Dona Gracia - poftiți la muzeu, intrarea e inclusă în prețul cazării!

TIPĂREȘTE

Hotel & Museum Dona Gracia este singurul hotel-muzeu pe care l-am văzut și în care am fost, evident, cazată. Aici am petrecut trei nopți, în timpul pelerinajului prin Israel și Palestina din urmă cu doi ani. De ceva vreme – destulă - am intenționat să-mi scriu impresiile despre acest hotel, mai altfel, dar de fiecare data, a intervenit lipsa de timp, sau inspirația mi-a fost centrată pe alte obiective turistice. Astăzi însă, am văzut un documentar despre Israel și, la fel ca în cazul lui Procust, căruia un simplu gust îi trezește amintiri puternice, imaginile ce se perindau prin fața ochilor mei, mi-au deșteptat din amorțire clipele petrecute în acest hotel - muzeu din Israel, Tiberias.

Tiberias este un orășel micuț, situat pe țărmul Mării Galileei, numit așa după numele împăratului roman Tiberiu. Orașul a fost întemeiat în anul 20 p. Ch. de către Irod Antipa, cunoscut de noi, mai ales ca și conducător al Ierusalimului atunci când Iisus Christos a fost răstignit. Orașul păstrează mult din farmecul vechimii, este cochet și luminat, cu bulevarde largi, dar și cu străduțe mai strâmte, ca și străduța pe care este situat Hotelul Dona Gracia, la aproximativ 5 minute de mers pe jos, lejer, din centrul orașului. Pulsul orașului l-am luat încă din prima seară a sosirii aici, mi-a plăcut mult aerul lui mediteranean și mai ales faleza extrem de îngrijită, pe malul căreia erau ancorate puzderie de ambarcațiuni. Era mijloc de octombrie și aerul era atât de fierbinte și de umed, încât îmi părea irespirabil.

Așezare

Hotelul este așezat foarte aproape de centru, la o intersecție de drumuri, fapt care mi-a dat cele mai intense sentimente de frică de pe întreg parcursul acestui circuit. În ultima seară petrecută în Israel, după obișnuita plimbare, am rămas, pe o bancă din fier forjat, din fața hotelului, pentru a-i aștepta pe prietenii mei, fumători, să-și satisfacă viciul... Povești, calm, tihnă si deodată, în liniștea nopții... bum!! poc!! Am sărit toți patru așa de tare de pe bănci, încât le-am mutat de la locul lor, deși erau destul de grele, doamna cu care eram a început să țipe: vai, ăștia ne împușcă!!! Crezuse pesemne, ca și mine de altfel, că în zona sunt schimburi de focuri, dar din fericire, nu se petrecuse nimic atât de dramatic, fusese o tamponare între două mașini mici, în urma căreia noi ne-am ales cu o sperietură ce ne-a alungat somnul pentru acea noapte, iar ele au ieșit bine șifonate! Bine că a fost doar atât!! Asta mă duce cu gândul la cotloanele minții umane, care are tendința de a se gândi în primul rând la ceva rău... nu știu alții cum sunt, vorba lui Creangă, dar în cazul meu, cam așa se petrec lucrurile...

Denumirea și genericul ” muzeu”

Hotel poartă numele unei adevărate doamne, portugheză de origine evreiască, ea a trăit în secolul al XVI-lea. Se va căsători cu proprietarul unei companii comerciale si al unei bănci, iar după moartea preamtură a acestuia, va prelua frâiele afacerilor. Stie să îmbine antreprenoriatul cu filantropia, așa încât, pe tot parcursul vieții, nu își uită originile și în repetate rânduri oferă ajutor comunității evreiești din Țara Sfântă. Va cumpăra dreptul de posesiune asupra orașului Tiberias, va sprijini editarea de cărți religioase evreiești, va răscumpăra un mare număr de evrei căzuți în mâinile piraților, în general contribuie cu succes la revigorarea vieții spirituale și materiale evreiești. Pentru aceste fapte, câștigă nu doar respectul, ci și afecțiunea evreilor, care o vor numi Inima Poporului. Acest hotel îi este închinat. Peste tot, in lobby sunt obiecte care datează din perioada în care a viețuit Senora - cum fusese supranumită.

Exteriorul muzeului are tipicul clădirilor evreiști, este tapetat cu cărămidă crem, o ușă de intrare din sticlă, construită în boltă, ridicat pe două niveluri. Este interesantă arhitectura acestui hotel, există camere cum a fost și cea în care am fost eu cazată care nu au geamuri decât spre centrul hotelului, e ca un cub, cu deschidere doar spre interior. A fost cel puțin ciudat pentru mine, după ce am ajuns în cameră și am vrut să aierisesc, să deschid geamul si sa dau de același aer călduț, închis, iar în loc de cer albastru să văd geamurile altor camere, recepția, la un nivel inferior, iar deasupra recepției și a camerelor era un plafon din inox, construit într-un fel paralelipipedic.

Receptia și zona lobbyului este extrem de generoasă, aici este adăpostit muzeul dedicat Donei Gracia. Parterul este imens, de aici se urcă cu liftul spre zona de cazare, se poate accede sus și pe scări, scările sunt de lemn și sunt exact în mijlocul sălii, e construită un fel de cușcă imensă din lemn. De jur împrejurul ei, diferite obiecte tipice muzeelor, cîteva mese largi, din lemn masiv, cu scaune tapisate, un pian, la care se putea așeza oricine dorea pentru a se juca în ritmul despletit al notelor, canapele, de-a valma cu mese sau alte obiecte pe care erau plăcuțe informative referitoare la zona din care au fost aduse și anul din care datau. Multă lumină izvorâtă din candelabre somptuoase, de epocă. Aspectul obiectelor și al stâlpilor interiori era oarecum învechit, pereții erau pătați pe ici pe colo, nici nu e de mirare, din câte mi-am dat seama afluxul de turiști e mare, poate că și prețul e generos, nu știu, prețul cazării a fost inclus în prețul pelerinajului. În capătul sălii de la parter, pe partea stângă era barul, m-a mirat foarte mult zona de bucătărie a acestuia, acolo se spălau vasele, se prepara cafeaua, etc. Lânga el, o plasmă imensă și un birou cu laptop și conexiune la internet. Tot la parter era adopostită și sinagoga, micuță, dar funcțională. Pe jos parchet, acoperit din loc în loc cu covoare persane, ferestrele fără perdele și cu gratii exterioare! Pereții împodobiți cu portretul Segnorei, farfurii și ceainice cu specific chinezesc, pictate în nuanțe de bleu, păpuși de porțenal cu chipul Donei Gracia, măști venețiene – o vreme a locuit și la Veneția, samovare, narghilea, toate confecționate din alamă, la dimensiuni mari. Mi-a plăcut muzeul, e interesant, e altceva, mi-a dezvăluit o altă cultură, un alt mod de cinsti memoria unei personalități.

Camera pe care am primit-o a fost interesantă. Da, încă de la intrare, am observat la ușă, pe partea dreaptă, un recipient de culoare albă, de mărimea unei eprubete. Știam deja ce este, deoarece mai văzusem așa ceva și prin alte locuri din Israel. Era mezuza. Semnul distinctiv că în acea încăpere, în acea casă locuiesc evrei. Mezuza este de fapt un sul mic de pergament, inscripționat cu un fragment extras din Biblie. Fiecare casă de evrei are obligatoriu așa ceva. Camera era twin, două paturi aproape lipite, străjuite de portretul aceleiași Dona Gracia, lenjerie albă, curată, nu a fost schimbată. Curățenia nu este tocmai atuul lor, dar nici mizerie nu era, deși totul mi-a părut prăfuit, pe alocuri și învechit. La geamuri perdele opace, albe cu floricele, tocmai pentru a nu fi văzut de cei de vis a vis. Cei care suferă de claustrofobie nu știu cum s-ar fi descurcat, ținând cont de simtemul acestui hotel, cu circuit închis, ca să zic așa, fără legătură cu exteriorul. Cele două noptiere nu erau dispuse cum e normal, ci la picioarele patului, asta din lipsă de spațiu. Vis a vis de pat, o comodă cu tv, doar canale evreiești, două scaune, un dulap mare, de lemn cu ușă culisantă și oglindă, sub comodă un răcitor si deasupra lui oglinda. Cam asta era în cameră, în plus un fel de taburet, din lemn, folosit de cei mai în vârstă pentru a se încălța, cred eu și o băncuță, lângă dulap. Pe jos, mochetă, pereții albi.

Baia încăpătoare, cu tot ceea ce e necesar, prosoape curate, obiecte de toaletă frumos aranjate, într-un coșuleț așezat la marginea chiuvetei. Pentru duș se folosea vana, apa era împiedicată să se împrăștie printr-un paravan mobil, de sticlă. Curat în baie, mi-a plăcut mult baia, cu oglindă imensă, cu margini negre ce contrastau minunat cu albul văruielii. Apă caldă, fără probleme.

Restaurantul este situat la subsolul clădirii. Scările pe care se coboară la masă sunt pavazate cu obiecte de muzeu. Ceea ce mi-a rămas în minte, ca un alt factor inedit, au fost lumănările puse pe o masă, la capătul scărilor, cine dorea, putea să ia și să le pună pe propria masă, pentru a crea puțin romantism. Nu a fost cazul la mine, eram grup de prieteni, nimic romantic. Pentru lumânări fiecare lăsa atâția bani câți considera că e suficient.

Am avut masa în sistem demipensiune. Mie mi-au plăcut absolut toate felurile de mâncare, nu pot avea la acest capitol decât cuvinte de lauda. Micul dejun tip bufet suedez, cina la fel. Micul dejun cu preparatele cunoscute, tipice, toate proaspete, gustoase, nimic de reproșat: unt, dulceață, miere, iaurturi, ton din conservă, multe legume, croisante de mai multe feluri, chifle, diverse tipuri de pâine, măsline, brânzeturi, mezeluri, ceai, suc de la automat, cafea, tot felul de preparate din legume, am gustat cât de multe am putut și au fost toate delicioase. La cină, două feluri de supă cremă, friptură de vită, pui, pește în preparate, tot felul de garnituri, aici am mancat pentru prima și ultima dată :) cartofi prăjiți în coajă, netăiați. Mi-au plăcut. Pentru desert fructe: mere, pepene, portocale si două feluri de prăjituri. Sala de mese este imensă, mese de lemn, clasice, scaune la fel, cu spărat și cotiere, tapisate, pe mese stegulețul Israelului, sare, piper și scobitori.

În loc de concluzii

A petrecut un sejur plăcut aici, camerele destul de simple, cu mobilier ușor prăfuit, contrastează oarecum cu aerul somputos, bogat al muzeului, ce ilustrează viața unei femei pe care poporul israelian a considerat-o ca fiind o mare și bună inimă... și știe să îi onoreze memoria!

---

VIZUALIZĂRI: 2773 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI