GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Seara greceasca - ritm si pasiune
Se spune ca grecilor daca le iei cafeaua, tigara si dansul i-ai desfiintat ca natie. Nu stiu daca este adevarat sau nu, dar ce stiu cu siguranta este ca daca sunt veseli, tristi, fericiti sau se prabuseste lumea in jurul lor, ei DANSEAZA.
Cine a fost in Grecia si nu a participat macar o data la o seara greceasca, nu stie ce a pierdut. Muzica si dansurile traditionale intr-o taverna in creierii muntilor dezvaluie adevaratul sprit grecesc, acel „kefi” pe care l-am descoperit in filmul „Zorba” si in altele care i-au urmat.
Dar dansurile grecesti nu se rezumă la ce am vazut noi prin filme. Exista 24 de dansuri de baza, pe care s-a improvizat si au luat nastere alte dansuri, ori s-au creat combinatii de doua dansuri care au format unul nou. N-am sa le enumar pe toate pentru ca nici eu nu le stiu, iar cine doreste un istoric complet are la dispozitie site-uri specializate.
Distractia cuprinde dansuri panelenice (cunoscute si interpretate in orice zona) si dansuri specifice fiecarei zone etnofolclorice.
Primul dans panelenic, cu care se deschide orice program, este Syrtos (dans in sir). Este unul dintre cele mai usoare dansuri, se executa in semicerc, iar la finalul programului sunt invitati toti cei prezenti sa se alature dansatorilor mai mult sau mai putin „profesionisti”.
Faptul ca cercul nu se inchide, da posiblitatea cat mai multor persoane sa se prinda in dans si sa renunte atunci cand nu le mai tin picioarele, fara teama ca se strica ansamblul. O varietate a acestui dans, originara din Kalamata – Peloponez, poarte numele “Kalamatianos” si unii dintre noi l-am vazut executat cu maiestrie de Penelope Cruz in filmul „Mandolina capitanului Corelli”.
Tsamikos a aparut in Epir si s-a extins apoi in toata Grecia. Initial a fost un dans eminamente masculin, fiind executat de soldati inaintea unei lupte. Astazi il danseaza si femeile, insa primii doi dansatori din semicerc sunt barbati care fac adevarate acrobatii. Alte elemente de virtuozitate sunt rotirile si sariturile.
„Hassapiko”, „Serviko”, „Hasaposerviko” fac parte din familia dansurilor tracice, raspandite in intraga Ellada si care nu lipsesc din programul serilor grecesti.
In functie de zonele etnofolclorice in care mergeti va veti putea desfata cu dansurile specifice. In campia Thesaliei veti vedea frumoasele karagounides dansand „Karagouna”, in Corfu „Rougas” (un dans care isi are radacinile inca in antichitate), in Creta „Pentozali” (dans masculin ce exprima forta si virilate).
Fiecare zona are costumele sale, astfel ca puteti vedea barbatii cu fustanele si papucii cu pompon sau cu pantaloni bufanti si cizme. In Corfu am vazut un accesoriu unic la barbati, palaria, iar la fete cununa de flori. Aici si muzica este putin diferita de restul Greciei simtindu-se puternice influente italiene/venetiene.
Odata prima parte a spectacolului incheiata, dupa binemeritata pauza de cafea, dansatorii se intorc cu alte costume, de regula pantaloni si camasi negre stranse cu un brau rosu.
Este momentul „Hassapiko-sirtaki” pe care noi il cunoastem mai bine sub numele de „Zorba”, gratie filmului care l-a consacrat. Este un dans dinamic in care coregrafia si succesiunea pasilor sunt de o rigurozitate matematica, exersate timp indelungat si care, spre deosebire de celelate dansuri de grup, nu permit alaturarea altor dansatori.
Si pentru ca tot ce e mai bun, mai spectaculos, vine la sfarsit, programul se incheie in ritmuri de „Zebeikiko”. Uneori ne este anuntat ca „Dansul betivului” (pentru ca da senzatia ca dansatorul se impleticeste ca un om bine „afumat”) sau „Dansul focului” (pentru ca se executa intr-un cerc de foc intretinut continuu cu alcool medicinal).
Este un dans individual, pe un ritm aparte, care te fura si care scoate la iveala toata fantezia dansatorului. Aici nu exista o succesiune de pasi, de figuri, prestabilita; totul este improvizatie acompaniata de ritmul sustinut de asistenta asezata in cerc in jurul protagonistului. Pasi, rotiri, sarituri, o sarabanda ametitoare rasplatita cu aplauze, flori si farfurii sparte.
Traditia spartului farfuriilor nu evoca nici manifestarea bucuriei, nici a furiei, nici a altei stari de spirit care te-ar impinge spre asa ceva. Farfuriile se sparg ca sa se „sparga” ghinioanele. Desi nu suntem greci, parca stim si noi ca „cioburile aduc noroc”.
Multiplele accidente au determinat autoritatile sa scoata in afara legii aceasta traditie. Totusi, pentru a o mentine vie, farfuriile clasice au fost inlocuite cu cele din ipsos. Daca la seara greceasca la care mergeti veti vedea ca se arunca servetele, acestea sunt substitutul farfuriilor de alta data.
Kali diaskedasi! (Distractie placuta)
Trimis de almona in 10.02.10 14:15:08
27 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (almona); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
27 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Informatii interesante despre dansurile grecesti!
La noi seara greceasca a fost in ultima noapte si din acest motiv nu ne-am permis sa mergem, dimineata devreme am pornit la drum!
Meriti cele 400 pma!
Se poate atasa aceasta melodie? In varianta video...
http://www.youtube.com/watch?v=PEtMWgeiOCo&feature=related
Da ascult mereu cu placere si mai ales melodiile pe care se danseaza Zebeikiko.
Cei care cunosc stiu.
Este primul articol pe care il ctesc cu reala placere.
Incerc la articoloul meu de pe Limenaria sa pot asa un videoclip cu astfel de melodie.
am participat la o astfel de seara care mi-a placut in cartierul Plaka din Athena. Am retinut dansul macelarilor din Epir si vinul retzina care cred ca e nelipsit de la aceste seri.
Almona,
de cand am dat clic pe titlu, m-ai facut sa zambesc!
Cum, doamne sa nu stau toata ziua pe-aici, daca voua toata ziua va vin idei de vacanta??
Trandafir cu cocteilurile de la castel, tu cu seara greceasca... cine sa mai aiba chef de lucru???
M-ai cucerit din nou, felicitari si consider ca review-ul tau este foarte util!
Eu as fi in stare doar pentru o seara greceasca sa merg pana in Grecia!
Pe cuvant!
Mai sunt amatori???
@georgiana Multumesc. L-am scris "dintr-o suflare", dar am stat mult pe ganduri daca sa-l pun sau nu. Din pacate, nu am prea multe poze, mai mult filmulete.
@biancuta Data viitoare poate vei avea mai mult noroc
avand in vedere ca este neaparat de vazut, seara greceasca a fost mutata la sectiunea "Must see in Grecia"
@ webmaster6 Multumesc mult. Acum am vazut ca s-a strecurat o eroare. pretul "sejurului" este 30 euro "cu transport autocar" nu "fara transport".
webmaster,
daca Almona spune ca nu mai are poze, as putea sa adug eu cateva la review-ul ei, ca am din mai multe zone? cu consimtamantul ei, bineinteles?
La noi anul trecut in Corfu, patronii greci impreuna cu agentia partenera romanesca, ne-au facut o surpriza intr-o seara si au invitat 2 greci. Si ne-au facut o mare demonstratie de dans grecesc, cu figuri...cu tot tacamul, cu dat foc de jur imprejur...Ba ne-au invitat si pe noi si am invatat si eu cateva figuri. Dar piesa de rezistenta a serii ce s-a transformat repede in noapte pana tarziu, a fost faptul ca unele dintre noi, fetele, am fost invitate sa dansam impreuna cu unul din greci pe mese. Si eu am "comis-o" pt. prima oara. M-am urcat pe masa, m-am descaltat pt. ca dadeam cu capul de tavan si...pun-te cu grecul pe dansat. A fost ceva de vis, distractie la maxim pt. toti. Am si poze si film care mi-aduc aminte de toate aceste amintiri minunate ce ne umplu viata si ne fac sa tot mergem inainte...in Grecia...
@ ileanaxperta
Ceea ce ati dansat voi se numeste Tsifteteli, originile lui fiind disputate intre Grecia si Turcia. Desi aceasta este maniera in care se danseaza, iar unii vad in asta "manele" (va asigur ca n-au nici o legatura), la origini este tot un dans de semicerc.
Dansatul pe masa este o alta traditie. Ceea ce unora li se pare vulgar, pentru greci este ceva firesc. Suprema recunostinta pe care o femeie o poate arata barbatului este sa danseze pe masa. Ati observat ca grecoaicele nu se uita crucis cand se urca vreuna pe masa?
Daca la o petrecere femeia nu se urca pe masa inseamna ori ca nu s-a simtit bine, ori barbatul ei a gresit cu ceva si nu merita asemenea rasplata.
almona, ce-am dansat noi n-are nici in clin nici in maneca treaba cu manelele; am facut toti un semicerc si ne luam dupa indicatiile si miscarile grecului care era cu noi la...roata. CAm asa; se fac pasii aceia stiuti cam de toti, apoi un picior se aseza pe calcai, cellalalt se flecteaza inainte; sau se pune stramb (sa zic asa) un picior, se face si pirueta lenta si apoi se sare pe celalat picior, etc. Daca vii in Poiana, poate dansam ceva greceste. Asa e greu de explicat. Dar oricum sigur nu e nimic de manea, asta e clar.
Iar dansatul pe mese bineinteles ca nu este vulgar atata timp cat iti mentii o pozitie decenta. Si stiu si eu faza cu supararea grecului pe femeia care-i refuza aceasta onoare de a dansa pe masa... Oricum, la petreceri este ceva excelent. Nu?...
Corectat informatia despre transport la rubrica pret sejur.
Felicitari almona, un review fain pe care l-am citit cu mare placere.
Almona ne strangem cate unul, unul pe aici.
Cu ajutorul w. m am atasat videoclipul lui Sfakianakis -Soma Mou.
Daca nu erai tu cu articolul tau nici nu imi mai aduceam aminte de cantec.
Felicitari inca o data!!
Rugaminte mare la WM
Tocmai am fost trasa de urechi in privat, pe buna dreptate. In titlu, in loc de "Seara greceasca" am scris "Sera greceasca". RUSINICA. Da' am zis ca l-am scris la foc automat.
Daca se poate corecta...
deci gushpi... eu am dat super bonusul almonei, si am urcat-o peste mine in clasament! felicitari, meriti! chiar esti o cunoscatoare a dansurilor grecesti; 400 pma si super bonus de la mine! nashu' mareee! : -))
georgiana (abia acum am ajuns sa citesc ecoul tau, sunt mult in urma...) : sigur ca poti incarca poze, sunt binevenite chiar, nu trebuie sa cereti incuviintare (administrativa) pentru asta...
Atata doar ca nu se vor "alipi" exact la acest review, se vor afisa ca ilustratie a rubricii, mai precis la orice review de aici care nu are suficiente ilustratii proprii...
Multumesc,
Am sa pun cateva poze de la diferite seri grecesti din insulele; Thassos, Meganisi si Zahkynthos.
Sa vedeti ca difera atat de mult si costumatia, cat si dansurile!
Pacat ca nu auzim si muzica... nu simtim mirosul frigaruilor, sau gustul vinului... dar sper ca vor aduce voia buna pentru voi, pentru cateva momente, acum in toiul iernii!
webmaster
Va rog frumos sa stergeti 2 poze, pentru ca le-am incarcat de 2 ori. Scuzeee.
Se vede bine ca m-a furat peisajul!
Multumesc!
sincer, eu am gasit (si sters) chiar 3 dubluri! sper ca nu am gresit...
webmaster,
Scuze, cred ca eram si somnoroasa, poate or fi ramas si altele neincarcate...
gushpi, nu te contrazic...ideea e ca a primit bonusul si ca-l merita; eu cind am votat-o mi-a aparut scris ca a primit super bonusul... :-)
nu-i problema asta...fie ca tine, tu l-ai dat ! :-)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2021 Restaurantul Porto Spilia, Spartochori, Insula Meganisi, cu caracatiță foarte bine făcută — scris în 06.12.21 de Dana2008 din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ
- Jun.2013 Ce sa mananci in Grecia... — scris în 18.03.16 de Tomi si Lili din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2010 Cel mai frumos apus — scris în 15.09.10 de ionescunic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2010 Calendar Ellada — scris în 02.01.11 de Ellada_sagapo din PITESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2009 Deliciul dintr-o farfurie... — scris în 15.01.10 de ileanaxperta* din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2009 10 lucruri de stiut — scris în 26.02.10 de almona din ILFOV - RECOMANDĂ
- Jul.2007 Obiceiuri, traditii, curiozitati grecesti — scris în 17.02.10 de biancuta din TâRGU MUREş - RECOMANDĂ