Câteva ore în Marmaris, staţiunea vacanţelor noastre de vis

TIPĂREȘTE

În afară de excursia în insula Tilos (vezi impresii), pregătită încă de acasă, nu mai aveam nimic în plan ca ieşire din Rhodos. Doar că„socoteala din târg” ne-a relevat, de data aceasta, oportunitatea unei alte excusrii căreia nu am avut cum să-i rezistăm.

Pe când treceam prin dreptul unei agenţii locale de închirieri de maşini şi excursii situată vis-á-vis de portul turistic, nu mică mi-a fost mirarea să văd pe un afiş că se organizau croaziere de vreo trei ori pe săptămână în Marmaris, la preţul de 52 €/pers. Când mi-a picat sub ochi panoul, îl atenţionez pe soţul meu, zicându-i: „Ce-ar fi dacă? ... Nu ţi-e dor?”

Dacă din Turcia, unde am tot fost cu maşina, veniserăm în excursii organizate de multe ori în insulele greceşti, invers nu văzusem niciodată excursii iniţiate din Grecia spre ţărmul turcesc, aşa încât era prima dată când întâlneam acest fenomen. De fapt, în urmă cu treisprezece ani, păşeam în Rhodos Town tot cu ocazia unei croaziere venind din Marmaris, care, în urma unor peripeţii petrecute, rămăsese memorabilă.

Apoi, am aflat că nu era în premieră organizarea de excursii din Rhodos către Marmaris, şi înainte de pandemie practicându-se genul acesta de călătorii, însă în timpul pandemiei relaţiile dintre cele două ţări devenind foarte reci, croazierele nu s-au mai ţinut. Aşa că ne-am considerat norocoşi că ni s-a ivit această posibilitate.

Revenind la momentul când am observat afişul, am intrat în agenţie şi am început să discutăm cu una dintre doamnele de acolo. Ne dăm seama că singura zi în care puteam să mergem era vineri, 15 iulie, şi ne înscriem cu toată convingerea că alegerea era perfectă. Ni se cer paşapoartele, absolut obligatorii pentru a intra în Turcia, îi înmânez copii ale acestora, originalele păstrându-le la hotel, achităm 104 €, apoi primim biletele printate şi o foaie de hârtie cu instrucţiuni şi reguli de respectat.

Plecarea se efectua din portul turistic din Rhodos Town la orele 10,00, durata călătoriei cu vasul fiind de aproxiamtiv o oră, sosirea în Marmaris era estimată în jur de 11,00. Întoarcerea din Marmaris avea loc la 18,30 din portul Albatros, iar sosirea înapoi în Rhodos ar fi urmat la orele 19,30, desigur în condiţii normale, ceea ce nu era garantat că aşa se va întâmpla întocmai. Un lucru care nu prea mi-a plăcut a fost că politica de anulare a excursiei nu permitea rambursarea niciunui ban, deci dacă ar fi apărut ceva neprevăzut şi n-am fi putut merge, pierdeam toţi banii plătiţi. Dar, am avut noroc.

Vineri, 15 iulie, la orele 09,00, aşa cum ni se spusese de la agenţie să fim în port, adică mai devreme cu o oră faţă de cea a plecării, timp necesar efectuării formalităţilor vamale, ne-am prezentat la ghişeul dedicat, coada la început fiind nesemnificativă, pe urmă îngroşându-se accentuat.

Timpul trecea, numărul de persoane din zona de îmbarcare crescând vertiginos, dar vasul cu care urma să plecăm nu apărea deloc, deşi ora plecării era pe aproape. Am observat atunci un mozaic de oameni provenind din multe ţări ale lumii, inclusiv un grup important de conaţionali însoţiţi de o tânără ghid, în dorinţa de a avea oexperienţă şi în ţara vecină, renumită pentru shopping, cu o cultură diferită, dar fermecătoare.

Din cauze necunoscute, vasul apare cu o întârziere bunicică, sesizăm că aparţine unei companii turce, Yeşil Marmaris Lines, la rândul său organizatoare, care nu venise cu mâna goală în Rhodos, ci adusese excursionişti din Marmaris care vroiau să respire un pic de aer grecesc. Coboară tot poporul, noi ne îmbarcăm destul de repede şi plecăm nu la 10,00, ci la 11,00. Călătoria pe apă a fost foarte agreabilă la dus, vasul era de tip catamaran, adică închis, iar timpul de parcurs s-a situat în jurul unei ore, aşa cum ni se spusese.

De la bun început fuseserăm atât de entuziasmaţi că vom revedea Marmarisul, că nici nu ne prea gândiserăm ce vom face acolo. De fapt, ne-am zis că vom merge pe unde ne vor purta paşii, ne vom plimba încolo şi încoace prin buricul târgului, pe faleză, promenada cu palmieri, vom lua un prânz turcesc la un local drag ştiut din vacanţele anterioare, vom face probabil şi mici cumpărături, cu alte cuvinte ne vom ostoi dorul de Turcia estivală şi litorală, cu care nu ne mai revăzuserăm dinainte de pandemie.

Ajunşi în portul Albatros din Marmaris, ghida grupului de conaţionali ne abordează văzându-ne că suntem români şi ne întreabă dacă vrem să ne alăturăm lor spunându-ne pe scurt programul lor: castel, bazar, faleză, în paranteză fie spus un gest foarte frumos, noi refuzăm cu părere de rău, dar în Marmaris chiar ne descurcam fără probleme, apoi se oferă să ne dea informaţia cum să ajungem în centru, adică să luăm unul dintre taxi-urile galbene, singurele prezente la acea oră şi ne-am despărţit în termeni mai mult decât amicali.

Cum nu aveam nicio liră turcească la noi, doar euro cash şi card Revolut, am achitat 7 € numerar pentru transferul în centru, destul de mult, dar n-am prea stat la negociat, plecând din 10 €, pentru o cursă destul de scurtă.

Căldura era deja copleşitoare la orele prânzului, însă noi eram atât de mânaţi de dorul Marmarisului, că ne propuseserăm să n-o băgăm în seamă şi să petrecem câteva ore cu parfum oriental de care să ne amintim frumos până la următoarea revedere cu Turcia. Despre Marmaris nu voi mai scrie alt review special, am scris deja pe AFA două articole, câte unul vezi impresii după fiecare vacanţă petrecută aici vezi impresii.

Imediat cum am dat în centru, lângă statuia lui Atatürk, am observat că oraşul era gătit în haine mai speciale, că steagurile turceşti fluturau peste tot, pe unele fiind chiar scris 15 Temmuz (iulie), însă nu ne prinseserăm ce zi reprezenta pentru Turcia. Până la urmă, roşi de curiozitate, am întrebat un localnic ce vorbea un pic de engleză şi ne-a spus că este ziua în care a avut loc lovitura de stat din 2016.

Ziua ne-am petrecut-o doar luând la pas oraşul, făcând pauză doar pentru masa de prânz. Am început cu Kordon Caddesi, faleza ca o cingătoare pe lângă portul turistic, apoi ne-am pierdut pe străduţele înguste ale oraşului vechi, care amintesc un pic de caracterul grecesc la origine, cel al anticului Physkos din care se trage Marmarisul.

Am ieşit în inima oraşului, Piaţa Atatürk cu micul amfiteatru, apoi am dat o raită scurtă şi superficială prin bazar, pe urmă am continuat pe Ulusal Egemenik Caddesi, până la Piaţa 19 Mayıs, o deschidere largă unde se află fântâna muzicală. În tot acest timp, am trecut pe lângă o sumedenie de case de schimb valuatr care afişau o rată de schimb ba în favoarea euro, ba în favoarea dolarului american, aceea fiind perioada în care dolarul„încălecase” puţin euro. Monitorizam şi noi situaţia, de curiozitate.

Foamea ne dădea deja târcoale de ceva timp şi de ce să nu recunosc, eram cu gândul la ceva bucate turceşti de care ne era dor şi cu care vroiam să ne delectăm din nou. De acum patru ani, aveam un local preferat, pe nume Ege Vera, de care ne aminteam mereu cu plăcere, situat în apropiere. Speram ca pandemia să nu-l fi închis şi am fost bucuroşi să-l regăsim la fel de atrăgător.

A urmat un răsfăţ culinar pe cinste, am început cu supă-cremă de linte (40 TL/porţia), pe urmă, la felul principal eu am comandat pide cu spanac, ciuperci şi brânză (60 TL), iar soţul un ghiveci de carne de miel cu brânză (148 TL), iar pe parcurs am făcut schimb, ca de fiecare dată să simţim fiecare fel de mâncare. La final, am încununat totul cu câte un künefe (45 TL/buc.), iar de băut ne răcoriserăm cu Efes, trei în total (195 TL). Am mai primit două lipii foarte gustoase, mai multe sosuri şi o salată de roka. Totul a fost delicios, iar nota de plată de 573 TL însemnând cam 162 lei achitaţi cu cardul Revolut. Separat, am lăsat câţiva euro cash pentru serviciul ireproşabil şi de ce nu, pentru un gust divin. Am primit din partea casei şi ceai turcesc, eu fiind mare iubitoare a acestuia.

Desigur, preţurile acestea nu mai sunt chiar de actualitate, ele s-au mai mărit cu vreo 10-20%, din ce am văzut pe website-ul locantei: egevera.com.tr în trendul devalorizării monedei turceşti. Tot pe acelaşi website, poate fi urmărit şi meniul, fotografii, etc.

Apoi, cu greu ne-am urnit înapoi, spre promenada cu palmieri pe care am luat-o la picior câţiva kilometri. Am remarcat schimbări în bine în zona falezei şi a plajei publice precum amenajarea unor locuri speciale de fumat, noi locuri de joacă pentru copii, biciclete de închiriat pentru doritori, fântâni cu jeturi ţâşnitoare, plus înfrumuseţarea aspectului general prin apariţia literelor ce formează cuvântul Marmaris.

Am mai intrat în câteva magazine, ne-am mai răcorit cu apă, bere pe care le-am achitat tot cu cardul, pe urmă am revenit tot în Piaţa Atatürk de unde ne-am avântat în centrul vechi vrând s-o apucăm pe vestita Bar Street care, seara, este extrem de animată şi magnetizantă iar ziua nu spune mai nimic, dar ne-am asumat asta. La capătul acesteia se vede canalul navigabil amenajat cu debarcadere şi bărci micuţe ale pescarilor şi intrarea în Netsel Marina, portul luxos al iahturilor şi vaselor celor cu dare de mână. Desigur că nu ne-am putut abţine să nu intrăm şi să ne plimbăm puţin prin Netsel Marina sub pretextul că mergem în centrul comercial, lucru pe care chiar l-am făcut, apoi am făcut cale întoarsă spre zona centrală unde ochiserăm o staţie de taxi cu tarife afişate la vedere, până la Albatros Marina cursa fiind de 5 €.

La 17,30 venise vremea să ne desprindem din Marmaris şi să mergem în port pentru îmbarcarea către Rhodos. Ne-am luat la revedere de la un oraş drag, ne-am„aruncat” într-un taxi şi în cinci-şapte minute eram la destinaţie. Din nou, aici lume multă, în bună parte aceeaşi ca şi la plecare, formalităţile vamale durând destul de puţin. Dar nu aveam încă vas alocat. Apare, la un moment vasul desemnat să ne transporte înapoi în Rhodos, altul faţă de cel de dimineaţă, care aparţinea unei firme greceşti, de data aceasta.

Surpriza neplăcută a acestei excursii s-a ivit pe drum când marea a devenit brusc agitată, mişcările vasului care încăleca valurile începând să semene cu cele ale celui de acum două zile care ne dusese în Tilos, însă acesta părea mult mai fragil faţă de ferry-ul respectiv. Desigur, pentru mine trăirile au fost cam aceleaşi, iar când am văzut că iar încep oamenii să vomite, iar membrii echipajului împart pungi de hârtie, m-am speriat, dar norocul a fost distanţa mult mai scurtă de parcurs. Nici la întors ora de sosire nu a fost respectată, fiind şi aceasta depăşită cu o oră.

În concluzie, cu toate micile neplăceri cauzate de nerespectarea întocmai a orelor din program sau de marea agitată, pot spune că ziua petrecută în Turcia cu plecare din Grecia a fost deosebit de agreabilă, noi fiind consumatori constanţi ai ambelor culturi.

Pe de altă parte, am reuşit să stăm în Turcia câteva ore bune fără nicio liră în buzunar, nu pentru că nu am fi putut să schimbăm ceva bani, dar am vrut să experimentăm şi acest aspect.

Dacă nu ai mai văzut Marmarisul niciodată e greu să faci prea multe doar în câteva ore, dar măcar îţi poţi face idee despre locaţie şi altă dată vei şti exact dacă vrei să revii într-o vacanţă mai lungă.

Eu recomand„schimbarea aerului” între cele două ţări şi dacă veţi merge cumva în Rhodos, gândiţi-vă şi la excursia în Marmaris ca fiind una care v-ar umple sufletul de bucurie.

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

youtube

---

VIZUALIZĂRI: 3770 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI