GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Încă o vacanţă în Grecia? De ce nu? Ne-au plăcut plăcut pe rând Pelopones, Sithonia şi Thassos, aşa că anul acesta ne-am îndreptat spre Kassandra, Halkidiki.
N-am căutat o locaţie anume, dar după căutările obişnuite pe net, aici, în Skala Fourka, am găsit ceva pe gustul familiei noastre: un studio pentru patru persoane - dintre care doi copii de vârste diferite - o piscină pentru acele momente ale zilei în care nu doreşti să mergi la plajă şi circa 100 de metri până la mare.
Deşi pensiunea e situată deasupra şoselei care face legătură între Skala Fourka şi Kalithea, bogăţia verde, frumos îngrijită din faţa clădirii ne-a creat impresia şederii într-o oază de aer curat şi linişte.
Masa şi banca din faţa intrării umbrite de palmieri ne-au făcut primirea în studioul cu două încăperi a câte două paturi, chicinetă şi baie. Ce-i drept am fost mai norocoşi decât prietenii care au avut cameră de două persoane la etaj şi care nu s-au bucurat decât de răcoarea oferită de aerul condiţionat sau de noaptea plăcută de iulie!
Televizorul din cameră nu-ţi va fi de niciun folos având în vedere că ai ce face toată ziua pe afară. Pentru cei ce se doresc conectaţi la realitatea de acasă există şi wi-fi !
În spatele clădirii te întâmpină, mai întâi şi mai întâi, muntele care îţi completează senzaţia de izolare în natură de care ai nevoie pentru a-ţi reîncărca bateriile. În plus, piscina nu foarte mare, dar suficientă pentru orice pretenţios, cu spaţii special concepute pentru cei mici. Un anunţ pe o tăbliţă te informează că nu ai voie să intri în piscină după ce te-ai uns cu cremă de plajă, ceea ce ne-a derutat puţin: copiii petrec destul de mult timp în apă şi au ocazia să fie "prinşi" de soare rapid. Ne-am conformat şi am utilizat duşurile puse la dispoziţie şi n-am avut probleme - poate că suntem noi mai norocoşi cu tenul :)
Barul de la piscină este plin de tot felul de băuturi răcoritoare, alcoolice şi alte feluri, singurul neajuns fiind că Petros, patronul pensiunii, nu a angajat pe cineva să-l ţină deschis suficient de mult timp. Vine el când sunt mai mulţi clienţi şi serveşte pe toată lumea - criza asta!!!
Pentru amatori, există şi posibilitatea folosirii grătarului lângă care este aranjat şi "un separeu" acoperit pentru a putea mânca.
Dacă tot vorbim de mâncare, noi am preferat să ne facem plinul pentru mic dejun şi cină de la supermarketul aflat la maxim 10 minute de mers pe jos. Pentru cei mici am făcut echipă cu prietena care ne-a însoţit şi am pregătit ceva rapid (ex. supă, friptură cu piure) în chicineta dotată destul de bine: plită, frigider, un mini cuptor, chiuvetă.
Şi, ca să vorbesc şi despre plajă, a fost pentru prima oară în Grecia când nu am folosit deloc maşina pentru a ne deplasa la mare - a fost suficient să traversăm şi să facem câţiva paşi până la nisip :) Plăcută senzaţie pentru bucureşteanul obosit de condus maşina! Plaja prezintă unele neajunsuri dacă ne gândim că nu costă prea mult să pui nişte coşuri de gunoi. În plus, la intrarea în apă e o mică barieră de pietre mari, dar după ea găseşti celebrul nisip auriu grecesc.
Gazdele sunt foarte plăcute, vorbesc limba engleză şi utilizează des calculatorul pentru a verifica rezervările făcute online, aşa cum am procedat şi noi.
Relaxaţi, cu zâmbetul pe buze, ne-am achitat datoria - se poate plăti şi cu cardul - şi ne-am luat rămas bun de la gazde cu convingerea că anul viitor ne vom petrece vacanţa în acelaşi Mic Paradis.
Trimis de Calolo in 29.07.13 13:13:42
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Thanos Village, Gialova Sithonia, Thassos
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Calolo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 40.00674950 N, 23.38291710 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
Ordinea corecta cred ca ar fi: Peloponez, Thassos, Sithonia, Kassandra.
@cippp: Este ordinea în care am vizitat locurile respective. Oricum, are vreo relevanţă? Nu-mi dau seama.
Buna ziua si La Multi Ani 2014!
In aceasta locatie vrem sa mergem si noi, incepand cu data de 21 iunie 2014. Peste cateva zile voi plati avansul.
Te-as ruga, in masura in care ai timp, sa-mi dai cateva detalii: cum e baia din camera (nu am gasit nici o poza postata pe undeva), daca exista un orar de folosire a piscinei, daca ai fost si pe plajele din apropiere si pe care mi-ai recomanda-o... Noi suntem doi adulti (inotatori) si un copil de 10 ani care nu prea stie sa inoate, deci am prefera o intrare mai lina in apa.
Multumesc mult pentru impresiile scrise de tine, au fost de mare ajutor in alegerea destinatiei, avand in vedere ca e prima oara cand mergem in Halkidiki. Puncte bonus (si) de la mine!
@cristina1972: Bună şi La Mulţi Ani! Scurt şi la obiect:
Dacă ați mai fost în Grecia, baia se încadrează în tiparul lor: mică, curata, nu cine ştie ce, dar cred că suficient. Noi am avut un apartament, iar acolo băile erau ceva mai vechi - mă refer aici la gresie, faianţă etc. În camerele cu trei paturi, erau mai noi, semn că făcuseră ceva investiţii.
Nu există orar pentru piscină.
Nu am vizitat alte plaje, asta fiind o noutate pentru noi. Ne-am mulţumit cu faptul că nu trebuie să mutăm maşina din parcare . Cea din Skala Fourka era ok, cu un mic hop la intrare şi obişnuitele pietre mai mari, cel puţin acolo unde am mers noi (în două locuri), după care dădeai de nisip şi apă mai mică.
Mulţumesc pentru punctele bonus! Sper să aveţi o vacanţă plăcută. Noi mergem din nou acolo prin luna iulie
@Calolo: Multumesc frumos! Noi vom fi acolo in perioada 21 iunie-1 iulie. Concediu placut sa avem cu totii!
Buna! Am studiat si eu ofertele lor. Poti sa-mi spui cum e statiunea? Sunt cumva arici in apa? Excursii?
Buna Calolo,
Am si eu intentia sa merg in iunie la aceasta locatie si mergand pe principiul marelui ajutor venit de la cunoscatori... vreau sa te intreb daca avem posibilitatea sa luam peste proaspat de acolo, vrem sa facem cura de peste 2 saptamani cat vom sta acolo si cum e cu transportul public, pentru ca vrem sa vedem cat de mult putem, dar tinand cont ca vom merge cu autocarul, e bine sa stim cat de usor ne putem organiza in situatia asta. Iti multumesc anticipat pentru amabilitate!
@VALIADA: Bună! Noi am mâncat peste proaspăt foarte bun - din păcate nu mă pricep foarte bine la pește așa că nu mai țin minte ce specie anume -la o tavernă chiar pe malul mării. Numele? Nu mai ţin minte, din păcate, dar, orientativ: cum priveşti la mare din piaţa centrală, prima tavernă cu ieşire pe plajă din dreapta Sincer, exact asta e descrierea localizării.
Din păcate, în privinţa transportului public nu ştiu prea multe. Noi ne-am bucurat că nu trebuie să mişcăm maşina şi... asta a fost! În schimb, unul din cei cu care am petrecut vacanţa a venit cu avionul împreună cu fetiţa de cinci ani. Transportul de la aeroport până în Skala Fourka s-a realizat fără probleme cu autocarul, care i-a lăsat în faţa hotelului - nu era nimic aranjat de vreo agenţie, aşa că îmi închipui că transportul în zonă e destul de bine pus la punct. Vacanţă plăcută!
@aurorre: Bună! Staţiunea a părut destul de prăfuită în condiţiile crizei: magazine, terase închise etc. În rest, totul e cât se poate de grecesc - dacă ai mai fost în Grecia vei înţelege ce vreau să spun. Totul stă în atmosfera pe care se pricep s-o facă - oameni foarte deschişi, cu zâmbetul pe buze, apă albastră, cer senin şi acel nu ştiu ce care te face să-ţi placă Grecia.
N-am dat peste arici în apă.
Excursiile nu ne-au interesat pentru că am fost interesaţi exclusiv de leneveală. În cel mai pur sens al cuvântului. Vacanţă plăcută şi scuze pentru întârzierea răspunsului!
Multumim pentru informatii, si felicitari pentru frumoasa vacanta. Alegeri inspirate si vacante frumoase!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2018 Locatie acceptabila! — scris în 21.09.18 de ady77 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Edem - paradis grecesc — scris în 05.09.15 de mbrandusa din BăILE HERCULANE [CS] - RECOMANDĂ
- Jun.2014 O vacanta extrem de reusita! — scris în 02.07.14 de cristina1972 din RESITA - RECOMANDĂ
- Jun.2014 O vacanta foarte buna la Edem Paradise — scris în 29.06.14 de sorin_gabriel din PLOIESTI - RECOMANDĂ