Peștera Ialomicioara etc.

Prietenii mei s-au mai cazat de atunci de vreo patru ori la Hanul cu urși ceea ce demonstrează că le-a plăcut cu adevărat. Și eu aș a fi ales din nou această variantă dar nu am mai avut drum pe acolo...

---

VIZUALIZĂRI: 5030 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI