Drumul (și nu numai) până în Croația

TIPĂREȘTE

În vacanța de Rusalii s-a întâmplat să ajungem în Croația. Nu era pe listă, dar nici ceva bătut în cuie nu aveam, așa că ne-am alăturat unor prieteni care găsiseră o vilă cu 4 camere la un preț foarte bun și dacă împărțită la 3 familii (câți erau ei) era foarte convenabil, împărțită la 4 era și mai și. Prin Croația am mai trecut o dată și chiar am avut o noapte de tranzit, dar era ca și cum n-am fost.

Întrucât tot ce înseamnă drum în jur de 1000 de km, plus/minus 2-300 de km pentru noi înseamnă cu mașina, am plecat la drum 4 familii, cu 4 mașini. Până la Zaton-Dubrovnik, unde trebuia să ajungem, sunt cam 960 de km, iar pentru întors ne-am înțeles la un circuit astfel încât să nu ne întoarcem pe același drum.

Articolele referitoare la drum sunt unele despre care nu mi-ar fi trecut prin cap că o să scriu vreodată. Dar am fost un copilot mai atent acum și mi se par destule informații utile astfel încât să fie grupate într-un articol distinct.

Traseul pe care l-am parcurs și locurile în care ne-am oprit de când am plecat de acasă și până am ajuns înapoi au fost:

București – 600 km – stop la Hotel Aveny, Čačak (Serbia) (1 noapte) – 370 km – stop la Two Palms Villa, Zaton, (Croația) (5 nopți) – 220 km – Split (Croația) - 160 km – Zadar (Croația) – 150 km – stop la Casa Hodak, Grabovac (pentru Plitvice, Croatia) (2 nopți) – 700 km – stop la Villa Rustica, Gornea (România) (1 noapte) – 450 km – București.

Matematica dă 2650 de km dar noi am făcut 3060 km pentru că ne-am mai abătut, iar din Zaton am avut 2 zile de excursii cu mașina.

Perioada a fost sfârșitul lui mai, începutul lui iunie, am fost cazați 9 nopți, iar vremea a fost superbă. Chiar dacă norii s-au mai plimbat pe cer, în afară de o răpăială de 10-15 minute apărută absolut din senin, care ne-a prins exact când ieșeam din Plitvice, în zona caselor de bilete, nu ne-a udat nici un strop de ploaie. Temperatura a fost de 25-28-35 de grade, ideală pentru plimbare, iar apa numai bună de baie.

În ordine, am tranzitat la dus: România (315 km) – Bulgaria (60 km) – Serbia (330 km) – Bosnia Herțegovina (250 km) – până la Zaton, Croația (15 km) – iar la întors, din nou Croația (850 km) - Bosnia Herțegovina (20 km – o bucată foarte mică la aprox 50 de km de Dubrovnik) – Serbia (260 km) – România (500 km)

Câteva cuvinte și despre bani. Pentru Bulgaria am avut vreo 100 de leva pe care îi avem mereu de la un drum la altul, Bulgaria fiind țara pe care o tranzităm cel mai des. Nu ieșim din Bulgaria, în general, fără să schimbăm aprox 100 de leva din lei sau EUR ca să-i avem pentru drumul următor. Cu ei am plătit vigneta și am băgat motorină. În rest, am plătit cu EUR sau cu moneda locală, după ce am schimbat EUR cu care am venit de acasă. Toate comparațiile în lei care au legătură cu schimbul valutar le voi face la cursul la care am cumpărat eu valutele de la casele de schimb și nu la cursul BNR.

În Serbia am schimbat 100 EUR = 11700 dinari sârbești. La Čačak, unde am avut prima noapte de cazare, nu am putut să plătim decât la hotel în EUR, la un curs mai prost. În oraș la restaurant, la magazine... nu primeau decât dinari. Apoi, pe drum, am cumpărat ceva de ceramică unde primea și EUR la curs bun, când ne-am întors am mâncat o supă de vită la o benzinărie pe care am plătit-o în EUR, iar taxele de autostradă le-am plătit în EUR.

În Bosnia Herțegovina n-am schimbat deloc în mărci bosniace. La ei am băgat doar motorină si am plătit în EUR. Dar făcând paritatea folosindu-ne de prețul benzinei și cât costa în mărci bosniace ne-a reieșit că 100 EUR = 193 de mărci bosniace (KM) .

În Croația se mai plătește și cu EUR dar mai rar și oricum la un curs prost. Nu ne-a convenit, așa că am schimbat tot timpul 100 EUR = 732 kuna, în Dubrovnik, la o casă de lângă Portul Turistic și 100 EUR = 725 kuna în Zadar, în orașul vechi.

Eu, una, folosesc mai rar cardul în călătorii. Nu mai zic că am doar unul singur pentru că nu sunt în stare să le port de grijă la mai multe. Am făcut de mai multe ori verificări, le-am întors pe toate părțile și am comparat și nu îmi iese bine la socoteală. Dacă ar fi să dau doar câteva exemple, în Zaton Veliki unde am stat, chiar în centrul localității, lângă restaurantul Ancora și supermarket era un bancomat de unde cineva a scos numerar cu comision 0. Bucurie mare, dar curs super prost 1 EUR = 6,2 kuna față de schimbul din oraș, de la case, care a fost 7,2-7,5 kuna. La restaurant plătind cu cardul EUR a ieșit la 7,01 kuna. Inclusiv cazările achitate în avans cu cardul au fost la un curs prost și de câte ori am plătit cu cardul la shopping schimbul a fost mai prost decât EUR schimbați în țară. În fine, fiecare știe cum e mai bine pentru el.

Pentru motorină/benzină, dacă tranzitați toate țările astea nu trebuie să vă faceți griji. Peste tot pe unde am alimentat au primit și EUR, dacă nu aveam moneda locală sau nu plăteam cu cardul.

Am plecat cu plinul de acasă și tot acasă am făcut plinul la întoarcere ca să putem face socotelile strict pentru drum. Am băgat motorină astfel:

-30 EUR la Kula, Bulgaria la vreo 30 de km de vama de la Vidin (am plătit 60 leva)

-40 EUR în Bosnia Herțegovina (am plătit EUR dar 35 de litri au făcut 77 KM, mărci bosniace)

-40 EUR tot în Bosnia, în Golful Neum (am plătit tot în EUR)

-60 EUR în Croația pe autostrada Zagreb – Slavoschi Brod, în drumul spre casă

-80 EUR în România (am plătit 220 de lei la Orșova și 150 lei când am ajuns acasă)

În total motorina ne-a costat 250 de EUR și am făcut 3060 de km, după cum am zis.

Am făcut pe drum un echivalent în lei la motorină și ne-a ieșit așa:

-În România litrul de motorină era 5,6 – 5,7 lei/l.

-În Bulgaria a fost 5,2 – 5,3 lei/l (2,20 – 2,30 leva/l)

-În Serbia 6,5 – 6,7 lei/l (163 – 169 dinari/l)

-În Bosnia benzina și motorina au același preț 5,2-5,3 lei/l (2,22 – 2,23 mărci bosniace KM) și am alimentat de la benzinăriile INA

-În Croația, în zona Dubrovnik 6,6 -7,30 lei/l (10,90 – 11 kuna/l), iar pe autostradă 6,4 – 6,5 lei (10,13 kuna/l) și am alimentat tot de la INA

După cum se vede cea mai ieftină motorină a fost în Bosnia și Bulgaria 5,2 lei, apoi România cu 5,6 lei iar Croația și Serbia sunt de ocolit 6,5-7,30 lei/l. N-am putut să le ocolim de tot având în vedere că prin Croația și Serbia am mers peste 1000 de km la întoarcere, dar am scăpat doar cu un plin la croați.

Alte taxe legate de drum: 27 lei sau 6 EUR taxa de pod la Calafat, 15 leva vigneta bulgari, taxe de autostradă în Serbia (pe tronsoane mici 2 EUR pentru 70 de km la dus și 3 EUR pentru aprox 100 de km la întors), în Croația (7 EUR pe autostrada Dubrovnik-Split, 3 EUR pe tronsonul Zadar – ieșirea pentru Plitvice, cam 75 de km și 17 EUR pentru un tronson de aprox 150 de km). În Bosnia n-am avut autostradă, dar am plătit amenzi.:) Tabela electronică pentru plata taxei de autostradă afișează peste tot prețul și în EUR și în moneda locală.

Alte cheltuieli în vacanța asta au însemnat: 400 EUR toate cazările (9 nopți), intrările la obiective și excursiile 350 de EUR și mâncat/băut, rezonabil, ca întotdeauna 450 EUR. Shopping-ul nu-l pun niciodată la socoteala unei excursii dar a fost nesemnificativ și de data asta.

Hai să zic și de drumul în sine.

După ceva dezbateri pentru că nu suntem toți matinali, am convenit să ne întâlnim la ora 7 la primul OMV de pe autostrada București-Pitești la care ne întâlnim de obicei când plecăm în partea aia. În general s-a plecat de acasă la 6-6,30 fiecare în funcție de cum era poziționat față de ieșirea în autostradă.

Ca să ieșim din România spre Croația am dezbătut cele două variante. Pe la Porțile de Fier, drum mai lung cu vreo 60-70 de km, fără taxe, mai spectaculos, după ce treceai pe partea sârbească, sau pe la Calafat-Vidin, drum mai scurt, fără prea mare peisaj, cu taxă de pod la Calafat și vignetă la bulgari.

N-am putut să ne lămurim care variantă ar fi mai bună citind chiar și pe AFA, pentru că fiecare recomanda în funție de experiența lui, dar nu făcând o comparație. Poate n-am citit destul, dar eu n-am găsit o persoană care să fi avut ambele experiențe și să le compare. În general fiecare spunea cum a făcut el, unele impresii erau de pe vremea când șoseaua pe la Vidin era mai rea, dar nu mai este cazul de ceva ani, alții spuneau cu năduf că nu recomandă pe la Vidin că „de ce să lași domne bani la bulgari”, dar nu punea în balanță economia de combustibil și timp.

În fine, noi am ieșit din țară pe la Porțile de Fier când am fost în Italia, la Lago di Garda și am intrat pe la Vidin-Calafat când ne-am întors din Muntenegru, dar nu ne mai aduceam aminte nimic de drumul acela, decât că ne-a impresionat podul de la Calafat. Nu ne mai aminteam de șosea, dacă-i bună, dacă-i rea... În final am ales să facem invers de cum am mai făcut, adică dacă am ieșit pe la Porțile de Fier să ieșim acum pe la Calafat-Vidin și cum ne-o fi norocul. Că la întoarcere oricum intram printr-un punct de care nici nu mai auzisem, dar’mite să mai fi fost, Naidăș.

Ca și costuri ne-am convins că ce dădeam pe taxa de pod și vigneta la bulgari se compensa cu carburantul din cauza drumului mai scurt. În plus urma să câștigăm și puțin timp.

Deci... Bucureștiă, după întâlnirea care a avut loc la OMV-ul de pe autostradă, am mers spre Pitești – Craiova și ne-am mai oprit doar o dată la OMV-ul de la intrarea în Craiova, iar până la Calafat au fost în jur de 315 km.

Am uitat să facem plinul în țară, așa cum ne propusesem, dar tot răul a fost spre bine până la urmă, pentru că la bulgari am băgat benzină mai ieftină decât la noi. Am plătit taxa de pod și n-am văzut nici o gheretă pentru vigneta de bulgari, dar cel mai probabil o fi fost mascată de tirurile multe care erau staționate. Nici nu ne-am uitat prea atent pentru că am fost convinși că o luăm de la prima benzinărie. Atenție însă să nu ratați benzinăria de unde se poate lua pentru că distanța prin Bulgaria este foarte scurtă, aprox 60 de km, iar la câțiva km după ce am trecut de vamă am întâlnit camere de luat vederi.

De o benzinărie am dat destul de repede după ce am plecat din vamă dar era pe partea opusă și nu aveau vignetă. Am făcut plinul când am văzut că motorina este mai ieftină decât în România și mai mult prin semne, pentru că nenea de acolo nu știa o boabă engleză, ne-a îndrumat pentru vignetă la un Petrol mare, 10 km mai departe. Ulterior ne-am dat seama că Petrolul ăsta era pe autrostrada spre Sofia, dar noi după câțiva km am făcut dreapta spre Zajecar (Serbia). Începusem să o cam băgăm pe mânecă pentru că nu mai aveam mult până ieșeam din BG și vignetă nu aveam.

Numai că foarte repede, în Kula, am găsit un Petrol micuț de unde am luat vigneta. Aici Dieselul era și mai ieftin 2,20 leva și nu 2,30 cu cât pusesem noi doar cu câțiva km mai devreme. Dacă nu rezolvați problema vignetei în vamă (noi n-am fost atenți dar cel mai probabil se cumpără de acolo), asigurați-vă că nu ratați Petrol-ul din Kula.

După benzinăria din Kula am luat-o la dreapta către Vrashka Chuka care nu este și o localitate, ci punctul de frontieră Bulgaria - Serbia.

Ca să trag o concluzie despre varianta Calafat - Vidin spun că noi am fost foarte mulțumiți. Ca bani nu am pierdut mai nimic pentru că taxa de pod și vigneta s-au compensat cu consum de motorină mai mare pe partea cealaltă, unde drumul este mai lung. Trecerea prin vama de la Calafat-Vidin am făcut-o imediat, nu am avut nici o mașină în fața noastră, șoseaua prin Bulgaria a fost pe alocuri peticită și un pic vălurită, dar s-a mers foarte bine. În plus absolut pustie. Nu cred că ne-am întâlnit cu 5 mașini pe toată bucata de Bulgaria.

La ieșirea din vama Vrashka Chuka este un chioșc unde trebuie să arăți codul de bare de la matca vignetei ca să ridice bariera și să poți trece. Am avut senzația că se poate cumpăra vigneta și de aici dar nu pot confirma sigur. Probabil că știu și ei că nu ai prea multe posibilități pe traseul Vidin - Vrashka Chuka și dacă ai ajuns aici fără, poate că poți cumpăra. Nu știu sigur, ar fi o variantă.

La punctul de frontieră Bulgaria - Serbia și unii și alții ne-au controlat pașapoartele și portbagajul, dar nu a durat mai mult de 5 minute ca să trecem. Nu uitați că la sârbi e nevoie de pașapoarte.

Zajecar este prima localitate după vama sârbească și pe ea am urmărit-o venind din Bulgaria. Înainte de Paracin am făcut la dreapta ca să intrăm pe autostradă și pe tronsonul de aprox 70 de km am plătit la ieșire 1,5 EUR. Oricum știam de la alte drumuri prin Serbia că taxa de autostradă este destul de mică dar am constatat că motorina este mult mai scumpă decât la noi așa că am fost cât se poate de atenți să nu alimentăm la ei.

Prima noapte de cazare am avut-o la Hotel Aveny din Čačak (Ceaceac), Serbia. Am fost foarte mulțumiți de tot ce ne-a oferit și vi-l recomand pentru tranzit din toată inima. Singura problemă ar fi că în Čačak ăsta nu prea ai ce să faci în cazul în care ajungi prea devreme având în vedere că din București sunt doar 600 de km.

Nu întâmplător am pus titlul articolului Drumul și nu numai... . Pentru noi aproape întotdeauna drumul înseamnă și opriri ca să vedem câte ceva, așa că tot ce ține de abaterile din drumul acesta o să le menționez aici, pentru că nu voi apuca să scriu articole suficiente pentru fiecare loc pe care l-am văzut, chiar dacă ar merita. Și dacă o să vi se pară ceva interesant căutați și dezvoltați voi cum doriți.

Când am întrebat la hotelul din Čačak ce putem face în zonă ne-a spus că cel mai apropiat obiectiv, o zonă foarte frumoasă cu mănăstiri, deltă și ape termale, este la 30-40 de minute de mers cu mașina. Cum era în drumul nostru de a doua zi nu avea sens să mai batem drumul în seara aceea, dar a doua zi după un mic dejun foarte bun la Aveny, noi am plecat mai devreme, urmând să ne reunim cu ceilalți, undeva pe drum sau la Zaton seara.

La 20 de minute de mers cu mașina de la Čačak și nu la 30-40 cât ne-a spus de la hotel, am descoperit Regiunea Turistică Serbia de Vest recunoscută ca Ovčar Banja, o zonă de ape, deltă, păsări, băi termale și un complex de mănăstiri așezate de-a lungul apei sau cocoțate pe vârfurile munților.

Sunt indicatoare foarte dese pentru Ovčar Banja – Monasteries și am luat-o la stânga din șosea la un moment dat, am traversat un pod și acolo sunt alte indicatoare la stânga sau la dreapta care îți arată unde poți să ajungi. Noi ne-am întors pe partea cealaltă a râului, practic paralel cu șoseaua pe care venisem și am urmat indicatorul care ne arăta că pe câțiva km o să găsim mai multe mănăstiri, sperând să ajungem la 2-3 sau să ne bucurăm de un drum frumos, așa cum ne dădusem seama deja.

Pe drumul acela cu o bandă, prin pădure, cu rămășițe de asfalt, dar bun, pe lângă lacul cu pontoane și căsuțe de vacanță, restaurante și pescari, trasee pentru bicicliști, când mai pe sus, când mai pe jos, am mers prin niște chei, apoi am ajuns la o mănăstire situată chiar pe malul apei pe care am vizitat-o și de unde am mâncat niște cireșe bune. Apoi am urcat chiar în vârful muntelui vreo 12 km, la o mănăstire (Jelesna) care se vede tot timpul din șosea, dar din păcate era închisă. Am sunat la interfon (da, ce ridicați din sprâncene, n-ați mai văzut mănăstiri în vârful muntelui cu interfon?) dar nu ne-a auzit nimeni, cred că era prea de dimineață. Ne-am uitat și noi prin gard, am văzut că am ratat ceva frumos și am făcut cale-întoarsă.

N-are sens să vă înșir aici numele mănăstirilor, eu aș vrea să rețineți doar zona Ovčar Banja, să vă abateți și să-i dedicați mai mult timp decât am făcut noi, pentru că merită. Este un peisaj superb și ajungeți în zone uitate de lume și la alte mănăstiri simple și fără bogății, nu numai la cea cu interfon.

Vis-a-vis de prima mănăstire la care ne-am oprit, Nicola, era un fel de punct de control, unde un nenea, paznicul zonei cred, când l-am întrebat prin ce zonă ne plimbăm ne-a răspuns „country, eco”. De asta ne-am dat și noi seama, dar n-am putut afla mai multe de la el pentru că nu mai știa alte cuvinte în engleză iar pe drum nu ne-am mai întâlnit cu nimeni. Doar cu măicuțele de la Mrea Jelesna și cu câteva persoane civile care asistau la slujba de sâmbătă.

Toată zona de la Ovčar Banja spre Uzice este o zonă cu tuneluri mai lungi sau mai scurte, biserici frumoase, opasuri multe cu terase și la sârbi știți că se mănâncă bine și ieftin, ateliere de sculpturi în lemn, dar cel mai des în zona asta am întâlnit producători de ceramică și sunt o grămadă de tarabe cu tot felul. De la una mi-am cumpărat și eu o căsuță pentru grădină cu 1500 de dinari (12 EUR). A primit EUR și am remarcat că ei (comercianții de la tarabe) schimbă ușor mai bine decât la casa de schimb (1 EUR=118 dinari, față de 117 cât schimbasem la mall-ul din Čačak). Nu este semnificativ dar e bine să știți.

Drumul a continuat spre Uzice și apoi spre satul turistic Mokra Gora, care fusese prima noastră opțiune de cazare. N-a fost să fie și ne-am oprit la Čačak pentru că în ziua cu pricina cineva din grup făcea o jumătate de veac și trebuia să simtă și el puțin asta. Cei 100 de km câți sunt de la Čačak la Mokra Gora a însemnat puțin mai mult timp la o terasă în Čačak.

Dar a doua zi nu puteam să trecem pe lângă Mokra Gora și să nu ne oprim puțin ca să vedem ce ratasem. Acolo ne-am reunit și cu restul grupului care n-a mers la mănăstiri și deltă, într-o parcare care era plină de mașini și autocare.

Am parcat și noi și am descoperit Muzeul Trenului, o linie de cale ferată construită în primul război mondial, distrusă în al II-lea și refăcută, devenită acum muzeu. Intrarea era liberă și după ce am trecut printr-un hol unde pe o parte și alta era o galerie cu imagini și povestea căii ferate, am pătruns într-un complex turistic. Pe deal erau clădiri unde cred că te poți caza dar acum erau cam pustii, iar jos calea ferată cu mocănița muzeu, Sarganska Osimca. Cu mocănița poți face plimbări de 3,5 km, pe o pantă de 300 de m altitudine, prin peisaj frumos cu poduri și viaducte prin Munții Sargan, de unde îi vine și numele. Asta am văzut în panoul informativ de la intrare și abia acolo ne-am dat seama ce bine ar fi fost dacă am fi avut mai mult timp. Ce mai este interesant este faptul că privit de sus traseul mocăniței are forma cifrei 8 (Osimca vine de la osem care înseamnă 8). Locomotiva expusă este românească, făcută la 23 August și mocănița are vagon restaurant. În complex mai sunt terase, o mini moară și un pârâiaș artificial, o parcare, chioșcuri de unde am luat înghețată și un punct info.

La intrarea în Mokra Gora o să vă atragă atenția și panouri informative despre casele din lemn. Este vorba despre Drvengrad, satul de lemn al celebrului regizor sârb Emir Kusturica care l-a construit la circa 1 km de Mokra Gora pentru filmul Life is a Miracle și satul este în stilul Maramureș. Nu era departe, dar din păcate am hotărât că a fost suficient centrul turistic cu mocănița. Aveam de ajuns totuși și la cazarea noastră și mai aveam ceva drum. Am căutat acasă satul ăsta pe net și m-am zgâriat pe ochi că nu ne-am dus.

Am atins puțin și o margine a Parcul Național Tara unde șoseaua a fost cam peticită iar de la Mokra Gora au mai fost doar câțiva km până la granița cu Bosnia-Herțegovina prin care am trecut la fel de repede, tot cu pașapoartele, nu înainte de a plăti la sârbi o taxă ecologică de 0,5 EUR/persoană pentru Parcul Național prin care trecusem.

Punctul de graniță de intrare în BIH (Bosnia Herțegovina) se află la aprox 500 de m și nicăieri, în toată vacanța asta, cu toate că am traversat de mai multe ori țările astea la dus și la întors, n-am stat la vamă mai mult de câteva minute.

Bosnia Herțegovina are un relief un pic mai stâncos decât în Serbia, șoseaua cu multe serpentine și aici, au apărut în schimb minaretele și foarte multe indicatoare către mănăstiri, mai multe decât am văzut prin alte părți.

Direcția a fost Jagodina și apoi am ajuns la Visegrad, mergând pe lângă râul Drina, care ba se lățea, ba se îngusta. Visegrad este un oraș turistic, iar pe Drina am văzut mai multe ambarcațiuni mici dar și un vas mai mare, semn că acolo se desfășoară ceva activitate.

Un pod peste Drina străbate Visegrad, care nu este o localitate foarte mare și pe el ne-am întors pe partea cealaltă a râului și practic am continuat drumul mergând pe lângă râuri și lacuri de-o culoare cum n-am mai văzut. Bucata asta de drum a fost extraordinar de frumoasă. Dacă nu aveam și ghinion îi păstram o amintire și mai frumoasă.

După ce am traversat podul în Visegrad și am luat-o cumva înapoi urmând cursul apei, m-am oprit la un moment dat să fac o fotografie unui pod cu arcade, foarte lung și frumos. Nici nu ne-am suit bine în mașină că ne-au oprit 2 polițiști. Eram deja în afara localității. Habar n-aveau de engleză și nici noi de limba lor. Am crezut că am făcut o greșeală când ne-am oprit pentru foto dar nu știam ce putea fi pentru că am oprit regulamentar. Apoi cu chiu cu vai am înțeles că alta a fost greșeala. La podul peste Drina din oraș ar fi fost un cedează pe care nu l-am respectat și am fost văzuți pe o cameră.

Am mers cu mașina foarte mult dacă eu nu am zburat până acum câțiva ani, iar soțul este un șofer foarte bun și atent. Și mai ales recunoaște când greșește. Am făcut sute de mii de km și în afară de o amendă în Austria acum mulți ani, pentru o centură pe care n-am apucat să mi-o pun după ce abia ne urcasem în mașină de la un obiectiv, n-am mai avut nici un incident vreodată.

Nu și-a dat seama de ce zicea polițistul ăla dar nu aveai cum s-o scoți la cap cu ei, în țara lor, pe limba lor. Până la urmă ne-am dat seama că sunt ieșiți la ciubuc, așa cum erau bulgarii într-o vreme când ne opreau pentru te miri ce, doar ca să le dai șpagă. Râdeau, glumeau pe limba lor și nu argumentau în nici un fel cu ce am greșit, ci doar negociam banii. Ne scriau pe o foaie că amenda este 100 de EUR dar trebuie să mergem la secție să plătim dacă voiam chitanță așa cum ne tot chinuiam să le spunem. Apoi a început o țigăneală de nedescris pentru că soțul este as în asta și are o școală bună, exersată la turci, dar n-a avut cu cine. Tot ce a reușit a fost jumătate din suta aia de EUR, adică am plătit o șpagă de 50 de EUR. Fără chitanță, fără nimic. Doar cu zâmbete cu gura până la urechi și cu semne de vacanță plăcută. I-am bodogănit și noi cât am putut că ne-au întârziat atâta, dar mai ales că nu știam pentru ce am primit amenda aia.

Au urmat mulți km de tuneluri lungi și Drina pe partea stângă care ne-a însoțit multă vreme. Asta a fost o zonă foarte frumoasă cu Drina și lacuri de o culoare turcoaz superbă. Râul Drina este cel mai mare afluent al Savei care se varsă în Dunăre și are o lungime de 500 de km iar pe foarte mulți km peisajul a semănat cu cel din Golful Kotor, cu stânci și viaducte. Drina, pe lângă care am mers în zona asta a fost foarte lung. Am ajuns până la coada lacului și apoi am făcut stânga și l-am traversat ca să mergem pe partea opusă și tot așa de câteva ori am mers ba pe-o parte, ba pe alta a apei.

Localitatea care mai merită menționată pe drumul ăsta este Goražde. Aici cred că au fost cele mai sângeroase lupte în timpul războiului interetnic. Cred că nu era nici o casă fără urme de gloanțe, dar nu 2-3 gloanțe, ci efectiv ciuruite aproape toate casele din Goražde. Foarte puține case au fost renovate și chiar și ele păstrau urmele războiului, pentru că astupaseră găurile de la gloanțe, dar semnele au rămas. Doar casele noi ies din tipar în Goražde. Ne-a impresionat foarte tare asta.

Am pătruns apoi în Parcul Național Sutjeska, străbătut de râul cu același nume, cu relief stâncos și chei. În niște chei ne-am oprit ca să facem poze și n-am știut cum să ne urcăm mai repede în mașină pentru că în jur erau plăcuțe roșii cu cap de mort pe care scria MINE. Și ne-a luat groaza când ne-am dat seama că ăștia încă mai au de descoperit mine din timpul războiului.

Am început să urcăm și o bună bucată de drum am mers pe o șosea care taie munții, cam pe la jumătatea muntelui. Am mai trecut printr-un tunel de 2 km, iluminat, iar după ce am ieșit din el am început să coborâm și am dat de Gacko, o altă localitate frumoasă cu un lac pe lângă care am mers destul de mult.

La lacul acesta am făcut un popas. Toate mașinile se opreau și la fel am făcut și noi. Ponton, trambuline pentru sărituri, am făcut multe poze, este un loc foarte frumos, înconjurat de munți din toate părțile. Opriți-vă puțin aici!

Apoi iar am coborât și iar am urcat, am ocolit din nou un lac foarte mare, iar înainte să ajungem la Trebinje, o localitate mai mare, am avut niște view-uri faine de sus. Trebinje este o localitate întinsă pe mai multe coline, am văzut o cetate pe una din ele și cred că merită un concediu în zona aceasta.

La ieșirea din Trebinje unde am avut limită de viteză 50 de km, chiar după ultima curbă, ne-au oprit 2 polițiști care stăteau ascunși între niște tufișuri. De la amenda de la Visegrad, cu nici 2-3 ore în urmă am fost cu ochii cât cepele, pentru că ne-a fost clar că bosniacii sunt bandiți. Nici ăștia nu știau boabă de engleză, dar ne-au arătat prin semne și ne-au scris pe o foaie că limita de viteză era 50 și noi am depășit-o. Poate că o fi apăsat soțul pe accelerație puțin pentru că ieșisem din localitate, dar nu cred că aveam mai mult de 60-65 de km pentru că nu avusesem timp să prindem mai mult. Să oprești un turist care lasă bani în țara ta ca să-i dai amendă pentru o viteză de 60-65 de km mi s-a părut chiar nesimțire din partea bosniacilor. Binențeles că nici ăștia nu dădeau vreo chitanță și a trebuit să parlamentăm și cu ei o grămadă ca să scăpăm mai ieftin. Aici a fost mai simplu, nu știm cât era amenda dar am scăpat cu 10 EUR, tot șpagă, normal. Așa că fiți foarte atenți dacă traversați Bosnia. Ăștia sunt ieșiți la cerșit.

De la Trebinje am avut aprox 20 de km până la vama cu Croația, pe o șosea de înălțime de unde am avut iar view-uri asupra golfurilor, până ne-am apropiat de mare.

Am trecut prin ambele vămi foarte repede. La ieșirea din Bosnia câteva minute, iar la intrarea în Croația vreo 10, dar era sâmbătă. După vamă am ajuns imediat la Dubrovnik și de acolo până la Zaton, destinația noastră, au mai fost 10-11 km.

Ne-am așezat pentru 5 nopți la Two Palm Villa din Zaton și în perioada asta am făcut o mulțime de lucruri. Tot ce pot să spun este că am fost fascinați de tot ce am văzut, că mi-a plăcut Dubrovnik, dar ne-am felicitat că nu ne-am luat cazare acolo și n-o să-mi iau nici altădată dacă mai ajung și că am descoperit locuri uimitoare. Măcar despre unele aș vrea să apuc să scriu.

După 6 zile ne-am luat la revedere și de la Zaton și la 9,30 plecam din fața vilei în care ne-am simțit foarte bine, pentru că aveam în față o zi lungă. Aveam de făcut vreo 530 de km, iar în drumul nostru către următoarea cazare voiam să ne oprim și la Split, doar pentru Palatul Dioclețian și la Zadar, pentru orga care cântă cu ajutorul valurilor.

Am făcut aprox 45 de minute până la granița cu Bosnia și eram disperați să găsim benzinărie pentru că toți aveam nevoie și am tot amânat în Croația ca să ajungem în BIH, unde știam că este cel mai ieftin. Dar mai știam și că tranzităm Bosnia doar pe o bucată mică, de vreo 20 de km.

La aprox 2 km de când am intrat în Bosnia am dat de benzinăria INA, în golful în care se află stațiunea Neum, cred că cea mai luxoasă stațiune litorală a lor.

După Golful Neum nici n-am tras bine aer în piept că am și ieșit din BIH. Deci, nu ratați această benzinărie cred că este singura pe porțiunea asta. Am trecut prin Bosnia litorală în 20-30 de minute cu alimentare și cele 2 vămi.

Ne-am mai oprit apoi la un popas care a tot fost semnalizat pe drum cu panouri. Popasul Rizman are o terasă frumoasă cu bar și o priveliște superbă, vă recomand să vă opriți puțin. Aici am găsit tarabe cu fructe și am cumpărat smochine 1 kg – 60 kuna, necatrine, cireșe, aveau tot felul de fructe... și fiecare a luat după preferințe. A urmat o zonă cu tarabe de fructe și gemuri/siropuri, una lângă alta, pe aprox 3-4 km. După zona cu fructe am intrat pe autostradă și am mers prin foarte multe tuneluri până la Split.

Am ajuns destul de repede la Split și am parcat chiar în parcarea Palatului Dioclițian pe care voiam să-l vizităm (25 kune prima oră de parcare, 35 pentru primele 2 ore... și tot așa mergea descrescător cu cât se mărea timpul de parcare).

Până la Zadar am convenit să evităm autostrada ca să mergem pe drumul litoral pentru peisaje, dar a fost un fâs. Nici un peisaj, mare plasă am luat. La Zadar ne-am oprit pentru un obiectiv anume, dar am văzut aproape tot orașul vechi, motiv pentru care sper să scriu despre Split și Zadar separat și să nu le amestec aici.

Era destul de târziu când am plecat din Zadar spre Grabovac (lângă Plitvice). Acolo, la House Hodak aveam 2 nopți de cazare dar mai erau 150 de km de străbătut până acolo și deja începea să se însereze.

La câțiva km după ce am ieșit din Zadar am trecut prin Posedarje unde am avut o noapte de cazare când am tranzitat Croația venind dinspre Lago di Garda către Muntenegru, de care am scris. Câmpul acela de care am fost nemulțumită atunci, dar nu și de cazare, era acum o localitate. Am văzut și coada lacului cu mănăstirea la care făcusem o plimbare de seară atunci.

La puțin timp am intrat pe autostrada Zadar – Zagreb și am traversat cel mai lung tunel 5795 de m. Am mers aprox 75 de km și am ieșit în dreapta către Plitvice Jezera.

După 2 nopți la House Hodak din Grabovac și alte experiențe extraordinare cu litvice și Restaurantul Petro din Rastoke, o localitate cu mori, unde ne-a plăcut mult de tot, am pornit din nou la drum. De data asta lungul drum către casă.

Am plecat din Grabovac imediat după micul dejun. La ora 9 eram în mașini pentru că aveam un drum lung, cea mai lungă bucată din această vacanță, 700 de km. La vreo 20 de km de Grabovac am ajuns din nou la Rastoke unde mâncasem cu o seară în urmă la Restaurantul Petro și apoi a urmat o zonă de munte unde din 2 case una era pensiune.

Din cele 3 variante de drum am ales autostrada. În mod normal evităm autostrada dar acum aveam drum mai lung și trebuia să ne mișcăm mai repede. De la Grabovac la Zagreb erau aprox 120 de km dar pe la jumătatea drumului, la Karlovac am intrat în autostrada de Zagreb – Belgrad. Până la Slabovschi Brod au fost cam180 de km și au urmat încă 200 până la Belgrad.

De la vama Croația - Serbia am mai avut 110 km până la Belgrad, dar imediat după vamă am făcut o pauză la benzinăria Mol și am mâncat o supă bună de vită care a costat 199 dinari sau 2 EUR.

Înainte de Belgrad trebuia să o luăm la dreapta și să facem o buclă, lungeam drumul puțin până în România, dar evitam Belgradul. Am ratat ieșirea aceea, așa că am ținut drumul la Belgrad și am scurtat puțin drumul până la Villa Rustica din Gornea, unde mai aveam o noapte de cazare

Am traversat Dunărea la Belgrad și de acolo am mai trecut prin Parcevo – Bavaniste – Gaj – Dubovac – Bela Crkva (Biserica Albă) și am ieșit din Serbia pe la Kaludjerovo.

Am intrat în țară pe la vama Naidăș și am mai făcut aprox 50 de km până la Gornea, la Villa Rustica. Și am trecut prin niște localități care numai românește nu sunau: Pojejena – Măcești – Coronini – Râul Liborajdina – râul Crușovița.

La Villa Rustica n-am apucat să facem mai nimic. Am ajuns seara, am mâncat bun de tot și am stat pe terasa cu vedere la Dunăre. A doua zi după ce am mâncat iar am plecat din nou la drum.

La 9,30 două perechi am plecat înaintea celorlalți, pentru că voiam să facem o plimbare pe Cazanele Dunării, dacă tot eram în zonă și să ne reunim după aceea ca să mâncăm de prânz și apoi să o ia fiecare spre casele lui.

Tot drumul pe lângă Dunăre a fost foarte frumos, șoseaua bună, doar o bucată peticită, dar cred că nu e cazul să vă spun. Probabil că eu sunt ultima care nu ajunsese în zona aceea și de când tot o aveam pe listă.

De la Villa Rustica am trecut peste râul Gornea, am văzut indicatoare către Schitul Gornea și morile de apă și apoi ce ne-a ieșit nouă în cale? Complexul Egetra, f. f. frumos, o investiție de 385.000 de EUR cu fonduri europene, de la care păstram un mail venit pe nu știu ce canal, pe care l-am primit la inițierea investiției. Un loc extraordinar, căsuțe în apă, ca în pozele cu Maldive. Am întrebat și o noapte costa 300 de lei.

Am trecut de Dubova și de Mănăstirea Mraconia și în golful cu același nume ne-am oprit ca să căutăm o ambarcațiune mică pentru plimbarea noastră pe Dunăre. Sub pod sunt ambarcațiuni iar deasupra tarabe cu diverse. Cu vapoare mari doar din Orșova poți face o plimbare pe Dunăre. Este aprox 100 de lei de persoană dar inconvenientul este că se așteaptă să se formeze grupul.

Am făcut plimbarea pe Dunăre cu o ambarcațiune a Parcului Natural Porțile de Fier și am avut un ranger ghid foarte bun. Ne-am plimbat pe Cazane, am aflat povestea statuii lui Decebal, am vizitat Peștera Veterani și ne-am întors după 1,30 ore.

Ghidul ne-a mai spus că la noi Porțile de Fier este un Parc Natural iar la sârbi este Parc Național, ceea ce face să aibă mult mai multe restricții decât la noi și să fie protejat mult mai bine. Am fost oripilați de câte sticle de plastic am văzut aruncate în Dunăre și nu ne-au plăcut șalupele de viteză care fac valuri mari și îngreunează înaintarea celorlalte. Și atenție la telefon pentru că sârbii au rețeaua mult mai puternică și nu sunt ieftini deloc.

Ajunși la Orșova am constatat că ea este oarecum amenajată mai bine cu pontoane, era mai multă animație, dar trebuie mână de gospodar și acolo.

Am trecut prin Porțile de Fier, Dr Turnu Severin și am mai mers cam 100 de km pe drumul de Calafat până la ultima oprire din vacanța asta, unde trebuia să ne reunim și cu ceilalți care se plimbaseră cu altă ocazie pe Dunăre și cu care convenisem să mâncăm la Port Cultural Cetate, restaurantul lui Mircea Dinescu de pe malul Dunării.

Restaurantul este așa cum mi l-am imaginat gândindu-mă la Dinescu. Poate să vă placă, poate să nu vă placă. Te lasă fără replică încă de la telefon când suni ca să faci rezervare care trebuie musai. Pentru că la întrebarea „ce aveți de mâncare azi?” poți să primești răspunsul „nu știu ce avem chef să gătim azi”. Dar este un răspuns prietenos, nu unul dezarmant. Dacă vreodată voi ajunge la zi cu scrisul și n-o să scrie altcineva până atunci despre Cetatea lui Dinescu mă voi învrednici și o voi face eu. A fost o experiență interesantă.

Asta a fost călătoria noastră spre Croația și înapoi spre casă. Drumul până la București a fost aproape același ca la dus, doar că pe alocuri am mai ieșit din drumul principal să mergem prin sate și să traversăm dealuri. Măcar despre o parte din ce am văzut în vacanța asta sper să ajung să scriu cât mai curând.

---

VIZUALIZĂRI: 20054 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI