ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.06.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: jud. Ilfov
ÎNSCRIS: 11.06.14
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
MAY-2018
DURATA: 1 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.25%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 55 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 7 MIN

En Chora Vezitsa, Vitsa, Epir

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

În general când spui că mergi în Grecia în vacanță, aproape toată lumea îți urează să ai parte de soare și de mare caldă. Noi însă aveam nevoie de munți calzi. Am străbătut în anii din urmă o parte din zonele muntoase ale Greciei dar nu pot pretinde că le cunosc. Grecia are plaje spectaculoase dar are ținuturi în munți care-ți taie răsuflarea. Nu degeaba Grecia este prima în inima mea, ea are o geografie frumoasă și variată, despre istorie și cultură nici nu e cazul să amintesc, are oameni cu care m-am înțeles mereu chiar dacă am folosit un limbaj vechi, ancestral, un esperanto al mâinii, are o gastronomie pe gustul meu, are acel ceva greu de tradus care mă face să uit de părțile urâte ale vieții. Și cum am avut norocul ca și colegul meu de viață să adore țara și poporul ăsta, ne întoarcem acolo cu multă bucurie.

Prin unele părți ale Epirului am mai colindat dar în inima lui niciodată. Anul acesta am rupt câteva zile din concediu pentru a vedea un pic din zona satelor zagohoriene din munții Pindului. Cum drumul în Grecia era puțin nesigur din cauza unor probleme de familie, rezervările la cazare le-am făcut din mers și nu din timp ca altă dată. Am rezervat cameră pentru o noapte în zona Monodendri, satul Vitsa, o zonă frumoasă unde inițial doream să stăm două nopți dar, de nevoie ne-am mulțumit și cu una, fiind obligați și de data asta să scurtăm șederea în Grecia.

El Chora Vezitsa, guesthouse & restaurant, este locația din zis centrul satului, deși la prima vedere nu pare așa, e cam greu să ai un centru într-o localitate situată în pantă. Este în zona de case ce țin de partea superioară a satului și este ușor de identificat, ea aflându-se chiar la cel mai bătrân și mai înalt platan din sat, se spune că în vârstă de 650 ani pe unele ghiduri, gazda ne-a zis mândră că sigur peste 700...

Ajunși în sat am lăsat mașina în drumul principal și am urcat spre cazare pe un drum pietruit, cred că așa cam 400m. Ne-au întâmpinat două femei, mamă și fiică ori soacră și noră, stăteau amândouă în restaurant. Ne-a condus una din ele la recepție, în alt corp de clădire. Ne-a luat datele din c. i., i-am plătit cei 50 € pentru cameră așa cum era trecut pe confirmare, adică la check-in și am primit cheia cu un breloc metalic foarte greu. Apoi m-a întrebat unde am lăsat căruța, când i-am zis, m-a îndrumat către un loc la câțiva pași de pensiune. O parcare mică de 3 locuri, fără protecție spre prăpastie. A adus soțul mașina pe drumul îngust și, cu grijă și în admirația unor nemți a parcat pe muchia văii -ooo, Romanien! Abia a doua zi am înțeles admirația nemților când am văzut câte aveau ei pe mașina lor oricum mare, plus o remorcuță.

Deci la parcarea pensiunii se poate ajunge chiar cu o mașină mai măricică dar fără remorcă și cu mare grijă, drumeagul este îngust, puțin curbat, în pantă ușoară și pavat cu piatră cubică lucioasă. Altfel parcarea este suficientă pentru 3 mașini.

Recepția de fapt este un colț din salonul mare de la parter, acolo are calculatorul și tot ce trebuie. Este o cameră în formă de L, partea din stânga este aranjată ca loc de socializare având canapele, fotolii și măsuțe vechi, totul lucrat de mână, de la dantele până la lucrurile mai complicate. Un șemineu parțial colorat în albastru domină salonul iar dacă mergi spre partea mai îndepărtată a camerei găsești un raft cu cărți în mai multe limbi și, sub sticla unei măsuțe, un frumos joc de șah. Ferestrele cu perdele brodate mărginite cu dantele lucrate manual dau spre munții și vâile Pindului, satul fiind la granița Parcului Național Vikos Aoos.

În partea dreaptă a livingului este locul pentru micul dejun, scara ce duce la camerele de la etaj și mansardă și un intrând mic unde sunt două camere, în una din ele am stat noi.

Camera 14, foarte mare și tradițional aranjată. Un pat mare spre matrimonial pe latura stângă, lipit însă de perete. La partea opusă unde sunt geamurile acoperite cu perdele lucrate manual, un pat de o persoană și, între cele două paturi, un fotoliu pat. De la geamuri vedeam aburii care se înălțau din păduri dar și micuța cruce a bisericii zonei. O măsuță cu rol de birou sau toaletă, deasupra ei un tv și el mic, o altă măsuță rotundă, joasă, stil turcesc, două scăunele joase și un scaun obișnuit cu spătar completau mobilierul mic. Șifonierul destul de mare cu umerașe suficiente dar și cu destule pilote și pături, absolut necesare uneori și vara în această zonă montană. Deasupra ușii un aparat de aer condiționat, tip mai vechi dar la care n-am primit telecomanda dar nici n-am cerut. Wi-fi bun, poate unde am fost și lângă recepție. Cei de la etaj veneau jos cu laptop cu tot.

Baia cu cabină de duș, consumabile, 4 prosoape, curată dar cu lumină foarte slabă, așa ca o lumină de veghe. În prima zi am avut apă fiartă, a doua zi dimineață, deși ne-am sculat devreme, apa abia dacă începea să se dezmorțească. Pensiunea a fost plină așa că apa din boilerele probabil s-a terminat rapid. Deci am experimentat un fel de duș parțial, cu atât mai mult cu cât în baie era destul de frig. Dar n-a fost o mare problemă, toți ne-am descurcat, nu erau reclamații, doar păreri de râu în germană, engleză și greacă că șederea fusese prea scurtă.

Pensiunea are și un mic restaurant cu intrare separată, o încăpere grecească, cu șemineu și ceva decor specific. S-ar putea să fie singurul restaurant funcțional din sat în perioada mai rece, nu știu, noi n-am întâlnit alt local și am hoinărit ceva. Plus că la câți s-au adunat la ceai, cafea și vin când a început ploaia, mă face să cred că am dreptate. Am mâncat la restaurantul pensiunii ceva prânz-cină. Tsatsiki foarte bun cu pâine făcută undeva prin sat - eram acolo când a fost adusă caldă - o supiță bună de pui și câte o porție de musaca. Din păcate musacaua n-a fost rea dar a fost cea mai slabă pe care am mâncat-o până acum în Grecia. Tsipouro foarte bun, vinul potrivit, limonada așa și așa. Acestea plus cafea foarte bună, tare cum îmi place mie, 30 € / 2 persoane / bon de casă deși n-am cerut.

Micul dejun ne-a fost servit în livingul vilei. A fost suficient, nu foarte variat dar cât trebuie cantitativ pentru câți eram acolo. Am apreciat laptele de vacă, proaspăt, gemurile și mai ales prăjiturile de casă. Mezelurile și cașcavalul au fost din comerț, ouă n-am dorit. Sucul de portocale era de la cutie, se simțea acel gust specific. Dar per total calitativ a fost bunișor pentru gustul nostru.

Pensiunea are 10 camere unde se pot caza până la 4 persoane /cameră, fiecare cameră cu baie proprie iar mansarda, zic ei, este ca un fel de apartament și are șemineu. În

camere și băii sunt calorifere de fontă, semn că pensiunea este deschisă și iarna.

Sophia noastră cea deșteaptă ???? ne-a ghidat foarte bine spre această pensiune, ne-a adus bine pe drumurile locale cu asfalt bun și replica ei pe care o îndrăgim mereu "ați ajuns la destinație" am auzit-o când încă eram în șosea iar pensiunea undeva mai sus de capetele noastre. Pentru că știam din comentarii problema drumului local, străduța, am considerat că Sophia și-a făcut datoria și i-am închis gura!

Pentru cele câteva ore de somn petrecute acolo, cazarea a fost foarte bună. Mi-ar place să stau acolo și să privesc cerul seara sau să lenevesc sub brațele bătrânului platan din fața pensiunii. Seara noastră a fost ploioasă și rece dar și așa a meritat drumul la Vitsa și hoinăreala pe acei coclauri ai Zagorie Centrale. A doua zi am urcat mai sus de sat, spre canionul lor celebru și soarele ne-a fost prieten.

Vă rog atașați youtube.com/watch?v=EXhY3PdTwNg Zagoria. Mulțumesc.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de elviramvio in 05.06.18 14:36:32
Validat / Publicat: 05.06.18 18:32:31
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1229 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elviramvio); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Platanul multi secular.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 65000 PMA (din 49 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 55.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    13 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [05.06.18 15:16:10]
    »

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    elviramvioAUTOR REVIEW
    [05.06.18 15:25:45]
    »

    @webmasterX:

    Mulțumesc. O zi bună!

    webmaster26
    [05.06.18 18:31:58]
    »

    @elviramvio: Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    ===

    Mutat în rubrica "En Chora Vezitsa Hotel [Vitsa], MONODENDRI / ZAGORIA" (nou-creată pe sait)

    elviramvioAUTOR REVIEW
    [05.06.18 18:34:36]
    »

    @webmaster26:

    Da, acolo este.

    O seară frumoasă!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    xpac
    [05.06.18 18:37:54]
    »

    Deschid eu votarea de aici din Paleokastrita!

    elviramvioAUTOR REVIEW
    [05.06.18 18:52:26]
    »

    @xpac:

    Credeam că sunteți cu berea sub platanul bătrân????

    Să vă fie șederea cât mai frumoasă acolo, cu soare și plimbări cât cuprinde! Mânăncă și pentru mine o porție de ceva bun grecește, poate fi și miel, ied, berbecuț... ????

    webmaster
    [05.06.18 19:16:07]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    krisstinna
    [05.06.18 19:35:53]
    »

    @elviramvio: M-a amuzat faza cu lumina de veghe, am pățit-o și eu o dată, nu e prea confortabil dar nici nu am crăpat.

    Și “biroul” Cine crezi tu că mai scrie “scrisorici”? Poate doar eu, nu voi renunța la agendă, scrisorici, felicitări, niciodată. Pixul nu-mi lipsește din geantă, fie ea și de voiaj, ador sa scriu pe hârtie așa cum îmi place mirosul cărților, al hârtiei

    Chiar azi am făcut curat prin birou și am găsit o vedere trimisă de mine colegelor, din Turcia Și eu am ocolit Turcia din 2015

    Acum există FB, acolo se scriu “scrisoricile”

    Drăguț loc, frumos prezentat!

    krisstinna
    [05.06.18 19:38:12]
    »

    @xpac: Bine măi, iar ne-ați luat-o înainte?

    Vă salut cu drag, vă doresc o vacanță frumoasă!

    elviramvioAUTOR REVIEW
    [05.06.18 21:03:13]
    »

    @webmaster:

    Mulțumesc mult.

    elviramvioAUTOR REVIEW
    [05.06.18 21:05:31]
    »

    @krisstinna:

    Ei, am pus și eu așa dar poți să scrii și poezii... te uiți pe geam, bei ceva și gata inspirația ???? Am uitat, fumatul interzis acolo!!

    Zoazore
    [05.06.18 21:53:13]
    »

    @elviramvio: Parcă m-am întors în timp! Cazarea parc-ar fi într-o casă boierească veche. Toate ”nimicurile” alea lucrate manual îi dau un farmec aparte, un miros de ”a fost odată ca niciodată”, de povești la gura șemineului.

    Foarte frumos!

    Știai că, acolo, în Epir, în munții verzi ai Pindului trăiește o comunitate de români vechi, aromâni, numiți Pindari?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    elviramvioAUTOR REVIEW
    [05.06.18 22:32:23]
    »

    @Zoazore:

    "Știi vlăhească? " Păi tu crezi că eu îl căutam pe prințul Charles acolo?!

    Acum ce să zic la prima ta strigare, pindari, drept să spun că nu mă duceam nici plătită dacă știam că sunt ei acolo! Dar mi-a fost bine, ai să vezi. Te voi lămuri curând ce "pindari" am găsit noi acolo! Și încă n-am terminat cu zona aceea, ne mai trebuiesc câteva zile prin acei munți.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    elviramvio, xpac, Zoazore

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.048654079437256 sec
    ecranul dvs: 1 x 1