Povestiri despre vise indeplinite... (1)

TIPĂREȘTE

Preambul (nu-i necesar sa fie publicat!)

Iaca, suntem in 2018! Incredibil zboara timpul asta... Abia intors din turul facut prin Elvetia, mi-am promis sa impartasesc impresiile cu prietenii AFA. N-a fost sa fie! Valtoarea vietii, uitarea, plus alte calatorii au facut sa aman …, pe dracu', am uitat, ce s-o mai corcofelesc atata!

S-a intamplat in iunie 2014!!! Un vis mai vechi: Elvetia. In mod special Interlaken cu Jungfraujoch. Dar, cand am inceput planificarea calatoriei, am constatat ca mai vreau! Mai vreau: Lucerna, Zermatt, Aiguille du Midi, Laggo Magiore si – un “must see” citit pe AFA (multumesc Claudiu 71!) – Passo dello Stelvio.

Zilele trecute, pac! mesaj de la Anilu: “... intalnire AFA, martie... ”. Cum n-as vreasa merg, dar serviciul... ! Si mai era ceva - constiinta: “Cu ce tupeu te mai bagi tu intre oamenii acestia pasionati de calatorii, daca atatia ani n-ai mai scris un rand... ? ”.

Asa ca, iata-ma-s! Sper sa va mai amintiti de mine, ha-ha!

Iunie 2014 - plecare intr-unul dintre cele mai frumoase circuite pe care le-am facut pana acum: Pitesti – Graz – Interlaken (Jungfraujoch) – Zermatt (Matterhorn) - Chamonix Mont Blanc (Aiguille du Midi) – Laggo Magiore – Passo dello Stelvio – acasa. Doua saptamani de vis!

Prefer iunie datorita lungimii zilei, ceea ce-mi ofera un confort sporit cand conduc. Nu-i nici foarte cald, nici frig. Nu-i nici aglomerat, dar nici pustiu... Natura e proaspata iar la munte, inca, primavara!

Stiind ca Elvetia este cam scumpa, draguta de ea, in calcularea bugetului a intrat cazarea mai ieftina din Austria, cat mai aproape de granita elvetiana, pentru a putea face raiduri in Elvetia cu revenire in Austria (motorina mai ieftina...). Cat a fost posibil. De asemeni am luat un cort de doua persoane, foarte util daca vremea nu va fi nasoala (am avut noroc, insa, de o vreme excelenta!). Alte cazari, dupa indelungi cautari, au fost pe la diferite pensiuni sau hosteluri (camere de 2 persoane, insa). Consider ca a cauta sa stai la hoteluri scumpe in timpul unui tur de genul asta este o risipa inutila. Cu diferenta economisita iti poti oferi chestii care sa-ti ramana in amintire pe viata. Asa ca banii au fost orientati, cu precadere, pe accesul la obiectivele majore – Jungfraujoch, Aiguile du Midi, Lucerna, Zermatt, etc – deloc ieftine dar unde nu regreti nicio secunda scorul! Asta-s eu!

Deci, sa trecem la treaba:

Fata de un drum de 9 ore pana la Arad (in 2011 – am stat in coloana peste 2 ore la Sebes!), am constatat ce insemnatate au chiar si peticele de autostrada aparute de-atunci: am ajuns la Budapesta pana seara! Nu-s vitezoman si nici nu conduc ca Berila!

As remarca o carciuma foarte placuta la Pecica: “Taverna Pecicana” - chiar si-acum imi amintesc de ciorba de peste “a la Szeged”! Recomand calduros o oprire pentru masa (chiar si cazare!). Totul curat, personal amabil si, cum spuneam, mancarea delicioasa, totul la un pret OK!

Am strabatut cu multa placere restul drumului pana la Budapesta (ungurii astia!), de fapt pana la un Hotel (mai mult “motel”) - “Hotel Gastland M0” aflat pe A0 – pentru ca, a doua zi, sa ne putem continua drumul fara a mai pierde vremea pe la semafoare. Excelent popas, parcare generoasa, un mic parculet, totul curat, bine organizat, camere mari, impecabile, paturi confortabile, mic dejun generos – ca pret, OK.

A doua zi, directia Graz! Am luat-o prin Veszprem – Szombately – Gleisdorf, cca 4 ore, nimic spectaculos.

Graz-ul ne-a intampinat cu o sobrietate neasteptata. Strazile cam pustii (weekend, deh!), o liniste greu suportabila, trafic practic zero... Ce-o fi, nene? Toata lumea schlaffen? Prima impresie – senzatia de Arad, Oradea... Cladirile asemanatoare celor din vestul Romaniei (hm, austriecii astia!)... Am parcat intr-o subterana, langa centru si am luat-o hai-hui prin oras: cladiri vechi, ornate, pictate, strazi impecabile, impresionant. Am traversat raul Mur (ca veni vorba, luati-o pe valea Mur-ului cand mai traversati Austria! N-o sa regretati...) si ne-am apropiat de poalele dealului Schlossberg... Pe deal castelul Schlossberg! Bai, da' astia “vechii” traiau la inaltime si la propriu! Iunie – iunie, dar cam cald si ideea de a transpira pana in varful dealului nu ne suradea prea tare – deh, amintirile din Kavala, Grecia, cand ne-am luat dupa niste indicatoare cu “Akropolis” si dupa ce-am ajuns, fleasca, la “cetate” am descoperit o cofetarie cu niste inghetate la 6euro (!!) si niste scene pregatite pentru concerte, e drept ca totul imprejmuit cu ceva ziduri – noroc cu astia “noii” care au facut un lift si, daca vrei, si un funicular. Doar trebuie sa aibe grija si de turistii mai lenesi, nu? Nu voi detalia, dar este un loc de vazut, datorita istoriei dar si datorita privelistei asupra intregului oras.

In scurtul timp petrecut in Graz am reusit sa vedem si ceva mai futurist – “friendly alien” - denumire data de localnici cladirii impresionante a Muzeului de arta moderna. Ca sa ajungem acolo, insa, am traversat inapoi Mur-ul trecand pe o alta ciudatenie modernista aflata in in mijloc, in forma de scoica, un fel de insula artificiala. Am revenit in zona veche a orasului strabatand piata centrala Hauptplatz, ne-am intors la masina pentru a ne continua drumul. Promit sa revin in Graz deoarece sunt multe alte minunatii de vazut. Ca o curiozitate, am aflat ca in oras, cea mai mare comunitate de straini este cea romaneasca...

Am pornit, dara, iarasi la drum; apropierea de zona muntoasa a schimbat peisajul monoton de pana acum... Traseul nostru a trecut prin Leoben, Lienzen, bad Ischl – peisjele sunt magnifice, verdele crud, iarba tunsa, padurile, muntii care se profilau in zare – totul ajuta la sporirea placerii de a calatori! Pe langa frumusetea naturala, oamenii acestei tari au adaugat o minunatie de infrastructura, perfect armonizata... Deh! Austriecii astia! Ne-am apropiat de zona Lacurilor Mondsee si Attersee, unul dintre obiectivele intermediare, unde voiam sa ramanem peste noapte. Am ales malul lacului Mondsee ca o prima optiune. S-a dovedit misiune imposibila! Mii de austrieci erau veniti la iarba verde, multe corturi, rulote, peste tot unde era permis. De-a lungul soselei miide masini parcate pe dreapta. Lumea, la gratare, berici, la bustul gol – badminton, volei... Am incercat in doua campinguri, full! A-ha! D-aia era Graz-ul asa pustiu... ! N-am reorientat si ne-am intors la lacul Attersee unde am reusit sa gasim un camping plin de rulote si barci, complet ocupate dar, exista si un petec de iarba pentru corturi unde am fost singuri! Despre zona ce pot spune: apa, barci, ski-jet-uri, munti, paduri, parapantisti. Poti “bicicli”, alerga, inota, poti sa urci pe poteci bine amenajate ca sa faci turul muntilor din zona, poti urca cu telescaune sau telecabine... N-ai cum sa te plictisesti! Trei zile aici refac nervii celui mai stresat individ! Din pacate n-am putut ramane pentru sejurul complet de refacere, totusi, stresul nostru cu care am venit, a dat semne de... slabire! Camping-ul se numeste Grabner si se afla in Steinbach am Attersee (daca va intereseaza gasiti multe despre zona pe net).

Dimineata, surprinzator, cortul n-a fost foarte umezit de roua noptii. Asa ca, dupa micul dejun si cafeaua pentru pornirea motoarelor, l-am strans si-am inceput o noua zi de calatorie, plina de obiective interesante. Primul pe lista:Mina de Sare de la Hallein. Acest obiectiv l-am descoperit cu totul si cu totul intamplator in timpul documentarii in vederea pregatirii calatoriei.

Asadar, drumul a urmat tarmurile lacurilor Attersee si Mondsee, apoi, ne-am afundat in paduri dese, deluroase - ne-am si cam ratacit un pic – pentru ca mai apoi sa iesim in apropiere de Salzburg, de unde am coborat spre sud. Am parasit autostrada si-am inceput urcusul sustinut spre Hallein. Zona e impanzita cu afise si indicatoare care te imbie sa vizitezi mina.

Am lasat masina intr-o parcare spatioasa apoi am intrat in cladirea principala alaturandu-ne unui grup sosit cu un autocar. Aici am primit niste costume albe menite sa ne protejeze hainele de contactul cu peretii interiori. Cu imaginile minelor de sare din Romania in minte, cu sali enorme, ne asteptam la acelasi lucru si aici.

Am fost indrumati catre un trenulet, nu inainte de a fi fotografiati (fotografii regasite la iesire), trenulet pe care te asezai calare pe o banca lunga, unul in spatele celuilalt. O ghida ne explica de zor ce trebuie sa facem. Ne-am prins cu intarziere din cauza ca limba vorbita era, bineinteles, DOAR germana pe care n-am prea indragit-o... Oricum, am inteles ceva: capul la cutie, va rog! Trenul s-a pus in miscare si am intrat in niste galerii inguste, joase, cu diferite pancarte afisate din loc in loc, reprezentand personaje simpatice din desene animate – poate ca sa nu te plictisesti...

La un moment dat s-a deschis o sala mai mare unde trenul a facut statie finala si unde o alta ghida a inceput sa povesteasca despre mina. Am lasat-o sa vorbeasca (oricum nu pricepeam o iota!) si am parcurs cateva panouri cu informatii, de data asta si in engleza, despre ce vom vedea. Grupul s-a pus in miscare si am intrat pe niste coridoare nu prea largi, deschizand cate o usa din cand in cand, ultimul fiind rugat sa o inchida la loc. Am aflat ca daca ar fi lasate deschise ar fi ingrozitor de curent.

Am trecut in Germania – pe bune! - aveau marcata granita! - si am ajuns la niste tobogane foarte lungi care ne-au dus la un etaj inferior al minei. Aici, ne asteptau, intr-o sala de proiectie, cu scaune, cu tot tacamul, alti doi ghizi. Tipii ne-au proiectat un film destul de interesant despre istoria si importanta minei de-a lungul secolelor. Incredibile povesti despre valoarea imensa a sarii in antichitate si in evul mediu, despre influenta asupra politicii de-a lungul vremii a diversilor proprietari si despre tehnologia folosita pentru aducerea sarii la starea de produs vandabil. Am aflat ca totul se baza pe inundarea unor portiuni din mina, dizolvarea sarii sparte in prealabil, apoi transportarea apei sarate la suprafata unde, apa se evapora iar sarea, ramasa era taiata in calupi si vanduta la preturi incredibile...

Ne-am continuat vizita parcurgand alte culoare, am mai coborat pe un alt tobogan si-am intrat intr-o sala cu ceva artefacte si utilaje folosite de-a lungul vremii – tot soiul de inventii interesante! Nu stiu cum, dar am ajuns la un... debarcader. Aici ne-am asezat cuminti pe bancutele vasului, mai degraba a plutei si... s-a stins lumina! Am simtit ca ne-am pus in miscare si, dupa cateva secunde in care nu-ti dadeai seama ce se-ntampla, un spot luminos a taiat intunericul. S-au auzit acordurile unei melodii linistitoare si s-au pornit cateva jocuri de lumini colorate... In tot acest timp “pluta” s-a deplasat incet pana la malul celalalt. Impresia ca te afli pe un lac cu apa adanca nu prea-mi dadea pace. La un moment dat s-a luminat mai bine si-am descoperit la cca 30-40cm adancime, in apa, cateva monede aruncate... Ha-ha! Daca aveam cizme puteam traversa “lacul” mergand! Mi-a placut ideea asta de a face din “nimic”, bici!

Am continuat drumul printr-un alt cotlon unde, evident, am gasit un miner conservat in sare, uscat complet dar ranjind “cu gura pana la ipotetice urechi”... Dupa ce am trecut granita inapoi in Austria, ne-am apropiat de iesire. Am dat de alte scari, de data asta, rulante, care ne-au scos – evident – in sala cu suveniruri unde ne asteptau si pozele de la intrare. Interesant! Totul a durat cca 1- 1,5 ore.

Hopa – sus in masina si da-i batai spre Berchtesgaden sa vedem salasul lui Hitler – Eagle's Nest!

De fapt, trebuia sa ajungem la Obersalzberg la un Dokumentationszentrum – habar n-aveam ce-o fi insemnand asta. Am aflat ulterior ca era un muzeu al PSD-ului german din acele vremuri: NAZIonal Socialism Party! Cu un an an inainte ajunsesem in Berchtesgaden cu gandul sa vad Eagle's Nest dar, fiind in timpul iernii, totul era inchis din cauza ca, atunci cand ninge traseul este impracticabil. Deh la ei nu sunt firme de deszapezit drumurile asa meseriase ca la noi! Asa c-am revenit hotarat sa vedem de data asta ceea ce ne-am propus.

Ajunsi la Centrul cu pricina am ramas impresionat de amploarea turistica generata de relicva ultimului Reich... Cateva parcari pentru fiecare tip de masini, pentru autobuze, rulote, inconjurate de spatii largi si cartofi prajiti... Moama! da' ce foame ne-a apucat cand am dat cu ochii de terasa uriasa unde, o multime flamanda bascula cartofi prajiti cu carnati sau friptane si, bineinteles, cate o halba de bere!

Unde ramasesem? Ah, da! Parcarile pline, la casele de bilete cozi! Asa ca, ne-am infiintat la carciuma si-am mancat, asteptand sa se mai domoleasca multimea. Autobuzele plecau regulat, in gasca, cate 3 sau 4. Urmau un traseu serpuit care urca ametitor, pe un singur sens, drumul fiind foarte ingust, din loc in loc fiind cate un refugiu unde se repliau autobuzele care coborau, conform unui scenariu specific nemtesc: foarte exact. Biletele, parca 15eur/pers, au tiparita ora plecarii de jos.

Un sfat primit de la cineva ne-a facut ca, odata ajunsi in parcarea de sub varful unde este amplasat Eagle's Nest (sau Khelsteinhause), sa cumparam si biletele pentru intoarcere pentru a nu risca sa nu mai gasim la ora dorita si astfel sa pierdem vremea. Exista si varianta per-pedes dar ia cam 2ore!

Din parcare, am patruns intr-un tunel de unde, un lift ne-a dus la Cuib. Trebuie sa marturisesc ca ma asteptam sa gasesc un fel de muzeu sau ceva de genul, unde sa vad “bricheta lu' Bormann cu care a aprins o ultima tigara”, sau “bastonul in care se sprijinea Fuhrer-ul cand a avut glezna scrantita”, sau “cartea preferata a Evei”... si alte asemenea! Cand colo, in “obiectivul” nostru era o... carciuma (!!!) ingrozitor de aglomerata, dar nimic special!

Foarte dezamagiti, am luat-o pe un fel de potecoaie tip Piatra Arsa – Babele, care ducea la un loc de belvedere, strecurandu-ne prin multimea de turisti – asiatici in cea mai mare parte. Privelistea este extraordinara: in valea uriasa, inconjurata de Alpii Austrieci, poti vedea lacul glaciar Konigssee, partia de bob de langa lac, orasul Berchtesgaden … S-au gandit bine lingaii acelor vremuri! Am inteles ca acesta casa a fost un cadou, asa..., modest, din partea lui Bormann pentru Hitler la implinirea a 50 de anisori... Ce se mai repeta istoria asta, mereu si mereu...

Pentru cine vrea sa vina in zona, ai ce vedea si timp de 3-4 zile n-ai cum sa te plictisesti: poti vizita o alta mina de sare, cica, mai mistoaca: Berchtesgaden Salt Mine, poti petrece o zi placuta la Lacul Konigssee, cu barcute, hidrobiciclete, ratuste, caiace. In zona iti poti rupe ceva maini, picioare, coaste in mai multe moduri: cu calu', cu schiurile, cu bobu', urcand pe munti, cu deltaplanul si alte dracii zburatoare... Orasul Berchtesgaden este foarte pitoresc si in zona gasesti niste carnati de mare efect! Plus ca berea e imbatabila! Mda, o parte din cele de mai sus le-am incercat, cum spuneam, mai demult... Acum este timpul sa ne continuam calatoria spre Brand, in apropiere de granita elvetiana.

Drumul pe care l-am urmat plecand din Berchtesgaden a fost unul splendid, prin niste paduri dese, pe niste sosele “judetene” si“nationale” – cum altfel decat - impecabile! Am iesit pe E45/A12 la Kufstein si-am apasat pedala spre Innsbruck si, mai apoi, spre Bludenz, pe un drum placut cu peisaje super, care te face sa uiti de oboseala. Valea Inn-ului, foarte frumoasa! . Din Bludenz am iesit de pe autostrada si am luat-o spre sud, pe un drum care urca abrupt spre crestele Alpilor ce marginesc valea mai sus mentionata.

Brand-ul (Brand bei Bludenz) este o statiune micuta cu CATEVA partii de schi, cu tot soiul de instalatii care sa te urce/coboare atat vara cat, mai ales, iarna. Gasesti Club de Golf, terenuri de tenis, poti calari, poti sa urci pe potecile din zona la lacurile glaciare, poti sa-ti incerci maestria de arcas! . O statiune mirifica pentru care m-am pupat singur pentru cat de inspirata a fost alegerea!

Ne-am cazat intr-o cladire cu apartamente – Apartment Haus Zalim – Recomand! . Am parcat si-am intrat in holul cladirii. Inauntru, un fel de living, cu multe jucarii colorate imprastiate pe mese, pe jos, cateva corpuri de biblioteca cu diverse carti colorate... In lateral un bar pe care scria “Receptie” si pe bar, un bilet. Mi-a sarit in ochi numele meu! “Hello Sorin Bujenita... ” - oamenii aveau ceva treburi si mi-au lasat cheia! Hm! Rezervarea o facusem mai demult, fara a plati ceva sau a da vreun cont...

Poate o sa spuneti: “Oh, dar asa ceva este normal! Asa face un om civilizat. ” Da, dar, daca pentru EI acest lucru este firesc, chiar daca “clientul” vine dintr-o tara estica cu capitala la Budapesta si a carei cetateni au un renume..., mai deosebit, ca sa spun asa..., eu n-am putut sa nu ma gandesc cam care i-ar fi “rasplata” unui proprietar de pensiune de prin Mamaia, sau Busteni care ar face asa ceva... Poate gresesc, dar experientele amare, m-au facut mai intransigent.

Camera a fost foarte spatioasa, impartita in doua – dormitor si un fel de living-bucatarie, dotata cam cu de toate, plus o terasa cu vedere catre muntii absolut impresionanti ce marginesc cerul. In spatele “blocului” o pajiste de un verde crud, se intindea pana la poalele padurii. Calme, cateva vacute isi balanganeau talangele si ugerele dotate, raspandind un miros placut de ferma. Am petrecut restul serii pe terasa la o tigara (doamna) si la o... aaaa, doua beri (domnu'). Aerul serii, deja racoros, tare, ne-a facut sa ne bucuram de atmosfera ceva mai repede si-am intrat in casa. Cei peste 400Km, obiectivele vazute, aerul tare, berea... Noapte buna!

--

[by webm] - Povestea pe larg a „zilelor elvețiene” a acestei superbe vacanțe a fost mutată de noi într-un review separat - vezi impresii

---

VIZUALIZĂRI: 1356 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI