GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am ajuns la hotel Drossos pe data de 13 Septembrie (2015). Am fost intampinati de ''domnul'' receptioner George, care a binevoit sa ne ofere o camera sub pretul pe care l-am platit. Dupa ce ne-am exprimat nemultumirea, ne-a oferit apartamentul 16. De mentionat ca, acest apartament era situat inspre strada principala, ceea ce ne-a crea dificultati in a putea dormi. Daca nu erau suficiente zgomotele (muzica de la barurile din apropiere, masini si alte zgomote ce nu puteau fi identificate) ce se auzea pe timpul noptii, dimineata, la ora 6, masina de gunoi isi facea aparitia. Timp de 15-20 de minute scotea un zgomot ingrozitor, intrucat, era defecta.
Totodata, in camera am avut timp de 3 zile "musafiri", si aici ma refer, bineinteles, la niste gandaci de-a dreptul uriasi. Am trecut si peste acest incident, intrucat, ne-am spus ca am venit in Grecia pentru a ne simti bine, si nu pentru a sta in camera.
Bun, sa discutam despre micul dejun, care pe tot parcursul sejurul a fost acelasi in fiecare dimineata. Apropo, in restaurantul hotelului am fost intampinate de un gandac ca cei despre care va povesteam mai devreme.
Domnul George, receptionerul, care locuieste de 8 ani in Grecia nu stie sa ofere nicio informartie corecta despre aceasta insula. Am fost indrumate sa vizitam "Muzeul Atlantida" (situat in Akrotiri, spunea el), iar in momentul in care am ajuns acolo, ni s-a spus de catre localnici ca de fapt, acest muzeu nu exista nicaieri pe insula. Si de asemenea, multe alte informatii gresite pe care nu le voi mai mentiona.
Bomboana de pe coliva, a fost pusa in ultima zi, cand ne-am trezit ca ne-a disparut o suma de 500RON din camera. I-am cerut ajutorul domnului George in privinta aceasta, iar dansul, a avut grija sa traga de timp, fara a rezolva si fara a lua niciun fel de masura in acest sens, pana cand ne-a sosit autocarul care ne-a dus la aeroport. De mentionat ca, domnul George ne-a confirmat faptul ca acest lucru s-a mai intampla de trei ori invinuind-o pe camerista bulgaroaica, despre care spunea el, nu o poate concedia pt ca niciunul dintre cei pagubiti nu au vrut sa depuna plangere. In momentul in care am intrebat unde este aceasta camerista, ni s-a raspuns printre balbaieli ca a fost trimisa sa faca niste cumparaturi, si bineinteles ca nu am mai vazut-o. Asadar, strategia aplicata a fost aceea ca banii sa fie furati cu 2-3 ore inainte de plecarea turistului astfel incat, omul sa nu mai poata actiona in niciun sens pentru a rezolva problema.
Ajunse in aeroport, am reclamat ghidei cele intamplate, insa, doamna S.A , a ridicat din umeri si si-a vazut de drum.
Eu va urez vacanta placuta celor care intentionati sa vizitati Grecia, si sper ca nu veti trece prin ceea ce am trecut noi.
Trimis de Barbatescu in 22.09.15 19:47:50
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Barbatescu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.35380200 N, 25.46798900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Barbatescu: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare
===
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar ilustra perfect textul, fiind mai mult decât binevenite. Sunt întotdeauna căutate şi apreciate de cititorii interesaţi în această destinaţie...
Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew.php?id=11235
eu una cu siguranta nu voi trece prin asa ceva pentru ca nu imi voi lasa niciodata banii in camera, dar niciodata, la niciun hotel din lumea asta mare.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2015 DREPT LA REPLICĂ: O explicatie logica — scris în 23.10.15 de drossos* din CONSTANTA
- Sep.2015 Dezamagitor — scris în 20.10.15 de lorenzolamas din BUCURESTI - nu recomandă
- Sep.2015 Un raport bun calitate/pret — scris în 03.10.15 de Radu A din BRASOV - RECOMANDĂ
- Sep.2015 O vacanta superba! — scris în 27.09.15 de Roxana E din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Un foarte bun raport calitate/pret — scris în 18.07.15 de Aneval din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Recomandam — scris în 13.07.15 de Alexandra U din PIATRA-NEAMţ - RECOMANDĂ
- Jun.2015 A doua luna de miere — scris în 11.06.15 de micky81bv din BRAşOV - RECOMANDĂ