O altă cale spre Canakkale. Dintr-o greşeală...

TIPĂREȘTE

Concediul de vară din anul 2011 a fost planificat încă din 2010 şi am vrut să fie un sejur de 14 nopţi efective de plajă, plus câteva zile adiţionale pentru opriri intermediare şi alte vizite. După mai multe variante luate în calcul, a rezultat un concediu de 21 de zile, cu vizitarea a 3 ţări (Bulgaria, Turcia, Grecia), cu un sejur de 14 zile de relaxare la malul mării şi un traseu calculat pe 6 etape, cu o lungime de 3162 km.

Aveam de parcurs în prima zi itinerarul de aproximativ 657 km astfel: Bucureşti – Giurgiu – Ruse – Byala – Veliko Tarnovo – Stara Zagora – Harmanli – Edirne – Havsa – Uzunkopru – Kesan – Gelibolu – Eceabat – Canakkale. După mai multe căutări pe internet şi sfătuiri cu nişte prieteni care au mers de mai multe ori pe acest traseu, l-am considerat ca fiind cel mai bun.

La ora 4.50 dimineaţa eram deja în maşină, pornind către o nouă aventură, către un mult aşteptat concediu. În aproximativ o oră eram deja la Giurgiu, am completat benzina, am plătit taxa de pod şi în mai puţin de 5 minute am trecut vama. Am cumpărat vigneta şi ne-am continuat drumul, fiind însoţiţi o mare parte din el de o ploaie enervantă. Drumul prin Bulgaria mi s-a părut destul de bun.

Ajungem în vama bulgaro-turcă, Kapitan Andrevo-Edirne, unde vama este o formalitate, doar la turci mă pun vameşii sa ridic portbagajul şi se uită, destul de superficial, la ce avem în el. Deşi aveam şi varianta de a ocoli Edirne, intrăm în el pentru a cumpăra lire turceşti. Aici ploia se oprise şi soarele îşi intra în drepturi. Am găsit cu greu şi un loc de parcare şi o casă de schimb valutar, dar până la urmă am rezolvat problema.

Facând câteva poze din maşină, din mers, am început deja să simţim atmosfera specifică Turciei: pe lângă moschei şi minarete, micile prăvălii aflate peste tot, oamenii care erau asemenea unor furnicuţe grăbite, locurile mai mult sau mai puţin îngrijite.

Ieşim din Edirne, dar nu pe autostradă, şi ne îndreptăm spre Havsa, localitate din care schimbăm direcţia spre sud. Drumul E87 pe care am mers era ca un fel de autostradă, cu două benzi, foarte bun.

Ajungem la Gelibolu şi, deşi nu aici aveam în plan să traversăm Dardanelele, pentru că erau indicatoare spre ferry boat, ne trezim dirijaţi, după ce plătim 20 tl pentru maşina şi 4 tl pentru noi, ca suntem în mijlocul strâmtorii. Totul se petrece rapid şi după îmbarcarea noastră, ferry-boatul se pune în mişcare.

Vântul începuse să sufle cu putere dar apa era liniştită. La un moment dat, ne apropiam de tărm. Credeam că vedem Canakkale, şi de faptul că era de fapt Lapseki ne vom lămuri doar după debarcare.

De la Lepsiki, mai mergem vreo 30 km şi ajungem în Canakkale unde aproape o oră am căutat hotelul. Pe starda principală se făceau reparaţii şi era blocat, lucru care ne-a îngreunat căutarile, fiind obligaţi să mergem pe străzi adiacente. Timpul era foarte schimbător, acum soare, acum ploaie, însă asta nu ne împiedică să ieşim în oraş. Canakkale era în plină fierbere, am găsit acolo o mare aglomeraţie, peste tot oameni grăbiţi, unii turişti, alţii localnici.

Am făcut un tur prin oraş, admirând mai mult vitrinele şi comparând preţurile cu cele de pe la noi.

Am fost şi prin bazarul ce era în prag de închidere, de altfel ca majoritatea magazinelor. Pe ţărmul Dardanelelor era o mişcare continuă, iar vase diferite forfoteau în ambele sensuri, asigurând traversarea.

În jurul orei 22.00 ne vom retrage în camere pentru o meritată odihnă, după o zi plina în care am parcurs mulţi kilometri, preocupaţi de ce va urma, dar un pic mai liniştiti şi încrezători.

În concluzie, drumul din Bucureşti până în Canakkale l-am făcut fără probleme, dacă nu luăm în calcul greşeala de a ne urca in ferryboat în altă localitate decât cea propusă. Dar nu a fost nici o tragedie, am învăţat că se poate şi pe acolo.

La bulgari, unde am avut mereu cele mai mari emoţii, nu am avut nici un fel de incident, mă refer la probleme cu poliţia de care mulţi se plâng atunci când traverseaza ţara. Şi drumurile de la ei erau într-o stare destul de bună, incomparabilă însă cu cele din Turcia unde, dacă nu ar exista limitările de viteză impuse, ai merge ca pe autostradă, deşi nu este autostradă.

Concediul nostru era abia la început, prima parte a drumului o făcusem fără probleme şi asta conta cel mai mult. Am să revin cu impresii şi din următoarea parte a concediului din acel an.

---

VIZUALIZĂRI: 2246 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI