Opționale din Istanbul – Excursie de o zi lungă la Sapanca, countryside-ul turcilor

TIPĂREȘTE

În una din cele două zile pline pe care le-am avut la Istanbul voiam să facem o excursie prin împrejurimi și să fie mai mult prin natură. Am mai făcut excursii și în alte sejururi, dar pentru că nu ne-am uitat niciodată pe distanțe mai lungi, Sapanca (se aude Sapangea) nu ne spunea nimic. Ne-am hotărât când am văzut că era pe toate pliantele, la concurență cu Cappadoccia și Pamukale.

Am intrat într-o agenție de lângă noi, cotată pe tripadvisor și am avut o chimie foarte bună cu băiatul de acolo. Ne-a plăcut că știa o grămadă de chestii, că putea să ne îndrume, fără să fie deloc insistent în a ne vinde ceva. Asta ne-a plăcut mult. Am verificat cu el toate destinațiile posibile pentru o excursie și a avut toată răbdarea din lume. Până la urmă am convenit că tot excursia la Sapanca ar fi cea mai potrivită și ne-a oferit-o la 150 de lire de persoană. Excursia ne oferea exact ce ne doream: natură, cascade, lacuri, râuri, activități extreme și parcuri naturale. De fapt nu era doar despre Sapanca, ci era o zi în Sapanca și Mașukiye, aceasta din urmă fiind o zonă foarte căutată de turci pentru sejururi scurte, unde se fac activități și sporturi extreme.

Asta era chiar în prima zi, când am ajuns, iar excursia voiam să o facem a doua zi. Am convenit să ne aștepte până la 12 noaptea cu un răspuns (ora când se termina programul lui) și am plecat la plimbare, dar ideea era să mai intrăm și în alte agenții și să ne gândim bine dacă rămâne excursia asta, care ar fi fost destul de lungă. La 8,15-8,30 urma să ne ia microbuzul/autocarul, iar întoacerea în Istanbul era între 20 și 22, în funcție de trafic.

Luați cu alte alea am uitat de excursie și la întoarcerea spre casă, vis-a-vis de Sf Sofia, la o măsuță, pe stradă, un agent vindea excursia la Sapanca cu 100 lire. I-am cerut un pliant și i-am spus că îl sunăm în cel mai scurt timp dacă ne hotărâm. Apoi am vorbit despre diferența asta de prețuri la hotel, cu ospătarul de la terasa la care am mâncat și mai târziu cu băiatul simpatic de la agenție.

Toți 3 ne-au spus că sunt prețuri diferite pentru servicii diferite, dar noi știm că la Istanbul nu prea funcționează regula asta. Contează mașina cu care se face excursia, ziceau ei, punctele de interes care trebuiau atinse, chiar și restaurantul ales pentru prânzul inclus, ghidul, șoferul... în fine am zis să mergem pe mâna agenției care ne-a plăcut. Când să-i dăm banii a zis că ne face și el un discount și ne dă excursia cu 120 de lire de persoană și ca să fim și noi un pic generoși, i-am lăsat 250.

Hotelul ne spusese că dacă am fi făcut această excursie pe cont propriu ne costa cel puțin 200 de lire de persoană (60 de lire pe sens era numai autobuzul de la autogară) fără ghid, plus balamucul de rigoare, și acolo orice voiam să facem trebuia plătit. Nu mai zic că programul excursiei cuprindea câteva puncte, la oarece distanță unul de altul. Ne-am gândit că puteam face excursia cu mașina noastră, dar tot nu merita. N-am fi ajuns să atingem toate punctele pe care le-am atins, oricât ne-am fi dus de informați. Aproape 300 de lire dădusem doar pe masa din seara aceea, așa că ne gândeam că ne scoatem banii doar cu prânzul. Nouă 250 de lire pentru amândoi, adică 25 de EUR sau 130 de lei ni s-a părut foarte ieftin: transport de la/la hotel, ghid, prânz, obiective... Ce-i drept cu opționalele de la fața locului excursia s-a dus la alt preț, dar a fost alegerea noastră ce am făcut în plus și tot ieftin ni s-a părut.

Ce vreau să mai adaug este că am avut pliante de la ambele agenții. Când am comparat tururile la cel de 100 de lire erau trecute mai puține obiective, dar agentul ne spusese că de fapt sunt incluse toate în exprimarea “full day tour with lunch” , ceea ce a părut cam neserios. El insista să ne spună că toate agențiile care ajung în zona aceea fac aceleași lucruri, dar, acum la consumarea excursiei nu cred asta.

Am vrut să insist pe aspectele de mai sus ca să ne reamintim că la Istanbul nici o alegere nu este ușoară.

Plecarea a fost la 8,30 până la urmă, cu un microbuz de 17 locuri în care am fost 6 excursioniști (în afară de noi, un cuplu din Liban care era în luna de miere și 2 fete care vorbeau ba în turcă, ba în engleză), ghidul nostru Suleyman și șoferul.

Două ore urma să facem până la Sapanca, în direcția Ankara și Bursa, până la un moment dat, cu o oprire după aprox o oră, la un popas cu cafeteria și toalete. De fapt, agenția ne-a spus că sunt 115 km (maps-ul zice mai mult), dar îngreunează mult ieșirea și intrarea în Istanbul. De ieșit, am ieșit foarte bine dar de intrat înapoi seara, n-a mai fost la fel.

Regula în excursii la momentul acela era să se facă liste cu nume-prenumele turiștilor, plus numărul pașaportului și să se trimită la poliție, ceea ce a făcut și ghidul nostru.

Îmi plac excursiile cu ghid la Istanbul pentru că tot timpul am auzit lucruri interesante. Informațiile se găsesc oriunde, dar e mult mai simplu să-ți facă cineva exact rezumatul care trebuie. Dacă persoana care face asta este și plăcută, cum a fost și Suleyman al nostru ești și mai câștigat.

Imediat cum ne-am așezat confortabil în microbuz Suleyman a început să ne spună câteva lucruri generale despre Istanbul și ne-a atenționat că de câte ori o să trecem pe lângă ceva despre care merită să ne spună câteva cuvinte o va face.

După ce am plecat de la hotel, în partea europeană, am trecut prin cartierul Șișli, considerat unul dintre cele mai luxoase din Istanbul și pe lângă cel mai bătrân mall-ul, Istanbul Cevahir, care rămâne unul foarte căutat, chiar dacă acum ei se mândresc cu alte mall-uri mult mai moderne și mai frumoase. Dar Cevahir rămâne cel mai mare mall din Europa și al doilea ca mărime din lume, cu cel mai mare ceas din lume, pe acoperiș, ne-a spus ghidul.

Înainte de a intra în partea asiatică, pe Podul Bosfor, pe partea stângă, ghidul ne-a arătat Zorlu Center, un mall foarte modern și ne-a recomandat să-l vizităm.

Apropo de legătura Europa-Asia, sunt 2 tunele și 3 poduri care fac această legătură. Tunelul Marmaray, pentru metrou și Avrasya (Eurasia) pentru mașini iar cele 3 poduri care leagă Europa de Asia sunt Bosfor, FSM (Fatih Sultan Mehmet) și ultimul, Yavuz Sultan Selim, este mai nou, inaugurat cu mare fast în 2016 și este unul dintre cele mai lungi poduri suspendate din lume și cel mai lat.

După Podul Bosfor am trecut în Asia și ghidul ne-a povestit despre colina Çamlıca (se aude Ceamligea), pe lângă care treceam, de unde ai cea mai spectaculoasă vedere din Istanbul, unde cuplurile vin pentru pozele de nuntă și unde ne-a recomandat o excursie cu altă ocazie.

Pe dealul ăsta din zona Üsküdar, în 2019 a fost dată în folosință cea mai mare moschee din Turcia, care a primit numele dealului. Moscheea Çamlıca, depășește în dimensiune pe Hagia Sofia, sala de rugăciune are o capacitate de 63000 de locuri, dar, de fapt, acolo este un întreg complex de clădiri.

Dealul Çamlıca, fiind înalt, era o zonă foarte bună pentru antene și dealul era plin. S-a hotărât eliminarea tuturor antenelor și în locul lor să se facă un singur turn, care a primit și el denumirea dealului.

Turnul Çamlıca s-a finalizat în doar 3 ani, a fost pus în funcțiune în ultima parte a anului 2020, este cea mai înaltă structură din Istanbul, are 49 de etaje dintre care 4 sub pamânt iar restul deasupra și un design inspirat de floarea lalelei, un simbol al turcilor.

Am făcut aceste mențiuni pentru a oferi idei celor care au ajuns de mai multe ori în Istanbul și nu mai știu, ca și noi, ce să mai vadă. Moscheea și Turnul Çamlıca sunt relativ noi, ambele se pot vizita, sus, în turn este și un restaurant de unde ai probabil cea mai spectaculoasă priveliște din Istanbul. De asemenea, noaptea sunt superb luminate, turnul în diverse culori și se văd extraordinar de frumos aproape de oriunde, dar cel mai bine de pe poduri.

A urmat cartierul Ortaköy, fost sat de pescari, sau satul de mijloc, zonă pe care am vizitat-o și noi cu alte ocazii și pe care o recomand. În spatele moscheei cu același nume se desfășoară o zonă în care găsești Kumpir-ul, uriașul cartof copt în coajă și umplut cu de toate.

Partea asiatică este mult mai lejeră, are 6 mil de locuitori din cei 16 oficiali ai Istanbulului, dar pe o suprafață mai mare decât partea europeană, unde sunt ceilalți 10 mil de locuitori. Totuși ghidul ne-a spus cu convingere că în Istanbul sunt 20 mil locuitori, nicidecum 16.

Am trecut pe lângă zona unde se construiește cea mai mare zonă financiară, apoi pe lângă zona cea mai scumpă din Istanbul, unde o garsonieră ajunge până la 300.000 de dolari dar și dacă o cumperi ai cetățenia asigurată.

Am avut stopul de care ziceam după aprox o oră, la o benzinărie cu cafeteria, magazine și toaletă unde noi am băut o cafea și un ceai turcesc cu 25 de lire (13 lei).

În călătoria noastră a urmat spectaculoasa zonă a Golfului Izmit, golf în care Marea Marmara este cea mai îngustă.

În zona Golfului Izmit este al doilea cel mai mare oraș industrial al Turciei, Gebze din regiunea Kocaeli, care este renumit nu numai pentru industrie și activitate economică dar are și destule atracții turistice, demne de vizitat.

Aici am lăsat drumul de Bursa în dreapta și în scurt timp am ajuns la scopul zilei noastre o zi în Sapanca și Mașukiye. Foarte aproape de zona aceasta era o Zoo pe care ghidul o recomanda, o extra excursie de 75 de lire de persoană, dar întrucât mai aveam un Zoo, mai mic ce-i drept, și la Ormania, nu a vrut nimeni. Acum, cred că dacă ne-am fi oprit la acea Zoo trebuia să tăiem de pe listă altceva, pentru că ne-a prins seara în excursia noastră.

M-am lungit cu introducerea dar am vrut să menționez parte din expunerea ghidului pentru că poate fi sursă de inspirație pentru vreun drum la Istanbul, cum și noi ne-am făcut niște planuri pentru următoarele drumuri, pornind chiar de la aceste povești ale lui.

Și în sfârșit despre excursia propriu-zisă. Așa cum ne-a anunțat ghidul la startul excursiei până la primul punct de interes am făcut două ore.

Programul excursiei a fost următorul

Lacul Sapanca, a fost prima oprire. De fapt, regiunea se numește Sakarya și Sapanca este unul din orașele importante. Lacul este unul de apă dulce și este al doilea cel mai mare lac din provincia Marmara.

Aprox o oră ne-am plimbat pe promenada lacului. Timpul fiind scurt practic nu prea puteai să începi vreo activitate din cele pe care le puteai face în zonă. Cam 300 de lire costa o plimbare cu barca. Pentru grup de 10 persoane merită dar pentru 2 persoane nu, și nici nu se închiriază. Te mai puteai plimba cu hidrobicicleta dar nu ne-a tentat, cu tricicletele sau cu trăsura cu cai frumoși.

Noi am ales să ne plimbăm de la un capăt la altul al promenadei printre tarabe cu suveniruri, tonete cu înghețată și sucuri și restaurante unul lângă altul. Zona este spectaculoasă ca peisaj și cam asta este ce poți face acolo. După ce m-am răcorit cu o înghețată pe stradă am băut o bere și un ceai turcesc la o terasă pe piloni, Olimpia, până la expirarea timpului pe care îl aveam de petrecut acolo.

Binențeles că nu putea să lipsească un stop la o fabrică de ceva, cu toate că am spus agenției că nu am vrea partea asta a excursiei. Ne-a spus că nu va fi nimic insistent sau lung ca timp, ci doar o oprire în drumul nostru la un magazin care își comercializează propria producțiel.

Zona este renumită pentru fructe și sunt multe ferme de fructe. Cel mai renumit fruct al zonei sunt cireșele, urmate de castane. Mierea de castane și rahatul, sunt, de asemenea, renumite în zonă. Aici am aflat și că dintre cele 2 tipuri de rahat cel adevărat este cel roluit.

Mierea de castane este mai mult medicinală dar foarte scumpă, 1000 de lire borcanul de 1 kg ca și rahatul, de altfel, 125 de lire kg. Le-am spus celor care se țineau după noi prin magazin că avem în România miere organică, cel puțin la fel de bună, dacă nu mai bună, că exportăm cea mai mare parte în Europa, dar că este mult mai ieftină și se uita lung... Nu am cumpărat nimic, ca de obicei la aceste opriri totul este foarte scump. Noroc că a fost o oprire scurtă, de nici 15 minute și nu am fost sâcâiți deloc. La câțiva metri de acel magazin însă ne-am oprit pe marginea drumului și am cumpărat de la un tataie nuci noi, gigant cu 30 de lire kg (15 lei). Foarte bune, mai am puțin și le dovedesc, dar același preț era și la mirodenii în Istanbul.

Mahmudiye este un mic sat tradițional, așezat departe de lumea dezlănțuită, pe valea unui râu plin de cascade. Am mers ceva km pe valea aceea sălbatică și frumoasă pentru că restaurantul tradițional unde urma să luăm prânzul era în satul acesta. Pe drum am văzut alte popasuri dichisite și o zonă unde se făcea tiroliană.

Restaurantul de pe râu era foarte alambicat. În afară de corpurile de clădire, erau multe terase suspendate pe râu, podețe, 2 cascade, una naturală și una artificială și multe căderi de apă, un loc de joacă pentru copii, un loc de tras cu arcul, pomi, alei... un loc sălbatic și frumos, ca toată valea pe care am mers. Nu știu care îi erau clienții, de obicei, dar erau prea multe locuri, săli și terase, cu multe, multe mese.

Am avut de ales între pește, pui și chiftele cu garnitură de orez, cartofi prăjiți și salată și o băutură răcoritoare la alegere. Extra, am luat un pahar mare de fresh de portocale cu 20 de lire și la opționale mai era pepene. Am stat aprox 1,5 ore la masă, incluzând ședințele foto cu cascadele și curtea, timp de care ne-am bucurat foarte mult.

Ne-am întors pe același drum și ne-am bucurat din nou de peisajul sălbatic și am mers aprox 20 de minute până la următoarea noastră oprire.

Mașukiye este o zonă cu doar 5000 de locuitori, foarte populară pentru vacanțe scurte și este foarte căutată de turci, mai ales în sezonul estival pentru că este multă pădure și verdeață. Ghidul ne-a spus că este renumită pentru activități extreme și asta putem să facem și noi, dar este prea mult spus, activități extreme.

Microbuzul ne-a lăsat în mijlocul zonei în care se întâmplau lucruri și am avut la dispoziție un timp să facem fiecare ce vrem. Puteam să facem safari cu ATV-urile, să ne dăm pe tiroliane, în coardele acelea elastice, erau și trasee de aventură sau activități mult mai calme și mai ușoare, în sensul de diverse jocuri.

