“A Bespoke Hotel” în Insula Skye

TIPĂREȘTE

Iată că se termină anul și eu am restanțe pe AFA. Mă refer aici la cazările din ultimul nostru mini-circuit. Am tot încercat să-mi conving jumătatea să pună și el umărul să mă ajute măcar cu una, dar el se pare că e tare prins cu Revelionul și nu are timp deloc. Deh... sarmale, salată de boeuf, cozonaci... ca de Revelion la români. Ce să fac atunci? Nu-mi rămâne decât mie sarcina ingrată de a scrie despre cazări, ceea ce recunosc, nu se numără printre activitățile mele favorite pe AFA. :P

Să continuăm deci cu a doua cazare pe tărâm scoțian: Dunollie Hotel (“A Bespoke Hotel”), așa cum se intitulează complet pe booking, din orășelul Broadford, punctul de plecare în explorarea Insulei Skye.

Paranteză: Ah, ce-mi place noua formatare a subtitlurilor de pe AFA! Îmi place atât de mult încât e posibil să abuzez de ea. Dacă o voi face, trageți și voi un semnal de alarmă. Nu de alta, dar nu ar fi ok să scriu un subtitlu, un paragraf, apoi iar un subtitlu, iar un paragraf. Gata paranteza...

Încă de când am plecat din Inverness, am hotărât să mergem pe bază de coordonate GPS pentru fiecare locație de cazare. Așa că, odată cu rezervările pe booking, am avut grijă și ne notăm și celebrele coordonate pentru a putea ajunge mai ușor. Eheeeee, și am ajuns în Broadford pe o ploaie din aia cu spume de abia vedeai la doi metri în față. Noi... cu ochii ațintiți: șoferul în față la drum, eu la GPS. “Acum faci dreapta, apoi încă o dată dreapta și... am ajuns”, mi-am luat în serios rolul de copilot de serviciu. Și a făcut dreapta (înjurând GPS-ul, pentru că întotdeauna GPS-ul este înjurat atunci când te pune să faci dreapta când se conduce pe partea greșită a drumului), și apoi încă o dată dreapta și… AM AJUNS! Unde? Mda, asta era o întrebare excelentă. Păi… era o parcare într-adevăr, acolo unde ajunsesem. Însă clădirea aferentă parcării avea toate becurile stinse. Hmmm… și avea o plăcuță în față pe gard. Scria “College... ” și nu mai conta ce urma după. Conta doar că la sfârșit scria și Broadford. Măcar orașul îl nimerisem. Se mai vedeau și niște bloculețe cu două etaje și cu câteva mașini parcate în dreptul lor. Mamă, și ploua!!! Unde să te duci și pe cine să întrebi?

“Ok, cred că suntem toți de acord că nu poate fi aici. Hai să băgăm adresa în GPS că e clar ceva greșit la coordonate. ”, am decretat cu glas tare. “Păi, ariciule, nu am mai notat și adresa, că am zis că dacă am coordonatele, de adresă nu mai avem nevoie... ”. Pffff, abia și-a terminat domnul meu fraza. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! “Adică noi nu avem cum să ajungem la hotel?!?!?! ”. Norocul a făcut că tocmai când și eu și colega @MCM ne pregăteam de un mic linșaj, a apărut dintr-o scară o femeie care s-a repezit într-o mașină. “Repede, pune-te în dreptul ei să nu plece și hai s-o întrebăm! ”. După semne disperate din mașina noastră, femeia respectivă a lăsat geamul în jos. Întrebând-o de Dunollie Hotel a stat puțin pe gânduri și ne-a indicat să mergem înapoi de unde venisem că hotelul era chiar în stradă. Adică trecusem pe lângă el?!?!?!

Și da, când ne-am întors am observat hotelul încă dinainte de a face stânga în șoseaua principală. Scria maaaare pe el “Dunollie Hotel”. Dar cine să vadă pe ploaia aia?!?!!?

Hotelul Dunollie este amplasat pe malul Loch-ului Kishorn, în Golful Broadford, iar unele camere au vedere către acesta. Bineînțeles că la “special request” în momentul rezervării am trecut că dorim o astfel de cameră. Exact aia am și primit. Dar o să ajungem și la cameră la momentul potrivit. Acum o să vă mai spun doar că Dunollie nu e chiar idealul de cazare în Scoția. Și afirm asta în sensul că este un hotel tipic, nu este un B&B specific zonei. Arată ca orice alt hotel din orice altă parte, cu camere multe și fără nimic tradițional.

La recepție ne-a întâmpinat o doamnă, cam lipsită de chef, care ne-a cerut numărul de înmatriculare al mașinii și ne-a făcut apoi check-in-ul rapid. O cameră triplă aflată la parterul hotelului a reprezentat a doua noastră cazare în Highlands. Și da, cu vedere la Loch Kishorn, așa cum am cerut.

Camera era generoasă din punct de vedere al spațiului, dar avea o mare „problemă”. Trei paturi single în loc de unul dublu și unul single, așa cum cerusem. Hmmmm... și e frig rău în Scoția... Așa că pun-te de mută paturile prin cameră, dacă altceva nu ai de făcut. Doar cum era să dorm singură?!?!?! Norocul nostru a fost că erau destul de ușor de mutat. Că dimineață m-am trezit între saltele, asta e o altă problemă, dar mi-am asumat-o... :P. În schimb, atât cât am apucat să stau pe saltele până să ajung între ele, pot spune că erau comode. Ce am mai observat și mi-a plăcut maxim, a fost mocheta de jos. Groasă, caldă și curată (exceptând zona de sub paturi).

În rest, aceeași generozitate “nescoțiană” ca peste tot. Aveam la dispoziție totul pentru cafea sau ciocolată caldă, biscuiții au fost nelipsiți, iar ca și curățenie… era ok “pe unde vede soacra”. Asta înseamnă cam mult praf pe sub paturi, lucru observat în mijlocul procesului de transformare din două paturi single într-unul dublu.

Baia era destul de spațioasă dar la chiuvetă te spălai tot cu aplauze. Ba chiar trebuia să-ți iei un avânt considerabil din cauza distanței apreciabile dintre apa caldă și cea rece. Ce să mai… aplauze furtunoase de-a dreptul. La duș, deși apa se combina fără probleme, ne-am izbit de o altă problemă: era fixat sus în perete, fără posibilitate de reglare. “Măi, da’ io nu vreau să mă spăl pe cap, și ăsta mă spală indiferent de poziție! ”, cam așa s-ar rezuma într-o frază poziția dușului. În rest... toate bune și frumoase, numai că trebuia să dai puțin “la pompă” ca să tragi apa la toaletă, deoarece vasul de expansiune avea o manetă pe care trebuia să o apeși rapid de vreo 5-6 ori ca să se tragă apa. Eh, pe scurt, la baie se putea și mai bine. Ne-au fost puse însă la dispoziție articole de toaletă bunuțe, iar prosoapele erau foarte curate.

În cameră mai erau un cuier, un dulap, o toaletă cu oglindă și o măsuță. În dulap existau pături suplimentare dar nu a fost nevoie de ele. Încălzirea a funcționat ireproșabil.

Dimineață ne-am trezit iar cu noaptea-n cap ca să mergem la micul dejun. Când am văzut sistemul de bufet suedez, mi-am pus mâinile-n cap. Asta până am ajuns să-mi arunc ochii în “oale, crătiți și ulcele”. Ohoooo, se putea face un Scottish breakfast genial din ce era acolo. Dar fericirea mea nu a durat mult. Din tot ce era acolo lipsea la piece de resistence, și anume hashbrown!!! Brusc m-a cuprins disperarea. Păi eu ce fac fără hashbrown?!?!!? Eh, a trebuit să mă mulțumesc și fără. Tare greu a fost!

Pe lângă produsele tradiționale pe care ei le pregătesc la micul dejun: ouă (prăjite, fierte, omletă), fasole, bacon prăjit, haggies și black pudding, mai existau pâinici, croisante, gem, unt și alte din astea cam neinteresante pentru noi. Sucurile erau la carafe, destul de bune, dar cafeaua... dezastru ca și cu o zi înainte (vezi impresii). Nu știu, nu înțeleg, ce au scoțienii ăștia cu cafeaua. De ce nu sunt în stare să pregătescă una așa cum trebuie??? Măcar îți dau posibilitatea în camere de a-ți pregăti una instant așa cum dorește suflețelul tău. Măcar atât...

Dar să revenim. Ce ar mai fi de remarcat la restaurantul hotelului este poziția și priveliștea. Este superb să îți savurezi prima masă a zilei privind pe geam la bărcuțele care stau ancorate la pontonul din dreptul hotelului. În plus, atitudinea chelnerilor care roiesc printre mese pentru a debarasa, este exemplară. Singurul minus l-aș da pentru lipsa hashbrown-ului din meniu și pentru aspectul pe care îl avea black pudding-ul. Eu n-am avut tupeu să mănânc, dar domnul meu a zis că în ciuda prezentării, gustul era chiar bun.

Dunollie Hotel nu ar fi fost clar una din locațiile de cazare la care ne-am fi oprit în situația în care am fi mers pe varianta “din poartă-n poartă”. Face parte dintr-un lanț de hoteluri “A Bespoke Hotel” împrăștiate în mai multe zone. Este prea comercial, prea comun față de ce căutam noi. Per total a fost însă ok. Recunosc, în cazul de față determinant a fost și prețul. 70 GBP pentru o cameră triplă cu mic dejun inclus, a fost chiar rezonabil pentru prețurile practicate în Marea Britanie.

Ca și amănunte de încheiere ar mai fi de spus că WI-Fi există doar în zonele publice, nu și în camere, iar cultura turistică a recepționerei pe care noi am prins-o, lasă mult de dorit. =)) Am fost șocați să întrebăm cât avem de mers până la The Old Man of Storr, iar ea s-a uitat complet încurcată la noi, neștiind despre ce vorbim. A fost nevoie să apeleze o colegă pentru a ne lămuri. Și asta în condițiile în care Broadford este punctul de plecare pentru explorarea Insulei Skye, iar The Old Man of Storr este un obiectiv turistic important. Eh, dar astea sunt amănunte nesemnificative la o adică.

În concluzie, Dunollie Hotel este o alternativă de cazare ok pe Insula Skye. În mod sigur există multe altele mai potrivite, mai tradiționale, mai bune, mai… ca la țară. Dar, probabil și prețurile sunt pe măsura a ceea ce oferă. Costă mult tradițiile astea, măi dom’ne! Prea mult... :P

---

VIZUALIZĂRI: 1999 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI