ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.07.2014
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Galati
ÎNSCRIS: 25.09.08
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
AUG-2012
DURATA: 6 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Relaxare si... distractie

TIPĂREȘTE

Daca tot mi-a intors cheita webmaster, cred ca e corect sa adaug ceva impresii despre cazarea de care am beneficiat in mica noastra vacanta din 2012 in Kotor (vezi impresii aici).

Ne-am hotarat foarte rapid sa plecam in Kotor (am profitat de cateva zile libere ale bunicilor, in grija carora ne-am lasat fetitele) asa ca, doua zile inainte de plecare am luat contact cu un coleg muntenegrean (alaturi de frumoasa lui sotie au dat dovada de multa amabilitate indrumandu-ne in acest sejur) si i-am spus ca in doua zile venim, rugandu-l sa ne gaseasca o cazare.

In Kotor exista 2 ocupatii principale: marinaria si turismul. Practic mai toti localnicii fie au case de vacanta pe care le inchiriaza, fie in casele lor (vechi si parca incarcate de istorie) pun la dispozitie camere (apartmani/ sobe).

Cum am hotarat tarziu sa mergem in Kotor, prietenul nostru avea deja casa de vacanta ocupata dar ne-a asigurat ca ne va gasi o cazare convenabila, ceea ce s-a si intamplat.

Astfel am ajuns in Golful Kotor, in micuta localitate Prcanj, langa orasul Kotor si ne-am cazat la Durovic Apartmani.

Casa se afla in a doua linie de la strada ce desparte casele de mare (atentie- in golf nu prea exista zona pietonala, se merge pe marginea soselei), asa ca ajungi la mare in mai putin de 1 minut. Este o casa destul de veche dar renovata si ingrijita. Proprietarii locuiesc intr-un apartament la etaj- au fost foarte amabili dar si discreti, prezenti doar cand a fost nevoie de ei (de altfel, pe langa discutiile despre cazare, am avut nevoie inca de la sosire de ajutorul lor caci, in drumul spre Kotor am urcat si la manastirea Ostrog si am reusit sa ramanem fara placutele de frana pe spate- si atunci zic ca am avut noroc de aceasta cazare caci proprietarul este un fost pilot de raliuri, pasionat inca de mecanica auto si cu un mic atelier si astfel am putut rezolva problema).

De asemenea proprietarii ne-au oferit o plimbare de-a lungul golfului cu barca lor, am vizitat desigur si insula din mijlocul golfului

Am fost cazati intr-o camera/studio la parter. Cazarea a costat 50 euro/ noapte+ 50 euro/ sejur taxa de statiune - sume pentru care am primit factura. Camera suficient de spatioasa, curata, mobila nu foarte noua dar bine intretinuta, lenjerie de calitate si curata, bucataria utilata , baia curata, AC, tv care prindea si posturi in lb engleza. Curatenie in camera zilnic. Pe holul comun se afla o masina de spalat rufe pentru oaspetii ce aveau nevoie de aceasta.

Din camera se iesea spre terasa unde mai aveau iesire si celelalte 2 camere de la parter, existau mai multe mese+ scaune, uscator pentru rufe si, fireste multa verdeata, lamai, leandri etc. Exista internet in vila dar cel mai bun semnal era pe terasa.

La intrarea in curtea vilei am observat ca de fapt erau 2 vile in aceeasi curte si fiecare isi ingrijea probabil bucatica lui asa incat intrarea in curte era un pic mai neingrijita iar zona ce apartinea Durovic Apartmani era mai curat.

Dupa cum am spus distanta fata de mare f mica, nu exista plaja ci doar ponton dar a ajuns sa ne placa mai ales dupa ce am observat ca nu mai aveam nisip si prin cele mai ascunse cotloane ale hainelor, gentilor etc. Pe ponton se aflau mai multe sezlonguri pe care le ocupau pe rand si fara suparare toti cei care faceau plaja acolo, indiferent ca erau localnici sau nu. Pontonul era despartit de sosea de un rand de copaci astfel ca aveai si umbra daca doreai. Apa curata, linistita (singurele valuri erau cele starnite de pasagerele ce intrau in portul Kotor), foarte sarata asa incat pluteai destul de mult. Multi localnici care ieseau din case, traversau strada, faceau o baie in mare si apoi isi vedeau de treburile cotidiene. Am remarcat dimineata 1-2 barci ale localnicilor (aproape fiecare are barca deoarece este cel mai rapid mijloc de deplasare intre localitatile din golf) care ridicau plasele cu peste si apoi mergeau de-a lungul tarmului (strigand ceva ce am banuit noi a fi o invitatie la peste proaspat... cred ca nu ne-am inselat) si din case apareau pe ponton persoane care cumparau 1-2 pesti direct de la pescar. Cel mai interesant ni s-a parut faptul ca dupa ce nimeni nu mai cumpara, pestele ramas era aruncat inapoi in mare.

La aprox 150m se afla centrul orasului- posta, un restaurant si o cafenea in care localnicii beau cafeaua, citeau ziarele si stabileau diferite actiuni ce aveau loc in oras (am prins o serbare locala foarte frumoasa, cu muzica si... scoici in sos de vin... ah, de ce imi amintesc de asa ceva??) si unde ne beam si noi cafeaua de dimineata. In apropiere se afla o brutarie care te innebunea cu mirosul si aspectul produselor, foarte buna patiseria- perfecta pentru micul dejun.Tot aici se afla si un magazin mixt de unde te poti aproviziona cu diverse chestiute necesare ( recomand berea locala Niksic....necesara la plaja hihi). La circa 3-400m un alt restaurant si cel din centru si acesta foarte bune, am luat cina alternativ in ambele.

Am acordat punctaj maxim la distractie si realaxare pentru ca, intr-adevar aici ne-am relaxat iar in privinta distractie am ales variante care ni s-au potrivit - plimbarile cu barca- ne-am plimbat de mai multe cu barca prietenului nostru si, de fiecare data am ramas impresionati de privelistea cochetelor localitati de pe malul golfului asa cum se vad ele de pe mare si, la fel de mult am savurat desele momente in care opream barca in mijlocul marii pentru a ne racori in apa minunata, de un verde smarald; mesele luate la restaurantele de pe tarm (unde, din cand in cand, felurile de mancare era "asezonate"cu cate o baie in mare); cafeaua de dimineata pe malul marii, urmarind cu rasare soarele de dupa munte (destul de tarziu, pe la 8) si tot asa.

Daca distractie inseamna sa te relaxezi, sa-ti faca placere sa interactionezi cu un alt mod de viata si sa te integrezi in spiritul locului, sa zambesti tot timpul, sa redescoperi cu bucurie omul de langa tine, sa astepti cu nerabdare aventurile sau poate calmul zilei de maine, atunci da: ne-am distrat de minune!

Urmare a acestei lungi (si finale) postari despre experienta noastra muntenegreana, recomand Durovic Apartmani celor ce -si doresc liniste, amabilitate, respect.

Va doresc vacante perfecte- asa cum a fost aceasta pentru noi.


[fb]
---
Trimis de pufi73 in 13.07.14 23:29:25
Validat / Publicat: 14.07.14 00:40:40
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în MUNTENEGRU
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2310 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pufi73); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 6300 PMA (din 8 voturi)

ECOURI la acest review

2 ecouri scrise, până acum

adrian_grapa
[14.07.14 18:53:03]
»

... cu regret trebuie sa spun ca pretul pe care tu il prezinti este foarte mare... abia am sosit din al doilea an consecutiv de mers in muntenegru, croatia, slovenia... cat despre placute de frana terminate, te rog sa ma crezi ca odata se invata la scoala de soferi si despre frana de motor... de mult e adevarat... (am aprins o lumanare si acolo unde unii soferi romani se cred zmei... podul moraca...)... pacat ca au furat drapelul cel mare din varful cetatii, acum au pus unul mic de tot... ! , sper din sufet sa nu fie ceva autohton la mijloc...

adrian_g.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
pufi73AUTOR REVIEW
[14.07.14 21:18:23]
»

@adrian_grapa: nu am inteles prea bine fata de ce-ti exprimi regretul: fata de costul cazarii/ noapte la Durovic Apartmani, adica alte persoane au platit mai putin de 50 euro/noapte pt aceasta locatie? - atunci ce sa zic, e pacaleala noastra

fata de 50 euro/ noapte cazare pe riviera MNG in general? da, e foarte probabil/posibil ca turistii sa gaseasca o cazare mai ieftina. Nu am spus nicaieri in aceasta postare ca este o cazare ieftina sau scumpa, o oferta de nerefuzat, un chilipir etc. ci doar ca ne-a placut si ne-am simtit bine la aceasta vila. In definitiv fiecare are anumite repere financiare si poate, pentru unii (cum am fi noi) aceasta suma nu reprezinta un obstacol de netrecut. In cei cativa ani de cand consult acest forum nu am vazut sa existe o limita maxima de pret al unei locatii pe care membrii doresc sa o recomande. Dar poate am gresit si atunci rog webmaster sa ma atentioneze.

Cat despre frane, probabil ai dreptate si-ti multumesc pentru atentionare. totusi cel mai bine cred ca data viitoare voi incerca drumul nou spre Ostrog.

Numai bine si vacante cat mai reusite!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrian_grapa

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.039087057113647 sec
    ecranul dvs: 1 x 1