Iarna pe Vârful Musala

TIPĂREȘTE

Până la vârsta de 56 de ani nu am fost niciodată pe un vârf mai mare decât Moldoveanu. De fapt, nu am urcat cu propriile puteri pe munți din afara țării, ci am urcat ușor cu ajutorul tehnicii. Dar viața îți oferă mereu surprize, și ce nu am făcut la tinerețe am reușit acum, în, să zicem, a doua tinerețe.

Așa am reușit să ajung pe vârful Musala, al doilea ca înălțime din Peninsula Balcanică, de două ori, în doi ani consecutivi, mai exact în două ierni consecutive. Am mai avut o tentativă și acum trei ani, când am urcat din Borovets (vezi impresii) dar m-am oprit la Cabana Musala.

Muntii Rila reprezintă cel mai înalt masiv muntos din Peninsula Balcanică, iar vârful Musala, cu cei 2925m ai săi, este cel mai înalt din acest masiv. În slava veche cuvântul Rila înseamnă” bine udat” , nume care se portriveste masivului, de aici izvorând câteva râuri importante ale Peninsulei Balcanice. În Muntii Rila sunt și multe lacuri glaciare, înghețate și acoperite de zăpadă iarna dar căutate de turiști în sezonul cald.

Numele de Musala, pe care îl poartă  acum ce mai înalt vârf al Munților Rila, datează din perioada otomană  și înseamnă “loc de rugaciune” .  Nu știu dacă în trecut urca cineva aici ca să se roage și nici acum nu cred ca scopul unei ascensiuni pe acest vârf este unul religios, exceptând poate momentul  când mulțumești divinității  că ai reușit sa ajungi pe vârf.  

Eu am ajuns pe Vârful Musala in două ierni consecutive, urcând pe două trasee diferite, atât ca lungime cat mai ales din punct de vedere tehnic.  

Echipament necesar iarna, pe ambele trasee: bocanci de iarnă, colțari, piolet (mai ales pentru varianta mai grea), cască alpinism, bețe de trekking, pantaloni de trekking de iarnă, colanți termici, geacă vânt, geacă puf, polar, bluză termică (recomand din merino), șosete, mănuși, căciulă, buff. La acestea se adaugă un rucksac de tură, un termos cu ceai, apă,  ciocolată, ceva de mâncare, dar nu prea mult ca să nu cărați degeaba.  

Traseul clasic spre Vârful Musala pe timp de iarnă este  ușor spre mediu ca dificultate, dar trebuie condiție fizică bună. Se poate face urcând pe jos din Borovets,  dar este lung si foarte solicitant din punct de vedre fizic, iar plecarea în traseu trebuie să fie pe la ora cinci dimineața ca să fie timp și pentru întoarcere. Mai simplu însă este cu gondola din Borovets, dar, recomand ca aceasta să fie chiar la ora la care pornește instalația, ca să fie timp pentru traseu. Urcarea durează aproximativ 20 de minute iar cartela costă 35 BGN, dus-întors. De menționat ca nu se poate lua decât dus-întors, deși noi nu am mai luat telegondola la coborâre.  

Atât anul trecut cat și în acest an, am preferat să mergem și să ne cazăm la Cabana Yastrebets, la 2369 m altitudine. La cabană se ajunge ușor cu telegondola și este un bun punct de plecare în traseu. Condițiile de cazare sunt bune, este cald, se poate face duș, mâncarea este foarte bună, personalul amabil și vorbitor de limba engleză.  

De la Cabana Yastrebets traseul spre vârf coboară spre Cabana Musala.  Nu ai cum să te rătăcești, poteca  traversează pârtiile, și coboară printre jnepeni. Am înțeles că vara este un marcaj banda roșie, dar care acum era undeva îngropat în zăpadă. Sunt însă stâlpi înalți care marchează traseul.  

Noi am plecat pe întuneric, pe la ora cinci dimineața, ca să ajungem pe vârf înainte de vântul puternic anunțat după ora 11.00.  

În aproximativ o oră am ajuns la Cabana Musala. Și aici se poate înnopta, dar condițiile sunt mult mai rele decât cele de la Yastrebets. În caz de necesitate însă, este o variantă de luat în calcul. Cabană Musala este situată lângă un lac  glaciar, dar eu nu l-am văzut, era complet înghețat și acoperit cu zăpadă. La cabană am făcut un scurt popas ca să mâncăm ceva ușor și să ne punem colțarii. Se poate urca și fără colțari până la Refugiul Everest, mai ales dacă zăpada nu este înghețata.  

De la Cabană Musala urmează un urcuș accentuat, aproximativ 100 m diferența de nivel. Traseul este foarte bine marcat cu stâlpi înalți, ceea ce ușurează mult orientarea. După această urcare mai solicitantă, până la Refugiul Everest traseul este mult mai ușor, urcând lejer pe o curbă de nivel. Totul era alb și frumos, vârful se vedea în fața noastră, abia așteptăm să îl salutăm.  

Refugiul Everest a fost următorul loc de popas. Afară era destul de frig, începuse să bată vântul  așa ca am intrat puțin în refugiu ca să ne punem hamurile și să ne pregătim de ultima parte a urcușului, parte care se anunță ceva mai dificilă. Când zăpada este foarte mare, este posibil ca refugiul să fie închis, zăpada acoperind căile de acces. Refugiul este situat la  2709 m altitudine și are o capacitate de 30 de locuri. Din ce am văzut, înăuntru era curat și civilizat. Pentru cei care vor să urce atât pe Musala cat și pe celelalte vârfuri din apropiere (Musala Mică) refugiul este un bun loc de cazare pentru una sau două nopți.

De la refugiu urmează ultima parte a urcușului spre vârf, considerat și cea mai dificilă. Nu este chiar așa, se poate urca încet și sigur, sustinandu-va de cablurile bine fixate de-a lungul traseului. Panta este destul de înclinată, se urcă pe un fel de culme expusă,  pe timp de iarnă fiind   necesari colțarii, mai ales când zăpada este înghețata și vântul bate puternic. Pentru un plus de siguranță noi am urcat legați în coardă, deși nu era chiar necesar. Dar bătea vântul din ce in ce mai tare și am vrut să nu riscăm nimic.

Aproximativ 45 de minute durează această ultimă parte, este destul de solicitantă din punct de vedere fizic dar recompensa este pe măsură.  

Când am ajuns pe Musala prima dată vremea era frumoasă, cu priveliști clare de jur împrejur. Am ajuns înainte de ora 11.00 iar vântul, chiar dacă bătea, nu ajunsese încă la 100km/h așa cum era anunțat după ora 12.00. Vârful este bine marcat, astfel încât se pot face fotografii care să ateste clar atingerea celor 2925 m altitudine.  

După ce ne-am fotografiat am început coborârea, pe același drum. Când am ajuns la Cabană Musala pe vârf vântul își făcea deja de cap, spulberând zăpada. Ne-am felicitat că am început traseul dimineața devreme. Am coborât până în Borovets, pe un traseu ușor, frumos dar lung care se numește Musala Pathway. Am coborât pe acest traseu de trei ori, de fiecare dată în condiții diferite de zăpadă. Anul trecut zăpada era foarte puțină dispărând și lăsând locul gheții pe măsură ce coboram. În anumite locuri trebuia să ocolim prin pădure ca să trecem de porțiunile înghețate. În acest an însă am regretat ca nu avem schiurile. Zăpada era perfectă, bătută,  nu era gheață deloc și a fost prezentă până în Borovets.  

 Anul acesta am ales să urcăm pe Musala pe un alt traseu, mult mai dificil. Plecarea a fost tot de la Yastrebets, unde, ca și anul trecut,  am stat o noapte. Față de anul trecut, acum era multă zăpadă, căzută proaspăt, iar riscul de avalanșă era crescut la 4.  Traseul nostru mergea mai mult pe creasta, evitând practic văile unde se pot forma avalanșe, dar, chiar și  așa, la echipament s-au adăugat obligatoriu DVA-urile (Detectior Victime în Avalanșă). Asta mai mult așa, ca o susținere a psihicului. Traseul urcă pe Vârful Aleko, la 2917 m altitudine, după care coboară ușor și urcă pe creastă până pe ultima parte a cablurilor care urcă pe Musala, cele de pe traseul clasic.  

Până la poalele vârfului Aleko urcușul a fost ușor, doar zăpada moale, proaspăt căzută ne-a mai pus probleme. Urcușul pe vârf însă a fost dificil. Se urcă pe o creasta stâncoase, expusă, și care era acoperită la suprafață de un start de vreo 30 cm de zăpadă pufoasă care îmi dădea senzația că va pleca cu mine. Practic te cațeri tot timpul, ajutându-te de piolet și colțari. Am urcat legați în coardă, iar la punctele mai sensibile și mai dificile am fost foarte bine asigurată de Andrei, ghidul nostru. Cu toate acestea am avut un atac de panică, în anumite porțiuni credeam că sigur voi aluneca  cu zăpadă cu tot într-o avalanșă și voi ajunge undeva în vale. M-am trezit când Andrei a fost mai ferm și a țipat puțin la mine să urc, să mă sprijin în colțari și piolet că pot și sunt asigurată. Parca m-am trezit și până la urmă am ajuns pe vârf. Era frig dar vântul nu bătea și vizibilitatea era bună. Tremuram, dar sigur nu din cauza frigului. Mi s-a părut ca a fost  unul dintre cele mai grele trasee urcate de mine. Pe vârf este o mică placă cu numele și altitudinea vărfului... De pe vârf se vede foarte bine Vârful  Musala și drumul pe care urma să îl facem până acolo. În vale, în partea stângă se vedeau turiști care urcau pe drumul clasic de la Cabana Musala spre vârf. Eram deasupra tuturor și peisajul era magnific.

Nu am zăbovit prea mult pe vârf, mai aveam ceva traseu de făcut. A urmat o coborâre ușoară prin zăpada pufoasă după care am mers pe creasta, cu ușoare coborâri și urcări până când ne-am intersectat cu ultima parte a traseului care urcă pe Vârful Musala, cea cu cabluri. Nu știu de ce, poate din cauza panicii pe care am avut-o la urcarea pe Vârful Aleko, poate zăpada moale,  în care fiecare pas se afunda, poate un pic și altitudinea (practic, 2500 m altitudine se consideră că este pragul pentru apariția bolilor de mare altitudine) dar m-am simțit epuizată pe această ultima parte. Nu era prea normal pentru ca eu mă antrenez destul de serios, cel puțin de patru ori pe săptămână.  

Surprinzător, cred că a fost altitudinea, pentru că mi-am revenit total când am coborât la 2400 m. Deci există rău de altitudine și la înălțimi sub 3000 m,  

Vremea a început să se schimbe pe măsură ce ne apropiam de vârf, astfel încât, când am ajuns pe Musala începuse să ningă și nu se vedea nimic în jur.  

Am fost fericită când am ajuns pe vârf, a fost mai greu decât prima dată. Deși planul inițial era să continuam traseul pe creastă până pe Vârful Makala Mic, vremea neprielnică dar și oboseala (în cazul meu) ne-au făcut să renunțăm și să coborâm. La întoarcere a fost același traseu ca și cel de anul trecut, doar că acum era zăpadă mare, cu urme în toate direcțiile și de toate mărimile, în care te afundai sau de care te împiedicai. Până la Cabană Musala a fost mai dificilă zăpada, pe urmă a fost mult mai bine și mai ușor. Am coborât până în Borovets unde am ajuns pe la ora șase seara și ne-am îndreptat spre pensiunea unde eram cazați.  

Nu știu dacă voi mai urca pe Musala vreodată, poate vara ca să văd lacurile deși,  din câte am înțeles,  este cam mare aglomerație pe traseu în perioada călduroasă și asta nu prea este pe placul meu.

Oricum, dacă vreți să vedeți și alți munți și să urcați ceva mai sus de 2500 m, recomand o ascensiune în Munții Rila, pe vârful Musala. Traseul clasic nu pune probleme din punct de vedere tehnic, vara poate fi parcurs cu ușurință iar iarna este necesară o condiție fizică bună,  echipament specific și urmărirea prognozei meteo.

Drumuri bune și frumoase acolo unde vă doriți!

---

VIZUALIZĂRI: 437 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI