BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Perfect pentru ultima zi pe insulă
Alesesem Aparthotel El Galeon pentru prima noapte petrecută în Santa Cruz de La Palma imediat după ce ştiam ziua în care vom ajunge pe această insulă. Iar la finalul calculelor când stabilisem ultima zi de acolo şi dădusem să rezerv tot la aceeaşi unitate, avusesem o surpriză neplăcută: preţul era de vreo 5 ori mai mare.
Motiv de mirare dar şi întemeiat pentru noi căutări, în urma cărora am ales El Hotelito 27 pe baza a două considerente: poziţionare în centru şi caracteristica tip boutique, una ce dă o eleganţă aparte camerelor.
Neajunsul locaţiei îl reprezintă, poate v-aţi dat deja seama, parcarea. Astfel că am fost nevoit să descarc bagajele şi să duc maşina la vreo 800 metri distanţă iar dimineaţa următoare să fac drumul din nou. Dar nu un impediment de netrecut mai ales că dimineţile de iarnă sunt foarte plăcute pe acolo iar drumul matinal mi-a dat posibilitatea de a remarca persoane ce se întorceau de la o sesiune de înot în jurul orei 8. Bravo lor!
Micuţ, curat şi cochet ar fi atributele ce să descrie cel mai potrivit locul.
Pe partea stângă de cum intri din stradă dai de un spaţiu cameleon: în timpul zilei e destinat lecturii, aşteptării sau relaxării iar dimineaţa servirii micului dejun.
Tot acolo se află şi recepţia, de fapt un birou în spatele căruia am dat de o doamnă foarte amabilă, pregătită să ne îndeplinească solicitările sau să ne clarifice nedumeririle. Atâta doar că se impunea şi niscaiva răbdare din partea ta, dânsa fiind întruchiparea sporovăitoarelor localnice.
Camera era un ocean de alb cu doar 4 pete maro (2 feţe de pernă, draperia şi televizorul) şi ne aştepta cu o mică bomboană de ciocolată pe imensul pat. Învelită în folie tot maro…
Baia păstra aceleaşi nuanţe cromatice, însă aici albul era mai predominant, doar un obiect maro vizibil, un suport din lemn destinat rânduirii lucrurilor personale. În rest totul imaculat, fără de pată, de la obiecte sanitare până la prosoape.
Micul dejun trebuia ales din 3 variante încă de la momentul check-in-ului iar dimineaţa te prezentai la masă, rosteai numărul camerei şi ţi se servea comanda.
Ultima cazare din Insulele Canare a reprezentat o alegere inspirată prin prisma condiţiilor bune oferite dar şi a locaţiei centrale, care ne-a permis ca seara să ajungem destul de rapid în cameră după o ultimă plimbare de adio prin oraş iar dimineaţa să ne înscriem rapid pe şoseaua ce ne va duce spre aeroport.
Trimis de Marius 72 in 16.02.24 14:15:52
- Alte destinații turistice prin care a fost: Federaţia Rusă, Austria, Belgia, Franţa, Croaţia, Estonia, Ucraina, Moldova, Spania, Germania, Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria, Serbia, Irlanda, Irlanda de Nord, Turcia, Grecia, Malta, Iordania, Portugalia, Bulgaria, Albania, Macedonia de Nord, Anglia, Scoția, Țara Galilor, Olanda, Slovenia, Vietnam
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marius 72); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 28.68384315 N, -17.76550722 W - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "El Hotelito 27 B&B [Santa Cruz], LA PALMA" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)