Dar extreme nu prea erau activitățile. Noi am ales ATV-ul de 2 persoane și am mers 45 de minute până sus, pe vârful colinei unde am avut un view spectaculos spre Marea Marmara. Drumul a fost mai mult pe șosea, puțin prin pădure, unde mai pui că fiecare ATV sau grup de ATV-uri, era însoțit de un instructor, mă rog, un băiat care te însoțea, nu mergeai de capul tău. Sus era o terasă restaurant și locuri frumos amenajate pentru ședințe foto. Însă nimic palpitant cu ATV-ul, dacă știam alegeam altceva. Erau mai multe tipuri de ATV-uri, de la solo, până la cele de familie, noi am luat unul de 2 persoane care ne-a costat 300 de lire, iar singuri ar fi însemnat câte 200 de fiecare.

Nici tiroliana nu era extremă. Erau mai multe tronsoane, foarte sigure toate, cu plasă dedesupt, ceea ce făcea ca nici poze să nu iasă ca lumea, dar, una peste alta, ne-am bucurat de zona frumoasă și agitată. După ce am terminat cu ATV-ul ne-am plimbat din nou printre cascade, podețe, terase, locuri de foto... a fost frumos.

Snow hill sau Dealul Alb cu cei 1800 metri altitudine și resorturi fistichii reprezintă locul unde turcii (dar nu numai ei) se bucură de zăpadă și se schiază. Am urcat cu microbuzul, pe o șosea de munte, cu serpentine, până la 7-800 de m unde este o terasă de sticlă suspendată la 185 de m într-o vale, care a fost o opțională la excursia noastră, dar toată lumea am insistat să n-o ratăm. Și părerea unanimă a fost că terasa a fost cel mai spectaculos obiectiv din ziua respectivă.

Aici am găsit tot un parc natural de aventură, o zonă de distracție și relaxare, este unul din resorturile renumite, Kartepe, din nou tiroliană, trasee prin copaci cu grade de dificultate diferite, tarabe cu suveniruri sau produse tradiționale. Pentru terasă am urcat niște scări, am plătit taxa de intrare, 15 lire de persoană, am primit niște papucei ca de muzeu, ca să nu se zgîrie podeaua de sticlă și am pășit întâi timid și apoi cu toată încrederea. Peisajul este spectaculos iar ședințele foto pot fi demențiale. Nouă ne-a făcut ghidul niște poze superbe.

Ormanya a fost ultima noastră oprire din ziua respectivă. Ormanya este o rezervație naturală în cadrul căreia este o grădină zoologică, o grădină botanică, restaurante, case de hobiți, expoziții de fotografie și mult, mult aer curat. O poză de la expoziția de fotografii mi-a dat lista peste cap și sper să ajung acolo cât mai curând. Să mai zică cineva că o poză nu face cât o mie de cuvinte... Intrarea a fost liberă, Zoo, nu este atât de întinsă, dar plimbarea a fost o plăcere. În zonă este și o casă răsturnată pentru care nu a mai fost timp.

Până la urmă excursia a costat 250 de lire pe care i-am dat la agenție plus 300 de lire ATV-ul, plus 30 de lire terasa suspendată, adică 580 de lire pentru două persoane, adică 58 de EUR sau 300 de lei. Tot ieftin ni s-a părut pentru tot ce ni s-a întâmplat în ziua aceea.

Înainte să ajungem noi la băiatul de la agenție ca să-i mulțumim pentru că excursia a fost exact așa cum ne-a prezentat-o, ne-a scris el pe whatsapp ca să ne întrebe dacă totul a fost în regulă, ceea ce am apreciat foarte mult. Agenția se află în Sirkeci, pe strada hotelului pe care am stat, Hocapașa, se numește Ucan Travel, iar agentul care ne-a plăcut mult se numește Ryan.

Recomand din toată inima această excursie, cu ghid, chiar dacă noi nu suntem amatori de asemenea excursii. Dar am rezerve că într-o zi puteam afla și face atâtea lucruri singuri. În plus, nu am fi ieșit atât de ieftin, oricât ne-am socotit. Dacă o alegeți, însă, consultați pliantele de la mai multe agenții pentru că turul de o zi poate include atracții diferite.

---

VIZUALIZĂRI: 2092 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI