ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.10.2011
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 01.08.11
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
SEP-2011
DURATA: 14 nopți
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 5 si 8 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 45 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 18 MIN

Foarte frumoase aduceri aminte!

TIPĂREȘTE

Salut!

O sa va scriu cateva randuri despre un sejur foarte ok, in complexul Grand Yazici Club Turban, din Marmaris. O sa incerc sa va dau toate detaliile pe care mi le amintesc. Voi scrie pe sectiuni, despre agentie, despre transport, pretul sejurului, conditiile de cazare, plaja, mancare, animatie, peisaj, posibilitati de excursii si despre tot ce imi voi mai aminti.

1. AGENTIE

La acest capitol nu prea am ce sa va povestesc. Toata discutia a avut loc prin telefon ori prin corespondenta electronica, asa incat nu se pune problema sa remarc amabilitatea etc celor de acolo. Am ales serviciile acestei agentii fiind printre cele mai cunoscute pe destinatia Turcia si, esential, avand companie aeriana proprie. De unde a rezultat si un discount la pretul total, care reprezenta diferenta fata de celelalte oferte cu aceeasi destinatie. Prin companie aeriana proprie sa intelegeti o flota formata dintr-un singur avion, un Boeing 737, la mana a ll-a, am inteles.

Ce pot reprosa agentiei? Faptul ca ne-au informat ca vom zbura de la Bucuresti pe aeroportul Bodrum (aflat la doua ore si jumatate de mers cu masina fata de Marmaris) deoarece aeroportul Dalaman (aflat la o ora si ceva de mers) este in reparatii. Odata ajunsi in Marmaris am aflat de la ceilalti turisti ca se zboara bine merci pe Dalaman, cu exceptia (nu singura cred) companiilor romanesti, inclusiv Tarom. Nu ora in plus de mers ne-a deranjat ci faptul ca cei din agentie ne-au indus in eroare. Puteau sa ne spuna care este realitatea, am fi acceptat.

Tot la sectiunea AGENTIE, in Bodrum ne-a asteptat o domnisoara, de la agentia partenera din Turcia, moldoveanca din Ucraina. Draguta. Pe drumul catre hotel ne-a oferit unele informatii despre statiune, plus un pliant cu date pe scurt despre Turcia, Marmaris, obiceiuri. Fiind pentru prima data in Turcia, ne-a fost de folos acel minighid. Ne-a amuzat, pe drum, incercarile ghidei de a ne face atenti la un obiectiv industrial aflat pe traseu, o centrala termoelectrica pe carbuni, care nu interesa pe nimeni din microbuz.

La aceeasi sectiune, mentionez despre intalnirea fixata a doua zi cu ghida, pentru a ne duce intr-o excursie gratuita prin Marmaris, un tur al orasului, intalnire care a avut loc. Am stat 15 minute, ghida ne-a spus ca nu se mai face turul statiunii (nu eram foarte decisi oricum sa mergem) apoi a plecat, spunandu-ne ca daca vrem sa mergem in excursii sa o contactam. Dupa care, au trecut cele doua saptamani ale sejurului fara ca noi se ne mai intalnim cu Veronica (asa o chema pe reprezentanta agentiei partenere).

Ca o concluzie, putem da nota de trecere serviciilor agentiei.

2. DRUMUL BUCURESTI-MARMARIS, MARMARIS-BUCURESTI

La aceasta sectiune, vom mai gasi cateva aspecte negative, care au aparut ca urmare a deficientelor organizatorice ale agentiei. Astfel, la dus, trebuia sa plecam de pe Otopeni la ora 17.30. Cu doua zile inainte, ne-au sunat ca se va pleca mai tarziu, pe la 21. Apoi, succesiv, eram sunati si instiintati despre alte ore. Pana la urma, cu vreo doua telefoane date chiar in ziua plecarii (3 septembrie), am plecat pe la 21.30. Ora la care, impreuna cu cei doi copii, noi aveam planificat momentul sosirii in hotel. In realitate, atunci am plecat. Am ajuns in Bodrum o ora mai tarziu, si dupa vreo 30 de minute de stat in aeroport si de asteptat ca grupul sa se stranga, ne-am intalnit cu Veronica si ne-am imbarcat intr-un microbuz, cu destinatia Marmaris. Unde am ajuns pe la 1 si ceva. Va dati seama cat de interesati eram de acea termocentrala, in conditiile date... Partea buna a fost ca am stat pe locurile din spate si copiii au dormit bustean tot drumul.

Ca sa epuizam acest nivel al povestirii, la intoarcere avionul a decolat de la Bodrum doar cu 30 de minute intarziere, pe la ora 20. Ni s-a parut super, mai ales ca in saptamana respectiva se inregistrasera niste intarzieri de 10-12 ore, din cauza defectarii nu stiu caror radare turcesti.

3. PRET SI DURATA

Am luat biletele cu early booking, din ianuarie, pentru perioada 3.09-17.09. Doi adulti, doi copii (5 si 8 ani) am platit 3658 euro. Reducerea a fost, cred, de 15%. Pretul, asa cum am sous si mai devreme, era cam la fel la toate agentiile. Agentia cu care am plecat, pana la urma, a avut o reducere la pretul zborului, care a facut diferenta fata de celelalte oferte.

4. CAZARE

In resort se poate sta fie in cladirea centrala, main building, fie in casute gen bungalow. Noi am ales sa stam in cladirea principala (un hotel cu 4 etaje) din doua ratiuni: vazusem ca in camerele din bungalow-uri pe jos este gresie, iar in camerele din main building este mocheta si, in al doilea rand, la sosirea in hotel am intrebat receptionera ce ne recomanda. Aceasta, vazandu-ne cu doi copii ne-a recomandat sa stam in hotel. Acum, dupa sejur, cred ca am facut alegerea corecta, din mai multe motive, dupa cum urmeaza:

a. am aflat ca in bungalow-uri cameristele nu treceau chiar in fiecare zi, pe cand in main building, cu certitudine, in fiecare zi se facea curatenie in camera;

b. unele casute erau destul de departe de hotel (aici era restaurantul principal);

c. in hotel puteai beneficia de servicii pe care la bungalow-uri nu le gaseai (spre exemplu, in receptie era singurul loc din resort unde puteai comanda cafea expresso);

d. tot in hotel era deschis lobby-bar-ul non stop si, daca era cazul, puteai oricand sa beneficiezi de serviciile acestuia;

e. unele casute sunt amplasate la marginea resortului, chiar langa gardul care desparte Club Turban de strada; asa incat, de la altii stim, uneori era destul zgomot;

Este adevarat, poti identifica si avantaje de a sta la casute. Mai multa intimitate, mai multa liniste (marea majoritate a casutelor sunt amplasate in interiorul resortului, departe de zgomote). Daca ingnori anumite servicii la care, firesc, ai acces mai usor din cladirea hotelului, si bungalow-urile sunt o optiune. De altfel, o familie de romani care statea la bungalow-uri ne spuneau ca ei mananca in alt restaurant, undeva mai spre plaja. Fiind mai mic, nu erau insa atatea sortimente de mancaruri ca in restaurantul principal.

Am stat intr-o cameră family room, formata din doua camere, amplasate gen vagon. La intrare era o camera mai mica, cu un pat si o canapea extensibila (eu am dormit pe canapea si a fost foarte bine) si grup sanitar (chiuveta, vas wc si cabina de dus). Din aceasta camera se intra intr-o camera mai mare cu un pat matrimonial. Tot aici era o baie mai mare, cu cada. Existau doua televizoare, fara posturi romanesti.

Camera avea si balcon, care dadea undeva in lateral spre mare, dar si spre dealul din spatele resortului, imbracat cu o padure de pini. Dupa cum am apucat sa va spun, in fiecare zi se intra pentru a se face curatenie si, o sa vedeti mai departe cosmar, pentru a ni se schimba prosoapele. Am spus cosmar deoarece, dupa stiinta mea, daca vrei ca in camera sa ti se schimbe un prosop, il arunci jos, in baie. Nefiind, cred, cu prea multe fite, si gandindu-ma si la mediu, sa nu credeti ca luam prosoapele si le aruncam pe toate spre a fi schimbate. Ma gandeam ca si acasa, nu arunc prosoapele in masina de spalat in fiecare zi. Asa incat, cum intram in camera luam toate prosoapele (nu exagerez, cred ca erau vreo 10) si le asezam in cuierul existent in spatele celor doua usi de la cele doua bai. Eventual, lasam sa fie schimbat prosopul pe care il asezam jos, la iesirea din cabina. Cu toate acestea, a doua zi, gaseam doua teancuri de prosoape curate, pe paturi. Unele erau aranjate si in fel de fel de chestii (stiti, prosoape in forma de lebada, trandafir, etc). Iarasi le luam si le aranjam la locul lor. Si iarasi, ziua urmatoare, gaseam prosoape curate, aranjate pe paturi... Ma gandesc, poate nu asta era codul. Nu stiu sa va zic. In rest camera a fost ok. Nu ne-a dat pe spate, dar ne declaram multumiti.

Un minus poate fi considerat mirosul care se resimtea uneori in grupurile sanitare. Un miros cald, de canalizare, si care nu era placut. De asemenea, intr-una din zile, in baia mica curgea un pic de apa de sus. Am sunat la receptie, au venit meseriasii si au remediat defectiunea. Ar mai fi de spus ca intr-o noapte, chiar langa noi, o familie de rusi au facut chef mare, tambalau. Am fost deranjati si dimineata am reclamat incidentul la receptie. Cei de la receptie au fost foarte promti si ne-au rugat sa sunam la receptie daca se repeta. Dar nu s-a mai repetat. Trecand peste aceste inconveniente, pot spune ca am fost multumiti de conditiile de cazare.

5. MANCARE

Am ajuns la capitolul forte, in opinia mea. Mancare, dupa gusturile noastre, exceptionala. A trebuie sa treaca vreo doua zile ca sa ne dam seama, dimineata, ca nu este nicio afacere sa luam mezelurile din soia. Adica, pana sa ne dam seama ca nu vom gasi carne de porc. Insa carnea de pui, vita si oaie pe care am mancat-o zilnic, alaturi de celelalte mancaruri, a fost delicioasa, extrem de bine gatita. Ca sa o iau gradat, dimineata gaseai tot felul de branzeturi, cascavaluri, dulceata, miere, oua ochiuri, fierte, omleta. sau, pentru alte gusturi, fructe confiate, alune, fistic, nuci, iaurturi, fulgi de ciocolata, chestii din astea. Sudistul din mine vroia omleta, facuta la un gratar din curtea restaurantului, unde bucatarul iti punea in ea ce vroiai tu: branza, marar, patrunjel, rosii, etc. Am mai mancat, de vreo doua trei ori, fasole cu niste carnati, destul de gustosi, dar nefiind din carne, nu prea m-au cucerit. Fasolea, insa, foarte buna. In prima dimineata, am luat plasa cu cafeaua. Adica am luat cafea de la cafetierele existente in restaunt. De fapt, era cafea instant, care nu era pe gustul meu. Ulterior mi-am dat seama ca pot bea un expresso bun, in receptie, la doi pasi de restaurant. Asa incat, dupa micul dejun, eu ma infiintam la bar pentru doua expresso, acompaniat de turisti din Maica Rusia, doritori la 9 dimineata de votca servita in pahare de 250 ml. Ivanii luau plasa, de fiecare data, deoarece alcool se serveste dupa ora 10.

Tot dimineata (dar ne-am dat seama tarziu) erau intr-un colt produse de patiserie (covrigei cu susan, cu miere, cornulete cu ciocolata etc), extraordinar de gustoase. Pur si simplu ti se topeau in gura. De altfel, tot ce am mancat acolo, la capitolul patiserie, foarte foarte bun.

Apoi am descoperit ca ceaiurile lor, LIPTON (nu ma refer la faptul ca LIPTON ar fi firma turceasca, dar ceaiurile cred ca erau productie locala), la fel, foarte gustoase. Asa ca, in a doua saptamana, dimineata, mancam produse de patiserie, cu ciocolata, miere si ceai de mere verzi (ala imi placea mie). Si copiiilor le placea ceaiul foarte mult. Si, desi suntem adeptii unui breakfast continental, in a doua parte a sejurului am mancat mic dejun dulce.

La pranz, tot felul de mancaruri. Tot ce era in recipiente calde era foarte bun. Era sa uit, la pranz, obligatoriu, supa. Erau, zilnic, doua feluri de supe, la fel, foarte, foarte bune (sper sa nu va plictisesc cu superlativele, dar realmente nu am avut, in 14 zile, nicio supa care sa nu imi fi placut foarte mult; nu sunt, foarte pretentios cand vine vorba de arta culinara, insa de fiecare data, dupa prima lingura, exclamam: supa este dementiala; am mancat, in tot concediul, o gramada de supe, nu stiu sa se fi repetat, sincer; acum posibil sa ma insel, dar nu tin minte sa fi mancat aceeasi supa de doua ori).

La praz, mergea gratarul din interiorul restaurantului, unde gaseai, de regula, chestii tocate facute pe gratar. Foarte gustoase. Evident, multa lume, mai ales copiii, cartofi prajiti cu ketchup. Sau mayo... Salate foarte multe, pe toate gusturile. Eu am mancat intr-o zi, amator de tot ce e verde, o salata turceasca ROCA (am aflat ca face parte si din bucataria libaneza), un pic condimentata la gust, dar pe care, din acel moment, am mancat-o la toate mesele. Ma refer la mesele de pranz si la cele de seara. De asemenea, tot la pranz, erau si prajituri, fructe, pepene verde si galben (astia nu erau ca ai nostri, dar mergeau), struguri, mere, pere si piersici. Incepand cu masa de pranz, in doua colturi ale restaurantului erau dozatoarele cu ayran (iaurt cu apa si sare). Un pahar mare de ayran, mai ales dupa plaja, era totdeauna binevenit.

Restaurantul era deservit de doua baruri de unde puteai sa comanzi raki (bautura spirtoasa traditionala turceasca, un fel de uzo), votca, vin alb si rosu, bere. Eu personal, mergeam in lobby bar si comandam un aperitiv, amaretto, care mergea foarte bine inainte de masa.

Seara, toate bune si frumoase pana la deserturi. Asta pentru ca, desi nu sunt un fan al dulciurilor, prajiturile turcilor erau... dementiale!!! Toate baclavalele posibile si imposibile, saraili, un fel de lapte cu gris incredibil de bun, orez cu lapte (nu asi manca in Romania asa ceva decat daca asi fi in prag de inanitie...), tot felul de chestii imbibate in miere si fistic, ce sa mai, raiul iubitorilor de dulciuri. La mine, nevasta si copiii erau in paradis. Si, uneori, mai luam si eu, ca ma molipseam de la ei si trebuie sa recunosc ca erau deosebite.

Tot seara, mergea gratarul din curtea exterioara a restaurantului, cu tot felul de grilluri. Mai pe gustul meu, imi puneam o farfurie plina ochi cu salata mea, ROCA, pe care o asezonam cu lamaie, apoi mergeam in coltul cu patiserii, unde seara Ildiray facea pide, o pizza turceasca, cu branza, sau ciuperci sau carne sau vegetala. Ildiray, daca am pomenit despre el, era un turc super simpatic cu care vorbeam zilnic si care ma chema discret si imi facea cate o pide speciala. For Romania, for Hagi....Pide asta este preparata in fata ta si consta dintr-o coca subtirica, in care se pune continutul, se rulează si se da la cuptor. Apoi se scoate si se taie felii. Foarte foarte buna. Mie imi placea sa mananc seara pide cu ayran.

Pentru ca sunt la capitolul mancare, pe timpul zilei, intre 17 si 18 (parca), intr-un colt al resortului, sub copaci, o batranica facea clatite turcesti, gozleme, cam pe aceeasi reteta ca si pide. Aceste gozleme se umpleau fie cu brânză, fie cu cartofi, fie cu alte umpluturi. Mergea foarte bine o farfurie cu gozleme mai ales la copii, după câteva ore de bălăceală. Tot acolo, puteai sa iei si ayran.

In acelasi interval, mai ales pentru britanici, se putea servi ceai si prajiturele. Nu prea era pe gustul nostru, dar copiii se mai duceau, mai ales dupa un fel de chec.

Si ca să epuizez capitolul MANCARE (si credeti-ma, nu sunt deloc genul gurmand), seara aveau ingheţată. În fiecare seara, in grădina restaurantului, erau câte două feluri de îngheţată. Nu sunt amator de aşa ceva, dar copiii si mama acestora îmi spuneau că sunt foarte bune aceste sortimente. Mai ales îngheţata de caramel. Tot îngheţată se mai servea şi in cursul zilei, intre 14 si 15.00 la clubul copiilor. Noi am aflat târziu, deoarece anul acesta copiii au rămas cu noi, nu au vrut să meargă la kids club. Şi dacă tot anul au mers la grădi şi la şcoală, i-am lăsat să facă ce vroiau ei.

Ultimul aspect legat de mese: tinuta armatei de chelneri care veneau si strangeau de pe mese era IREPROSABILA. M-am uitat cred ca zilnic la acest aspect: pantofi impecabili, pantaloni la dunga, camasi de un alb imaculat (ca in reclama). Toti cu zambetul pe buze, deloc agresivi, ba chiar foarte discreti. Cu exceptia situatiilor in care intrau in interactiune cu copii. Atunci se schimbau, ii luau in brate, ii pupau. Bila alba de tot pentru acest aspect.

6. DECOR

la această sectiune, cei interesati gasiti fotografii pe trip adviser ori chiar pe site-ul hotelului. Mie personal mi s-a părut o aşezare foarte frumoasă, cu resortul aflat pe malul mării, pe coastele unui deal, într-o pădure de pini. În resort sunt trasate alei draguţe, sub aceşti pini sau pe sub palmieri. În grădinile resortului am vazut şi orhidee, totul foarte plăcut ochiului. Ce ne-a sunat strident în primele zile, era, pe timpul zilei, un zumzăit enervant (aşa era la început, însă ne-am obişnuit ulterior) care venea din copaci. Am aflat că sunt un fel de insecte care trăiesc în acei pini şi care făceau un zgomot monoton, ca un fel de cantec de greieri, constant.

7. PLAJA. PISCINE.

În resort sunt 1) piscina principala, în jurul căreia sunt aşezate suficiente şezlonguri şi unde avea loc animaţia în timpul zilei; 2) o piscina micuţă, lângă Kids Club, sub copaci, unde nu am vazut vreun copil să facă baie; 3. o piscinuţă şi mai mică, cu diametrul de vreo doi metri, lângă piscina mare, unde, în apă de 30 cm, stăteau bebeluşii; 4) mai sus, pe alei, printre bungalow-uri, relax pool, o piscină unde copiii nu aveau acces. Vă imaginaţi că era o piscină mai ferită, pentru lene totală. Ce să caute copiii acolo? Mai ales ai mei care săreau bombă după bombă în apă şi care făceau ca toate animalele (ca mai toţi copiii de acolo). Evident, am stat la piscina principală, deschisă între 8 si 18. Se mai rămânea si după 18, până pe la 18.30, dar niciodată nu am văzut angajaţii hotelului să facă cuiva vreo observaţie.

Tot la capitolul piscine, intr-un colţ al resortului sunt amplasate trei tobogane cu apă, care funcţionează de la 11 la 13 si de la 15 la 17. Toboganul albastru este mic, de vreo 3 metri. Mai este unul lung, acoperit si altul descoperit. Baietii au fost foarte incantati, toboganele nu sunt din categoria celor periculoase. Cel mare se dadea singur in toate trei. Mezinul se dadea in toboganul mic singur si in celelalte doua cu mine. Toboganele erau, pentru noi, aproape un reper obligatoriu al zilei.

Cu referire la piscina principala, sunt suficiente sezlonguri. Nu am vazut sa se practice ocupatul locurilor de dimineata. Si chiar daca erau asemenea turisti, tot erau oricand locuri disponibile. Angajatii resortului foarte serviabili, iti aduceau imediat sezlong si saltea. Langa piscina erau puncte de unde puteai lua prosoape (respectiv unde le schimbai, daca ti se parea ca erau murdare). Chestia cu prosoapele se facea cu carduri eliberate la receptie. Noi nu am platit nimic cand am primit cardurile de prosoape, dar am vazut o rusoaica care platea 10 euro pe card. Posibil sa fie altceva, nu am inteles.

Plaja este la 150 de metri de piscina principala. Este o plaja cu pietricele, lunga de vreo 200 de metri si destul de ingusta (erau asezate doua randuri de sezlonguri). Copiii pot sta si fara jelly shoes, fara probleme deosebite. Daca aveti pe acasa pantofiori pentru plaje cu pietre este indicat sa ii luati, maio ales pentru momentul cand se intra in apa. Si asta pentru ca, in apa, te poti accidenta. Noi, adultii, nu am avut pantofi, insa copiii au avut.

Marea este foarte curata, cu tot felul de pesti. La mijlocul plajei, este construit un ponton, unde se ocupau primele sezlongurile. Ideea este ca pe acest ponton era liniste multa (nu prea iti venea sa te duci cu copiii acolo, sa nu cada in apa) si, important, ziua de plaja era mai lunga. Asta deoarece pe plaja, pe la ora 17 era umbra, de la palmierii care sunt plantati langa plaja. Acest ponton, aşadar, imparte plaja in dpoa sectiuni. In fiecare asemenea sector de mare era amplasata cate o insula din plastic, cam la 200 de metri in larg. Toata ziua se inota de la tarm spre aceste insule de plastic, langa care era amplasata si linia de demarcatie (balizele). Nu am observat salvamari. Dupa 2,3 zile de buimaceala, constatand ca baietii vor in mod special la piscina, am decis ca dimineata sa venim la mare si dupa amiaza, dupa somnul de la ora 3, sa stam la piscina. Baietii vroiau la piscina deoarece acolo era disctractia cu animatorii. Plus barurile cu sucuri. Dar, ca sa ne departajam de englezi (occidentali, in general), am preferat sa venim la mare. Unde erau 90% turisti rusi. Cam ca noi, cu copiii dupa ei, grijulii, fara probleme comportamentale. Va spun asta, pentru ca am vazut ca multi dintre cei care postează impresii au comentarii negative la adresa rusilor. Da, erau parca prea multi, insa, repet, nu ne-au deranjat absolut deloc. O singura data, un rus pe la vreo 50 de ani, pulbere, a vrut sa o bata pe fiica-sa la plaja. Au venit baietii de la securitate si de atunci nu l-am mai vazut la plaja. De pe plaja peisajul este foarte frumos. La intrarea in acest mare golf unde este construita statiunea Marmaris se afla o insula mare, ei ii spun Paradise Islands, care se vede foarte frumos.

7. ANIMATIE

La acest capitol, pot sa va spun ca animatia din timpul zilei, de la piscina, ne-a cam ocolit, noi stand la plaja, la mare. Cat am stat insa la piscina am vazut o atitudine oarecum agresiva a baietilor din echipa de animatie (formata din baieti turci şi o fata, o ucraineanca, Masa - responsabila cu turistii de limba rusa - şi o olandeză, nu stiu cum o chema).

Spre exemplu, au prins o englezoaica care statea pe sezlong si, cu forta, i-au facut hamam, o sapuneala turceasca cu mult sapun, cu niste carpe speciale. Urla englezoaica ca din gura de sarpe. Adica, trebuie sa fii normal la cap sa iti dai seama ca omul nu vrea decat sa fie lasat in pace. 10 minute mai tarziu au prins un libanez la vreo 50 de ani, nu va imaginati ce au putut sa ii faca: au sarit pe el, l-au masat de era rosu bietul om, dadeau cu prosoapele pline cu spuma in el... Discutabil, dupa parerea mea! Seara, spectacolele au fost de doua categorii. In primul rand, au fost vreo 4,5 spectacole sustinute de artisti invitati (au fost doua seri de dansuri turcesti, foarte ok, o seara cu niste calugari shaolin, iarasi in regula, o alta seara cu niste acrobati). Aceste show-uri au fost ok, merita sa mergi. Pentru restul serilor, au fost show-uri ale echipei de animatie. Chestii jalnice, facute la plesneala. baietilor mei le placea, dar adevarul este ca erau nasoale. Daca ar fi fost dupa mine, asi fi preferat sa stau la un pahar de vin, pe malul marii. Insa multe dintre decizii nu erau ale mele, dupa cum va imaginati. Spre exemplu, au avut o seara cu Mister Sultan, sa aleaga, dupa un concurs stupid, un turist cu acest titlu. Si pe la jumatatea concursului, a cazut un belgian de pe scena, si-a spart capul, a venit instant Salvarea. Asta, dupa opinia mea, este culpa celor din animatie. Cel mai important, inainte de show-uri, pe scena, erta discoteca celor mici, cu acelasi playlist, ca peste tot.

In concluzie, tot ce era sustinut de echipe de artisti din exterior era ok. Iar prestatia animatorilor lasa de dorit. Exceptie facea animatorii de la Kids Club, care mi s-au parut ok.

8. EXCURSII

In cele doua saptamani am avut în intenţia de a face mai multe excursii, dar în cele din urmă, ne-am limitat la două, după cum veţi vedea în continuare (doar dacă sunteţi cuminţi şi terminaţi jurnalul de călătorie). Astfel, aveam planificată o excursie în Rhodos, pe care am si facut-o.

Rhodos

Mai întâi ne-am interesat, evident, de preţul călătoriei. Am luat toate ofertele din recepţie (TUI, Koral, etc) si, finalmente, am hotarat sa mergem la o firma de voiaj localizata in portul turistic Marmaris. Am uitat numele firmei (parca Yeksil Marmaris), dar este vorba despre proprietarii vasului cataraman care face singura excursie zilnica din Marmaris in Rhodos. Adica, cum ar veni, am fost trimisi sa luam bilete de la sursa. Evident, din acest motiv, pretul cu care excursia era vanduta în recepţie era mai scump. Per total excursia a fost 118 euro, pentru doi adulti platitori si doi copii, dintre care unul neplatitor. A fost un tarif bun fata de preturile din hotel, dar ulterior am aflat ca puteai sa cumperi excursia si la un pret mai bun, de la firme aflate in Marmaris, pe marginea strazii. Noi am vrut sa nu riscam nimic si am luat bilete in acest mod. Plecarea a fost la 7.30. Ne-am luat ceva de mancare de la resaturantul care se deschidea la 7 si la 7.30 eram in microbuzul care ne ducea in port. De unde stiam ca, dupa vama, urma sa plecam pe la 9. Ora 9 a insemnat, in fapt, 10.30. Fara preaviz, fara nimic.

Drumul catre Rhodos a durat o ora si un pic. Ajunsi in Rhodos, am pierdut timpul pana pe la ora 17, am vizitat orasul vechi (interesant, ce-i drept). Era foarte cald si pe cel mic l-am purtat mai mult in brate. Suvenirurile mult mai scumpe decat aceleasi obiecte din Marmaris.

Am vizitat Castelul Cavalerilor, destul de interesant. Apoi inca ceva obiective si, obositi morti, am oprit la o taverna pentru o specialitate locală, gyros. De fapt, cartofi prajiti, piept de pui taiat felii si, elementul surpriza, sos tzatziki intins pe o felie minuscula de lipie. Am uitat sa va spun, cu doua seri inainte, in Marmaris, mancasem niste kebap, este adevarat cam ce era mai scump in meniu, dar ne-am lins degetele. Am platit, cred, la turci, vreo 20 de euro, dar a fost si pe indestulate si foarte foarte gustos. Mai ales bucatile de berbecut... In contrapartida, specialitatea greceasca a fost saracacioasa si, fiind cartofi prajiti (cam 70% din meniu) nu prea arata a specialitate. Nu mai pun la socoteala modul agresiv a grecilor care ne-au luat efectiv de mana de pe strada. Plus servirea improvizata, cu personal imbracata alandala, jeansi si ce mai avea omul prin dulap. Inca odata, nu sunt genul pretentios din cale afara, dar pot deosebi o servire care sa iti faca placere de servicii care imi aminteau de chelnerii nostri de la Vama Veche. Am luat doua portii de gyros, iar noi, adultii, am mancat mai cumpatat, sa nu se scoale copiii flamanzi de la masa. Ca bonus, la sfarsit, 12 euro plus 14 euro i-au dat grecului (soios, cu burta revarsata, genul pus pe spaga) 29!! Nu am mai stat sa facem matematica (eram in tara lui Pitagora), ne-am sculat si nu am mai intors capul inapoi.

In drum spre port, ni s-a facut sete. Am oprit la o alta taverna, sa bem o bere (eu) iar copiii sa manance o inghetata. Care aratau, ce-i drept bine. Cand ni s-a oferit o bere la halba la 5 euro si doua inghetata la cupa, la 12 euro, ne-am ridicat si am plecat. Bani aveam, normal, dar nu m-a lasat sufletul sa platesc banii astia. Ma refer la bere. Chiar nu asi fi putut sa o beau, ma gandesc din cauza senzatiei de pacaleala. De inghetata nu am scapat, dar am luat trei cornete, mai mult decat indestulatoare, cu 1,5 euro cornetul. Iarasi, nu ma intelegeti gresit, in vacanta cam cheltuim toti banii cu care plecam, insa nu admit (daca este posibil) sa fim pacaliti. Bineinteles ca vaporul a intarziat si la intoarcere...

Asa ca, dupa o zi lunga, cred ca sub temperaturi de 50 de grade, am ajuns la hotel (acasa, asa aveam sentimentul, ca am ajuns acasa la noi, in Turcia) pe la ora 21.00. Si fara somn dupa amiaza (pentru pitici, ma refer). Din cauza acestei excursii si a oboselii acumulate (a doua zi am dormit pana la 10, adica jumate de zi s-a dus) a decis sa nu mai mergem si in Delta Dalyan (cum aveam planificat), respectiv in Insula Afroditei (o alta excursie planificata).

Cu toate astea, dupa vreo 3 zile am plecat intr-o alta excursie, intitulata Lazy Day, cu vaporasul, de-a lungul coastei turcesti.

Lazy Day

Asta pot sa va spun ca a fost un succes deplin. Am plecat pe la 10, cu un vaporas care avea pe puntea de sus vreo 40 de sezlonguri. Noi eram vreo 18 turisti, maxim. Excursia a costa vreo 30 de euro pentru toti patru. Cu pranz inclus. Si a constat in aceasta calatorie cu vaporasul de-a lungul coastei, cu opriri de cate 30 de minute pentru baie in largul marii.

In tot felul de locuri. In Green Bay (unde apa era, intr-adevar, nefiresc de verde, cu reflexe albastre, oricum extrem de limpede, cu mii de pesti, stanci submarine; plus senzatia, pentru mine noua, de a inota in apa de 10 metri, cred), in Aquarium Bay (un golfulet linistit, unde se sarea direct de pe vaporas), in Golful Olandezului. Practic, a fost o zi de balaceala.

Pranzul a fost format din macaroane cu ceva sos, o bucata de gratar si salata, totul cu o chifla. Dupa atata baie, am mancat fiecare absolut tot ce aveam in farfurie. Afacerea turcilor mai consta si in inghetata ori berea pe care ti-o aduceau pe punte. Mai scumpa, este adevarat, dar, spre exemplu, cu 5 lire beai o bere Efes, fata de cei 5 euro de la greci. Am baut vreo doua beri si am trimis ganduri de bine vecinilor nostri, greci.

9. VREMEA

Tot sejurul nu a plouat absolut deloc. Iar temperaturile pe care le vedeam afisate (dar pe care nu le resimteau) au urcat si la 50 de grade, pe malul marii. Desi era o distanta de maxim 200 de metri, intotdeauna la plaja erau app. 10 grade mai mult fata de piscina. Personal, cand dormeau copiii inotam la insulele artificiale si stateam acolo, pana ma strangea sarea. Apoi leneveam in mare, care este foarte sarata si te tine la suprafata, fara mari eforturi.

10. ALTE ASPECTE

Peste tot in resort, bere la halba EFES. Foarte buna, dupa gusturile mele. Dupa vreo 3 zile m-am prins ca la barurile din complex puteai cere si alune si ti se servea un amestec de alune, fistic, porumb copt, oricum niste chestii dupa care bautul unei beri era o reala necesitate. De asemenea, sucul pe care il puteai bea (daca aveai ceva impotriva berii) era din cutii, cum este la noi Teddy, spre exemplu. Am baut de cateva ori si mi s-a parut bun. Puteai sa ceri si fresh-uri, dar era contracost. In rest, tot felul de cocktail-uri, pe care nu le-am incercat. Pentru copiii era un Kids Club, dar nu au fost deloc acolo.

Mai era un loc de joaca tot pentru ei, gen tarc cu tobogane si chestii ca la noi, insa nici acolo nu au fost niciodata. In resort era un magazin cu de toate, unde preturile nu erau mai mari cu mult fata de statiune. Daca pui la socoteala banii pe transport, oboseala si altele, chiar este mai rentabil sa cumperi de acolo. Noi am luat de la acel magazin toate micile atentii pentru cei de acasa.

Tot pentru copiii, dar nu numai, la 300 de metri de resort, este Dolphins Academy. Unde puteai, dupa caz, sa vezi delfinii la treaba, sau sa stai pe o platforma la jumate de metru de ei iar acestia sa iasa sa te pupe, chestii, ori sa intri in apa cu ei. Noi nu am putut opta pentru ultima varianta, deoarece copiii ar fi trebuit sa aiba peste 12 ani. Asa ca am lasat copiii si mama lor sa stea pe platforma iar eu am stat pe margine, salivand, si am facut poze. A fost o chestie interactiva de vreo 7 minute maxim, timp in care delfinii au sarit, au iesit si au dat pupici copiilor, au stat sa fie mangaiati, au stat ridicati jumatate in apa, au iesit pe platforma, langa copii, ma rog, lucruri care cred ca au fost interesante. Toata distractia a costat vreo 120 de euro. Aproximativ.

Tot pentru copii, le-am cumparat o plimbare cu banana, organizata de cei de la Kids Club, cu o viteza adaptata, adica redusa, timp de vreo 10 minute, de-a lungul coastei. Pentru baieti a fost show total. Va dati seama, ne-a placut si noua, de pe mal.

In statiune, intr-o seara, am luat inghetata de la o toneta de pe marginea strazii. Turcul de acolo ne-a intrebat cate inghetate vrem si ne-a oferit un ice show, pret de vreo 5 minute, cu tot felul de jonglerii. La sfarsit, cand baietii in sfarsit au pus mana pe inghetata, ne-a cerut 10 lire pe ambele. Am platit si ne-am spus ca ar fi fost mult mai bine sa fi intrebat how much???

Serile, uneori, mergeam la un beach bar, pe terasa caruia turcii pusesera masute micute, rotunde si perne imense. Luam 4,5 perne, le rezemam de sforile care delimitau terasa de mare si leneveam acolo, claie peste gramada. Adevarul este ca era incredibil de linistitor. Unii fumau narghilea. Cred ca era destul de interesant, definitie a comozitatii, dar eu, nefiind fumator, desi am avut ceva tentatii, am preferat sa stau si atat.

Aspect interesant, la plecare, am sigilat bagajele, in receptia hotelului, la jumate de pret fata de cat am platit pe Otopeni. Concluzia se desprinde lesne.

Nu mai scriu ca stiu ca de regula nu prea se scrie atat. Noua ne-a placut. Am gasit ce cautam. Si, foarte important, ne-am simtit foarte acasa la Grand Yazici Club Turban!


[fb]
---
Trimis de garcia in 17.10.11 22:40:22
Validat / Publicat: 18.10.11 06:13:35
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6244 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

17 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (garcia); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Vedere din camera.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32600 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 45.51 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    17 ecouri scrise, până acum

    webmaster15
    [18.10.11 06:13:27]
    »

    @marquez: bun-venit pe site si in comunitatea AmFostAcolo!

    Multumim pentru impresii, te asteptam si cu alte recomandari din vacantele tale trecute sau viitoare.

    Aeerdna*
    [18.10.11 07:56:34]
    »

    Domne, mie mi-a plăcut review-ul acesta şi cred că este complet. Oricum, dacă vrei să mergi acolo, e bine să te gândeşti bine înainte.

    Chestia cu avionul m-a dat gata: că de ce aş merge cu avionul şi să mă ducă la Bodrum, dacă se poate ajunge la Marmaris altfel? Asta e întrebarea ce mi-am pus-o eu, asta nu înseamnă că alţii gândesc la fel. Dar, apropos de treaba asta, păi, cum, frate, de la Bodrum la Marmaris, ai la îndemână numai un complex industrial ca privelişte? Nu găseşti şi tu vreo hidrocentrală, o câmpie cu secerători, nişte buildinguri la care constructori harnici să muncească de dimineaţa până seara? (Glumesc, binenţeles, că nu mă pot abţine. Adicătălea, după cum spune domnia ta, în cele două ore sau mai mult, cât a durat călătoria aceasta fortuită, omul nu poate admira privelişti minunate, situate la înălţime?! Pentru că după câte ştiu eu, dar nu sunt sigură că autocarul a luat-o pe acolo, că nu ne-ai spus, ca să ajungi la Marmaris, de la Bodrum treci prin Yatagan şi Mugla - a se citi Muula -, iar de la Mugla sunt nişte peisaje trăznet! Vezi şi mare, undeva, în vale)...

    În rest, foarte bine v-au făcut stimabilii, inclusiv Veronica, că-i moldoveancă şi-ar fi trebuit s-o cheme Nataşa! Altă dată să vă învăţaţi minte şi să trataţi direct cu nemţii, că au nişte agenţii trăznet, iar când aud turcii de ei, lasă ochii-n jos din cauza admiraţiei pe care-o nutresc pentru serviciile lor ireproşabile...

    Ps. Să nu te superi pentru glumele mele, dar eu mi-s cam trăznită şi dacă-mi pică cineva cu tronc, întîi îi zic ceva de dulce, ca să vedem dacă are răbdare să discute cu mine, că dacă ţii coada sus, precum capra râioasă, nu te mai învrednicesc cu privirea ochilor mei de azur...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    garciaAUTOR REVIEW
    [18.10.11 09:57:15]
    »

    Nu cred ca am fost foarte explicit, m-am cam pierdut in detalii. La dus nu ne ardea de peisaje, ajungand noi la destinatie la ora 1 din noapte. La intors, insa, ai dreptate, au fost cateva serpentine, ma lua cu ameteala... Ma si gandeam ca la cum se conduce in Turcia, sa nu faca nenea soferul bungee jumping cu noi. Mai ales ca tot drumul a dansat la volan, pe muzica turceasca. In plus, de undeva de foarte sus, asa este, se vedea un colt de mare superb! Daca poti sa ma ierti pentru lipsuri, ti-asi ramane recunoscator.

    Aeerdna*
    [18.10.11 11:05:39]
    »

    Te iert. Dar să nu se mai întâmple... )...

    Oricum, bine ai venit printre noi. Dacă ai să scrii mai des, am să intru zilnic pe website, indiferent unde mă duc dorurile mele. Că m-am simţit bine printre pozele tale. (A se citi "imagini induse"!)...

    Că nu te plictiseşti, frate! Mai ales atunci când îl vezi pe Santana că votează cu două mâini, ca în Senat! )

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    tumisfabu
    [18.10.11 11:48:52]
    »

    Spui "nu mai scriu, ca de regula nu se scrie atat". E o gluma, nu? Ia si scrie, sa citeasca toata lumea, sa ne bucuram toti, si cei care vor ajunge pe acolo, dar mai ales cei care nu vor avea sansa, sau ocazia, cum vrei sa-i spui. ! M-ai amuzat cu "comozitate". Concedii la fel de reusite sau mult mai... iti urez si felicitari pentru rewiew!

    garciaAUTOR REVIEW
    [18.10.11 12:54:09]
    »

    Am simtit nevoia sa detaliez mai ales pentru cei care vor sa mearga acolo. Stiu cat de bine este sa pleci undeva informat. Si mai stiu ca in fiecare an ne luptam cu tentatia de a merge in aceleasi locuri, care au avantajul de a fi cunoscute. Ma gandesc, intr-o perspectiva si in functie si de timp, sa fac o comparatie, intre doua resorturi.

    dorgo
    [18.10.11 18:52:15]
    »

    @marquez... mai vrem!

    costin1968
    [18.10.11 22:53:42]
    »

    Stil, intr-adevar valoare si adevar... Ce sa mai intreb, poate merita si o excursie la Fethiye-Oludeniz, imi pare rau, la asa talent imi pare rau ca nu ai vazut Mormintele Liciene de langa Delta Dalyan, acea civilizatie liciana... ceva extraordinar, un subiect atat de interesant... Felicitari pentru alegerea facuta, Marmaris este o destinatie deosebita...

    Delfinii...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    garciaAUTOR REVIEW
    [19.10.11 09:45:25]
    »

    Sunt multe de vazut, evident. Deocamdata, suntem axati pe un turism de genul balaceala-papa-somn la pranz-nani devreme... Cand or mai creste cei care trebuie sa creasca, se va schimba si modul de petrecere a concediilor. Cel putin asa intentionam.

    Din acest punct de vedere, sa vezi Rhodosul cu o entitate de vreo 20 kg, plangacioasa, in brate... Ce Castel al cruciatilor, ce Templu al Afroditei, care mori de vant??? Semnificatii ale nu stiu caror pietre??? Aiurea!!! Civilizatiile vechi mai pot astepta. Daca au stat vestigiile in picioare, sau aproape in picioare atata amar de vreme, or mai rezista cativa ani. Doar daca nu se va implini prezicerea americanului...

    costin1968
    [19.10.11 21:49:56]
    »

    Cu siguranta ca in memoria Entitatii au intrat cele mai inalte amintiri... am invatat sa vad progresul Entitatilor... si fac legaturi... au mai multe simturi... Frumoasele "deja vu-uri"...

    Eu nu faceam reprosuri, exprimam sperante pentru cei ce pot.

    garciaAUTOR REVIEW
    [20.10.11 23:31:35]
    »

    Niciun moment nu m-am gandit la reprosuri. Iti multumesc mult pentru aprecieri! Chiar simt oarece incurajari, dupa ce am citit comentariile voastre. Acu ce sa zic, astept sa plec in alta parte sa va povestesc!! Dar... abia am venit!!! Poate ma ajuta Aeerdna cu vreo pleasca. Scriu non-stop daca este cazul. Mai ales ca am de luat niste revanse pentru tinerete (ma refer la scris) !!!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    argemi*
    [21.01.12 14:54:45]
    »

    Imi place mult poza P13, ai surprins un moment unic. Cred ca ai facut-o cu un zoom mare sau prin teleobiectiv, dar a iesit totusi foarte clara, de aceea ma interesa tipul de aparat folosit.

    Apropo de beach bar, cu perne si masute, mentionat pe la sfarsit, as avea o intrebare: Puteai sa ai acces la aceasta locatie daca nu erai cazat la Turban Palace?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    garciaAUTOR REVIEW
    [21.01.12 15:30:04]
    »

    @drinknowater:

    Inclin sa cred ca DA, se putea intra in beach bar si fara a fi cazat in Turban. Nu am vazut pe nimeni sa se uite la ce bratari au turistii. Probabil (spre sigur) nu cred ca se putea solicita consumatie la bar, dar sa intri si sa te asezi la una dintre masute cred ca se putea. Spun asta, deoarece langa beach bar este o alee publica, aleea de promenada, pe unde se plimba toti turistii care seara aleg sa faca o plimbare prin Marmaris.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    escu84
    [22.01.12 19:13:59]
    »

    @marquez: Nu, daca nu erai cazat la Turban nu puteai sa intri pe pontonul respectiv, adica la Beach Bar. Erau niste bodyguarzi la intrare care se uitau la bratari, chiar daca o faceau discret, atat la cei care intrau pe spatiu verde dinspre main building cat si spre plaja. Practic erau bodyguarzi la toate intrarile spre plaja si spre hotel (aleea care trecea practic prin incinta hotelului fiind frecventata de oricine).

    Cel putin asa stiu eu.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    argemi*
    [22.01.12 20:09:53]
    »

    Prin acces am vrut sa spun ca poti sa te asezi si sa consumi contra cost, bineinteles! Cu alte cuvinte, intreb daca locatia este exclusiv pentru hotel, sau pot sa participe si oameni dinafara?

    garciaAUTOR REVIEW
    [23.01.12 12:27:05]
    »

    @drinknowater:

    Am inteles acum, dar nu stiu sa iti raspund. Daca aveam un raspuns cert cu siguranta ti l-asi fi furnizat. Imi pare rau! Dar, apropos de intrebarea ta de pe privat, fotografiile sunt facut cu un NIKON COOLPIX 120.

    garciaAUTOR REVIEW
    [23.01.12 12:29:29]
    »

    @escu84: Probabil ca ai dreptate. Daca nu mi-am pus aceasta problema nu pot da un raspuns concret si care sa fie si adevarat. De fapt, asa se pune problema accesului la toate facilitatile pe care le ofera hotelul. Da, e mai logic asa.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Aeerdna*, argemi*, costin1968, dorgo, escu84, nicole33, tumisfabu
    Alte impresii din această RUBRICĂGrand Yazici Club Turban [HV-1]:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.055166959762573 sec
    ecranul dvs: 1 x 1