GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Drum Bucuresti-Turcia - update 2013 - Bulgaria + card HGS
Tocmai m-am intors dintr-o mini-excursie la Istanbul si m-am gindit ca ar fi util un update privind starea drumurilor din Bulgaria si noul card HGS de la turci. Am vazut ca deja e un interes mare privind aceste 2 subiecte asa ca am ales sa adaug un review nou dar in care ma voi concentra pe diferentele fata de anii anteriori. O descriere detaliata a traseelor folosite de mine gasiti in review-ul de acum 2 ani: vezi impresii
La dus am folosit traseul Ruse - Razgrad - Tirgovishte – Omurtag – Kotel – Yambol - Elhovo - Lesovo descris detaliat in review-ul anterior.
Starea acestui traseu la acest moment:
- Ruse-Razgrad: in ultimii 2 ani s-a degradat continuu; valurit, au inceput sa apara si gropile. Vestea buna este ca in acest moment se lucreaza la largirea lui – pare sa fie modelul “o banda jumatate” cum e E85 la noi – si banuiesc ca va fi asfaltat complet. Acum lucrau doar la partea de largire; la un moment dat am ocolit gropile folosind aceasta “extensie” nou asfaltata. Sa speram ca vor termina pina la vara altfel s-ar putea sa incurce traficul.
- Razgrad - Tirgoviste: prima parte, pina la noul giratoriu construit in locul celebrelor “araturi” (vreo 15-20 km) e la fel de valurit; dupa iarna s-au marit si gropile, unele destul de mari, de trecut in viteza f mica. Deci, daca nu se apuca bulgarii macar sa-l peticeasca…atentie mare. Dupa acest giratoriu, de unde apare indicatorul cu “judetul” Targovishte drumul este asfaltat complet – desi prima parte era mai prosta vad ca ei au refacut parte a doua…o fi si la bulgari ca la noi, drumurile se repara functie de puterea “baronilor” locali si nu functie de necesitati.
- Targoviste - Omurtag - Kotel - “OMV intersectie”: as putea spune ca este la fel; drum bun si liber. Nici o modificare majora, nici in bine dar nici in rau
- OMV - centura Yambol - Elhovo: acesta portiune este complet refacuta chiar incepind de la acel giratoriu unde este OMV-ul. Centura Yambolului este si ea asfaltata complet – in acest moment mai au de lucru doar ultima suta de metri la iesirea in Okop, unde faceau bretelele de acces si unde te intimpina niste gropi nasoale, ca in zilele “bune”. Acum intrarea pe centura Yambol-ului este foarte bine semnalizata – indicator Elhovo, Lesovo – dar, pentru “nostalgici” pot sa confirm ca statuia Berbec e tot acolo :-)
- Elhovo: centura e tot varza – au reaparut gropile uriase. In schimb, pot confirma si eu ceea ce au mai spus si altii, luati-o prin oras ca este foarte ok – nu am vazut asa asfalt bun in orase mari din Bulgaria. Dupa indicatorul de intrare in localitate faceti dreapta, indicator Elhovo, imediat stinga spre oras si apoi tot inainte se iese inapoi in centura, mai ramine doar ~1 km de drum valurit pina la iesirea din Elhovo.
- Elhovo - Vama Lesovo - Hamzabeyli: acelasi drum nou si bun
--
Concluzie: fata de acum 3 ani cind am inceput sa-l folosesc, acest traseu este la fel de liber si, per ansamblu, mult mai bun. Dupa ce se termina lucrarile pe Ruse-Razgrad vor mai ramine doar 15-20 km valurite si gropi dupa Razgrad+1km Elhovo.
--
La intoarcere, am zis sa experimentez o noua variata de traseu aparuta in urma deschiderii autostrazii Sofia-Burgas (am inteles ca in iunie se deschide complet, acum e doar pina la intersectia cu traseul de mai sus – ajunge in acest drum undeva pe la jumatatea distantei dintre interectia cu OMV si centura Yambol). Traseul urmat a fost Elhovo - centura Yambol - autostrada - Nova Zagora - Gurkovo - Veliko Tarnovo - Ruse. Aceasta varianta este cu vreo 20 km mai lunga fata de cea descrisa mai sus. Calitatea drumului ok, foarte usor de urmat fara GPS, serpentine putine (chiar mai putine decit pe traseul “vechi”). Intram pe autostrada directia Sofia (nu apare altceva pe indicatoare), dupa 50 km a doua iesire catre Nova Zagora (prima e spre Sliven), din Nova Zagora tot inainte pe drumul 55, urmind indicatoarele de Veliko Tarnovo, apoi cele de Ruse.
Invers, din Nova Zagora ar trebui sa fie indicatoare cu Sofia - autostrada (iesirea/intrarea in autostrada nu este la intersectia cu drumul 55 ci pe 554 spre Bogdanovo, Radnevo – pe Google Maps e updatat ok). Se intra pe autostrada dar in directia opusa Sofia, banuiesc ca apare Burgas, ca si directie.
Sigura zona cu asfalt mai prost (valurit dar fara gropi) este Nova Zagora-Gurkovo; pe aceasta bucata este si o zona de vreo 3-4 km cu piatra cubica (am mers cu 40 Km/h), plus doua relantizoare din alea “bulgaresti” cum sint cele din Kotel.
Acest traseu este clar mai aglomerat fata de celalalt (in special pe bucata Ruse - Veliko Tarnovo cu tot traficul de tiruri) dar nu creeaza probleme mari avind in vedere zonele cu 2 benzi pe urcare si liniile drepte destul de lungi unde se poate depasi.
--
Concluzie: aceasta varianta reprezinta un compromis bun avind in vedere calitatea drumului, lungimea, traficul si trecerea la turci prin Hamzabelyi (in continuare vama f libera).
Stickerul HGS
Incepind cu 1 Ianuarie 2013, cardurile KGS nu mai sint valabile, plata autostrazii la turci se face pe baza stickerului HGS (creditul KGS poate fi transferat pe HGS). Diferenta majora e ca acest sticker se lipeste pe parbriz (in spatele oglinzii retrovizoare, la 5-10 cm de la margiea superioara a parbrizului) si nu mai trebuie sa opresti la intrarea/iesirea autostrazii; doar incetinesti (ei zic 30 km/h) si sistemul iti citeste acel cip si numarul masinii. Acest sticker costa 5 TL si este netransmisibil (am inteles ca exista si o varianta transmisibila ce costa 15 lire dar nu stiu cum arata si cum se “lipeste”) – in momentul cumpararii aveti nevoie de pasaport si talonul masinii; se completeaza un formular cu numele, numarul pasaportului si numarul masinii. Suma minima de incarcare este de 30 TL. Sticker-ul se cumpara de la orice posta – PTT – sau de la ghiseele speciale de pe autostrada. Impreuna cu acel sticker mai primesti un “carton” folosit la reincarcare. Din ce am inteles, daca nu ai sticker, sau nu mai ai credit suficient, poti sa cumperi/incarci in termen de 7 zile. N-am nici cea mai vaga idee ce se intimpla dupa cele 7 zile…in cazul turcilor am inteles ca platesti o amenda de 11 ori tariful ce iti vine la plata la taxele locale dar pentru straini nu stiu cum e (drept sa spun nici nu am curiozitatea sa aflu).
Astea ar fi datele generale privind cardul. Experienta mea personala:
- la intrarea in autostrada la Edine, oprit masina inainte de bariere (cum am vazut ca faceau si altii), traversat autostrada printre bariere pina pe partea cealalta – acolo este ghiseul PTT. Aveam la mine doar talonul si nu am putut lua sticker-ul fara pasaport. Eu ma pregateam de o noua cursa cu obstacole printre bariere dar tipul de la ghiseu mi-a zis ceva de genul “Istanbul-ptt-no problem”; stiind de cele 7 zile, am dedus ca acelasi lucru incerca sa-mi spuna si domnul asa ca am plecat fara sticker
- la iesirea din Istanbul, chiar la bariere, exista un alt ghiseu HGS. Avind in vedere ca era liber, am oprit si aici. De data asta am luat si pasaportul. :) Tipul de la ghiseu imi spune ca suma minima de incarcat este 50 lire (se pare ca vechile “obiceiuri” cu cardul KGS s-au pastrat si la HGS). Nu m-a deranjat suma in sine (desi cred ca as consuma-o in cel putin 5 ani, daca nu 10) cit ideea de a fi fraierit, asa ca m-am bazat pe “istanbul-ptt-no problem” si am plecat tot fara sticker. L-a iesirea de pe autostrada, am auzit o sirena si atit.
- Prin Istanbul nu am reusit sa gasesc o posta (nici nu mi-am batut capul prea mult) asa ca am plecat tot fara HGS. Am oprit la acelasi ghiseu de la Edirne de unde am reusit, in sfirsit, sa achizitionez stickerul 5 lire + 30 lire credit. Plata doar cash, din ce am vazut accepta si euro si dolari dar banuiesc ca e un curs “la mica intelegere”.
- Nu am primit decit sticker-ul de lipit pe parbriz, nu si cel de incarcat. Mi-a spus ca la reincarcare sa dau numarul masinii, sa spun “credit” si se rezolva :-) In mod normal trebuia sa imi dea un bon, dar mi-a spus de la inceput “faktur problem” asa ca am plecat doar cu sticker-ul si cu gindul ca e posibil sa fi luat o mare teapa…
- Am trecut pe la bariera, a sunat putin sirena si s-a oprit (faptul ca suna doar putin ar fi indicatia ca e ok). Dupa bariera era si un monitor pe care mi-a aparut ceva, in turca; nu am “deslusit” nimic sa ma lumineze daca mi-a luat banii pe ambele drumuri sau nu.
- Nu m-am lamurit cum poti afla afla live, pe autostrada, cum stai cu creditul – daca ti-a luat banii sau nu - insa am gasit o modalitate online pe site-ul HGS al postei. E in turca, dar am reusit sa ma descurc cu Google Translate.
Primul pas consta in crearea contului la adresa asta:hgsmusteri.ptt.gov.tr/bos ... SC/register.jsf
In primul cimp se introduce numar pasaport (la fel cu cel de pe formularul de la cumparare sticker), al doilea e adresa de mail pe care vreti sa o asociati contului, cimpurile 3 si 4 parola pt accesarea siteului. Dupa inregistrare trebuie sa primiti un mail pt activarea contului. Dupa ce accesati linkul din mail contul este activat, puteti intra in cont unde sint toate detaliile – credit ramas dar si platile facute cu acel card (informatii complete – autostrada, iesire folosita, ora trecerii si suma incasata).
In cazul meu am fost taxat cu 5,80 lire (ei zic cu 20% mai putin decit pe KGS) atit pt dus cit si pt intors asa ca…sint in regula. :-)
--
In concluzie…imi cer scuze pt lungimea acestui post. Inainte sa plec am tot “sapat” pe internet sa vad ultimele noutati privind starea drumurilor din Bulgaria si acest nou card HGS dar nu am plecat foarte lamurit asa ca am zis sa dau cit mai multe detalii in speranta ca altii sa plece mai relaxati. :)
Va doresc drum bun si concedii placute.
* * *
P. S. Era sa uit un update pe partea romaneasca:
- Au asfaltat si romanii “podul prieteniei”. :-)
Ramine de vazut cit o sa reziste; e doar o “cirpeala” facuta in citeva zile dar macar nu s-au apucat ca bulgarii sa “sugrume” podul o luna-doua in mijlocul verii.
- astept cu nerabdare ziua cind o sa refaca si drumul de acces in vama – s-au format niste cratere mai ceva ca cele de la Elhovo. Mi se pare absolut rusinos sa nu reuseasca sa faca 1 km de drum
- folositi cu incredere varianta Oinacu pt a ajunge in vama evitind Giurgiu – tirurile nu mai au voie pe acolo si e reasfaltat (doar in curba 90 grade din sat mai sint acele “valuri” mari)
Trimis de radu.crisan in 29.03.13 01:13:47
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Istanbul, Kusadasi
79 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (radu.crisan); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol - pg. 1 / 3
79 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Foarte, foarte util acest articol. Nu există notare "F. F. UTIL", dar poate ar merita creată, pentru acest tip de postări
@radu. crisan:
Într-adevăr foarte utile informațiile prezentate atât despre drum, și eu preferând traseul prin Razgrad-Târgoviște, cât și despre noul sistem de taxare.
Mulțumesc.
iti multumesc si eu pentru vesti, le consider deosebit de importante si utile. Foarte bun articol, felicitari!
Excelent review, multumim ptr informatiile pretioase.
Plec in mai in Turcia (Istanbul, Kusadasi, Canakkale) si imi va fi de mare folos.
Calatorii placute pe mai departe!
Informatii foarte folositoare. Multumesc si concedii placute! Si superbonusul!
multumim pentru update-rile furnizate prin acest articol, deosebit de folositoare pentru toti cei care vor merge in Bulgaria si Turcia in acest sezon.
Intr-adevar pe sectiunea Ruse-Razgrad am observat si eu inca de anul trecut o inrautatire, dar am crezut ca este doar o impresie personala.
Felicitari inca o data!
Ma ajuta f mult informatiile tale plec pt prima oara in Turcia cu masina Felicitari!
Multumesc tuturor pentru aprecieri. Ma bucur ca am putut fi de folos.
Eu nu prea am darul scrisului dar m-am straduit sa dau informatii cit mai complete.
Daca nu a aparut nici o intrebare s-ar parea ca a fost suficient de explicit si detaliat: -)))
Incet, incet bulgarii ne fac drumul tot mai bun spre Turcia. Asteptam autostrada Ruse-Turcia. : -)
eu as fi vrut sa te intreb ce traseu sa aleg tinand cont ca baietelul meu cel mic are rau de masina, iar un drum cu foarte multe sepentine nu mi-ar fi de folos dar deja mi-ai raspuns "Aceasta varianta este cu vreo 20 km mai lunga fata de cea descrisa mai sus. Calitatea drumului ok, foarte usor de urmat fara GPS, serpentine putine (chiar mai putine decit pe traseul “vechi”) ''
Ai scris un review suficient de explicit si detaliat.
@danamandache:
sotia este "barometru" de serpentine - sta in spate cu copilul si ii este rau pe serpentine, chiar daca merg cit mai incet posibil. Verdictul este al ei: traseul de intors a fost mai ok decit la dus (desi si acela este ok, comparat cu varianta "clasica" prin Stara Zagora).
Singurul "risc" e legat de traficul de tir-uri (depinde f mult functie de ora si zi a sapt -lucratoare/week-end) dar pe de alta parte mai bine "pierzi" jumatate de ora in plus pe drum daca e mai ok.
@radu. crisan: avem intrarea in hotel pe 16 iunie adica intr-o duminica, credeti ca ar fi ok sa plecam de-acasa pe 15 pe la 6 dimineata (din Bucuresti)
ne-am incadra in timp? tinand cont de problemele cu baietelul, vom face mai multe opriri iar viteza de mers va fi mai redusa, de innoptat nu ne-am hotarat inca unde dar sigur va fi undeva aproape de Istanbul sotul fiind singurul sofer. destinatia este Antalya-Vikingen Infinity
daca aveti vre-un sfat il astept cu interes
va multumesc
Multumim de informatii, foarte utile.
Imi cer scuze de intrebare, poate mi-a scapat mie... creditul de pe KGS unde se poate transfera pe HGS?
Si noi am avut aceeasi "problema" ca anul trecut ne-a pus sa incarcam de 50 lire si nu am consumat decat vreo 10 lire.
Aceste ghisee unde se pot transfera banii sunt tot la intrare/iesire pe autostrada?
Multumesc mult.
@danamandache:
noi nu ne-am "incumetat" sa mergem pina in Antalya cu masina; noi mergem la Kusadasi.
Ce pot sa iti spun e experienta noastra de week-end-ul trecut: am facut 12 ore pina la Istanbul, condus normal si cu vreo 2 ore pauze, plus am stat vreo 40 minute in vama.
Ar fi bine sa treceti de Istanbul; fiind simbata ar trebui sa fie ok la traversarea Bosforului. Daca plecati la 6 dimineata, pina seara la 8-9 ar trebui sa ajungeti sa mai faceti 200-300 km dupa Istanbul. Pe a doua zi ar mai ramine 5-600km, pe drumuri de Turcia e ok.
@viviv:
Eu nu mai aveam decit vreo 2 lire pe KGS asa ca nu mi-am batut capul...
Din ce am citit, in momentul in care iti faci cardul nou se face si transferul de pe cardul vechi, in acelasi loc. Daca cei de pe autostrada nu vor, te duci la o posta cind ajungi la destinatie - acolo sigur se poate.
Acum nu stiu daca suma ce o ai pe KGS te "scuteste" de incarcarea cu cele 30 lire - nu cred.
Cum am spus, ar exista si varianta unui card HGS de 15 lire care e transmisibil (asta in ideea in care ai avea cui sa dai cardul sa consumi mai repede cele 30+40 lire).
@danamandache:
Dacă pleci spre Alanya pe traseul recomandat de @radu. crisan la dus ai de parcurs cam 1480 de kilometri, respectiv cam 1500 kilometri dacă folosești cealaltă variantă de traseu (cea folosită de autor la întoarcere). Pentru ușurința parcurgerii traseului, teoretic, împărțirea acestuia în două parți aproape egale pare varianta cea mai bună, mai ales că este vorba de un singur șofer. Însă dezavantajul acestei soluții constă în faptul că în prima zi ajungi la Istanbul după amiaza spre seară (că până găsești hotelul, până parchezi, până una alta se face seară), nu ai timp să vizitezi mare lucru, mai mult de o plimbare și un restaurant pentru a lua cina, iar a doua zi ai mai mulți kilometri de parcurs, drumul va fi destul de greu deoarece oboseala din ziua anterioară se face încă simțită la care se adaugă nerăbdarea de a ajunge mai repede la hotel și a-ți începe vacanța propriu-zisă, iar, cu opririle de rigoare, plecând din Istanbul la 8,30-9,00 (după micul dejun) vei ajunge în Alanya după amiaza târziu, poate chiar pe seară, deci va fi încă o zi pierdută (și plătită cu bani destui).
Eu recomand parcurgerea unei distanțe mai mari în prima zi, respectiv trecerea de Istanbul și parcurgerea a încă 200-300-400 de kilometri. Astfel, a doua zi ajungi la hotel tocmai bine pentru check in și profiți de ziua respectivă cu toate avantajele acesteia.
Dacă totuși ești hotărâtă să oprești la Istanbul pentru noaptea intermediară de la dus, poți pleca la ora 6 din București, deoarece o plecare mai matinală oricum nu-ți aduce avantaje semnificative. Dacă vrei să treci de Istanbul în prima zi, pleacă de la 4 dimineața, vei traversa mai ușor orașul Istanbul, folosește podul din nord care este mai puțin aglomerat și încearcă să înnoptezi la Kutahya sau măcar la Bilecik. Ideal ar fi să ajungi până la Afyon, dar nici noi nu am făcut-o.
@nicole33: multumesc din suflet ca de obicei imi dai cele mai bune sfaturi pe care am sa le urmez cu siguranta
cel mai detaliat si concis post pe tema traseului citit de mine pana acum.
f. f. utile si importante precizari pt. card kgs/hgs
Multumesc tare mult pt info!
Am vazut ca ai scris:
”"- la intrarea in autostrada la Edine, oprit masina inainte de bariere (cum am vazut ca faceau si altii), traversat autostrada printre bariere pina pe partea cealalta – acolo este ghiseul PTT. "
Acel ghiseu PTT unde se gaseste? dupa bariere? Ai luat-o pe jos? Sau pe sensul opus?
daca poti, da-mi o confirmare pe mesaj privat.
Merci mult
@AdrianHH: Pe AmFosAcolo nu acceptăm postarea în clar a informaţiilor cu caracter personal (nume, numere de telefon, adrese de mail, etc). Asemenea date se pot trimite/primi însă prin mesaje private, destinatarul primind aceste mesaje în aceeaşi căsuţă de mail în care primeşte şi înştinţările despre ecouri.
Pentru a transmite un mesaj personal: click pe numele utilizatorului, apoi - în fereastra nou-deschisă - pe linkul "trimite mesaj pers".
Notă: Este necesar ca destinatarul să aibă opţiunea ACCEPT PRIMIRE MESAJE DE LA CEILALŢI UTILIZATORI bifată. Opțiunea respectivă se poate seta/deseta din secțiunea CONTUL MEU.
@AdrianHH:
Raspund aici, poate intereseaza si pe altii:
Este o cladire mare, alba, imediat dupa bariere, dar pe partea cealalta, pe sensul Istanbul-Edirne.
Nu ai cum sa o ratezi ca e singura. Banuiesc ca acolo se vindea inainte KGS; nu este o posta propriu-zisa.
Cu masina nu prea ai cum sa ajungi de pe un sens pe celalalt: -)
Deci da, o iei pe jos, pe linga bariere si traversezi autostrada.
De precizat ca e vorba de intrarea din Edirne. Ce ai pus tu pe Google Maps e intrarea din Kirklaleli (pe unde intri in autostrada daca mergi pe Burgas-Malko Tarnovo); acolo nu cred ca e ghiseu. Ramine varianta sa mergi in Istanbul la posta - am incercat acum pe Google Maps cautare dupa "PTT, Istanbul" si mi-a dat o gramada de locatii, poti cauta una pe langa hotelul unde o sa stai (din ce am vazut posta e deschisa pina la 17).
Multumesc inca o data.
Se pare ca gresisem link-ul
Asta ar fi cel corect.
Vin pe Kapitan Andreevo.
Numai bine!
sal
am si eu o intrebare, am intrat pe acest site hgsmusteri. ptt. gov. tr/bos... SC/register. jsf sa creez cont si as dori sa te intreb ce anume exact ai introdus tu in acele casute, ceva dat pe bonul fiscal dupa ce ai cumparat stickerul sau?
am folosit si eu google translate
ms
sau mai exact cum te-ai logat ca am incercat cu nr pasaport, mail dar unde imi fac cont, ms
@bogdan78:
Linkul postat de mine e cel pt crearea contului:
hgsmusteri. ptt. gov. tr/bos... SC/register. jsf
Completarea cimpurilor:
'In primul cimp se introduce numar pasaport (la fel cu cel de pe formularul de la cumparare sticker), al doilea e adresa de mail pe care vreti sa o asociati contului, cimpurile 3 si 4 parola pt accesarea siteului".
Mai e cimpul din dreapta, al cincilea, de siguranta, in care se completeaza literele/cifrele ce apar in stinga.
Apoi apesi pe "Uye OI": -)
Dupa acest pas ar trebui sa primesti pe mail un link pt activarea contului (mie nu mi-a venit prima data si am mai incercat a doua zi). Accesind acel link activezi contul. Apoi accesezi linkul normal de logare:
hgsmusteri.ptt.gov.tr/bosCSC/index.jsf; logarea se face cu adresa de mail+parola setate anterior.
Bafta.
Foarte util. multumesc.
O intrebare: este pt. prima data cand plecam cu masina in Turcia si sunt foarte speriata ca nu cumva sa nu ne descurca. M-as baza foarte mult pe GPS (l-am cumparat special), am cumparat si hartile. Cum este mai bine? (am citit de foarte multe intamplari neplacute cu GPS). Ti-am citit si cea mai buna "harta" a Bulgariei, mai e de actualitate? m-as lua dupa ea.
Noi plecam pe 30.04.2013 (cu doi copii). In speranta ca-mi intelegi ingrijorarea, te-as ruga sa ne raspunzi cat de repede poti.
Multe multumiri!
@Mirela Mihaila:
Poți avea surprize cu GPS-ul în Bulgaria. Adesea dă rateuri. În Turcia GPS-ul merge perfect, dar acolo practic nu mai ai nevoie, deoarece semnalizarea rutieră este extraordinară.
Să-ți povestesc cum am procedat noi prima dată cu GPS-ul în drum spre Turcia. Am stabilit de acasă traseul, memorând și punctele intermediare. Cu 5-10 kilometri înainte de a ajunge în fiecare oraș mai mare de pe traseu, îi dădeam destinația următoare și astfel GPS-ul nu mă băga prin orașe ci pe centurile ocolitoare, acolo unde acestea există. Am avut la noi harta Bulgariei cumpărată de la o benzinărie și hărți cu traseul din Turcia scoase la imprimantă de pe internet. În Turcia ne-am ghidat numai după indicatoare, am lăsat și GPS-ul să meargă mai mult pentru a ne asigura că suntem pe drumul cel bun.
Personal, nu m-aș baza exclusiv pe GPS. Hărțile în format hârtie sunt sfinte. GPS-ul poate fi util pentru reconfigurarea traseului în situația în care o porțiune de drum este blocată/închisă și constați acest lucru abia când ajungi acolo.
Nu știu cum ți-ai planificat drumul, însă recomand traversarea Bulgariei numai pe timp de zi.
Drum bun și vacanță plăcută!
@nicole33:
Iti multumesc foarte mult pentru raspuns.
Personal ti-am citit articolul, l-am si printat, am harta Bulgariei si a Turciei. Pe net nu ma descurc atat de bine sa scot la imprimanta -am incercat, dar nu inteleg pentru ca se fac repede mici (scrisul), sunt la inceput in toate.
Azi mi-am prins harta Bulgariei pe usa si am incercat sa gasesc puncte intermediare (nu stiu daca sunt corecte -de ex. : Ruse-Razgrad, am gasit Car Kalojan).
Am sa incerc varianta cu GPS-ul cum ai procedat tu.
Ne-am planificat asa: plecam dimineata la 5.00, inoptam la Bilecik, a doua zi mergem la destinatie in Alanya, Remi hotel. La intoarcere am gasit cazare la Bozuyuk. Cred ca am facut o gafa, acum m-am uitat, la ducere oprim seara la Ankara Hotel (eu stiam ca este in Bilecik-dar vad pe rezervare ce este adresa urmatoare: Hukumet Alani No: 30/A Konya-o sa ma uit inca odata pe unde este si sa vad ce pot face).
Daca mai ai sugestii, le astept cu drag si nerabdare.
Multe multumiri!
@Mirela Mihaila:
” Azi mi-am prins harta Bulgariei pe usa si am incercat sa gasesc puncte intermediare (nu stiu daca sunt corecte -de ex. : Ruse-Razgrad, am gasit Car Kalojan).
E OK pentru început. Totuși nu aș intra atât de mult în detalii. Țar Kaloyan este pe traseu, însă în zona respectivă nu există alt drum. Tot ce ai de făcut este să urmezi drumul principal.
Dacă nu reușești să-ți configurezi traseul cu ajutorul Google Maps care are și opțiune de printare, uită-te pe hărțile postate de mine pe site ca și poze. Ai posibilitatea să le mărești apăsând butonul din dreapta jos și astfel vei avea o vizibilitate suficient de bună (scrisul este suficient de mare).
Și Bilecik și Bozuyuk sunt bune pentru cazările intermediare. Eu am preferat Kutahya și Izmit.
Însă Konya nu prea este pe traseul despre care vorbim. Este chiar o abatere importantă de la traseu.
@Mirela Mihaila:
Daca vrei sa mergi pe varianta Ruse - Razgrad - Tirgovishte – Omurtag – Kotel – Yambol - Elhovo - Lesovo poti folosi cu incredere indicatiile din postarea mea veche (cu km si indicatoare de urmat, nu ai cum sa te pierzi); traseul a ramas "valabil". Cum a spus si Nicole, GPS-ul merge in varianta in care nu setezi destinatia finala ci orasul urmator (cele date mai sus sint ok). Cu mentiunea ca la Yambol sa folositi centura (dupa Kotel cred ca puteti seta direct Elhovo) iar la Lesovo sa intrati prin oras cum am scris in descriere.
- pt varianta 2 mi s-a parut si mai simplu (e drept facut in sens invers, spre Bucuresti). Orasele de marcat pe GPS: Valiko Tarnovo, Gurkovo, Nova Zagora; apoi direct Yambol pe autostrada Sofia-Burgas. Cu mentiunea sa verifici pe GPS ca harta Bulgariei este updatata cu autostrada Sofia-Burgas ce ajunge pina in zona Yambol.
Daca "vizualizezi" traseul pe Google Maps inainte+ GPS+harta (harta e posibil sa nu aiba autostrada; doar de orientare ca directie)+printuri nu ai cum sa nu te descurci :-)
Drum bun si concediu placut.
Multumesc mult de tot pentru sfaturi, incurajari si urari.
Sper sa ma descurc, va scriu la intoarcere.
Sarbatori cu lumina!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2023 București - Turcia (Edirne) - retur / Ianuarie 2023 — scris în 24.01.23 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2022 București - Turcia (Edirne) - retur / Septembrie 2022 — scris în 12.09.22 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 De la Bucuresti la Edirne — scris în 21.03.20 de Dorina9 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Traseu alternativ prin Bulgaria spre Turcia — scris în 15.08.15 de Meriflor din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2012 Parere traseu Romania-Turcia si sfaturi — scris în 25.06.12 de Logan85cp din PITESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2011 Cu masina spre Turcia - Istanbul si Kusadasi — scris în 29.08.11 de radu.crisan din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2010 Traversare Bulgaria 2010 — scris în 17.10.10 de dplaton din BUCURESTI - RECOMANDĂ