O bază excelentă pentru vizitat Bologna

TIPĂREȘTE

Bologna a fost un fel de bonus de vacanță pe anul în curs. N-aveam niciun gând să plecăm la Bologna, dar așa cum mie îmi place să „joc booking”, făcând tot felul de simulări, Tati se joacă pe site-urile de rezervări de zboruri, mai ales că e și membru al Wizz-Clubului (plătești o taxă anuală și ai tot felul de facilități: reduceri la bilete pentru tine și grupul din care faci parte, bagaj de mână de 10 kg gratuit, posibilitatea de a-ți alege locurile, reduceri la anumite hoteluri sau la închiriat mașină - ceva de genul, nu știu dacă le-am zis chiar corect.) Cert e că de obicei eu sunt responsabilă cu cazările, iar Tati cu avioanele.

Așa s-a întâmplat că într-o dimineață auzii: ”Mami, la sfârșitul lui octombrie plecăm 3 zile la Bologna! ” „? ” „Nu m-am putut abține, am găsit bilete așa de ieftine! ” „Ok... ” „Și m-am gândit deja: închiriem mașină și mergem să vedem și San Marino! ” Asta cu San Marino era un gând al nostru mai vechi!... „Ok! ” Nu mi-a trebuit mai mult. Seara, când m-am întors acasă, mi-am frecat mâinile și am purces la treabă! Aveam să ajungem joi seară și să plecăm duminică la prânz. De la Bologna la San Marino sunt vreo 100 de km, deci mai fezabil ar fi să vizităm Bologna vineri, apoi sâmbătă dimineața să plecăm spre San Marino, noaptea să ne-o petrecem prin zonă, iar duminică am avea timp suficient să ne întoarcem la aeroport. Tati a aprobat, bucuros. Planul de bătaie fiind stabilit, rezultă că întâi și întâi trebuia să găsim hotelul perfect (din punct de vedere al raportului calitate/preț) pentru cele 2 nopți pe care aveam să le petrecem în Bologna.

„Perfect” însemna în viziunea noastră cam așa: să nu fie prea departe de centru (ideal ar fi să putem merge pe jos, dar până la urmă, aveam mașină la dispoziție sau puteam lua un autobuz, urma să întrebăm la recepție cum ar fi mai bine); să aibă parcare gratuită inclusă în preț; să ofere mic-dejun rezonabil (eventual); să fie curățel și cochet. Când am setat ca filtru pe booking chestia cu parcarea, dintr-o dată au dispărut toate hotelurile din centrul vechi al orașului. Evident. Nu m-am pierdut cu firea și am aplicat un nou filtru: notă peste 8. Au mai rămas câteva puncte albastre, pe ici, pe colo... Executive Suite Hotel a fost până la urmă fericitul câștigător și 3 argumente au pledat cu forță în favoarea lui: distanța de cam 2 km până la intrarea în centrul vechi, ceea ce însemna că puteam avea încredere în propriile picioare; micul dejun pe care îl lăudau mulți dintre cei ce scriseseră recenzii (și știe toată lumea ce greu e să găsești în Italia un mic dejun mai de Doamne-ajută; atunci când nu strălucește prin lipsă, acesta e format de obicei dintr-un croasant și o cafea) și - nu în ultimul rând - prețul. Așa că n-am mai stat pe gânduri și am rezervat o dublă Confort pentru 2 nopți, cu mic dejun inclus și cu anulare gratuită până cu 2 zile înainte de sejur - 160 de euro; un preț normal pentru Italia.

Am ajuns la aeroportul Henri Coandă după un traseu extrem de palpitant și numai o minune a făcut să putem prinde totuși avionul de Bologna. Deși întâmplarea nu are nimic de-a face cu hotelul, o să v-o povestesc pe scurt, pentru că e de luat aminte. Am ales pentru a ajunge la Otopeni drumul pe care îl alegem de obicei: Galați - Slobozia - Autostrada A2 - Centura Bucureștiului - Otopeni. E cel mai scurt, dar o mare variabilă o reprezintă porțiunea de câțiva km de centură, cu o singură bandă pe sens. Dacă mai adăugăm și aglomerația firească „orelor de vârf”... Cert e că am parcurs o zonă de vreo 12-13 km în aproximativ 80 de minute, din cauza unui tir care se defectase fix în mijlocul drumului (la întoarcere, aceeași porțiune am străbătut-o în 8 minute). La 18:30 se închidea poarta de îmbarcare și la 18:15 noi abia lăsam mașina în parcarea pe termen lung. Noroc că n-am avut bagaje de cală, noroc că la controlul bagajelor și al pașapoartelor era nefiresc de puțină aglomerație... Când am ajuns la poartă, lac de transpirație, tocmai se anunța începerea îmbarcării. Am urcat printre primii în avion, beneficiind de îmbarcare prioritară :)... Cert e că de-acum am jurat că nu mai mergem niciodată la aeroport pe acest traseu!

Zborul a decurs fără peripeții și după aproximativ 2 ore am aterizat pe aeroportul Borgo Panigale, aflat la mică distanță de oraș (cam 10 km). N-a durat mult să îndeplinim formalitățile de închiriere a mașinii (Renault Capture), pe care în curând am luat-o în primire din parcarea specială aflată undeva în față-stânga după ieșirea din clădirea aeroportului. Am setat în GPS adresa hotelului (Via Ferrarese 161), iar în 15 minute parcam deja în dreptul hotelului. Hotelul Executive Suite se află la 2 km de gara feroviară și la 2,4 km de Piazza Magiore, în zona nordică a orașului, într-un cartier liniștit cu blocuri, restaurante și magazine. Dealtfel, hotelul însuși este găzduit într-un bloc de cărămidă roșie cu 8 etaje, dispunând de camere duble, triple și chiar de apartamente. Nu dispune de restaurant, are doar o sală de mese pentru micul dejun. Majoritatea camerelor nu au balcon, doar cele de la ultimile 2 niveluri.

Prin ușa rotitoare am pătruns în holul spațios de la parter, unde se află, bineînțeles, și recepția. Aceasta este situată chiar în mijloc, ca o insulă și are formă semicirculară și un aspect care m-a încântat: baza din cărămidă aparentă alburie, partea superioară în vișiniu și maro, decorată cu „frunze” decupate în nuanțe ruginii. Din tavan „curg” câteva corpuri de iluminat albe, mari, de formă paralelipipedică, în dreapta sunt monitoare corespunzătoare camerelor de supraveghere montate în principalele puncte de interes ale hotelului, iar pe tejghea am găsit diferite materiale promoționale. Interacțiunea cu domnișoara de la recepție a fost scurtă și eficientă, ne-a repartizat o cameră la etajul al 7-lea, ne-a explicat cum să utilizăm cheia (un sistem cu care nu m-am mai întâlnit până acum, cu un magnet încorporat în breloc, ce trebuia fixat într-un locaș special și astfel se activa alimentarea cu curent electric), ne-a comunicat orele de mic dejun și ne-a indicat localizarea lifturilor și a sălii de mese. Ne-a întrebat apoi dacă avem mașină și ne-a indicat locul de parcare ce aparținea hotelului. În timp ce Tati s-a dus să rezolve această mică problemă, eu am avut timp să studiez restul holului. Astfel, am remarcat zona de relaxare aflată în stânga intrării, precum și zona de bar din spatele recepției, cu măsuțe rotunde și scaune făcute dintr-un material ce imită ratanul.

Lifturile sunt în partea dreaptă a recepției, sunt în număr de 2 și sunt extrem de mici, nu încap mai mult de 2-3 persoane în fiecare. Dar asta n-a fost o problemă reală. Totuși, dacă am fi stat mai jos, am fi folosit cu elan scările, care pornesc din aceeași zonă, mai ales că eram și stimulați în acest sens (mi-a plăcut faptul că deasupra fiecărei trepte era consemnat numărul de calorii pe care le-ai fi consumat urcându-le). Dar până la etajul 7!... Neee, păi să ajungem noi acasă mai slabi decât am plecat?!...

Pe fiecare nivel sunt dispuse 5-6 camere, așa că nu ne-a fost deloc greu s-o descoperim pe a noastră. Am descuiat ușa cu cheia buclucașă, al cărui breloc l-am introdus în dispozitivul de lângă intrare, așa cum fuseserăm instruiți. Și... se făcu lumină!

Atmosfera mi-a plăcut imediat - intimă și caldă. Decor în nuanțe blânde de bej și maro, spațiu destul. Patul imens trona chiar pe mijlocul peretelui din dreapta, învelit în lenjerie albă de bumbac și pe jumătate cu un pled cenușiu. Salteaua se va dovedi excelentă. În spatele blatului înalt din lemn bej-maro, peretele era acoperit cu un tapet vesel, cu flori și frunze muștării, roșii și mov pe un fond alb. Patul avea de-o parte și de alta câte o noptieră scundă; pe fiecare câte o veioză globuloasă, iar pe una din ele se odihnea telefonul. Deasupra noptierelor, câte un rând de întrerupătoare și de prize, să le poți acționa chiar din pat.

În stânga intrării, într-un fel de nișă încăpătoare, se aflau o oglindă mare, de perete, un fel de blat-birou și câteva corpuri de mobilier suspendate deasupra unui alt blat, ceva mai jos, ce juca rol de suport de bagaje. Imediat sub dulapurile de sus era fixată o bară metalică, de care stăteau agățate câteva umerașe. Pe peretele opus, tot fixat pe perete, un cuier de haine. În dulapuri am găsit o pernă de rezervă și o pilotă ușoară.

În fața patului se afla intrarea la baie, alături de care, lipit de perete, era un alt corp de mobilier ce îngloba în partea de jos răcitorul și seiful și pe care se sprijinea televizorul (diagonală destul de mică, dar suficientă pentru a fi privit din pat - și fixat la o înălțime convenabilă).

Podeaua din parchet laminat deschis la culoare, pereții văruiți într-un bej-corai foarte odihnitor pentru privire, draperiile bejulii și ele, iar iluminația era completată fericit de două veioze cilindrice, situate una deasupra televizorului, alta pe birou și de câteva spoturi luminoase fixate în spatele barei cu umerașe. În răcitor am găsit recipiente cu apă, suc și bere, precum și ceva crănțănele (prețuri rezonabile, între 1,5 și 3 euro bucata), iar pe birou era un anunț țiplat care ne spunea că la primul etaj există un automat cu cafea, băuturi și chestii basic de mâncat, disponibil 24 din 24 de ore (n-am verificat, dar n-am de ce să mă îndoiesc că n-ar fi așa).

Baia e dispusă într-o încăpere cu dimensiuni generoase, așa cum sunt de obicei băile italienești (ha, ha: mi se pare un bun subiect de „filozofeală” ăsta, de ce italienii dau - de obicei - așa multă importanță camerei de baie și așa de puțină primei mese a zilei - cel puțin când e vorba de hoteluri). Dispunem de tot ce ne-ar dori suflețelul, și chiar ceva peste: toaletă, bideu, cabină de duș cu hidromasaj, chiuvetă, coș de gunoi din inox, scăunel, feon, câte un rând de prosoape în 3 dimensiuni, săpun lichid și solid, flaconașe cu șampon și loțiune de corp, gel intim, mini-trusă de ras, chestii de demachiat, cască de baie. Gresie și faianță albă, mult inox, curățenie lună. Spoturi luminoase în diverse puncte din baie. Perdeluțe diafane la fereastra dublată de jaluzele metalice, din acelea, din fâșii (același sistem era și la ușa de la balcon, în cameră).

Apropos de balcon: nici n-am știut că există, l-am descoperit abia a doua zi dimineață. Adică văzusem că ultimile două etaje sunt prevăzute și cu balcoane, dar în primul moment n-am făcut legătura. Nimic spectaculos cu el, totuși, înafara priveliștii oferite, cu acoperișuri cărămizii și pomi gătiți în ținuta de toamnă!

A fost numai bine de cald în cameră, dealtfel temperatura se putea seta la cât doreai, noi am găsit-o la 23 de grade și am lăsat-o așa. Pentru sezonul cald, există și aparat de aer condiționat. Wi-fi a funcționat bine (în puținul timp pe care l-am petrecut în cameră), cu parolă furnizată de la recepție.

Micul-dejun se servește între orele 7 și 10, în sala dedicată de la parter, din dreapta recepției. Mese de 2 sau 4 persoane, mobilier ușor, deschis la culoare, mici tablouri reprezentând flori și fructe pe pereți, corpuri de iluminat cilindrice, identice cu cele din cameră. Oferta cu adevărat impresionantă: biluțe de mozzarela, batoane de brânză Ementaler, un fel de cașcaval feliat, vreo 3-4 sortimente de salam, ouă fierte și omletă, roșii (cherry și rondele), cârnăciori prăjiți, amestec de legume sotate, iaurt, lapte, cereale, fructe (portocale, pere, banane)... și probabil și altele... Pâine de mai multe tipuri și chifle. Ceaiuri la pliculeț și 2 automate unde puteai să-ți prepari singur cafeaua dorită: capucino, machiato, espresso - scurt, lung - știți și voi - și multe altele... Exista un loc special (o masă destul de încăpătoare) dedicat deserturilor: vreo 3-4 tipuri de checuri (excelente!), brioșe, tarte cu gem de fructe (caise, prune), croasante și cred că am mai uitat câte ceva... Oricum, n-am putut poza, vă dați seama că locul era destul de strâmt și populat și n-am vrut să atrag atenția asupra mea!

Hotelul se află, precum aminteam, la o distanță rezonabilă de zona de vizitat a Bolognei. Am cerut de la recepție o hartă, dar am primit o broșură, care conținea, pe lângă hartă, o multitudine de sfaturi utile și de recomandări de obiective turistice. Am reținut faptul că nu poți intra cu mașina în perimetrul centrului vechi al orașului decât dacă deții un permis special, că este monitorizată fiecare intrare și ieșire și - în caz de abatere - ești bun de plată, primești amenda fix la domiciliu. Așa că - tot la recepție - am întrebat cum e mai bine să accesăm orașul vechi. Ni s-a spus că pe jos am face cam 25-30 de minute până la gară, dar că există și autobuze care ne-ar duce până acolo și a căror stație se află în imediata vecinătate a hotelului, pe Via Ferrarese. Abia în ultimă instanță am putea folosi mașina închiriată, pe care oricum ar trebui s-o lăsăm într-o parcare publică în zona gării (contra cost, desigur) și pe urmă să mergem pe jos. Cum nu ne dăm în lături de la mișcare în aer liber, am ales prima variantă. Care s-a soldat cu o unghie sângerândă la finele zilei de vizitare, dar deja aproape că am uitat acest aspect...

Dacă ratați cina în zona turistică (și chiar ar fi indicat s-o faceți, de dragul buzunarului dumneavoastră), nu trebuie să vă impacientați, aveți în imediata apropiere a hotelului restaurante foarte bune. Pe două dintre ele le-am încercat și noi. Cartierul fiind oarecum chinezesc, am numărat cel puțin 3 restaurante cu specific oriental în jur. Dar cum noi nu ne înnebunim după mâncarea chinezească (și doar am venit la Bologna să mâncăm italienește, nu?!), am ales în consecință. Pe Snoopy 2 l-am găsit în prima seară, tot pe Via Ferrarese, la vreo 200 de metri înspre centru. Am mâncat niște paste de casă cu panceta (carne de porc afumată și uscată) și hribi, iar Tati un escalop de porc cu salată plus câte o bere = 35 de euro. Pe Ro Coco însă l-am descoperit pe aceeași Via Ferrarese în seara următoare, dar la vreo 100 de metri de hotel în sens invers. Acolo am degustat rizoto cu fructe de mare și am băut un frizante amabile plus câte un desert (gen brioșă cu sos cald, de vanilie al meu și de ciocolată al lui Tati) = 46 de euro.

Am plătit cu cardul la plecare, sâmbătă dimineață. Ne-am simțit grozav la acest hotel, pe care vi-l recomand cu drag. Deasemenea, vă recomand să vizitați Bologna, care a fost pentru noi o surpriză extrem de frumoasă și pe care bineînțeles că n-am reușit s-o aprofundăm într-o singură zi. Doar să-i mirosim parfumul care ne-a făcut deja dependenți... Dar sigur o s-o mai putem cândva „cupla” cu alte minunății din vecinătate, la ce prețuri au zborurile în ultima vreme!

---

VIZUALIZĂRI: 2737 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI