Les Endroites - plasat perfect deasupra locurilor

TIPĂREȘTE

După atâta absint pe parcursul zilei venise timpul să dormim. N-am avut halucinaţii, nici plus de creativiate n-am simţit, nu mi-am smuls urechea ca Van Gogh. Poate l-au diluat prea tare. Am luat sticluţa cadou acasă, dacă cineva e curios şi amator sunt dispusă să împart. De fapt o trimit cu totul că mie mi-au plăcut mai mult vinurile lor. Alea n-au ajuns până acasă că n-aveam decât bagaj de mână aşa că le-am consumat la faţa locului.

Mie mi s-a părut foarte ciudat, indiferent că era prânz sau cină, vinul era nelipsit şi la discreţie. Roşu sau alb, Cabernet sau Pinot Noir, s-a servit la greu şi spre surprinderea mea, care credeam că le aduc din Franţa, de fapt erau produse în Elveţia. În general în nord-vest produc vinuri albe, iar în centru şi sud, roşii. Nu sunt un cunoscător al soiurilor şi cum se potrivesc la diverse mâncăruri, deşi mi-ar plăcea să ştiu. Eu aleg după feeling. De fapt cred că am dat-o în bară la o mâncare, că toată lumea a cerut vin alb, numai eu, roşu. Dar după ce l-au terminat pe ăla alb, s-au dat şi la al meu.

A fost o fază amuzantă cu un rus care s-a aşezat lângă mine. După masă, îl întreabă chelnerul “water?” La care el cu o faţă şocată de-a dreptul “niet”. Eu m-am prins că n-a înţeles după figura intrigată pe care o avea, şi ştiind că nu înţelege nimic în engleză. Ştiam şi eu un cuvânt în rusă şi îi explic “voda frate, ce-ai, nu vrei?”. Se luminează rusul la faţă şi zice “Voda da, vodca niet”. Râd şi acuma când mă gândesc la context.

Ultimul loc pe care vreau să vi-l recomand este Grand Hotel Les Endroits. O bijuterie de hotel la 1111 metri altitudine. E situat undeva pe un deal, la marginea oraşului, într-un loc discret şi liniştit.

Foarte frumos locul, dar pe mine m-a încurcat că era la distanţă mare de centru. Adică ar fi fost ideal dacă aveam maşină, bicicletă sau ceva cu ce să ma deplasez mai repede. Am avut vreo două ore libere şi am luat-o cătinel spre oraş. După o oră de mers a trebuit să mă întorc, fără să ating miezul oraşului. Dar plimbându-mă pe acolo pe Rue du Succes (nu-i aşa ce bine sună? :) ), am dat peste un indicator de teleski Chapeau-Rable. N-am îndraznit să întârzii aşa că m-am întors dezamagită de timpul prea scurt pe care-l am la dispoziţie.

Camera foarte frumoasă, curată şi mai ales luminoasă. Aveam fereastra îndreptată spre piscina exterioară, iar în depărtare se vedeau dealurile cu văcuţele de rigoare. Foarte swiss. Am avut un bileţel de bienvenue şi o farfurioară cu fructe. Scuzaţi poza, am făcut-o după ce stricasem un pic decorul de foame. Baia era de vis. M-aş fi cazat acolo. Era şi un scăunel şi măsuţă de machiaj. Consumabilele de la duş, toate mi-au plăcut. Televizorul, nu l-am pornit nici aici.

S-au gândit la toate. Inclusiv o hartă a oraşului, un blocnotes şi pix, apă, o plasă cartonată personalizată pentru cumpărături, o geantă de plajă cu papuci şi halat de baie pentru zona spa. Doar un costum de baie îmi lipsea. Există un jacuzzi şi saună private, baie turceasă, piscină interioară, exterioară, masaj. Fereastra era mare şi luminoasă aşa cum îmi place mie. Parcă mă cunoşteau şi ştiau ce-mi doresc.

Restautantul mi s-a părut de excepţie. Noi am avut meniu fix, dar prezentarea a fost foarte frumoasă şi rafinată. Cu siguranţă în condiţii normale nu mi-aş fi permis să mănânc acolo şi nici nu aş fi comandat atâtea feluri. Să mănânc seara trei feluri plus desert, nu e ceva ce să vreau în fiecare zi, dar am gustat din toate câte un pic.

Micul dejun a fost foarte bun, multe croissante şi foietaje, era lumea lor. Eu din păcate mă feresc de ele aşa că mi-am umplut bolul de iaurt şi gem de casă. Suc de portocale îţi pregăteai singur, pe loc, la un aparat. Cafeaua o primeai elegant, la masă. Erau câteva sortimente de cascaval nobil, nu cred să fi văzut mezeluri. Poate erau, dar eram în întârziere şi m-am panicat că pleacă grupul fără mine. V-am zis că erau punctuali. Dar mi-a plăcut camera şi baia de am stat până în ultima clipă. :) Glumesc, de fapt am dormit buştean de la absintul din ziua anterioară.

Din păcate nu o să vă povestesc despre Neuchatel, deşi ar merita. L-am văzut doar din maşina care ne ducea la gară. Lacul Neuchatel, la dimensiunea pe care o are Elveţia, e aproape cât o mare, cu plajă, vaporaşe, bărci cu motor. M-am plimbat un pic şi cu trenurile lor. La fel de precise ca ceasurile.

Chiar dacă a fost o vizită scurtă, totul a fost pe gustul şi inima mea. Acum conştientizez că deşi ne-am plimbat destul de mult cu microbuzul nu am auzit vreun claxon. Totul a fost de o normalitate anormală. Peisajul un spectacol, n-am reuşit să-l aprofundez. Îmi place să văd un loc în lumina serii, în cea a dimineţii, toamna, iarna, cu soare, cu ploaie, să vad mai multe feţe ale aceluiaşi loc. Îmi place să cred că voi face asta cândva, şi nu pe fugă cum a fost acum. Dar asta nu-mi umbreşte bucuria că am fost acolo.

Vă doresc un soare blând de toamnă, care să vă urmărească pe drumurile voastre.

---

VIZUALIZĂRI: 831 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI