GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O zi aproape pierdută degeaba
Revenit la Pompeii, de data aceasta doar la un an distanță. Spre deosebire de anul trecut, acum era vorba despre o excursie opțională din cadrul pachetului turistic cu care am venit să vizităm coasta amalfitană. Iată descrierea de pe saitul agenției de turism:
”Ziua 5: Vezuviu și Pompei*
Mic dejun. Timp liber pentru relaxare sau excursie opțională la unul dintre cei {mai} cunoscuti vulcani din lume - Vezuviu, renumit in special pentru eruptia din anul 79 d. Hr., cand a ingropat două orașe antice, Pompei și Herculaneum. Obiective turistice în Pompei: Forumul, Via dei Sepolcri, Anfiteatro romano, Casa Fugarilor.
OK, așa putea să spună despre încă vreo câteva zeci de case, porți, străzi etc. care merită văzute acolo. Dintre cele de mai sus, am văzut doar forumul. Plus băile stabiane, teatrul mic și vreo două străzi.
E adevărat că s-a ales o zi ploioasă pentru aceste locuri, dar chiar și așa, mi s-a părut puțin cam prost organizat. Mai ales că nu am plătit chiar puțin - 75 € excursia și 22 € biletul la Pompeii. Și câte 5 € pentru șofer și ghid, opțional dar obligatoriu. Eu înțeleg nevoia ghizilor de a plimba cât mai multe grupuri într-o zi, dar măcar nu ne scoate din obiectiv că ai tu de preluat alt grup... Însoțitoarea de la agenție a reușit doar să ne mai arate muzeul din cadrul sitului (pe care încă nu îl văzusem pană acum). Sincer, excursia de acum 30 de ani a rămas pentru mine o experiență încă neegalată.
Dar să zicem că aș putea trece peste asta, pentru mine nu era chiar important să revăd locuri deja bătute, iar iubi nu era foarte dornică să vadă un „cimitir” în aer liber, un oraș cu o poveste atât de cutremurătoare... la propriu și la figurat.
Însă marele flop al opționalei a fost faptul că vizita la Vezuviu a fost exact asta - o vizită. Șoferul autocarului, după ceva ezitări și comentarii, a urcat până la urmă până la cota 1000, unde sunt porțile de acces către con. Dar bilete de acces... Ioc. Nu se ocupase nimeni să rezerve. Vremea potrivnică (plafon dens de nori cam de la 900 m în sus, cu ploaie ușoară din când în când), refuzul de a face un popas de măcar 15 minute într-un loc mai adecvat cât de cât au făcut din asta ratarea zilei.
Recomand așadar să vă organizați singuri o astfel de vizită, veți fi mai câștigați d. p. d. v. turistic și posibil și mai ieftin (mă uit că acum un an am plătit 1665 lei pentru un tur privat care a inclus transport cu microbuz VIP, ghid, bilete de intrare și masa de prânz pentru 2 adulți și un copil; acum, ar veni cam 1100 pentru noi doi, fără masă, fără vulcan)...
Ambele obiective merită să fie văzute, dar pe îndelete. Și mai ales, pe vreme bună!
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de Dragoș_MD in 22.05.26 19:55:29
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.

ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2026 Capri, Pompei, Napoli – o călătorie cu surprize și lecții — scris în 03.05.26 de Opelantara din FOCşANI - RECOMANDĂ
- Apr.2025 Pompeii Vesuvius Day Trip from Naples & Italian Light Lunch — scris în 06.06.25 de Dragoș_MD din FRUMUşANI [CL] - RECOMANDĂ
- Apr.2025 Intoarcere in timp — scris în 04.04.25 de Vizitare din ITALIA [ALTE ZONE] - RECOMANDĂ
- Oct.2024 Pompei – situl arheologic al orașului antic redescoperit — scris în 08.01.25 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Dec.2023 Pompei, orasul incremenit in timp (partea a II-a) — scris în 21.01.24 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Dec.2023 Pompei, orasul incremenit in timp (partea I) — scris în 21.01.24 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Apr.2023 2. Pompei şi Vezuviu — scris în 18.05.23 de DanSta din BRAşOV - RECOMANDĂ



















