Epic Rooms în Delphi, un loc de cazare de proporții... rezonabile

TIPĂREȘTE

Pentru a opta zi a circuitului nostru de două săptămâni prin Grecia vezi impresii aveam planificate deplasarea de la Missolonghi la Delphi și mai departe la Mănăstirea Hosios Loukas și întoarcerea în Delphi pentru un popas peste noapte, urmând ca a doua zi, cât mai devreme, să „atacăm” situl arheologic.

Zis și făcut.

Pentru majoritatea dintre noi, Corint echivalează cu un canal artificial pe care îl traversăm pe un pod pentru a ajunge din Grecia continentală în Peninsula Peloponez.

Dar Golful Corint înseamnă mult mai mult decât atât: e o strâmtoare de 130 km lungime, cu lățimi cuprinse între 8,4 și 32 km, cu un țărm nordic dantelat, plin de golfuri și golfulețe în care se varsă râuri și se adăpostesc mici localități ce somnolează în aerul torid al verii.

Am parcurs cei cca. 140 km care despart Missolonghi de Delphi pe E65, paralelă până la podul Antirrio-Rio cu autostrada 5, iar pentru ultimii 17 km ai drumului am părăsit malul mării în dreptul orașului Itea, am înaintat spre nord și am cotit apoi spre est către Delphi.

Țărmul nordic al Golfului Corint nu e o zonă foarte turistică, pe traseu se înșiră sate și orășele unde oamenii se ocupă mai degrabă cu pescuitul decât cu industria ospitalității (deși există și câteva resorturi de 4-5 stele și destule hoteluri și vile cu spații de cazare), însă peisajele sunt fabuloase. Șoseaua, puțin circulată și în stare excelentă, șerpuiește urmărind conturul țărmului și la fiecare cotitură în fața ochilor îți apare o altă priveliște: un sat sau un oraș cu case albe, crescătorii de moluște, parcuri eoliene, iar în spate, munții.

Fără reținere cataloghez acest drum drept unul dintre cele mai pitorești pe care le-am străbătut vreodată în Grecia.

Cu riscul de a-mi atrage observații din partea Webilor, nu rezist tentației de a semnala câteva repere de-a lungul său:

Podul Antirrio-Rio, dat în folosință în 2004, cu numai o săptămână înaintea debutului Jocurilor Olimpice, oficial Podul Charilaos Trikoupis, după numele prim-ministrului originar din Missolonghi vezi impresii care a avut primul ideea legării Greciei continentale de orașul Patras din Peloponez, a fost realizat cu o tehnologie avansată, menită să asigure rezistența la seismele puternice. Măsoară 2.252 m (2.883 m cu tot cu cele două viaducte de acces) și 28 m lățime. Silueta sa futuristă ne-a însoțit mult timp pe drum.

Naupaktos/Nafpaktos este fostul Lepanto, locul unde în 1571, într-o celebră bătălie navală, Liga Sfântă formată din spanioli, venețieni și genovezi, i-a înfrânt pe otomani, oprindu-le înaintarea spre apus. Aici se pot vizita portul și castelul venețian.

Galaxidi, un sat pescăresc și port renumit până pe la jumătatea secolului al XIX-lea, păstrează doar o mică parte din șantierele navale, însă în apropiere se găsesc mai multe situri arheologice interesante.

Golful Kolpos Iteas adăpostește câteva plaje frumoase, însă cu pietricele sau stânci: Agios Vasileios, Super Kalafatis, Asteri. Noi ne-am oprit la Glyfada, un sătuc adormit unde am făcut o baie (plaja și intrarea în apă erau pline de pietre), am mâncat o plăcintă și am băut un frappé.

Itea, un port industrial destul de mare, e locul unde ne-am despărțit de golf, urcând printre livezi de măslini către Delphi. Din balconul de la hotelul care ne-a găzduit în Delphi l-am putut însă zări foarte bine.

Micul oraș de pe pantele Muntelui Parnas este faimos pentru situl arheologic, în jurul căruia s-a și dezvoltat. Trăiește exclusiv din turism: mai toate casele au unu sau două etaje transformate în hoteluri cu dotări și prețuri medii, în timp ce parterele sunt rezervate magazinelor cu suvenire. Există și câteva taverne și cafenele, unele cu așezare spectaculoasă, iar la intrarea în localitate se află un camping.

În zona „centrală” șoseaua se desparte în două străzi paralele cu sensuri unice. Noi am locuit pe cea care ducea către situl arheologic.

Adresa: Str. Vasileos Pavlou & Freiderikis nr. 7.

În Delphi mai poposisem pentru o noapte în 1991 și-mi aminteam bine configurația orășelului, deși nu și numele hotelului. Asta n-avea însă importanță, știam că nu aveam cum să nu găsesc o cameră dotată corespunzător și la un preț convenabil, după cum eram convinsă că nu vom avea dificultăți cu masa; într-adevăr, la întoarcerea de la Mănăstirea Hosios Loukas am luat un prânz târziu (sau o cină devreme) la terasa tavernei Delphikon, unde ne-am delectat cu o porție de musaca și alta de miel la cuptor, ambele 7 euro, și am băut un litru de vin (10 euro).

Rezervarea am făcut-o în luna martie pe site-ul booking, unde proprietatea avea un scor de 8,9, la prețul de 30,60 euro/noapte la Epic Rooms, o unitate neclasificată situată spre ieșirea din Delphi către situl arheologic, de care o despart cca. 800 m. Plata am făcut-o cash la sosire și - surprinzător - am primit chitanță.

Cu 2 zile înaintea sejurului am primit un mesaj de la vilă în care mi se dădea drept punct de reper magazinul Greek Spirit și eram invitată să folosesc soneria pentru a-mi anunța sosirea.

Nu a fost greu deloc să găsim locul. Am lăsat mașina într-un spațiu găsit prin minune neocupat în fața tavernei Delphikon și am făcut cale întoarsă vreo 40 m.

Și gata, eram în fața „epicului”.

Unde ne-au întâmpinat doi căței somnoroși...

Clădirea simplă părea să aibă un singur etaj, din piatră. „Părea” pentru că de fapt erau două, însă fiind așezată în pantă, celălalt nivel nu era vizibil din stradă.

Am sunat, ușa s-a deblocat și când am intrat era să mă rostogolesc în jos pe scările care coborau spre recepție. Noroc c-am fost atentă!

La recepția dotată cu o canapeluță și un birou ne aștepta un cetățean de vreo 40 de ani cu care am interacționat strictul necesar: un schimb de amabilități, plata și primit cheia camerei nr. 1.

Am urcat apoi câteva trepte și am pătruns pe un hol care ne-a dus către camera noastră.

Pe site ei zic că are 25 mp; eu zic că au exagerat un pic, dar oricum a fost suficient de mare cât să nu mă umplu de vânătăi pe picioare lovindu-mă de mobilier.

Se pătrundea într-un mic vestibul care avea în stânga baia și un dulap încastrat în perete pe care nu l-am folosit, căci nu luaserăm cu noi decât o valijoară cu lucruri pentru o zi.

Camera era echipată cu un pat matrimonial cu saltea bună și lenjerie curată, o noptieră cu veioză, un birou cu oglindă deasupra și un taburet dedesubt, plus două scaune. Pe perete era agățat foehnul dar n-am avut televizor; recunosc că nu fusesem atentă la acest aspect atunci când făcusem rezervarea, dar nici că i-am simțit lipsa. În schimb, m-am servit de Wi-Fi-ul parolat, care a mers bine.

Vizavi de pat era montat aparatul de aer condiționat, pe care nu a trebuit să-l folosim, noaptea fiind destul de răcoare. Pe jos era parchet laminat, iar în vestibul și baie - gresie.

Baia, de dimensiuni convenabile, avea cădița de duș înălțată și acoperită cu perdea, așa că n-am făcut lăcăraie pe jos. Drept consumabile am primit două geluri de duș și hârtie igienică. Am beneficiat și de câte un set de două prosoape albe, pufoase și curate. De altfel, curățenie am găsit în întreaga proprietate.

Camera nu avea bucătărie proprie, însă o încăpere echipată cu frigider, plită electrică și dulap cu ustensile, tacâmuri și farfurii se afla la același nivel cu recepția. La revenirea din plimbarea prin Delphi ne-am aprovizionat cu de-ale gurii de la un mini-market, am depozitat totul în frigider iar dimineața ne-am făcut niște sandvișuri și câte o cafea.

Pe care am băut-o pe balcon. Camera noastră fiind o dublă cu vedere la munte, seara am admirat apusul peste golful în care stă adăpostit orășelul Itea iar dimineața am reușit să scot un scaun pe balconașul scurt și mai ales îngust pentru a-mi savura cafeaua și țigara privind munții și trăgând în piept aerul montan puternic și curat.

N-am zăbovit însă mult; se anunța o zi călduroasă și pe la 8 dimineața i-am spus „bye-bye” și „efharisto” recepționerului. Ne aștepta situl arheologic și drumul către insula Evia.

---

VIZUALIZĂRI: 678 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI