Povestea continuă în Grecia, mai 2013

TIPĂREȘTE

Un al doilea motiv pentru care am evitat până acum Grecia îl constituie plăcerea stranie a elenilor de a-şi da cu stângul în dreptul, mai ales pe timp de criză. Şi anume, cheful lor de a pune de-o grevă taman când ţi-e lumea mai dragă! Şi nu mă refer aici doar la criza alimentării cu benzină din vara lui 2010...

În minivacanţa de Paşte 2013, am avut de ales între 3 destinaţii: peninsula Halkidiki, insula Thassos şi fosta staţiune „românească” (actuală şi, probabil, viitoare „sârbească”, de când vecinilor li s-a dat liber prin Europa fără vize), Paralia Katerini. Sincer, am fost la un pas să aleg voiajul în insulă, dar, în ultima clipă, am ales şi ultima (la propriu) destinaţie, Paralia. Şi bine am făcut, deoarece, în cele 30 de minute în care am admirat Dunărea de la mijlocul Podului Prieteniei, am ascultat la radio minunata ştire că, de 1 mai, sindicatele greceşti sărbătoresc printr-o grevă care avea să paralizeze, pentru 24 de ore, inclusiv transporturile cu ferry boat-urile către insule.

Aşadar, atenţie pentru viitorii vilegiaturişti pe meleaguri olimpiene la calendarul sindicalist din zonă!

Am ales Paralia nu pentru plajă, ci pentru că de acolo puteam da o fugă atât pe muntele Olimp, cât şi la Meteore.

Şi voi continua povestea drumului, căci, nu-i aşa, nu Penelopa şi Ithaca ei erau interesante, ci Odiseea însăşi! După prima impresie nefavorabilă legată de asfaltul grecesc (impresie cauzată şi de cele trei maşini cu număr local care mă împingeau din spate cu peste 100 km/h pe un drum ce amintea de „Barca pe valuri”, cu o singură bandă pe sens şi fără refugii de parcare, ca să îi las pe nebuni să mă depăşească), spuneam că am intrat pe o reţea de drumuri aproape excelentă, ce m-a purtat pe lângă Salonic, spre sud. Acum, pentru că uitasem setat GPS-ul încă de anul trecut pe „drumuri fără taxă”, am părăsit autostrada ceva mai devreme. E adevărat, aspectul acesta m-a scutit de plata a aproximativ 4 euro, pe care i-am dat cu bucurie la întoarcere, pentru că m-au ferit de o oră pierdută. Până la urmă, însă, am avut ocazia să văd „drumurile dintre tarlale” şi am fost impresionat de calitatea acestora. Există în zonă, cel puţin, o reţea foarte bine pusă la punct şi se construieşte în continuare, pe bani europeni.

De la Paralia se ajunge uşor la Litohoro, mergând vreo 10 km pe autostradă, spre sud, iar de acolo se intră în Parcul Naţional Olimp. Drumul prin Parc este foarte bun, cam 12 km, apoi urmează o porţiune neasfaltată, îngustă şi destul de neîngrijită. Merită făcut şi vizitate cele două locaţii ale mânăstirii Sf. Dionisie, precum şi o plimbare pe sub muntele încă înzăpezit la această dată, măcar aşa, în amintirea „Legendelor” citite în copilărie! Sunt câteva locuri amenajate, cu măsuţe şi umbrar, unde e bine să zăboviţi câteva minute, pentru a admira Egeea şi coasta Pieriei, care se întinde magnific la poalele muntelui.

De la Litohoro m-am intors paralel cu autostrada, pe un drum comunal, către localitatea Dion, marcată atât pe autostradă, cât și în ghidurile turistice ca ”Orașul Zeului”, cu un muzeu interesant. Însă aici m-am lovit de acelasi ”dolce far niente” grecesc, pe care l-am simțit peste tot și din cauza căruia grecii sunt într-o criză perpetuă. Muzeul închidea la 14.45! Deci, Dion, doar un obiectiv marcat pe hartă...

Autostrada își continuă drumul spre sud, către Atena (cel puțin așa indică harta), dar până în capitala Tesaliei, Larissa, dispare de trei ori pe drumuri în lucru, tot atâtea puncte de plată fiind instalate pe traseu. În total, 5,40 euro. Am ocolit orașul, către Trikala și, de acolo până la Kalampaka, șoseaua este în construcție, dar funcțională și netedă ca în palmă. Doar niște semafoare straniu ivite din neant m-au obligat să frânez în ultima clipă. Nu-i vorbă, grecul de pe banda I a zburat cu peste 100 km/h peste culoarea roșie a unuia dintre ele, căci, vorba aceea, era prea stresant să pună frână! De altfel și semnele de circulație de pe șoselele secundare au aceeași problemă: deși sunt dese și, uneori, scrise și cu caractere latine, apar brusc, de multe ori chiar în intersecție, că, dacă nu ești pe fază, trebuie să te întorci din drum ca să o iei în direcția dorită.

La intrarea în Kalampaka se face un drum la dreapta, către Meteore. Ei, bine, este perfect ca o autostradă proaspăt construită și urcă în serpentine line până la Marele Meteor, cu ramificații către celelalte mânăstiri.

Întoarcerea către Paralia am făcut-o ocolind Olimpul, pe ruta Deskati, Elassona, Sf. Dimitrios, Katerini. Șoselele sunt libere și netede, iar priveliștea vârfului Mytikas, sălașul zeilor, face toți banii. Elassona este un orășel care merită vizitat, iar biserica de pe deal din Sf. Dimitrios amintește de construcțiile clasice bizantine.

Recomand cu plăcere acest traseu circular, puțin peste 300 de kilometri, care se poate face, cu opririle de rigoare, într-o zi, de dimineață până seara. Ca un sfat, prânzul poate fi luat în Kalampaka, un orășel incredibil de vesel, la poalele stâncilor care, odată, se ridicau dintr-un fund de mare.

Cam atât despre traseul pe care l-am făcut în mica vacanță de Paști, în 2013.

---

VIZUALIZĂRI: 8803 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI