ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.08.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Turnu Măgurele
ÎNSCRIS: 29.08.10
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JUL-2019
DURATA: 5 nopți
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 6 şi 2

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Încă un sejur frumos la Dorna!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Am mai fost la hotel Dorna în anii 2016 şi 2018, iar pentru anul acesta am analizat şi ofertele altor hoteluri cu all inclusive de pe litoralul nostru, eu preferând să schimbăm locaţia pentru diversitate, însă cum nu am găsit altceva mai bun calitate-preţ care să corespundă gusturilor noastre şi bugetului alocat, ne-am cumpărat şi în acest an un sejur la Dorna, plătind 3176 lei pentru 5 nopţi all inclusive prin programul early booking.

Soţul şi copiii sunt îndrăgostiţi de hotel Dorna, aşa că ar fi trebuit să vin cu o ofertă de nerefuzat, ca să accepte să schimbăm hotelul. Cum nu am găsit aşa ceva, ne-am orientat tot către Dorna.

Hotelul Dorna se încadra în bugetul nostru şi oferea ceea ce ne doream de la un sejur la mare: un hotel cu facilităţi pentru copiii mici, cu piscină pentru copii, loc de joacă umbrit, cu multă verdeaţă, all inclusive cu mâncare proaspătă şi gustoasă, curăţenie exemplară, aproape de plajă, în zona central-nordică a staţiunii Mamaia. Încă un aspect foarte important este faptul că copiii sub 7 ani au cazarea şi masa gratis, iar pentru familiile cu 2 copii se oferă în camera dublă o canapea extensibilă, facilităţi pe care nu le-am găsit la alte hoteluri.

În general, nu s-au făcut schimbări faţă de anul trecut, singurele îmbunătăţiri observate fiind apariţia beach-bar-ului, adăugarea unor mese pe terasă şi faptul că la grătar se făceau două feluri de carne faţă de anul trecut când se făcea un singur fel.

Ca şi data trecută, am apreciat curăţenia exemplară din cameră şi din spaţiile comune, atât interioare cât şi exterioare.

Toate mesele le-am mâncat pe terasa de lângă piscină.

Micul dejun era diversificat, relativ diferit de la o zi la alta, cu ouă gătite în diferite feluri (omletă, ochi, fiert), crenvurști, mezeluri, caşcaval, brânză, diverse creme de brânză, 3-4 feluri de măsline, pateu de ficat în cutiuţe, salate, ceapă, castraveţi, roşii, peşte marinat, lapte, iaurt simplu şi cu fructe, cereale, unt, dulceaţă, miere, brânză topită, fructe tăiate, dulciuri (biscuiţi, napolitane, foietaje, fursecuri) etc. Platourile se umpleau de câte ori era nevoie.

Mesele de prânz cuprindeau două feluri principale de mâncare gătită, două feluri de carne la grătar, două ciorbe, diverse salate, budinci, fructe, prăjituri, îngheţată. Precizez că în cele 5 zile ale sejurului nostru nu s-au repetat niciodată felurile principale sau ciorbele, astfel că pot spune că am avut mâncarea diversificată şi zilnic am avut ce alege, neplictisindu-ne de oferta culinară. Am apreciat faptul că am avut zilnic peşte, preparat în diverse feluri, acest fel de carne fiind preferatul meu în timpul sejurului la mare.

Seara aveam cam aceeaşi ofertă de mâncare ca şi la prânz, mai puţin ciorbele. Mâncarea gătită este tradiţională românească şi internaţională, având gustul celei de acasă, astfel că a fost foarte apreciată de picii mei, cât şi de noi, adulţii. Am avut două cine tematice (americană şi dobrogeană), când am avut mâncare şi program artistic specific tematicii.

La barul de la piscină deschis între orele 09.00-23.00 am avut bere la dozator, sucuri gama Pepsi (Mirinda, 7up), Santal la dozator, cocktail-uri, cafea la aparat, apă plată de la dozator, etc. La barul din restaurant, deschis în timpul meselor, mai erau în plus vin şi mai multe feluri de băuturi alcoolice.

La beach - bar aveam aproximativ aceleaşi băuturi ca şi la barul de la piscină.

În fiecare seară au fost spectacole de muzică populară, muzică uşoară, dans, karaoke şi stand up comedy, foarte apreciate de turişti, astfel că fiecare seară am petrecut-o la hotel, neîndurându-ne să lăsăm spectacolele pentru alte activităţi în afara hotelului.

Copiii au avut în fiecare zi activităţi specifice cu personal de la hotel, între orele 11-13 şi 17-19.

Plaja este foarte aproape de hotel, pentru cei cu all inclusive fiind asigurate câte două sezlonguri gratis, pe fiecare cameră. Intrarea în apă este lină, apa liniştită, plaja curată.

Există două piscine, una pentru copii şi una pentru adulţi, cu apă curată folosite de soţ şi copilul cel mare între reprizele de plajă.

Locurile de joacă (unul pentru copii mici în interior, unul în exterior şi unul în părculeţ dotat cu leagăne, tobogan, saltea, coş de baschet, mese de ping-pong, teren volei) au fost apreciate de copiii mei.

Au fost şi unele incidente cauzate de alţi turişti, de exemplu faptul că reclamau că au lăsat prosopul pe şezlong înainte de deschiderea plajei şi când ajungeau la plajă, după micul dejun, reclamau că nu-l mai găseau. Începând cu ziua a-3-a a sejurului nostru, băieţii care se ocupau de plajă au impus respectarea regulamentului în sensul că nu era permisă ocuparea şezlongurilor cu prosoape înainte de ora 8.00, ora la care se deschidea plaja oficial. Unii turişti mergeau pe plajă mai devreme de ora 8 pentru a rezerva şezlongurile, însă aşteptau ora 8 pentru a primi salteluţa pe care îşi lăsau prosoapele. În niciun caz nu se lăsau prosoapele direct pe şezlong înainte de ora 8.00.

Eu una nici nu înţeleg stresul şi agitaţia unora pentru ocuparea şezlongurilor, în condiţiile în care existau suficiente pentru toţi turiştii şi erau aşezate pe doar 4 rânduri, astfel că erai aproape de mare pe oricare rând te aşezai. Noi am stat numai în ultimul rând, al patrulea la număr, şi n-am avut nicio problemă, având şi copii mici, pentru că oricum eram destul de aproape de mare. Înţeleg să fie un inconvenient când stai în ultimul rând în condiţiile în care sunt peste 10 rânduri de şezlonguri, dar când sunt doar 4 rânduri cu totul...

Am sesizat totuşi că băieţii de la plajă închiriau pe bani şezlonguri din primele două rânduri, ceea ce nu este OK, pentru că clienţii cu all inclusive erau dezavantajaţi. Sper ca pe viitor să nu mai procedeze astfel şi să acorde prioritate clienţilor care au plătit şezlongurile prin all inclusive. Acesta este motivul pentru care voi depuncta capitolul, plajă".

Şi de data aceasta am remarcat că unii turişti îşi umpleau farfuriile mai mult decât puteau mânca şi le lăsau pline pe masă cu mâncare şi prăjituri neconsumate. Cred că ar fi fost utilă menţinerea pe mese a anunţului, Preţuiţi mâncarea, nu o risipiţi! " din anii trecuţi. Presupun că au renunţat la această practică pentru că unii turişti şi-au manifestat indignarea în anii trecuţi, însă eu o consider educativă.

Am remarcat vârsta foarte fragedă a angajaţilor care debarasau mesele, în contextul crizei de personal de pe litoralul nostru.

Am discutat şi cu alţi clienţi ai hotelului şi în general erau mulţumiţi, unii venind de mai mulţi ani la acest hotel, alţii intenţionând să revină şi în anii viitori, chiar am recunoscut unele familii care fuseseră şi anul trecut în aceeaşi perioadă cu noi.

În concluzie, am avut o vacanţă frumoasă şi voi recomanda acest hotel tuturor celor care îşi doresc un concediu pe litoralul românesc, all inclusive, cu facilităţi pentru copiii mici, fără pretenţii de lux şi la un buget mediu, de 3 stele.

De data aceasta nu ataşez review-ului fotografii personale, ci vă rog să ataşaţi ultimul clip de promovare al hotelului care a fost filmat în perioada când noi eram la mare şi în care apar şi copiii noştri la un moment dat, astfel că pot confirma că imaginile respective reflectă realitatea. pe FB


[fb]
---
Trimis de cris1982 in 16.08.19 18:51:19
Validat / Publicat: 16.08.19 19:22:39
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAMAIA.

VIZUALIZĂRI: 1225 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cris1982); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15300 PMA (din 17 voturi)

ECOURI la acest review

4 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[16.08.19 19:15:01]
»

@cris1982: Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs invitației de a scrie propriul set de impresii din această vacanță.

--

Videoclipuri de pe Facebokk nu se pot include aici - u permite / nu oferă FB această posibilitate

Poate găsești, eventual, același clip pe youtube...

cris1982AUTOR REVIEW
[16.08.19 23:34:44]
»

@webmasterX: Chiar îmi pare rău că nu se poate atașa clipul respectiv. Din păcate nu l-am găsit pe YouTube.

cris1982AUTOR REVIEW
[28.08.19 17:24:25]
»

@webmasterX: Am găsit clipul pe youtube şi vă rog frumos să-l ataşaţi review-ului. Mulţumesc!

https://www.youtube.com/watch?v=v42RTtVXcek

webmasterX
[28.08.19 17:25:59]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cris1982
Alte impresii din această RUBRICĂDorna Hotel:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.036019086837769 sec
    ecranul dvs: 1 x 1