EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Guesthouse Sava, un loc bun de popas în drumul spre Dalmația sau Italia
Cum sejurul nostru programat la început de iunie, în Grecia a trebuit să mai aștepte, îmi mai pierd timpul „răsfoind”amintiri din plimbările trecute. Așa am ajuns și la săptămâna petrecută în septembrie 2018, în Croația. Și așa mi-am amintit că nu am scris nimic despre această călătorie, deși a fost una excelentă. Ca atare, să începem cu începutul.
Am ajuns în Slavonski Brod cu mașina personală, pe drumul devenit pentru noi deja clasic: Pitești - Craiova - Porțile de Fier - Belgrad - Zagreb - Vodice. Cum lungimea acestui traseu este de minim 1200 km, ceea ce înseamnă vreo 14 ore de condus întins, a fost, evident, nevoie de un popas intermediar pe traseu. Așa că, după vreo 700 de km și 9 ore de șofat (plus pauzele), am poposit pe la sfârșit de după-amiază de început de septembrie, pe malul râului Sava, în frumosul și pitorescul oraș croat Slavonski Brod (al cărui nume înseamnă, în limba comună a slavilor de sud, Corabia slavă) .
Am ales ca loc de popas Pensiunea Sava, situată pe strada Šetalište Braće Radić, la numărul 16, chiar peste drum de faleza de-a lungul râului Sava, ce constituie, pe o bună lungime a sa, granița naturală dintre Croația și Bosnia-Herțegovina.
Făcusem rezervarea pe booking.com, având doar câteva cerințe minime, pentru că doream doar un popas de o noapte: cazare curată, decentă, cameră cu baie proprie, parcare asigurată pentru mașină. Am găsit aceste condiții la pensiunea Sava, unde am închiriat pentru o noapte o cameră dublă mică, la prețul de 25 €pe noapte.
Pensiunea este situată chiar la strada peste care este, cum spuneam, faleza de-a lungul râului;cum este situată central, este absolută nevoie de un loc de parcare, altfel, e greu de găsit unul public. Chiar la parterul clădirii pensiunii se găsesc șase locuri de parcare (așa cum se vede în fotografiile atașate).
despre SERVICII
La sosire am fost întâmpinați de gazdă, vorbitoare de engleză, care ne-a prezentat cazarea și pe care nu am mai văzut-o deloc după aceea, întrucât a doua zi am plecat dimineața devreme.
Amabilitatea gazdei nu ne-a surprins, acest lucru fiind o caracteristică a croaților, în general.
despre CAMERE & COND. CAZARE
Camera dublă mică rezervată are intrarea din curtea interioară a proprietății, se află la parter și este cu adevărat mică: are doar 10 mp, astfel că e loc doar pentru un pat dublu și un birou cu un scaun. Biroul are la partea de deasupra și un dulap de haine.
Baia anexată este și ea de dimensiuni reduse, dar este dotată cu cabină de duș, uscător de păr, prosoape și articole de toaletă.
În cameră se mai află un televizor cu ecran LCD, cu multe canale prin satelit, pe care nu am avut timp să le urmărim și un aparat de aer condiționat, strictul necesar pentru confortul necesar la sfârșitul unei zile de drum întins.
Curățenia a fost la ea acasă, iar de dormit, am dormit neîntorși...
Trebuie să recunosc faptul că nu pot spune nimic despre Wi-Fi, pentru că, deși este prevăzut printre serviciile incluse în preț, nu l-am folosit din lipsă de timp.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
La pensiune nu există nicio modalitate de a lua masa, dar oricum, în apropiere se găsesc o mulțime de locuri pentru această activitate.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Poziția pensiunii este una excelentă, se ajunge foarte ușor de pe autostrada A3 (Belgrad - Zagreb) și este practic în centrul orașului. Totodată, fiind chiar pe faleza râului, este o poziție ideală pentru cei dornici să-și înceapă ziua cu o alergare pe malul râului (ceea ce am făcut și eu, înainte de plecare).
Spre est de pensiune, tot pe malul râului Sava, se află Mănăstirea Sfintei Treimi și o zonă frumoasă și liniștită. La vest, la vreo 200 m, se ajunge la o stradă perpendiculară pe cea de-a lungul râului, care este strada pietonală centrală a orașului. La mijlocul acesteia se află și o piață, care dă și numele străzii, Trg Ivane Brlić Mažuranić, cu o fântână arteziană. De-a lungul străzi găsiți, evident, cafenele, terase, baruri, restaurante, sedii de bănci, magazine de firmă, iar la capătul acesteia se găsesc și niște clădiri administrative. Ceva mai la vest de această stradă se ajunge la Brodska tvrđava, Cetatea Brod, unde, printre altele, dacă aveți timp, puteți vizita Muzej tambure, inaugurat în 2013, în cazemata fortăreței și care este, așa după cum se laudă administratorii, singurul muzeu al tobelor, din lume.
La vestul parcului se găsește punctul de control la frontiera cu Bosnia, trecerea spre această țară făcându-se pe un pod.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
La pensiune, în afara organizării unui grătar, utilizând dotările din curtea interioară, nu există alte posibilități de distracție, dar cu siguranță, în oraș veți găsi destule posibilități, multe dintre ele chiar în apropierea pensiunii.
Oricum, pensiunea Sava este de luat în seamă ca loc de popas de o noapte, pentru cei aflați în drum spre Coasta Dalmată sau spre Italia. Și dacă aveți mai mult timp, puteți zăbovi o zi sau câteva pe aici, e un oraș frumos!
Trimis de Costi in 08.06.20 14:18:37
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.15260000 N, 18.01450000 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Guesthouse Sava, SLAVONSKI BROD" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc) @webmasterX:
Da, e OK.
@Costi:
”Camera dublă mică rezervată are intrarea din curtea interioară a proprietății, se află la parter și este cu adevărat mică: are doar 10 mp
acum sa nu crezi ca rad cumva, pana si cabina mea din croaziera a fost mai mare, insa muuuult mai mare la pret.
Nu am comentat niciodata alegerile facute in materie de cazare (nici alte alegeri), iar in acest caz cred ca a contat asa cum ai spus si tu, cazarea sa fie decenta si sa aveti loc de masina avand in vedere ca va continuati drumul, iar ca bonus a fost pretul, asa incat recomandarea este foarte buna avand in vedere ca multi fac acest drum.
Si mai exista situatia in care daca cazarea este pre buna, parca iti pare rau ca nu mai stai macar o zi.
Iar oraselul chiar arata bine, asa incat ati reusit sa va si relaxati.
Felicitari, votat cu mare drag.
@mishu:
Da, așa este. În plus, pentru cei mai pretențioși, la etajele I și II, sunt camere superioare și apartamente. Evident, mai spațioase, dar și mai scumpe...
Mulțumesc pentru... citire.
Chiar aș mai fi stat o zi, dacă nu aveam deja cazarea la Vodice deja plătită, începând cu ziua următoare...
Pensiunea pare un bloc mai modern din peisajul orasului.
Sava si falezele ei sunt probabil atractiile locului.
Am vazut si mireasa, sa le fie de bine, sau cum se spune, sper sa-mi mearga bine ca am cale lunga astazi.
Gata, pe cai, numai bine! ????
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)