EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Complex Moara Drăgăicilor, un rustic elegant
Rezervarea a fost făcută din scurt, hanul e la șosea, pe E85 nr 1, la marginea orașului Buzău. L-am ales pentru că ne era în drum, mi-a fost utilă poziționarea acestuia deoarece mă puteam „învârti” prin zonă.
Un alt criteriu de selectare a fost prețul mare, m-am gândit că e un loc de tranzit și speram ca lumea să-l ocolească fiind scump și așezat la marginea unei șosele foarte circulate. Eram la început de pandemie, doream libertate fără aglomerație.
N-am greșit cu nimic, a fost o alegere înțeleaptă, nu cred că erau nici 5 camere ocupate, oamenii caută ceva ieftin pentru tranzit dar și peisaje montane pentru o cazare în zona Buzăului.
Complexul Moara Drăgăicilor cuprinde:
Pensiunea Crâșmărița din Buzău, locul în care ne-am cazat noi
Cabana Harțagu, la 95 de km de Buzău, într-o zonă izolată
Restaurantul cu terasă, cu specific tradițional românesc
Un superb salon de evenimente „boierești”
O cramă, acum era închisă din cauza virusului
O curte interioară decorată cu gust, cu piscină și un foișor
despre SERVICII
La Crâșmăriță dar și la terasa din curtea interioară, personalul a fost tânăr, politicos, amabil, toți erau echipați corespunzător stării de alertă în care ne aflam.
În interiorul hanului am purtat mască, toată lumea era mascată :), asta înseamnă responsabilitate și respect d. p. m. d. v.
Servicii de calitate, curățenie peste tot, pensiunea – boutique este decorată în stil boieresc, este un adevărat muzeu, totul strălucește și miroase frumos. Dispensere cu dezinfectant am zărit peste tot prin pensiune, terasă, toalete.
despre CAMERE & COND. CAZARE
Intrarea în pensiune se face din șosea. Parcarea e mare, gratuită, la marginea șoselei sau în dreapta restaurantului tradițional.
La etajul unu, deasupra Cramei Voievodale era un hol lung, mochetat, mărginit de un salon boieresc (de mare senzație pentru mine) și de o sală de conferințe.
Recepția este micuță, un tânăr „mascat” ne-a întâmpinat politicos, am primit camera la etajul 2, am plătit cu cardul, am primit și dovada plății.
Camerele sunt situate la etajele 2,3 și 4 (mansardă), nu există lift, camerele ieftine sunt la mansardă. Eu am primit ce-am rezervat, o dublă cu balcon, cu vedere la curtea interioară, la piscină.
Scările sunt îmbrăcate cu piatră, perdeluțele sunt din pânză, au broderie manuală, sunt superbe.
Holurile pensiunii sunt parchetate, acoperite cu covorașe vesele, cu motive geometrice, pereții sunt albi, în contrast cu decorațiunile mai mult sau mai puțin lemnoase.
În tot hanul miroase a flori de câmp, pereții sunt acoperiți pe alocuri cu diverse tablouașe, adevărate pete de culoare, o încântare pentru ochi.
Am avut cartele pentru cameră, am intrat în hol, acolo am descoperit dulapul cu rafturi și umerașe, două halate de baie, papuci, seif, perne, pilote. Lângă dulap era un cuier și un suport pentru valiză.
Camera mea a fost cea mai frumoasă din tot hanul, e promovată pe site-ul lor, suficient de mare dar foarte încărcată cu mobilier din lemn masiv, obiecte deosebite.
Nici nu știu care piesă era piesa de rezistență a camerei, de obicei e patul încadrat de noptiere, acum îmi fugeau ochii la fiecare element, la șemineu, birou, camere, aplice, telefon, perdele, ramele oglinzilor, galerii, covoare.
Parcă eram într-un film vechi, mirosea a levănțică, a lemn, a curat, A. C., TV și minibarul erau singurele chestii moderne din jurul meu.
Minibarul era gol (din cauza pandemiei), tv-ul era slim și avea destul de multe posturi, wi-fi funcționa bine, A. C. nu l-am folosit.
Prize aveam suficiente, telefonul vintage era funcțional, șemineul avea o veioză în interior, am aprins becul și-am făcut focul în „sobă” , totul era minunat.
Patul avea saltea foarte confortabilă, lenjeria albă, din bumbac, pernele pufoase și mititele.
Baia de mărime medie era placată cu gresie și faianță maro, am avut consumabile în dulăpior, n-a lipsit h ig, nici feonul. Prosoapele erau multe la număr, albe și pufoase.
Dușul avea și zid și prag dar și „mușama” , apa avea presiune, a fost totul perfect.
Balconul era mare, mobilat cu două scaune, n-am avut măsuță, n-am avut scrumieră.
Vis-a-vis de han e un service auto, acum e totul ok, citisem că în acel spațiu era mizerie și un peisaj dezolant. Nu pot spune că acum s-a mutat cine știe ce munte/peisaj acolo și s-a schimbat decorul, dar pot afirma că n-am văzut mizerii, gunoaie-n jur sau alte urâțenii.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
MD a fost inclus în preț, era sistem bufet, servit pe terasa din curtea interioară. Ospătarii aveau măști și mănuși, dezinfectau mereu totul, mesele erau distanțate. Se putea mânca MD de la ora 7,30 la ora 10. Inițial, la începutul nebuniei, ospătarii serveau MD la mese.
Din lipsă de turiști au renunțat, fiecare turist se putea servi singur, acest han e un loc de tranzit, nefiind mulți oaspeți nu ne-am intersectat cu nimeni, oamenii mâncau și plecau la drum, i-am zărit de la balcon la primele ore ale zilei.
Îndestulător a fost micul dejun, destule preparate, câteva mezeluri, cârnăciori, ouă, lapte, ceai, cafea, suc, o să pun poze ca să nu mai obosesc cu detalii, știu sigur că am avut de toate și tot ce-am gustat a fost foarte bun. Da, doar am gustat, cafeaua e baza unui md pentru mine și aceea a fost excelentă, mi-a fost adusă de ospătar la masă.
Pentru că timpul nu-mi permite să scriu separat despre restaurant, vă scriu mai jos câteva rânduri, vă recomand cu drag restaurantul.
Prânzul l-am luat acolo, servirea bună, timpul de așteptare a fost normal, ciorbița de cocoș și „Gustarea Casei” au fost delicioase, limonada și cafeluța, lipia și fresh-ul, toate au costat 106 lei.
Cina a fost un răsfăț, eram sătui de prin alte locuri din județ dar tot am coborât la terasă, trebuia să ne relaxăm la un pahar de vin, după ce ne-am ospătat cu creier pane și un bulz Penteleu. N-am rezistat și am comandat clătite cu bezea și plăcintă de casă, doar pentru a le gusta. Cina a costat 112 lei.
Toaletele de pe terasă erau mititele, curate, decorate frumos, aveau consumabile și dezinfectanți.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Nu cred că e o destinație preferată de turiști (pe asta m-am bazat si eu și n-am greșit), e la marginea șoselei, cu prețuri mai măricele, la 15 km de Sărata Monteoru, 115 față de București, lângă râul Buzău, la marginea orașului. Un han frumușel, mai mult pentru tranzit, cred.
Restaurantul aferent este foarte căutat de trecători, e mai mereu aglomerat, noi n-am stat deloc acolo pentru că am fugit de oameni, are prețuri peste medie dar preparatele sunt multe și gustoase. Am avut același meniu și bucătar și noi, cei din curtea hanului. Deci, dacă vedeți aglomerat la restaurant, intrați în curtea domnească a hanului, pe lângă cramă, și poate aveți șansa să nu fie multă lume acolo.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Eu am perceput hanul exact așa: un loc de dormit, la margine de drum, cu o curte interioară și cu restaurant. Bun pentru un popas pentru cei care se află în drum către nordul sau estul țării. Bun pentru explorarea împrejurimilor buzoiene, în cazul nostru.
Distracție în vreme de pandemie? Nici gând, poate în vremuri mai bune... Relaxare? Da, la terasa din curtea interioară și nu numai, la piscină și prin grădină. Dar te poți relaxa admirând interiorul hanului, obiectele sunt deosebite, eu m-am plimbat peste tot, am profitat de lipsa turiștilor, a fost perfect.
Trimis de krisstinna in 10.09.20 19:26:58
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krisstinna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.17547600 N, 26.82565700 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@krisstinna: Am citit cu mare placere cele scrise de tine asa incat cand a venit vemea pozelor ma cam asteptam la ce am de vazut, vazand insa numarul pozelor (stiind ca nu pui poze doar de dragul numarului), mi-am da seama ca este chiar mai mult decat era in text, si asa a fost, si chiar daca nu este locul preferat de turisti, cred ca este perfect sa revii dupa o zi de preumblari si sa te astepte ceva frumos.
O recomandare excelenta, feliciari, votat cu mare drag.
Foarte fain! Cunosc locul, pe harta mea Booking e marcat cu o inimioară, doar că nu i-a venit rândul. În schimb, acum vreo 2-3 ani, venind dinspre Brașov cu niște colegi, ne-am oprit să mâncăm la restaurantul de la han. Țin minte că tot ciorba de cocoș mi-a făcut cu ochiul!
Bravo, felicitări pentru alegere și pentru expunere!
Am fost de mai multe ori aici si imi place locul. Cand e aglomerat, se asteapta insa mult.
Numai bine! ????
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@mishu: Da, așa e. A fost o reală încântare să ne întoarcem din drumeții într-un loc minunat, cald și... „gustos”
Poze pun mereu pentru detalii, mă gândesc că pot fi mai clare, mai utile decât „povestea” mea.
Mulțumesc de vizită
@crismis: Deci știi gustul ciorbiței Crâșmăriței Adevărul e că erau foarte multe preparate care ne făceau cu ochiul, sper să mai am ocazia să vizitez hanul, măcar pentru bucatele... boierești.
@Dan&Ema: De-aia am și dat indicații despre interiorul curții hanului, oricine poate merge în foișor sau în cramă să guste ceva, în caz de aglomerație pe terasă. E un amănunt bun de luat în seamă.
Sincer, mereu am avut de așteptat în restaurante aglomerate, bucatele bune sunt mereu recomandate de oaspeți și în unele zile acestea (restaurantele) devin foarte solicitate.
Hanul ăsta e renumit pentru mâncarea bună, cei înfometați (și nu numai) opresc mai mereu acolo. Ți-am citit articolul (mulțumesc pentru recomandare) și știam detaliile
Mulțumesc de vizită!
@krisstinna: foarte fain! Am fost si noi acolo acu mulți ani și ne-a plăcut tare! Mă bucur tare mult că au păstrat standardul ridicat! De altfel am scris și eu câte ceva , la vremea respectivă: vezi impresii
Bravo! Felicitări pentru alegere și pentru articol!
@robert: Normal că te-am citit, am văzut ca e de bine, chiar dacă impresiile erau mai vechi am mers pe mâna ta, mă bazez pe cuscrii mei
In articol scriai că tu nu prea scrii despre cazările din țară, pe motiv că sunt recenzii destule. Ei bine, uite cât de utile sunt aceste recomandări combinate cu alte note de pe alte saituri de rezervări
Mulțumesc, cuscre!
@krisstinna: hehehe s-au schimbat multe de-atunci. Inițial nu scriam nici despre localuri, până am început cu Luisiana!
Cu plăcere și călătorii inspirate vă doresc!
@robert: Luisiana... hmm mi-e dor de Robert să-mi cânte iar eu sa dansez alături de el Mi-e dor de jazz
Minunată recomandare!!!
”Crâșmăriță din Buzău,
Ptiu! Bătu-te-ar Dumnezeu!
Inima mi-ai pus pe foc,
Pace nu mai am deloc!... etc., etc.
Gândul m-a dus imediat la celebrul cântec interpretat de Benone Sinulescu, citind că acest complex are în componență și „Crâșmărița din Buzău” .
Este un loc deosebit, de care n-am mai auzit până acum, noi călătorind cu trenul n-aveam cum să-l fi descoperit, precum colegii noștri care au scris ecouri mai sus! Locul (cazarea) este deosebit de frumos, mobilierul din lemn masiv modelat și sculpat - pe alocuri - din interior este de calitate și ales cu mult bun gust.
Mi-a plăcut, în mod deosebit, căminul din camera voastră și telefonul, amândouă stil „vintage”! Dacă telefonul știu - și se vede - că este din metal, nu cred că pot să spun același lucru despre căminul din cameră, luminat în interior cu veioză! Poate fi stucatură care să imite metalul, daaaaaar, dacă este metal (bronz sau fontă), „jos pălăria!” Ar fi - după părerea mea - piesa de rezistență a întregii pensiuni!
Felicitări pentru inspirația de-a alege un loc deosebit, despre care am aflat datorită ție! Alegeri inspirate și de-acum încolo!
@doinafil: Șemineul era din metal, l-am pipăit de câteva ori, nici mie nu-mi venea să cred că am în față o asemenea frumusețe. Când i-am deschis ușa m-a certat domnul C., zicea că el nu plătește nimic dacă stric ceva
„Nu vezi că-s piese de muzeu toate lucrurile astea?” Așa-mi zicea când atingeam obiectele din han
Am fost foarte încântată, recunosc. Și de han și de restaurant, de personalul foarte atent și grijuliu, am rezervat din scurt o cameră și nu am regretat alegerea făcută. De obicei am emoții din cauza domnului, vreau să-i placă și lui, de data asta emoțiile erau amplificate din cauza virusului, doream distanțare fără virusare.
Mulțumesc, vă îmbrățișez cu drag!
@krisstinna: Rustic elegant este descrierea perfecta!
Eu am perceput hanul exact așa: un loc de dormit, la margine de drum, cu o curte interioară și cu restaurant. Bun pentru un popas pentru cei care se află în drum către nordul sau estul țării.
Pai cam asta a insemnat hanul de cand a aparut el ca si spatiu de cazare. La hanul de pe drum oprea drumetul obosit pentru un blid cu mancare si-un loc de ohihna!
Iar "Crasmarita din Buzau" a fost o intoarcere in timp multumita obiectelor "de muzeu", a arhitecturii si, de ce nu, a bucatelor. Au readus atmosfera de secou XVII-XVIII si inceput de XIX. dexonline.ro/intrare/han/24486
Si daca i-a placut si dragului domn C, cu atat mai minunat.
Pret mare? Am citit despre cazari la juma' de eleganta si competenta cu bani mai multi! Deci, nu e scump!
Mi-a placut si l-am retinut! ????
Am acordat cu drag votul cu nr. 50!
@silvia tudoran: Te îmbrățișez cu mare drag, mulțumesc de vizită!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)