La plimbare prin Pelion

TIPĂREȘTE

Recunosc, sunt lipsit de patriotism turistic in ceea ce priveste litoralul. Nu merg pe litoralul romanesc nici platit, d-apoi sa mai platesc eu. Pana cand prestatorii de servicii turistice de pe litoralul romanesc nu vor intelege cum se face turism, eu n-am ce cauta acolo. Or fi si exceptii, nu zic nu, insa n-am timp sa le caut si nici nu vreau sa experimentez.

Noi suntem adeptii concediilor tip circuit, insa atunci cand dorim sejur mergem in Grecia. Nu mi-am propus in acest review sa fac comparatii intre litoralul romanesc si cel grecesc, insa, din punctul meu de vedere nu prea exista termeni de comparatie. Cand am inceput eu sa descopar cu ce se “mananca“ Grecia, am hotarat sa incepem cu insulele. Insa, la recomandarea unui prieten am lasat insulele de-o parte si am ales in 2013 Pelionul. Dati-i Pelionului zece zile din viata voastra si Pelionul va va rasplati pe masura.

Va spuneam mai sus putin ca noua de plac circuitele. Insa, din cand in cand mai simtim nevoia de a merge in vacanta pentru odihna aceea … stiti voi … sa stai cu burta-n sus si sa nu faci nimic. Insa niciodata nu ne iese :). Chiar de-i sejur, m-apuca strechea daca nu ies, macar la 2-3 zile la o plimbare de-o zi prin imprejurimi. Mi se pare ideal sa stam 2 zile doar cu plaja, somn de frumusete dupa-amiaza si o sticla de vin bun, seara, pe o terasa sau chiar pe terasa aferenta locului de cazare ales, apoi sa urmeze o zi cu plimbari prin imprejurimi, maximum 150 de km, eventual cu o baie in mare, pe alte plaje decat cea din apropierea hogeacului ales pentru “crosetat apa minerala intr-un tub de neon “ (a se citi, pe scurt – pentru lenevit).

Eeeeee, usor-usor incep sa intru in subiect. Nu ma-njurati prea tare, mai bat si eu campii putin, dar pana la urma spun si ce-am de spus. Despre asta vreau sa vorbesc, despre ce va poate oferi Pelionul, intr-o combinata de zece zile de sejur cu niscai plimbari prin peninsula. In zece zile petrecute acolo am dedicat trei zile si jumatate vizitarii imprejurimilor.

Una dintre zile am dedicat-o vizitarii Meteorelor. De la Lefokastro pana la Meteora sunt vreo 170 de km, adica vreo doua ore si jumatate de condus.

Plecat la 7 dimineata de la Lefokastro, pe la 9.30 am ajuns acolo si am luat-o de sus in jos cu vizitarea manastirilor. La acea ora inca e liber, asa ca e placut de vizitat. Marea masa a turistilor incepe sa ajunga in jurul orei 11.00, asa ca ai doua ore avans si in plus esti tot timpul in fata, pentru ca am observat ca toti incep cu Meteora cea Mare, adica tot de sus in jos.

Despre Meteore au povestit colegi intr-ale calatoritului mult mai bine decat as putea eu s-o fac, asa ca dam pe repede inainte si va spun ca am stat la Meteore (Great Meteora, Manastirea lui Varlaam, Manastirea Rousanou si cele doua puncte de observatie) vreo cinci ore. Ne-am oprit putin si in Kalambaka, am mancat ceva si am plecat inapoi la Lefokastro unde am ajuns la timp pentru a mai prinde o baie-n mare, inainte sa apuna soarele.

O alta zi am dedicat-o vizitarii insulei Skiatos. Am coborat vreo 40 de kilometri in sudul peninsulei, pana la Platanias, de unde am luat vaporasul “Africana” :). Se pleaca la noua dimineata, iar intoarcerea se face pe la 17.00-17.30 si costa (sau cel putin in 2013 a costat) 25 de euro de persoana. Prima oprire am facut-o chiar in portul-oras Skiatos, unde am fost lasati trei ore sa bananaim prin oras. Apoi vaporasul face turul insulei in sens invers acelor de ceasornic si a mai facut o oprire de 90 de minute pe plaja Koukounaries, considerata (nu stiu de ce) una dintre cele mai frumoase 10 plaje ale Europei. Cel putin asa a laudat-o capitanul Africanei. Nu zic, are un nisip foarte, foarte fin, plaja este marginita de o padure de pini, apa … de un turcoaz perfect. Mi-a placut ca se poate manca foarte bine si la un pret acceptabil, zic eu, avand in vedere ca aceasta plaja este atat de celebra. Un platou cu fructe de mare pentru doua persoane, cu cartofi prajiti si tzatziki, o salata greceasca, doua beri si o cafea … 35 de euro.

A treia zi am dedicat-o unui tur al peninsulei. Am plecat din Lefokastro si am traversat muntele pe partea estica a Pelionului. Drumul este superb. Livezi de maslini, apoi pini si niscai brazi. Inainte de coborarea pe partea estica gasesti puncte de belvedere de unde vezi atat Golful Pagasetic spre vest cat si Marea Egee spre est. In Pelion se prelucreaza foarte multa piatra care se fasoneaza si se foloseste la placarea caselor si a aleilor in toata peninsula. M-am oprit de curiozitate la o mica fabricuta pe marginea drumului, chipurile eram interesat de preturi si n-am regretat. Am vazut tot procesul de fasonare al pietrei de la ditamai bolovanul, la placile de 1 pana la 3 centimetri grosime folosite la placari. Drept multumire pentru amabilitate si prezentare i-am lasat patronului o sticluta de palinca, de-aia cu tricolorul pe ea si cu “ made in Romania “ (nu plec niciodata in vacanta fara 5-6 sticlute de-astea la mine), iar el m-a mai tinut o jumatate de ora la o cafea si-o limonada :).

Coborand spre malul Marii Egee, ne-am oprit pret de cateva ore pe plaja Mylopotamos. Plaja e cu pietricele, iti intra piciorul pana la glezna, insa apa… apa e de pe alta planeta. Culoarea, stancile pravalite in apa, nisipul fin de pe fundul apei … toate astea te fac sa nu mai vrei sa pleci. Am stat vreo trei ore aici, din care vreo doua le-am stat in apa. Nu este deloc aglomerat, poate si pentru ca nu exista localitati in apropierea acestei plaje.

Pe plaja este o mica terasa unde am stat la o cafea si o inghetata pana ne-am uscat ca sa putem pleca mai departe. Desi nu are amenajari, nu sunt selzlonguri, nu este dus, nu cabine de schimb, eu unul prefer aceste plaje salbatice care iti ofera incantare pentru ochi. Pentru confort… exista alte plaje. La Mylopotamos nu este cazul si cu toate astea as reveni oricand aici cu cea mai mare placere.

Am plecat de-aici mai bogat sufleteste. Am mai descoperit o minune a naturii, una dintre acele minuni care-ti raman intiparite atat pe retina cat si intr-un colt al sufletului si de care sa-ti aduci aminte in momentele in care pici in butoiul cu melancolie.

Urmatoarea destinatie pe foaia de drum era Makrinitsa, un satuc aflat la poalele Muntelui Pelion. Un satuc cu toate casele de un alb ireal, “ aruncate “ parca de o mana nevazuta pe panta muntelui.

Pana sa ajungem la Makrinitsa am oprit in alt satuc cu cateva case, Chania, pentru pranz. N-am numarat, dar nu cred ca sunt 50 de case acolo. Insa exista un resort de patru stele cu spa si piscina, cu centru de schi, deschis tot timpul anului. Eram singuri acolo si cred ca i-am trezit din somnul de dupa-amiaza pe ospatari si pe bucatari. Insa oamenii s-au mobilizat si ne-au servit un pranz acceptabil la un pret super decent. Mancarea ca mancarea, dar peisajul de pe terasa restaurantului a facut toti banii.

Ajunsi in Makrinitsa ne-am oprit efectiv la marginea satului si am luat-o putin la picior prin idilica localitate. Toata lumea te saluta, toata lumea te intreaba ceva, insa noi cu greaca… pauza, ei cu engleza la fel ca noi cu greaca :), asa ca ne-am limitat la un milion de “kalispera” si ne-am aratat incantarea prin semne vis-à-vis de frumusetea localitatii.

Apoi, coborand spre Volos, chiar dupa iesirea din Makrinitsa ne-am mai oprit odata. Sa bem o cafea aproape de lasarea serii. Unde? La Aeriko, o cafenea-gelaterie-restaurant chiar pe marginea drumului, construita cumva in consola, pe panta Muntelui. Las la o parte faptul ca atat cafeaua cat si inghetata au fost bune. Peisajul e de poveste. Se vede Volosul, se vede aproape tot Golful Pagasetic, iar in spate se vede Makrinitsa. Am stat pana a apus soarele si apoi ne-am indreptat spre Lefokastro, trecand putin si prin Volos, aflat la ceas de seara, cand oamenii incepusera sa forfoteasca prin oras in cautarea unei taverne sau pur si simplu la o plimbare.

Si tot in periplul nostru de zece zile in Pelion am mai rezervat o jumatate de zi pentru o plimbare cu “ mocanita “ lor. Moutzouris se numeste acest tren care circula pe una dintre cele mai inguste sine din lume. Ecartamentul este de doar 60 de centimetri.

Trenul pleaca din Ano Lechonia si merge pana la Milies. Biletul a costat 15 euro de persoana, insa face toti banii. Are o locomotiva pe aburi si patru vagoane cu bancile de lemn dispuse pe lungimea vagonului. Face cei 15 kilometri in vreo 90 de minute, insa are o oprire de 20 de minute la Ano Gatzea, unde se poate vizita pe repede inainte un muzeu dedicat fabricarii uleiului de masline. Aproape de Milies, trenul traverseaza un pod metalic despre care se spune ca este unul din putinele poduri in lume care are linia ferata curbata chiar pe pod.

Ajuns in Milies iti raman vreo doua ore pentru a vizita micuta localitate, un sat de munte cu o piata in mijlocul lui, o biserica si o biblioteca. Ce mi-a placut mie foarte mult este faptul ca trenul merge practic pe coasta muntelui si pe masura ce urca de la Ano Lechonia spre Milies in fata ta se deschide tot Golful Pagasetic, iar privelistea este superba. Eu n-am stat deloc jos, am stat pe platforma dintre vagoane impreuna cu un neamt si ne-am minunat impreuna de peisaje, fiecare pe limba lui :).

Trenul nu circula in fiecare zi. Nu mai tin minte programul. Si e bine ca biletele sa fie cumparate cu cel putin o zi inainte din gara Ana Lechonia. Am plecat la 9.00 dimineata si la 14.00 am fost inapoi. Ne-am luat masina (apropos e parcare langa gara, fara plata) si am ajuns la Lefokastro pentru a ne petrece cealalta jumatate de zi la plaja.

In afara de cele de mai sus mai exista si alte posibilitati de “evadare “ de la locul de cazare. Imi pare rau ca n-am luat o barca cu motor de la hotel pentru o plimbare pe Golful Pagasetic. La vremea respectiva costa 50 de euro pentru toata ziua plus benzina. Aveau o barca de 9 CP parca, de sase persoane, cu umbrar. Ce stiu sigur este ca nu-ti trebuia permis pentru a o conduce.

Va doresc vacante cu zile linistite si nopti romantice.

---

VIZUALIZĂRI: 6802 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI