O vacanţă de vis la Oceanul Indian – Fanar Hotel & Residences

TIPĂREȘTE

10 -17 noiembrie 2024

Îmi doream mult să plec în vacanță în această săptămână la mijlocul lunii noiembrie pentru a-i face o surpriză soţului meu de ziua lui. Voiam o destinaţie caldă unde să ne putem relaxa la plajă şi să putem face şi baie în mare şi, dacă se putea, să încercăm ceva nou. Aveam la îndemână varianta cea mai confortabilă pentru noi din toate punctele de vedere, Egiptul, dar unde petrecuserăm deja patru săptămâni minunate doar în anul 2024 😊, astfel că am sperat să găsesc ceva nou, dar aproximativ prin aceeaşi zonă geografică şi în aceeași plajă de preţuri.

Cu două luni înainte am crezut că am găsit varianta perfectă atunci când am primit pe mail oferta unei agenții care promova, pentru o perioadă scurtă de doar câteva zile, vacanţe în Salalah, chipurile cu nişte reduceri consistente de early booking pentru rezervările făcute fix în acele câteva zile. În ultimii ani eu nu m-am mai hazardat să-mi rezerv vacanţele cu mult timp înainte aşa cum făceam pe vremuri, dar, aici, un calcul simplu îmi arăta că reducerea promisă era cam cât avansul cerut. Dacă rezervam din timp şi nu puteam pleca, pierdeam avansul plătit, dar dacă nu rezervam atunci şi totuşi mă hotăram să plec, plăteam mai mult fix cu aceeaşi sumă, deci mi-am asumat riscul pierderii avansului în cazul cel mai nefavorabil. Că socoteala de acasă nu s-a mai potrivit cu cea din Oman, este o altă poveste, m-am supărat eu puţin pentru banii plătiţi în plus aiurea, dar nu sunt aşa de rea de pagubă.

I-am cerut lui Cristi de la agenţia saitului AFA oferte pentru Fanar Hotel & Residences 5* şi pentru Salalah Rotana 5*, între care urma să aleg, iar el mi-a trimis şi o ofertă pentru foarte noul The Club by Fanar 5*. Ăsta ultimul era al naibii de tentant, fiind nou nouţ, poziţionat excelent chiar pe malul oceanului, cu servicii Premium şi mai multe exclusivităţi, tare mi-ar fi plăcut, însă diferenţa de preţ de 900 euro faţă de Fanar, posibil justificată, m-a determinat să renunţ rapid la idee, aşa că au rămas în discuţie doar primele două, Rotana fiind cu doar 100 euro mai scump ca Fanar. La Rotana îmi plăcea poziţionarea hotelului în mijlocul unei încrengături de canale, precum şi plaja de la ocean, mai lată, mai lungă, cu mulţi palmieri şi mai frumoasă decât cea de la Fanar. Fanar avea însă avantajul a TREI plaje în imediata vecinătate, dintre care două de tip lagună, fără valuri, în care se putea înota în deplină siguranţă fără teama de valuri prea mari sau de curenţi periculoşi şi acesta a fost argumentul decisiv care mi-a determinat alegerea.

 Agenţia touroperatoare era una cunoscută şi care nu-mi ridica suspiciuni, aşa că m-am grăbit să rezerv cea mai ieftină cameră la hotelul ales de mine. Eram încântată şi de faptul că zborul, lung, ştiam asta, era cu o cursă charter chiar pe aeroportul din Salalah, astfel beneficiind de un transfer scurt până la hotel.

Pe măsură ce se apropia data de plecării, chiar cu câteva săptămâni înainte, preţurile au scăzut, brusc şi destul de consistent, astfel încât o cameră mai „şmecheră” cu vedere la ocean, ajunsese să coste mai puţin decât plătisem eu pentru cea mai ieftină. De unde eu m-am grăbit să rezerv pentru a mă asigura că prind locuri la avion în perioada dorită de mine, m-am prins imediat că nu-şi umpluseră avionul, ceea ce s-a şi confirmat la momentul zborului, dar şi ce comisioane „dolofane” practică acel touroperator ☹

Dar pentru mine nu mai conta. Plătisem cât a fost de plată, aveam voucherul şi biletele de avion în buzunar, pardon pe mail 😊 şi aşteptam nerăbdătoare să plec în vacanţă.

Zborul urma să fie operat de către moldovenii de la Hi Sky, cu care mai zburasem de câteva ori din 2022 încoace şi fuseseră OK. În varianta iniţială, în baza căreia ne-au şi fost emise biletele de avion, orarul de zbor era unul avantajos, Otopeni 07.00 – Salalah 14.30, iar întoarcerea Salalah 15.20 – Bucureşti 19.00, cu o durată a zborului de cinci ore şi jumătate la dus şi cu zece minute mai mult la întoarcere. Aşa cum am povestit deja în articolul despre Zborul cu avionul în Oman, plecarea cu o întârziere mai bine de ZECE ORE, ne-a dat tot programul peste cap, conducând nu doar la ratarea integrală a primei zile din sejur, ci şi a următoarei zile pierdute cu schimbarea camerei şi apoi dormind pentru a ne odihni și noi în sfârşit ☹

Am aterizat pe aeroportul din Salalah în jurul orei 1 noaptea în ziua următoare. Surprinzător, după o zi în care toate merseseră pe dos, toate formalităţile au decurs extrem de rapid şi eficient.

Controlul paşapoartelor a durat foarte puţin, pentru că, în pofida orei înaintate, erau deschise mai mult de zece ghişee. De viză nu am avut nevoie pentru că aveam un sejur mai scurt de 14 zile.

În parcarea micului aeroport din Salalah am avut parte de o premieră. Până să ajungem la autocarul de transfer am făcut şi check in-ul la hotel =)) Ne-au fost puse brăţările all inclusive, am primit formularul de cazare precompletat, noi adăugând doar numărul de telefon şi adresa de mail, ocazie cu care am aflat şi numărul camerei care fusese deja alocată, iar bagajele au fost etichetate cu numărul camerei fiecăruia înainte de a fi depozitate în cala autocarului. Le-am revăzut abia în cameră.

Transferul nu a durat mai mult de o jumătate de oră, cu o singură oprire la un hotel alăturat pentru debarcarea câtorva turişti, restul alegând acelaşi hotel ca şi noi.

La ora 2.15 intram pe poarta resortului. Toate restaurantele şi barurile erau închise, rămânând doar varianta, scumpă! , de a comanda ceva de mâncat sau de băut la room service ☹. Am lăsat la recepţie paşapoartele pentru a fi scanate şi am primit cardurile camerei repartizate dinainte şi cele pentru prosoape.

Fanar Hotel & Residences este un hotel de cinci stele care oferă servicii all inclusive sau Premium all inclusive (la un cost suplimentar deloc de neglijat) şi cazare confortabilă în 542 camere Deluxe de 40 metri pătraţi, acestea putând avea vedere la grădină, vedere la piscină şi lagună sau vedere la ocean, 28 de suite şi 18 apartamente. Există o clădire principală în care se află recepţia şi alte câteva corpuri de clădire, toate având nume de păsări.

Face parte din Hawana Salalah – o microstaţiune superbă aflată în plină dezvoltare, ca un mic orăşel, situată în sudul Omanului în Guvernoratul Dhofar, alături de Juweira Boutique Hotel (un hotel de patru stele destinat exclusiv adulţilor), de Salalah Rotana Resort 5*, de Souly Lodge (un grup de bungalow-uri situate chiar pe plajă) şi de foarte noul The Club by Fanar 5*.

Fanar Hotel & Residences se află la 22 kilometri de Salalah şi la 27 kilometri de aeroportul din Salalah.

Nu mi-a convenit camera primită, nu am fost nici pe departe singura, pentru că a doua zi mai mulţi români făceau coadă la recepţie pentru a-şi schimba camerele. Eu am încercat să o schimb chiar atunci noaptea, însă am fost trimisă la culcare ☹. Şi încă nu descoperisem toate „chestiile” care m-au nemulţumit.

La prima vedere am sperat că poate totuşi va fi OK, dar m-am înşelat. Camera se afla în corpul nr. 5, nu în clădirea principală cum primiseră alţi turişti, dar nu asta m-a deranjat. Acesta nu se afla oricum prea departe, ieşeam din recepţie, spre dreapta, traversam parcarea hotelului şi ajungeam imediat. Se putea şi mai rău, adică mai departe de restaurant, de plajă, de tot. Îmi convenea că era situată la un etaj superior, al treilea şi ultimul şi era şi foarte aproape de lift. Nu vedeam prea bine atunci noaptea însă, cunoscând topografia resortului, intuiam că am vedere la un canal, mai mult decât plătisem 😊 şi deja imi imaginam cum mă voi simţi eu pe balconul meu ca-n Veneţia =)), asta pentru că tot nu am ajuns acolo încă.

Parcă eram gata să trec cu vederea şi uşa care comunica cu camera vecină, chiar dacă nu mi-a picat deloc bine când pe la 03.30 vecinii de alături insistau să deschidă uşa dintre camere şi să intre peste noi. Verificasem eu de când intrasem că uşa e încuiată, dar tipii prea insistau, aşa că am pus unul din trolere în dreptul uşii plus doza de bere pe care tocmai o băusem, just in case :D.

Camerele erau cam toate la fel, spațioase la cei 40 metri pătrați, cu mobilier cam vechi, dar funcțional, cu gresie pe jos, cu un pat matrimonial king size și un fotoliu sau o canapea extensibilă, dar mai ales foarte curate. La fel a fost și prima cameră primită.

Spre ora 4 dimineața reușim și noi să ne liniștim cât de cât și încercăm să adormim, pentru că ne ajunsese oboseala și trecuse și efectul cafelelor multe și concentrate băute în aeroport în timpul lungilor ore de așteptare. Dar nu puteam adormi din cauza bâzâitului agasant al minifrigiderului din cameră, care nu se mai oprea. Cum acesta oricum era gol şi absolut inutil pentru noi, încercăm să-l oprim. De scos din priză nu puteam, neavând acces la aceasta. Încerc să opresc curentul general scoţând cardul din soclul special, dar, ţeapă! , minibarul era pus pe un circuit separat, aşa cum este şi normal de altfel, dar cum în puţine cazuri se întâmplă. Pfff... Reluăm operaţiunile, dar tot fără succes. Disperaţi rău omanezii ăştia dacă au fixat cu nădejde minibarul în ansamblul de mobilier de parcă ar fi încercat careva să-l fure. De nervi, mai aveam puţin şi le demolam tot aranjamentul ăla stupid, altfel greu de mutat. Mai fumez o ţigară două încercând să mă calmez, las deschisă uşa de la balcon şi pornesc televizorul, adormind într-un final cu mare greutate. Nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva să-mi fie aproape rău de oboseală şi să nu pot adormi.

Evident că nu am mai auzit nici alarma de la telefon, dar la ora 9 ne-am trezit în zgomot de flexuri, ciocane şi altele asemenea, suficient de buimaci cât să nu înţelegem nici unde suntem şi nici ce se întâmplă. Noroc cu espressorul de cafea cu capsule din cameră, la care am „gătit” rapid o cafea dublă şi am ieşit pe balcon să fumez. Atunci a fost momentul adevărului. Într-adevăr, primisem o cameră cu o frumoasă vedere la canal, daaar, pe partea opusă acestuia admiram un şantier de construcţii în plină desfăşurare. Ăştia construiau în draci vile de vacanţă care urmau să fie vândute şi chiar munceau, nu glumeau, iar cifele (autobetonierele) mişunau mai des decât trec tramvaiele pe strada mea, ridicând praful alb de ciment până la cer. Nici vorbă de vegetaţia frumoasă văzută de mine în fotografii mai vechi ☹

Dacă peste uşa comunicantă aş fi trecut, dacă povestea cu frigiderul o puteam rezolva imediat a doua zi cerându-i cameristului să-l scoată din priză şi chiar şi din cameră dacă dorea, peste tot zgomotul şi mai ales peste tot praful aferent şantierului nu puteam trece cu vederea sub nicio formă.

Am ajuns la micul dejun spre sfârşitul programului, abia am mai găsit ceva de mâncare şi m-am prezentat la recepţie „cu jalba în proţap” cum se spune şi plină de nervi, cerând pe un ton hotărât schimbarea camerei din toate motivele enumerate mai sus, insistând pe aspectul cu praful de la şantier. Mi s-a răspuns, cam impertinent, dar nici asta nu m-a surprins într-o ţară arabă în care masculii se cred o specie superioară :D, că vezi Doamne asta am plătit, o cameră Deluxe cu vedere la grădină, iar ei deja mi-au oferit gratuit una cu vedere la lagună. Îi explic individului că da nu am plătit vedere la ocean, ci la grădină, dar prin grădină eu înţeleg palmieri, ciripit de păsărele, linişte, aer curat, eu neplătind nicidecum pentru tot zgomotul şi praful din şantierul lor, care mi-a fost oferit ca bonus nesolicitat. Încearcă să scape de mine oferindu-mi o altă cameră în clădirea principală de această dată, departe de şantier, dar cu vedere la parcare. Reuşesc cu greu să aflu numărul acesteia, nu fusese încă eliberată şi curăţată şi mă duc să o văd sau măcar să o localizez în spaţiu. Aceasta era la primul etaj, cu vedere la un zid :D, dar, mai important, extrem de aproape de parcare, toate maşinile fiind parcate cu spatele spre clădire. Revin la recepţie şi-i spun individului că o refuz categoric înainte de a o vedea măcar, deoarece sănătatea nu ne permite să inhalăm gaze de eşapament şi nu pentru asta am zburat până acolo, poluare existând destulă şi în Bucureşti. Gratis! Reuşesc cu greu să-l conving să-mi dea o altă cameră, una decentă, după ce cu o seară înainte au profitat de ora târzie şi ne-au pasat toate ciurucurile.

Strâng bagajele pe care oricum ne le desfăcusem decât pentru a scoate din ele doar strictul necesar, fac check out-ul aşa cum mi-au cerut, bagajele îmi sunt duse şi depozitate în zona recepţiei, rămânem „homleşi” pe banii noştri :D şi aşa aşteptăm ca milogii prin recepţie vreo patru ore primirea unei camere.

Mulţi se vor grăbi să mă judece că de ce am avut atâtea pretenţii sau de ce nu am dat şpagă la recepţie, nu-mi pasă, dar când deja ai mari probleme de sănătate nu cred că-ţi permiţi „luxul” de a inhala praf de ciment sau gaze de eşapament şi de a trezi în zgomot „armonios” de ciocane tot concediul. În plus, şi camerele din stânga şi din dreapta celei primite iniţial au fost alocate tot unor familii din grupul de români şi TOŢI am schimbat camerele, fiecare familie având propriile motive, unii că au vrut cameră alături de copiii majori cu care veniseră în vacanţă şi care fuseseră cazaţi într-un alt corp al hotelului, iar alţii pentru că nu le plăcea cum miroase în cameră. Oricum românii nemulţumiţi făcuseră coadă la recepţie pentru schimbarea camerelor şi fiecare s-a descurcat cum a considerat mai bine.

Desigur, au existat şi norocoşi care au primit din prima noapte camere frumoase şi cu vedere la ocean, deşi nu plătiseră nimic în plus, sau alţii cărora nu le-a păsat prea mult unde au stat, toţi aceştia câştigând în plus faţă de mine o zi de vacanţă. Bafta lor. Oricum toată repartizarea asta a fost o loterie.

Reprezentanta locală a touroperatorului, venită în hotel pentru întâlnire şi pentru a-şi vinde excursiile, a încercat, cu amabilitate, să mă ajute şi nu doar pe mine, am asistat la discuţia purtată în limba engleză cu recepţionerul, dar nu a rezolvat mai mult decât am reuşit singură.

Într-un final glorios :D, după ore de ceartă şi nervi la recepţie, am primit cardurile de la noua cameră, o cameră situată în corpul 7 – Bulbul, al doilea corp de la clădirea cu recepţia spre stânga, la primul etaj, chiar deasupra sălii de sport, dar nu a fost niciun inconvenient legat de sală. Era chiar lângă lift, însă liftul era unul silenţios şi destul de puţin folosit, fiind un corp micuţ cu puţine camere pe etaj.

Camera mi-a plăcut de la prima vedere, era mai luminoasă şi parcă mai spaţioasă decât precedenta, chiar dacă pe saitul oficial ei declară că toate camerele sunt la fel de mari, de 40 metri pătraţi. M-am bucurat că am scăpat de camera cu uşă comunicantă. M-am bucurat şi de o vedere frumoasă spre portul de agrement al staţiunii şi spre aleea de promenadă care şerpuia de-a lungul întregului resort. Aveam în sfârşit parte de liniştea mult dorită, iar dimineaţa, înainte de micul dejun, îmi beam cafeaua pe balcon ascultând ciripitul păsărelelor din palmierii din faţă. Era perfect 😊 După prânz îşi făceau apariţia şi ciorile, dar nici măcar croncănitul acestora nu mă mai deranja. Eram ZEN 😊

Din holul de la intrare, pe partea stângă era uşa de la baie, tot pe stânga un suport pentru bagaje şi abia apoi intram în camera propriu-zisă. Aceasta era dotată cu un pat matrimonial de dimensiuni generoase, cu saltea confortabilă şi lenjerie de calitate, încadrat de două poliţe simple pe post de noptiere, destul de nepractice pentru noi, neavând sertar. Pe perete, de o parte şi de alta a tăbliei patului se aflau două aplice, precum şi două lămpi cu braţ reglabil, utile celor care citesc în pat înainte de culcare. În continuare, pe aceeaşi parte, se afla o canapea extensibilă cu două locuri şi un lampadar.

Pe peretele opus, în dreptul patului era fixat un televizor smart cu diagonală mare. Habar nu am ce posturi prindea, dar mi-a plăcut că mi-a urat bun venit, cu nume şi prenume. Tot pe aceeaşi parte se găsea un corp de mobilier lung, multifuncţional, care includea minibarul, gol pentru turiştii care plătiseră doar all inclusive, dar care putea fi umplut la cerere, însă contra cost, un birou cu scaunul aferent şi o comodă cu sertare, iar pe acesta se afla setul pentru prepararea ceaiului şi cafelei, constând atât din cană electrică pentru încălzit apa, cât şi din espressor de cafea, plus căni, capsule pentru aparatul de cafea, pliculeţe de ceai şi zahăr şi două sticle mici de apă plată, completate zilnic.

Dulapul cu trei uşi, suficient de încăpător se afla pe peretele dinspre baie. Mi-a plăcut cum era compartimentat dulapul, dar mai mult mi-au plăcut uşile acestuia, „cu aerisire” :D, în genul acelor jaluzele exterioare, nu ştiu cum să le descriu mai bine. În dulap am găsit halatele de baie şi papucii de unică folosinţă, precum şi seiful. Am folosit şi aici, ca de fiecare dată, seiful, pus la dispoziţie gratuit, pentru a ne depozita în siguranţă laptopul, actele şi banii.

Baia era spaţioasă şi bine organizată, având în centru chiuveta aşezată pe un blat de marmură, uscător de păr şi oglindă de machiaj, săpun solid şi loţiune de corp, nu cine ştie ce, dar măcar mirosea plăcut, în partea stângă vasul de toaletă cu furtunul aferent şi bideul, iar în partea dreaptă duşul walk in extrem de spaţios, cu duş fix şi mobil şi dispensere cu gel de duş, şampon și balsam, acceptabile. Prosoapele erau albe, impecabile, schimbate zilnic, chiar dacă în două zile au uitat să aducă altele şi a trebuit să reclam de mai multe ori până s-au conformat ☹

Balconul, ca în majoritatea cazurilor, mi-a plăcut mult 😊. Era dotat cu două fotolii comode şi o măsuţă pătrată cu blat de sticlă şi un uscător pentru costumele de baie.  Exista şi o plasă contra insectelor, chiar dacă nu am văzut picior de ţânţar pe nicăieri. Datorită arhitecturii mai deosebite a clădirii, balconul meu era mult mai mare decât cel al italiencelor din camera alăturată. Despre vederea frumoasă spre portul de agrement, parcă am zis deja. De la un etaj superior aş fi văzut mai bine şi oceanul, dar pentru mine a fost foarte bine şi aşa. În unele seri am putut asculta muzica de la spectacolele ţinute la Marina din propriul balcon.

Curăţenie în cameră s-a făcut zilnic, lenjeria a fost schimbată în fiecare zi la cererea mea. Nu era neapărat necesar, dar după cât s-au jucat ei cu nervii mei, nici eu nu le-am rămas datoare :D.

Am apreciat curăţenia şi am recompensat în fiecare zi cameristul, deoarece, cu mici omisiuni, camera şi baia au sclipit de curăţenie.

Aerul condiţionat era în sistem centralizat şi a funcţionat eficient atât cât l-am folosit, în special dupăamiaza când ajungea soarele pe partea noastră.

Despre restaurante ar fi multe de zis. În primul rând eu am fost uimită de varietatea mâncării. Chiar dacă poate suna ciudat, erau puţine feluri de mâncare, nu-mi amintesc să fi văzut undeva mai puţine feluri ca aici, dar erau în fiecare zi altele, astfel încât nu aveai cum să te plictiseşti şi nici cel mai cârcotaş nu s-ar putea plânge că mâncarea ar fi fost repetitivă. Erau seri tematice cu accent pe bucătăria unei anumite ţări sau cu meniu internaţional, aşa cum am avut doi ani la rând în resortul din Republica Dominicană, în funcţie de ziua săptămânii.

Aveam la dispoziţie două restaurante principale: Al Souk, aflat la parterul clădirii principale, care oferea micul dejun (07.00-10.30), late breakfast (10.30-11.00), prânzul (12.30-15.00), cina (18.30-22.00) şi cina târzie (23.00-01.00) şi Sindbad, aflat la parterul unui corp mai îndepărtat al hotelului, chiar lângă cel în care am primit noi prima cameră, care oferea micul dejun (07.00-10.30), prânzul (12.30-15.00) şi cina (18.30-22.00). Mesele sunt servite în sistem bufet suedez. În funcţie de preferinţe sau de curiozităţi 😊, puteam alege unde să mergem să mâncăm, fără nicio rezervare.

Mi-a plăcut mâncarea, corect gătită şi gustoasă, mereu am găsit ceva pe placul meu, dar pe mine m-a deranjat că ziua următoare trebuia să aleg altceva, ceva nou, pentru că deja schimbaseră meniul.

Repetitivă a fost doar îngheţata homemade, excelentă, preferata mea fiind cea de şi cu căpşuni.

Foarte mult am apreciat aici amabilitatea deosebită şi parcă mai sinceră a personalului, faptul că te serveau cu zâmbetul pe buze şi nu stăteau cu mâna întinsă după ciubuc, ca în Tunisia, Egipt sau Turcia. Dacă le ofereai ceva primeau, dar toţi turiştii erau trataţi la fel.

Restaurantul Sindbad nu ne-a tentat niciodată, tematicile acestuia erau aproape toate Far East (thai, chinezesc, corean, vietnamez, japonez, indonezian, pakistanez), aproape necunoscute nouă şi ne temeam să nu ne muşte de deget vreo „chestie” din farfurie dacă mâncam cu mâna, că nu ştim să folosim beţişoarele, aşa că nu am riscat. Am trecut totuşi pe acolo în ultima seară şi mi-a plăcut ce am văzut, parcă nu era aşa „periculos” , dar cel mai mult mi-a plăcut atmosfera mai liniştită şi mai intimă decât cea din Al Souk.

Micul dejun îl mai puteam lua şi la Aubergine, restaurantul aflat chiar lângă noi, mai micuţ, cu mai puţine sortimente, dar suficiente pentru un mic dejun îndestulător. Seara, acesta funcţiona ca restaurant a la carte, cu diverse tematici, în funcţie de seară şi necesita rezervare, cel puţin teoretic :D.

Prânzul (12.30-15.00) îl puteam lua la Breakers, restaurantul de lângă Ocean Beach, care oferea mai puţine sortimente decât în restaurantul principal, dar avea avantajul poziţionării în proximitatea plajei de la ocean şi permitea şi o ţinută mai lejeră. Şi acesta pentru cină funcţiona ca restaurant a la carte, cu specific variabil şi cu rezervare.

Pe lângă cele enumerate mai sus, aveam acces gratuit şi la cele două restaurante bufet ale hotelului Rotana, dar ne-a fost prea lene să mergem până acolo, prea des. Am luat doar într-o zi un prânz la The Beach, mi-a plăcut mult, dar nu am revenit.

Existau şi câteva restaurante a la carte contra cost şi cu rezervare, unele mai deosebite prin ambient sau/şi prin meniu, dar despre asta voi povesti poate altă dată.

Nu voi povesti despre cele trei restaurante doar pentru „premianţi” , adică pentru turiştii care plătiseră Premium all inclusive, şi la care noi nu am avut acces.

În apropierea fiecărei plaje erau câteva chioşcuri sau tonete cu diverse de mâncat între anumite ore, diferite, încât nici nu mai aveai motive să mergi la restaurantul principal pentru masa de prânz. Ceva de genul „grab and bite” , cum mai văzusem şi în Egipt şi în Turcia, simplu, nesofisticat şi practic. Le-am încercat şi noi, unele ne-au plăcut mai mult, altele mai puţin, după caz, dar oamenii erau la datorie şi fix în intervalul afişat serveau un anumit fel, ulterior schimbând şi tot aşa, însă pe mine mă enerva că dacă îmi era poftă de ceva anume trebuia să mă uit la ceas şi să mă duc la o anumită oră, ori în vacanţă eu nu vreau să fiu legată de un program fixat de alţii.

La capitolul acesta am avut unele emoţii ştiind că merg într-o ţară mai... „religioasă” , dar, acceptând regulile lor, per total a fost OK. În primul rând mi s-a părut tare ciudat programul şi faptul că nu serveau băuturi alcoolice, nici măcar bere! , decât după ora 12, iar vinerea după ora 14, chiar dacă, într-o proporţie covârşitoare de peste 90%, turiştii aveau o altă religie. Am ştiut acest aspect dinainte de a face rezervarea, ne-am asumat şi nici nu am suferit prea mult.

O altă ciudăţenie era legată de servirea apei, berii şi a băuturilor răcoritoare. Toate acestea erau îmbuteliate la sticlă, dar cel mai adesea la doză, însă ei insistau să le servească doar la pahar. Timp pierdut şi cozi mai mari la baruri, care altfel puteau fi evitate. Se foloseau exagerat de mult paharele de plastic refolosibile, spălate, aparent curate, nu am avut surprize, dar piticii mei erau la datorie şi de altă părere. Eu aş fi preferat paharele de carton de unică folosinţă, clar mai safe, cum mai găseam/primeam pentru cafea, iar seara la bar pahare din sticlă. Pe plajă mie mi-ar fi fost mai comod să beau suc direct din doză, cu paiul, decât să mai am şi grijă să le returnez paharele de plastic folosite din care oricum tot cu paiul beam ce aveam de băut.

Răcoritoarele erau din gama Pepsi, eu aş fi preferat Coca Cola, dar nu m-au întrebat când au ales furnizorul :D, berea era Miller din ce am văzut, iar tăriile erau nişte mărci care păreau străine, dar de care eu nu auzisem vreodată. Exista şi o listă de cocktailuri, basic, incluse în conceptul all inclusive, astfel că toată săptămâna am băut doar Cuba Libre şi Gin Tonic, singurele care m-au tentat şi au fost OK.

Şi aici la baruri s-a făcut diferenţa între turiştii ca mine care plătiserăm doar all inclusive şi cei cu Premium all inclusive, „premianţii” , cum le spuneam eu, care puteau alege dintr-o listă mult mai lungă de cocktailuri cu ingrediente mai calitative şi aveau la dispoziţie o gamă largă de băuturi alcoolice, toate mărcile consacrate, evident, fără niciun cost suplimentar pentru ei.

Cel mai frecventat era Cocos Barul, aflat în aer liber în faţa piscinelor de lângă clădirea principală, cu program 10.00 -23.30. Mereu aglomerat, dar cu barmani amabili şi eficienţi. Aici ne mai opream pentru o cafea excelentă înainte de a merge la plajă, la întoarcerea de la plajă pentru un pahar de ceva, înainte de a ne retrage în cameră pentru „somnul de frumuseţe” şi seara, când ne întorceam din plimbare, pentru un ultim pahar înainte de culcare.

Seara preferam să mergem la Zanzi Bar, un bar mai pe gustul nostru ca atmosferă, deschis doar seara, 20.30-23.30, unde băuturile ne erau servite în pahare de sticlă. Într-o singură seară am prins aici un spectacol, interesant, bine realizat, însă pe mine mă oboseşte cumplit când muzica este la un volum atât de ridicat încât nu-mi mai puteam auzi nici gândurile ☹, astfel că ne-am mutat noi în altă parte.

Lângă fiecare dintre cele trei plaje există câte un Sand Bar, cu program 10.00-17.30, perfecte pentru nevoile noastre de hidratare de peste zi.

În ultima seară am ajuns și la barul de pe terasa restaurantului asiatic Sindbad, deloc aglomerat, unde am savurat câte un cocktail bine preparat, într-o atmosferă plăcută, cu vedere la canal.

Cele trei plaje minunate ale Fanarului constituie punctul forte al acestuia şi al acestei destinaţii în general, mai ales în perioada în care la noi în ţară este frig şi vreme urâtă.

Primele două plaje, de tip lagună, sunt complet fără valuri şi recomandate familiilor cu copii, precum şi celor care vor să înoate sau doar să se bălăcească fără nicio grijă. Cireaşa de pe tort o reprezintă însă plaja de la ocean, care nouă ne-a plăcut cel mai mult. Am prins valuri în fiecare zi, puţin mai mari decât pe plaja de la Rotana, astfel că fiecare intrare în apă era o distracţie. Nu am putut să înot aici, însă am sărit în valuri şi ne-am amuzat maxim.

Când în Bucureşti a fost prima ninsoare, care a ţinut doar vreo cinci minute, din câte am înţeles, noi făceam plajă la 30˚C şi baie într-un ocean de vis, a cărui temperatură nu a scăzut sub 27˚C la mijloc de noiembrie :p

La plajă erau chioşcuri pentru prosoapele de plajă pe care le primeam în schimbul cardurilor primite la cazare, apoi predam prosoapele folosite şi recuperam cardurile.

Pe oricare dintre plaje am poposit am găsit de fiecare dată şezlonguri libere, chiar şi în primul rând pe plaja Queen Shiba. La Ocean era mai aglomerat, dar tot găseai locuri libere cam pe unde voiai.

Şezlongurile, dotate cu câte o saltea destul de groasă pentru un plus de confort, erau grupate câte două la o umbrelă de soare, genul „vietnameză” , suficient de mare şi eficientă, existând şi câte o măsuţă în jurul piciorului umbrelei. Nu erau înghesuite, fiecare familie beneficiind de destulă intimitate.

Plajele erau toate foarte curate, nisipul alb şi foarte fin, amintindu-mi de plajele din Republica Dominicană scăldate de Oceanul Atlantic, cu singura deosebire că aici nisipul alb se încălzea la soare.

Fenomenul de flux şi reflux a fost aici mai vizibil ca în alte părţi, la reflux apa retrăgându-se câteva zeci de metri şi lăsând în urmă acelaşi nisip ultrafin.

Intrarea în ocean era exagerat de lină.

La plaja de la ocean nu mi-a plăcut salvamarul, care ne-a stresat încontinuu cu fluieratul lui, de cele mai multe ori fără rost. Părea că l-a născut maică-sa cu fluierul în gură şi aşa a rămas de atunci.

Atât la Sports Beach, cât şi la Ocean Beach plaja era împărţită în două sectoare: pentru „premianţi” şi pentru restul lumii. Premianţii puteau sta oriunde doreau, dar aveau şi zona lor exclusivă de plajă, aşa cum aveau şi restaurante şi baruri doar pentru ei. La fel era şi pe plaja de la Rotana. Dar nu mi-a păsat.

La capătul plajei găseam duşuri şi cabine de schimb. Toaletele se aflau puţin mai departe.

Pentru plajele astea minunate aș reveni oricând în Oman. Plajele și Oceanul Indian au contribuit major la reușita acestei vacanțe.

Subiectul piscinelor nu m-a interesat niciodată în mod deosebit, iar aici cu atât mai puţin când aveam la dispoziţie atâtea plaje de vis, pe alese.

În drumul meu spre plajă treceam zilnic pe lângă piscina principală, de fapt erau două piscine, una în stânga şi una în dreapta, mari, curate şi destul de interesante, cu jacuzzi. Mi-au plăcut şezlongurile aşezate în apă şi cam atât. Apa din piscină avea 26˚C, o temperatură foarte convenabilă. Eu am preferat însă cele 27˚C ale Oceanului :D.

Am mai remarcat o piscină exterioară spre capătul resortului în dreptul corpului „Barza” , într-o zonă mai liniştită.

Turiştii cazaţi la Fanar Hotel & Residences aveau acces gratuit la Hawana Aquapark, aflat la o oarecare distanţă de hotel, însă exista transport gratuit până acolo cu shuttle, din oră în oră între 10 şi 17, cu plecare la fix de la Fanar şi la şi 20 de la aquapark spre hotel.

Hawana Aquapark este primul parc acvatic din Oman. Se întinde pe o suprafaţă de 65.000 metri pătraţi şi oferă felurite tobogane atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, o piscină cu valuri, un Food Court, locuri de joacă, locuri de relaxare şi tot aici a fost mutată şi minigrădina zoologică de la Fanar.

Programul de entertainment era afişat pe un panou aflat în drumul spre prima plajă. Seara organizau diferite spectacole, petreceri şi muzică live în diferite locuri din resort, însă noi nu am fost interesaţi să participăm, deci nu pot comenta. Preferam să ne plimbăm prin Marina, pe frumoasa alee de promenadă, mai căscam gura prin magazinele de acolo, ceva mai ieftine decât cele din hotel, iar la întoarcere ne opream la un bar, beam ceva şi apoi ne retrăgeam în cameră.

Pentru cei mici există Simba - Clubul pentru copii, o căsuţă în care nu am intrat, înconjurată de o grădină în care erau amplasate câteva atracţii pentru cei mici. Seara începea cu minidisco la amfiteatru.

La parterul clădirii în care eram cazaţi se afla sala de fitness, cu acces gratuit între 06.00-22.00.

Există şi un centru SPA care oferă contra cost felurite masaje şi tratamente celor interesaţi.

Existau şi biciclete de închiriat.

Resortul oferă gratuit internet wireless bunicel. Conectarea se făcea cu numele turistului principal şi numărul camerei. Numărul de dispozitive nu era limitat. Aveam semnal foarte bun în cameră şi aproape pe întreaga suprafaţă a resortului. La plajă semnalul era mai slab spre deloc dacă alegeai şezlonguri aproape de apă.

Ghida ne spunea că legislaţia ţării nu ar permite efectuarea de apeluri vocale sau video pe WhatsApp, dar tot ea ne-a dat şi soluţia: dacă ne instalam un program VPN puteam vorbi liniştiţi şi gratis cu cine doream. Mai greu a fost să găsim un program moka, dar ne-am descurcat şi cu asta :D.

Contrar celor citite prin alte review-uri, deşi aniversarea soţului meu a avut loc în timpul sejurului petrecut la Fanar, nici vorbă de vreo atenţie din partea celor de la hotel. Nu că aş fi avut neapărat nevoie, dar un astfel de gest, oricât de simbolic, o prăjiturică, o alună, o măslină sigur l-ar fi bucurat. Ba nu, mint, chiar de ziua lui ne-au făcut totuşi o surpriză: ne-au lăsat fără prosoape şi am reclamat de trei ori până să le aducă patruzeci de minute mai târziu ☹

Dacă tot am zis de reclamaţii, la Fanar am mai reuşit o premieră: să sun la recepţie la miezul nopţii pentru a reclama o pisică! =)) Şi acum când scriu râd de una singură amintindu-mi de faza cu pisica. Era trecut de miezul nopţii, ne băgasem în pat şi eram pe cale să adormim, când ne trezesc brusc nişte miorlăituri care nu mai încetau. În primul moment am crezut că a intrat o pisică din cele care bântuiau pe la restaurant, a rămas blocată în clădire şi vrea să iasă afară. Mă dau jos din pat şi plec, aşa în pijamaua mea sumară, să caut pisica. Pe hol mă întâlnesc cu italianca din camera de alături, şi ea trezită din somn şi mai despuiată ca mine, care ieşise tot pentru pisică. Dar pisica yok. Miorlăiturile erau şi mai puternice, pisica începuse să zgârie la uşă şi identificăm rapid că tot „concertul” era din camera aflată vis a vis de a mea. Bat cu nădejde în uşă, nu deschide nimeni, pisica era tot mai agitată simţindu-ne aproape. Ce să fac, revin în cameră şi sun la recepţie, îi explic recepţionerului că e târziu, vrem să dormim şi nu putem din cauza pisicii, cerându-i pe un ton imperativ să trimită pe cineva să scoată pisica din imobil, eu crezând că o fi intrat pe vreo fereastră deschisă şi nu a mai ştiut să iasă. Tipul se apucă să sune la telefonul din camera vecină. Nu răspunde nimeni nici după al douăzecilea apel. Sun eu din nou la recepţie, deja nervoasă, întrebându-l dacă el chiar crede că îi va răspunde pisica la telefon sau face mişto de noi în loc să rezolve problema şi să trimită mai repede pe cineva. Nu trec două minute şi miorlăitul încetează brusc, fără să fi intrat cineva în camera respectivă. Bat iar la uşa cu pricina şi imediat deschide un tip, mai îmbrăcat decât noi două. Ce făcea în timpul în care mâţa scula tot hotelul, pot doar să presupun :p. Mă iau de el că să scoată pisica din clădire pentru că vrem să dormim, el ne zice că pisica este a lui, că el locuieşte acolo şi că nu ne mai deranjează cu nimic, ba mă mai şi ironizează că de ce dorm cu uşa de la cameră deschisă. Întâi am crezut că tipul nu stăpâneşte limba engleză când a folosit verbul „live” , dar apoi am înţeles că omul era proprietar acolo şi făcea ce vroia. Îşi luase şi pisică deşi hotelul nu permitea turiştilor accesul cu animale de companie, dar el era în casa lui şi ne sfida şi pe noi după ce ne deranjase. Cu această ocazie am înţeles şi că acel „Residences” din denumirea hotelului se referea tocmai la situaţii de acest gen, cu proprietăţi private amestecate aici printre camerele normale de hotel.

Ce mi-a mai plăcut aici şi nu am văzut în altă parte a fost faptul că turiştii primeau brăţări all inclusive de culori diferite în funcţie de ţara din care veneau. Românii primeau brăţări de culoare mov închis. Toţi angajaţii ştiau imediat care de unde vine şi ţi se adresau din prima pe limba ta, astfel scăpând şi de a mai răspunde la exasperanta întrebare „Where are you from?” cu care mă oboseau prin alte ţări.

Chiar dacă a început cam prost, vacanţa în Oman s-a dovedit o reuşită. A fost exact cum mi-am dorit, ce mi-am dorit şi mai ales când mi-am dorit.

Temerile mele de dinainte de a rezerva şi de a ajunge acolo în legătură cu potenţiale riscuri având în vedere distanţa redusă dintre Salalah şi graniţa cu Yemenul s-au dovedit nejustificate. Omanul mi-a lăsat impresia unei ţări liniştite şi sigure, cu oameni amabili, având multe de oferit celor dornici să o exploreze. Puţin mai scumpă decât m-am aşteptat, dar asta e.

Am descoperit o nouă destinaţie de un exotism care m-a încântat. Nu mai contează nici zborul lung şi obositor până acolo, nici raportul calitate preţ mai slab decât în alte părţi pentru condiţiile de cazare şi serviciile oferite, nimic nu mai contează când ai la dispoziţie acele plaje minunate şi Oceanul Indian, care mi s-a părut absolut fabulos.

În urmă cu vreo zece ani descopeream Paradisul din Dominicană, de care m-am îndrăgostit de la prima vizită, revenind pentru alte două săptămâni un an mai târziu, şi consideram atunci că plajele acelea cu nisip alb şi fin ca făina şi apele turcoaz ale Atlanticului sunt maximul pe care mi l-aş putea dori. După vacanţa petrecută în Oman sunt bucuroasă să constat că mai există şi alte „paradisuri” , chiar mai aproape de noi, mai ales când un zbor mai scurt de jumătate pentru noi chiar contează, iar Oceanul Indian, de fapt Marea Arabiei, precizez pentru eventualii cârcotaşi, nu este cu nimic mai prejos decât Atlanticul din Punta Cana.

 Dacă deja îmi doresc să revin acolo în Salalah 😊, este cât se poate de evident că RECOMAND şi Fanar Hotel & Residences şi această destinaţie

---

VIZUALIZĂRI: 1301 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI