ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.06.2015
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- M ---
    GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Targu-Jiu
    ÎNSCRIS: 08.07.14
    STATUS: SENATOR
    DATE SEJUR
    JUN-2015
    DURATA: 9 zile
    cuplu fara copii

    GRAD SATISFACȚIE
    CADRUL NATURAL:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    95.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 6 MIN

    Drumul spre / dinspre Lefkada prin Serbia și Macedonia

    TIPĂREȘTE

    De curând ne-am întors din concediul petrecut în insula Lefkada și, pentru că suntem la începutul sezonului estival, m-am gândit să postez impresiile de călătorie în speranța că vor fi utile unui număr cât mai mare de turiști care urmează să parcurgă acest / parte din acest traseu.

    Întrucât că locuiesc în partea de sud-vest a țării am ales să mă deplasez prin Serbia și Macedonia și am urmat următorul traseu: Târgu-Jiu, Drobeta Turnu Severin, Șimian, Porțile de Fier II, Negotin, Zajecar, Niș, Vranje, Kumanovo, Veles, Gevgelia, Agios Athanasios, Veroia, Metsovo, Preveza, Lefkas, Nydri. Acest traseu l-am parcurs în două etape, în prima zi am parcurs aproximativ 900 km până la Metsovo, unde am înnoptat, iar în ziua următoare ne-am continuat călătoria spre Nydri, aproximativ 180 km.

    Așadar, drumul până la PF II a fost destul de bun, excepție făcând-o dealul din comuna Malovăț (județul Mehedinți), unde sunt frecvente alunecări de teren și drumul prezintă numeroase denivelări.

    Deși nu mai erau alte mașini în vama românească la ora 08.15 formalitățile au durat totuși 10 minute din cauza faptului că... nu mergea softul. În vama sârbească totul a decurs mai repede... după sosirea polițistului de frontieră sârb, probabil că acesta s-a gândit că nu ne grăbim și ne-a lăsat să așteptăm cam 5 minute.

    Drumul în Serbia până la Zajecar l-am parcurs pe un drum național destul de peticit și pe drum european până la Niș. Pe ambele drumuri s-a circulat în condiții bune, pe unele porțiuni chiar nu am întâlnit nicio mașină. La intrarea în orașul Knjazevac am trecut pe lângă un echipaj de poliție cu dispozitiv radar. Aici este o stradă cu 2 benzi pe sens și tentația de a depăși viteza legală e mare. Am avut noroc că un șofer care venea din sens opus m-a avertizat despre prezența acestuia. Tot în acest oraș am alimentat cu benzină la o stație MOL la prețul de 141,2 dinari (120 dinari = 1 euro). Trebuie să precizez că în Serbia prețul benzinei varia între 141,2 – 142,2 dinari la dus, iar după 9 zile la majoritatea stațiilor acesta era de 143,7 RSD.

    La Niș am intrat pe autostradă și am părăsit-o după aproximativ 70 km, pentru care taxa este de 190 dinari sau 2 euro (tarife valabile și la întoarcere). Făcând un calcul simplu, este mai rentabil să plătiți în dinari (190 RSD = 1,58 euro) sau cu cardul.

    După părăsirea autostrăzii al cărui carosabil se prezintă în condiții bune, am parcurs și unele porțiuni de drum la care se efectuau lucrări de reparații / modernizare, pe acestea circulându-se mai greu. Până la ieșirea Serbia au mai fost încă două porțiuni de autostradă, foarte scurte, pentru care nu se mai plătește nimic.

    În vama dintre Serbia și Macedonia totul a decurs foarte repede. În Macedonia ne-au cerut și asigurarea autovehiculului și au verificat dacă polița RCA are acoperire și în această țară.

    În Macedonia am circulat foarte bine la dus, atât pe autostradă cât și pe porțiunea de drum (aproximativ 40 km) pe care am parcurs-o în teren muntos. Fiindcă a venit vorba de autostradă, trebuie să precizez că am întâlnit trei puncte de taxare la care am plătit 92 – 80 – 60 denari sau 1,5 – 1,5 – 1 euro (1 euro = 60 denari). La întoarcere am plătit diferit 60 – 80 – 60 sau 1 – 1,5 – 1 euro. Curios, dar probabil se datorează faptului că pe sensul de întoarcere se efectuau lucrări de reparații la autostradă, drumul era îngustat, erau restricții de viteză și traficul a fost mult îngreunat (aproximativ 30 km). Oricum carosabilul pe acest sens de mers este mai denivelat (nu am găsit alt termen) decât cel de pe sensul de dus.

    În această țară am întâlnit un echipaj de poliție ”la vânătoare” pe autostradă la dus, iar la întoarcere încă unul la terminarea primei bucăți de autostradă, unde încep restricțiile de viteză.

    La 5 km după intrarea în Macedonia, în dreptul orașului Kumanovo, am alimentat la o bezinărie Lukoil, după care am făcut plinul la ieșirea din țară, chiar înainte de vamă este o benzinărie Octa. Prețul plătit pentru 1 litru de benzină a fost de 70,5 denari la fiecare dintre cele două benzinării, pentru ca la întoarcere prețul acesteia să fie la toate stațiile 71,5 denari.

    În Grecia am circulat în condiții foarte bune, pe drum expres până în apropierea Salonicului, după care am parcurs o bucată destul de scurtă pe A1 unde am întâlnit un punct de taxare la care am plătit 1,20 euro, apoi am intrat pe Egnatia Odos (A2), autostradă pe care se circulă foarte bine, în plus sunt și destule peisaje foarte frumoase, precum și numeroase tuneluri (noi am numărat 47, dar poate am greșit) cu lungimi cuprinse între 120 m și 5,5 km, luminate și semnalizate corespunzător. Pe porțiunea de autostradă parcursă până la Metsovo am întâlnit 2 puncte de taxare, la fiecare am plătit 2,40 euro.

    În dimineața următoare ne-am continuat drumul spre Lefkada, reintrând pe Egnatia Odos pe care am mai mers aproximativ 40-50 km și nu am mai plătit nicio taxă. Odată ajunși la Preveza, am străbătut tunelul care ne-a dus pe insula Lefkada, imediat după ieșirea din acesta am plătit ultima taxă de 3 euro.

    În Grecia am alimentat la două stații: EKO la prețul de 1,543 E/L și AVIN la prețul de 1,625 E/L, iar calitatea carburantului a fost bună. Prețurile acestuia se pot modifica ușor având în vedere situația economică a Greciei, însă vreau să precizez că prețul carburantului este mai mic pe partea continentală decât în Lefkada.

    Pe teritoriul Greciei am parcurs peste 1200 km și am întânit mai multe echipaje de poliție, dar acestea se aflau în trafic nu la vânătoare. La acest capitol pe primul loc se află... România, în aproximativ 260 km parcurși am întânit 3 echipaje, primul la intrarea în Drobeta Turnu Severin, în zona industrială a orașului unde viteza este restricționată la 30 km/h deși drumul are 2 benzi pe sens. Celelalte 2 echipaje le-am întâlnit la întoarcere, după orele 19.00, primul lângă Șimian și cel de-al doilea între acest oraș și Drobeta.

    Concluzii:

    -drumul este destul de bun, deși se lucrează atât în Serbia cât și în Macedonia, se circulă fluent;

    -în SRB și MK nu se plătește vignietă, doar taxe de autostradă, care se pot plăti în moneda națională, euro sau cu cardul;

    -este bine să respectați regulile de circulație în SRB și MK, echipaje de poliție stau la vânătoare;

    -de regulă, carburantul poate fi plătit în moneda națională, euro sau cu cardul. În SRB la o stație Niș Petrol nu mi-au acceptat plata în euro. În cele 2 țări amintite mai sus prețul carburantului este sensibil egal, mai mic decât în România și mai ales decât în Grecia.

    Sper că am atins toate punctele de interes pentru cei care urmează să tranziteze Serbia și Macedonia spre / dinspre Grecia. În situația în care am omis ceva, vă voi răspunde cu plăcere la eventualele întrebări.

    Drumuri bune și vacanțe frumoase tuturor!

    ## end review sc
    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de costy69* in 21.06.15 17:35:19
    Validat / Publicat: 21.06.15 20:25:31
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

    VIZUALIZĂRI: 10896 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (costy69*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P18 Unul dintre tunelurile de pe Egnatia Odos
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 66100 PMA (din 52 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
    Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

    ECOURI la acest articol

    12 ecouri scrise, până acum

    irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
    [22.06.15 19:03:38]
    »

    @costy69 - Felicitări! Deşi nu mă priveşte direct, pentru că drumul meu spre Grecia trece obligatoriu prin Bulgaria, remarc acest review ca fiind foarte util şi plin de informaţii bune pentru cei ce tranzitează aceste ţări. Înainte de a pleca la drum ar fi bine să ne interesăm cam ce ne-ar putea aştepta pe el, aşa că cei ce scriu despre aceste lucruri nu merită decât laude.

    Vacanţe frumoase oriunde şi oricând!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    costy69*AUTOR REVIEW
    [22.06.15 21:20:49]
    »

    @irinad - Mulțumesc pentru aprecieri!

    Înainte de a pleca la drum și eu mă informez despre traseul pe care urmează să-l parcurg și am beneficiat de impresiile altor utilizatori; acum a venit rândul meu să postez acest review pentru a veni în sprijinul altor turiști.

    Vacanțe frumoase vă doresc și eu!

    monicap
    [22.06.15 21:44:17]
    »

    Sper ca am fost prima care a votat acest articol, insa desi mi-as fi dorit si sa iti adresez si cateva cuvinte, ieri eram in criza de timp.

    Deci, multumesc ca mi-ai amintit de vacantele anilor trecuti. Totusi, noi am stat in fiecare din cei 3 ani in care am fost in Grecia intre 1 ora si 3 ore in vama de intrare in Macedonia.

    Descrierile tale sunt excelente si foarte la obiect, iar pentru cei din zona noastra sau chiar cei mai din centrul tarii sau pentru cei ce vor sa ocoleasca putin ca sa vada si altceva (peisajele Serbiei si Macedoniei sunt minunate, merita cu siguranta sa fie vazute chiar si numai in tranzit) vor fi o mina de aur in cazul in care vor planifica o calatorie pe aceasta ruta.

    O vara frumoasa in continuare!

    Nu de alta, dar daca mai primim si alte review-uri va merita si pentru noi, nu doar pentru tine

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    costy69*AUTOR REVIEW
    [22.06.15 22:15:55]
    »

    @monicap - Mulțumesc pentru cuvintele frumoase!

    Intenția mea a fost de a veni în sprijinul cât mai multor turiști care urmează să parcurgă acest traseu. Se pare că am reușit și asta mă bucură.

    Referitor la vama macedoneană cu ceva ani în urmă am auzit și eu aceleași lucruri. Cred că de 2 ani lucrurile s-au schimbat. Noi și anul trecut am trecut fără probleme. Depinde și de perioada (început sau în plin sezon estival) în care se trece prin vamă, precum și de perioada zilei.

    Fiindcă tot a venit vorba despre Macedonia, vreau să mai adaug un lucru pe care am omis să-l scriu în review: în fiecare benzinărie din Macedonia în care am alimentat, un angajat al acesteia mi-a spălat parbrizul în timpul în care eu mă aflam la casă pentru a achita prețul combustibilului.

    Vacanțe frumoase vă doresc!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    adrianpop016
    [02.08.15 13:20:54]
    »

    Buna, ati putea sa imi spuneti cum este calitatea benzinei in macedonia, si daca se poate plati cu euro la benzinarii? multumesc anticipat

    costy69*AUTOR REVIEW
    [02.08.15 16:09:32]
    »

    @adrianpop016 - Bună ziua!

    Calitatea benzinei în MK e foarte bună și poate fi achitată în moneda locală, euro sau cu cardul.

    Înainte de a intra în Grecia este bine să faceți plinul la ultima benzinărie din MK.

    adrianpop016
    [03.08.15 08:56:35]
    »

    @costy69 - Multumesc pentru raspuns, ai putea sa imi dai un nume al benzinariei, am sa ies din Macedonia pe la Polikastro, Multumesc anticipat.

    costy69*AUTOR REVIEW
    [03.08.15 15:51:14]
    »

    @adrianpop016 - Dacă citeai cu atenție review-ul vedeai că benzinăria se numește OCTA.

    Eu am trecut vama prin același punct prin care vrei să treci și tu. În Macedonia se numește Gevgelia, în Grecia se numește Evzoni. Polikastro este următoarea localitate din Grecia.

    La întoarcerea din concediu, imediat ce intrați MK sunt două benzinării. Prima nu mai rețin cum se numește, dar a doua este Lukoil.

    adrianpop016
    [03.08.15 20:06:31]
    »

    @costy69 - multumes mult!

    Erik1
    [02.06.16 21:23:56]
    »

    @costy69 - Anul acesta in luna septembrie vom merge si noi (un grup de patru persoane) in Lefkada. Desi vom pleca (probabil) din Resita, traseul este in mare acelasi si acest articol ne ajuta mult. Probabil ca preturile la benzina si taxele de autostrada se vor modifica putin.

    costy69*AUTOR REVIEW
    [05.06.16 21:20:50]
    »

    @Erik1 - Mulțumesc pentru vizită și vot!

    Dacă plecați din Reșița, probabil că veți trece granița prin vama Naidăș și trebuie să intrați în autostradă la Smederevo. Probabil că lucrările de reparații au fost terminate atât în SRB cât și în MK. În Serbia este posibil totuși să se mai efectueze lucrări pentru extinderea porțiunii de autostradă.

    Referitor la prețuri, probabil că au suferit mici modificări față de anul trecut.

    Drum bun și vacanță plăcută!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    vbochis
    [26.05.19 02:55:05]
    »

    @costy69: Poți sa ne recomanzi hotelul unde ai stat in Metsovo?

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adrianpop016, costy69*, Erik1, irinad, monicap, vbochis
    Alte impresii din această RUBRICĂDrumul cu mașina spre Lefkada:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069082975387573 sec
    ecranul dvs: 1 x 1