Cu avionul spre Creta – aprilie 2023

TIPĂREȘTE

Destinaţia pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale de anul acesta a fost o alegere mai degrabă spontană, la impuls. Nu rezervasem nimic din timp, iar prima mea opţiune era, ca de obicei, Bulgaria. Din vorbă în vorbă cu Cristi de la AFA Travel, cu mai puţin de o lună înaintea sărbătorilor, am aflat despre introducerea charterelor spre Creta şi Rhodos, pentru sejururi de doar cinci nopţi în perioada Paştelui ortodox şi ideea mi s-a părut excelentă.

Eram conştientă că mijlocul lunii aprilie înseamnă extrasezon chiar şi pentru aceste insule mai sudice şi mai călduroase, că vremea poate fi imprevizibilă, dar îmi doream de prea multă vreme să ajung acolo, astfel că nu puteam rata ocazia ivită practic din senin. Nu aveam atunci o prognoză certă a vremii, a temperaturilor maxime şi mai ales minime, dar eu speram să fie cam cum a fost în Egipt în ianuarie (vezi impresii), estimând, după orientarea pe hartă, că nu poate fi mai rău ca la noi sau la bulgari, oricât de ghinionişti am fi fost, iar estimarea s-a dovedit corectă.

Am primit o listă cu câteva hoteluri pentru Creta şi una pentru Rhodos de unde să-mi aleg ce cred că ar fi mai potrivit. Ştiind deja cum se acordă stelele în Grecia nu voiam să risc nimic şi doream un hotel de patru sau cinci stele, într-un oraş nu prin vreun sat sau izolat în pustietate, cu minim demipensiune şi mese în sistem open buffet, preferabil cu all inclusive. Dintre cele două destinaţii propuse, la recomandarea lui Cristi, am ales Creta şi nu-mi pare rău ????.

Impresiile citite pe AFA m-au convins să aleg o cazare în Rethymno, asumându-mi un transfer destul de lung de vreo optzeci de kilometri de la aeroport la hotel.

Ofertele primite nu au fost tocmai „prietenoase” din punctul de vedere al preţului, însă perfect explicabil deoarece avionul a costat foarte mult, eu estimez undeva la 450-480 euro de persoană ☹. Cei care găsesc zboruri ieftine spre diferite destinaţii din Grecia vor fi probabil oripilaţi de un asemenea preţ şi vor considera că arunc cu banii, însă eu nu aveam alternativă. A fost o cursă charter introdusă special pentru această ocazie, în extrasezon, noi asumându-ne de la început faptul că trebuie să plătim avionul de două ori, deoarece cel care ne-a dus pe noi în Creta s-a întors gol la Bucureşti, iar cel care a venit să ne ia a zburat tot aşa fără pasageri până la Heraklion.

În final, am ales un hotel de doar patru stele, însă cu recenzii excelente, recent renovat integral şi cu all inclusive. De ce am ales all inclusive în Grecia? În primul rând pentru că sunt fan all inclusive :D şi în al doilea rând pentru că am apreciat că pentru mine este muuult mai avantajos aşa, iar realitatea mi-a confirmat că am făcut cea mai bună alegere în condiţiile date. Diferenţa de preţ dintre demipensiune şi all inclusive era de 250 euro pentru un sejur de cinci nopţi, adică de 25 euro pe zi de persoană. Fără a lua în calcul masa de prânz, tot bufet suedez, doar din trei cocktailuri băute la piscina hotelului sau în barul din lobby acopeream diferenţa de bani. Iar cu mâncarea de la prânz, cafelele multe şi foarte bune de peste zi, o sticlă de apă şi un pahar de vin la fiecare masă, deja eram pe profit =)), şi asta fără să alerg aiurea pe la taverne, fără să aştept cine ştie cât timp până să comand şi apoi să primesc cele comandate, desigur şi fără să mănânc conserve aduse de acasă sau cumpărate de la supermarket sau să mă apuc să gătesc în camera de hotel :D.

Soţul meu a fost tare bucuros de vacanţa aleasă şi imediat a povestit şi prietenilor, un alt cuplu exprimându-şi imediat dorinţa de a merge împreună cu noi şi încrederea de a lua acelaşi pachet turistic.

Am ajuns în Heraklion cu o cursă charter operată de moldovenii de la HiSky, un zbor scurt şi plăcut de o oră şi jumătate cu o aeronavă Airbus nouă şi confortabilă, ador scaunele care se rabatează, şi cu piloţi pricepuți. Din nou apreciez că fac o treabă tare bună cei de la Hisky. Eram la al treilea zbor cu această companie aeriană, cea mai recentă experienţă fiind cea din Hurghada în ianuarie 2023. Şi de această dată catering-ul la bord a fost sublim, dar a lipsit cu desăvârșire :D, mai exact nu a fost nimic gratuit, ci totul contra cost.

După o noapte practic nedormită, am plecat de acasă din noapte la 02.20 cu taxiul spre aeroport, reuşind să ajung la Otopeni nu cu trei ore înainte, cum fusesem informată de către touroperator, ci mai târziu, însă chiar cu puţin înainte de deschiderea ghişeelor de check in la care am ajuns printre primii. Cărţile de identitate au fost suficiente pentru a ne fi găsite în sistem rezervările, biletele electronice neinteresându-i pe angajaţii de acolo. Cu un zâmbet am reuşit să obţin şi loc la geam aşa cum îmi doream şi locuri la rând pentru toţi patru.

Am avut dreptul fiecare la un bagaj de cală cu greutatea de maxim 20 kilograme, ne-am încadrat fără probleme la dus şi la limită la întoarcere, şi unul de cabină de maxim 8 kilograme, pe care oricum nu l-a verificat nimeni. Deşi îmi propusesem să nu mai car lucruri inutile sau mai multe decât voi folosi pe durata sejurului, tot nu mi-a ieşit nici de această dată, a fost mai greu ca vara, deoarece am pus în valiză atât haine groase, cât şi din cele subţiri, pentru a nu avea surprize cu vremea de aprilie. Nu cred că voi reuşi prea curând să mă educ suficient încât să pot pleca în vacanţă fără bagaj de cală.

Micul dejun l-am luat la VIP Lounge, tot mai sărăcăcios, doar cafeaua a rămas la fel de bună.

Orarul de zbor a fost totuşi unul convenabil, Bucureşti – Heraklion 05.20 - 07.10 și la întoarcere 15.15 – 17.05. Dacă la dus am aterizat înainte de ora specificată, la întoarcere avionul a avut o întârziere efectivă de o oră, din motive destul de neclare mie, deoarece am văzut avionul pe pistă la ora 14.30. Astfel urma să beneficiem aproape în întregime de prima zi şi să plecăm de la hotel cu puţin înainte de prânz în ultima zi.

Pe aeroport procedurile au fost simple şi rapide, la fel şi recuperarea bagajelor. La ieşirea din aeroport am căutat standul touroperatorului, reprezentanta locală ne-a bifat pe o listă, mi-a luat numărul de telefon şi mi-a indicat numărul autocarului de transfer, unul din cele trei autocare şi un microbuz care ne aşteptau. Al nostru nu avea numărul 13, dar tot a fost cu ghinion.

După vreo jumătate de oră cât a durat până s-au strâns și restul pasagerilor reușim să ne punem în mișcare, dar bucuria ne-a fost de scurtă durată. După nici cincisprezece minute de la plecare, timp în care autocarul pierdea vizibil putere, toți ne depășeau, inclusiv camioanele, autocarul se oprește de tot ☹. Credeam că doar până acolo am plătit :D. Şoferul ne-a spus doar că autocarul s-a stricat, asta văzusem şi noi că a pierdut tot lichidul de răcire şi că a anunţat firma. Doamna ghidă care nu ne-a însoţit pe niciunii a binevoit să-şi închidă telefonul pentru a nu fi cumva deranjată de reclamaţiile turiştilor abandonaţi pe marginea şanţului, la trei din numerele de urgenţă greceşti nu răspundea nimeni sau erau telefoanele închise şi mă „înjura” un robot pe greceşte, cu greu am reuşit să prind pe cineva la al patrulea număr disponibil, dar după ora 9, că doar urgenţele sunt cu program 9-17 :D, pentru a afla că trebuie să aştept, ceea ce deja făceam, fără alte detalii în legătură cu demersurile întreprinse pentru rezolvarea cât mai rapidă a problemei. Am sunat şi în România la touroperator unde o domnişoară mi-a răspuns sec că va comunica mai departe responsabilului de destinaţie, fix ca o secretară având unica sarcină de a prelua mesaje şi a le transmite mai departe. Pfff... asta a fost toată mirobolanta asistenţă turistică pentru care am plătit şi de care nu am beneficiat ☹. Nimeni nu s-a mai interesat de soarta noastră până la plecare când tot eu a trebuit să sun în România pentru a afla detaliile legate de ora de pick up pentru transferul la aeroport. În rest, nu am primit nicio ofertă de excursii, nimic.

După ceva vreme a apărut o echipă de meşteri care s-au apucat să cârpească furtunul spart, apoi să reumple instalaţia cu apă din nişte bidoane. După mai bine de jumătate de oră de la oprire, şoferul a plecat cu un autoturism într-o direcţie necunoscută şi s-a întors după vreo oră la volanul altui autocar al aceleiaşi firme. A urmat mutarea bagajelor şi a pasagerilor în celălalt autocar şi apoi ne-am continuat drumul. Degeaba am ales un zbor foarte matinal dacă am pierdut aiurea mai mult de o oră şi jumătate ☹. Mai bine luam avionul de 7.30 şi apucam şi eu câteva ore de somn, pentru că tot târziu am ajuns la hotel.

Pe drum am făcut mai multe opriri pentru debarcarea altor turişti, noi fiind printre ultimii care am coborât. Surpriza neplăcută a fost că autocarul ne-a lăsat pe faleză în dreptul altui hotel, iar când am întrebat şoferul de ce nu ne duce până la hotelul nostru acesta s-a făcut că nu pricepe şi a început să-mi explice că dacă fac dreapta şi iar dreapta ajung la destinaţie. Ştiam exact poziţionarea hotelului ales, nu aveam nevoie de indicaţii, dar pe mine nu m-a amuzat deloc ideea de a trage de trolere, în urcare, vreo două sute de metri, în timp ce alţii fuseseră lăsaţi în uşa recepţiei, aşa cum este normal.

La plecare ne-a fost mai uşor să plimbăm trolerele la vale până pe faleză, pentru că autocarul tot nu a binevoit să ne ia de la hotel. Ciudat, noi eram trei familii care alesesem acelaşi hotel şi se pare că nu am meritat confortul plătit, în timp ce pentru câte o singură familie acelaşi autocar a făcut ocoluri lungi pe străduţe înguste şi îmbârligate, efectuând multe manevre până a ajuns în curţile hotelurilor respective.

Am ajuns la aeroport cu două ore înainte de ora planificată a zborului. Aici ne-am reîntâlnit cu ghida noastră dragă care nu ne-a spus sau poate nu ştia nici ea că zborul nostru are o întârziere deja anunţată de 45 minute. Dacă aş fi ştiut de întârziere, nu mă mai grăbeam să fac controlul de securitate, mai stăteam prin aeroport, mai beam un suc, mai ieşeam să fumez o ţigară şi poate aşteptarea ar fi trecut mai uşor. Am făcut check in-ul, am predat bagajele de cală, am cerut şi primit loc la geam, doar la partea cu „together” nu prea m-am înţeles cu funcţionara de acolo, care ne-a dat dat nouă locuri pe rândul 20 şi prietenilor noştri pe rândul 36, aşa fiind totuşi „împreună” în acelaşi avion :D.

După controlul de securitate în zona magazinelor duty free şi a porţilor de îmbarcare nu am identificat vreun loc de fumat ☹.

Întârzierea s-a majorat la o oră, deşi avionul sosise în timp util. Deşi am decolat cu întârziere, pilotul a reuşit să recupereze puţin, astfel că după un zbor plăcut de o oră şi jumătate am ajuns la Bucureşti. Ne-am recuperat cam greu bagajele, trolerului soţului meu îi dispăruse mânerul, dar nu mai aveam nervi pentru reclamaţii şi nici acte să dovedesc preţul plătit şi data cumpărării, îl luasem din bazar din Hurghada în 2019 după o lungă negociere, cert este că l-am trecut la capitolul „pierderi” după 5 manipulări neatente, în două dintre acestea scăpând datorită înfolierii.

Această primă vizită în Creta a fost prea scurtă pentru a vedea câte are insula de oferit, dar mi-am făcut o idee, am bifat ce am considerat eu a fi esențial şi ştiu ce am de făcut data/dățile viitoare.

Chiar dacă sunt adepta vacanţelor cu maşina personală, pentru Creta este mult mai avantajoasă varianta cu avionul şi apoi cu maşină închiriată, cu condiţia alegerii unui hotel care să dispună de parcare sau unde să existe parcări publice în apropiere. Eu nu am luat maşină, deşi găsisem la preţuri convenabile, deoarece cea mai apropiată parcare, cu plată, unde am văzut mereu locuri libere, era prea departe de hotel ca să merite.

Referitor la touroperatorul ales, hmmm... nu prea l-aş recomanda, pentru că şi eu am avut propriile reţineri înainte de a rezerva, însă diferenţa consistentă de preţ m-a convins să-mi asum riscul.

Recomand o vacanţă în Creta, dar nu de Paşti, ci la capete de sezon, să fie vreme bună şi de plajă şi bălăceală, dar şi de plimbare, când nu este excesiv de cald. Aş reveni cândva la sfârşit de septembrie sau început de octombrie. Pentru noi a fost o experienţă frumoasă, dar prea scurtă.

---

VIZUALIZĂRI: 4393 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI