Domul din Milano - muzeu de artă în aer liber

TIPĂREȘTE

Domul din Milano!... Cum să scrii despre Domul din Milano fără să te simți, măcar un pic, intimidat și copleșit?! Hmm... Țin minte că la fel am simțit și când am scris despre Sagrada Familia și până la urmă n-a ieșit chiar un dezastru. Hai să încerc.

Cred că nu există călător iubitor de artă și istorie care să nu aibă/să nu fi avut cândva pe listă acest mirific obiectiv turistic. Pe lista noastră era de mult și acum, la întoarcerea din Lanzarote, remarcând că prețurile la biletele de avion sunt mult mai bune luni decât sâmbătă sau duminică 😊, ne-au și sticlit ochișorii... Zis și făcut. Păi, și dacă avem doar o zi plină pentru Milano, atunci Domul să fie! Că o mai încăpea ceva pe lângă el sau nu... vom vedea la fața locului.

Am cumpărat bilete online cu 2-3 zile înainte. Există o sumedenie de variante ce includ vizitarea uneia sau mai multor secțiuni din catedrală, noi țineam neapărat să ne cocoțăm pe acoperiș. Până la urmă ne-am decis pentru un bilet combinat: interior, acoperiș (urcând per pedes; se poate și cu lift), situl arheologic din subsol, Muzeul Catedralei și Biblioteca Ambroziană. Cu mențiunea că Muzeul Catedralei era închis duminica și noi fix într-o duminică ne nimeream. Ne-am asumat asta. Am ales o oră anume, parcă 11 sau 11:30 și am plătit 36 de euro de căciulă (și – atenție! – dacă nu primiți mail de confirmare, căutați-l în spam).  

Prima incursiune am făcut-o în seara în care am ajuns. Ne-am dus întâi și-am mâncat la un restaurant din apropierea cazării, apoi am zis să facem câțiva pași, în ciuda vremii neprielnice (ploua și era destul de frig). Întâlnirea cu Domul s-a lăsat cu respirație tăiată; deși văzusem atâtea poze cu el, faptul că te afli în sfârșit în umbra-i este absolut copleșitor! I-am dat ocol, am admirat din toate unghiurile superba dantelărie de piatră albă și, desigur, l-am imortalizat întru nemurire. Am dat o raită și prin Galeriile Vittorio Emanuele din apropiere, măcar am scăpat un pic de ploaie. Pe urmă ne-am îndreptat spre căldura binefăcătoare a locuinței noastre temporare.

A doua zi ne-am trezit de voie, ne-am bucurat în cameră de cafeaua oferită cu ospitalitate de gazdele noastre, apoi am pornit în scop de mic dejun. A fost bine că ne-am luat o rezervă de timp, căci locul pe care l-am găsit ne-a solicitat toate simțurile (voi povesti). Cu vreo juma’ de ceas înainte de ora H eram deja prin zonă, ne-am mai foit un pic și pe urmă ne-am așezat la coadă la Gate 1, acolo unde absida nordică întâlnește transeptul. Mi-era teamă că, din cauza vremii (ploua mărunt în reprize) se va sista urcarea pe acoperiș, dar n-a fost cazul. La intrare ne-au controlat de lichide și alte alea exact ca la aeroport, apoi a fost liber la cocoțat. Îs vreo 200 de trepte, am citit, dar nu le simți, se urcă în reprize, din nivel în nivel.

Înainte de a continua, se cuvine să amintim un pic de istorie. În primul rând, denumirea de „dom” derivă din latinescul „domus” , cu semnificația de „casă” în Roma Antică. Ulterior, în perioada medievală, termenul devine mai specific: „casa Domnului” . Construcția Domului milanez se întinde de-a lungul a aproape 6 secole, începând cu anul 1386, la inițiativa episcopului Antonio da Saluzzo, cu aprobarea Lordul de Milano, Gian Galezzo Visconti. La acel moment, cele 2 basilici ale orașului, Santa Maria Maggiore (unde se slujea iarna) și Santa Tecla (de vară) ajunseseră niște dărăpănături și se impunea imperios o schimbare în acest sens.

Inițial s-a stabilit a se folosi terracotta pentru cărămizi și decorațiuni, dar emulația în rândul populației a fost atât de mare și a depășit atât de mult granițele urbei, încât planurile s-au schimbat din mers, rezultând o uriașă mână de lucru voluntară, donații nemaivăzute și, în acest fel, posibilitatea ca materiale mult mai scumpe și mai trainice să fie achiziționate. S-a folosit așadar piatră locală, precum și marmură de Candoglia, dintr-o carieră de pe țărmul lacului Maggiore, care era transportată pe calea apei, pe canalul navigabil Naviglio Grande, croit cu această ocazie.  

Planurile arhitectonice au fost alcătuite de experți locali ajutați de cei din zonele de nord ale Alpilor, francezii și germanii fiind considerați la vremea respectivă printre cei mai pricepuți din lume. Construcția a început cu absida și sacristia (partea opusă actualei fațade) și a continuat cu prezbiteriul, corul, transeptul, apoi cu nava. Interesant este că în acest proces, Domul a reușit să înglobeze în totalitate fosta basilică Santa Maria Maggiore! În 1404 a fost ridicată și prima turlă, numită după Carelli, negustor, unul dintre principalii sponsori; pentru foarte mult timp, aceasta a rămas singulară, abia în sec. 16 au mai fost adăugate câteva, alte câteva în sec. 17-18, iar majoritatea în sec. 19. Carelli a beneficiat, de asemenea, de onoarea de a fi fost înmormântat în interiorul catedralei, unde se poate admira sarcofagul de piatră împodobit cu frumoase decorațiuni.

În 1418, după definitivarea altarului principal, noua catedrală a fost sfințită și a devenit funcțională.  

Sec. 15 avea să aparțină familiei nobiliare Sforza, care, desigur, a dorit să contribuie și ea la extinderea și înfrumusețarea domului; s-au adăugat încă 5 segmente navei, păstrându-se aceeași fațadă, a fostei Santa Maria Maggiore și tot acum apar sute de statui ce împodobesc nișele exterioare și spațiul interior. Deasemenea, ferestrele sunt înlocuite cu vitralii realizate prin tehnica vremii, din pastă de sticlă colorată. Cam pe la anul 1500 se definitivează cupola octogonală și lanterna din centrul acesteia. În anii următori, interiorul va căpăta și el decorațiuni de vază, ce se păstrează până azi: Candelabrul Trivulzio (un candelabru uriaș cu 7 brațe, din bronz și pietre prețioase, numit după donatorul său), monumentul-mormânt al generalului Gian Giacomo Medici, comandat de fratele acestuia, Papa Pius IV și statuia înfățișându-l pe sfântul-martir Bartolomeu.

Transformări importante (dinspre stilul gotic spre cel romanesc) apar în a doua jumătate a sec. 16, sub bagheta arhitectului Tibaldi, angajat de Episcopul Carlo Borromeo (după moarte devenit San Carlo). O nouă extindere a navei, cu încă 3 segmente, s-a întâmplat la înc. sec. 17, astfel catedrala atingând dimensiunile actuale. Începe și reconstrucția fațadei după planurile aceluiași Tibaldi, lucru care trenează foarte mult, ajungând a fi finalizată abia după încoronarea lui Napoleon Bonaparte ca rege al Italiei, în 1805, aici, în dom, la ordinul și cu fondurile acestuia. Între timp, în 1769, catedrala atinsese înălțimea actuală, de 108,5 m, prin adăugarea unei frumoase statui din cupru aurit pe Turla cea Mare. Statuia, ce poate fi admirată și azi, o înfățișează pe Fecioara Maria, fiind alintată de localnici La Madonnina.

Secolele 18-19-20 aduc noi ajustări domului, fie din necesitate (deteriorarea unor elemente mai vechi), fie spre a-l decora suplimentar. În 1786 se instalează un calendar solar cu semne zodiacale, funcțional chiar și în zilele noastre. Se schimbă câteva vitralii; tehnica modernă a picturii pe sticlă are avantajul unor culori mai vii, dar dezavantajul că lasă mai greu să treacă razele de soare. Ușa centrală, din lemn, este înlocuită în 1908 cu cea actuală, de bronz, minunat sculptată, dar celelalte uși vor fi finalizate abia în 1965, după ce vor fi fost reparate daunele produse de bombardamentele din august 1943. Procesul de întreținere și reabilitare se află încă în desfășurare, așa cum aveam să constatăm la fața locului. 😊

(Date spicuite din monografia „The Doumo, Cathedral of Milano” , publicată de „ONG” -ul înființat de Visconti în 1387!!! , numit Veneranda Fabrica del Duomo, funcțional fără întrerupere de-a lungul secolelor, care a fost și este responsabil pentru crearea și reabilitarea continuă a acestui fabulos monument de artă și spiritualitate)

Deci am urcat primul șir de trepte, ajungând la nivelul de unde începe acoperișul. Traseul urmărește toată lungimea nordică a navei, astfel că poți admira în voie și îndeaproape atât elementele decorative (statui, gargui, dantelăria balustradelor, a contraforților și a turlelor), precum și împrejurimile. Din loc în loc sunt panouri informative bilingve cu fotografii sugestive, majoritatea aparținând începutului de secol 20. Podeaua, deși udă, era destul de aderentă; sau, cel puțin, talpa încălțărilor noastre nu ne-a pus probleme.

În capătul de lângă fațadă se face al doilea șir de trepte care te poartă până pe acoperiș. Aici suprafața e un pic înclinată, în 2 ape, pornind de la zona centrală care se află cel mai sus. Dar, cu un pic de grijă, tot n-am alunecat, așa cum mai citisem anterior prin recenzii. (În plus, cam din momentul ăsta s-a oprit și ploaia.) Plimbarea pe lângă ambele margini îți oferă vederi frumoase ale orașului, la clădirile învecinate și la cele mai depărtate. Am citit că, atunci când vremea e bună, poți admira chiar Alpii! De asemenea, de aici se văd frumos bună parte din turle, inclusiv cea mare, centrală, cu Madonnina. Cupola octogonală am găsit-o îmbrăcată în schele.

Se coboară pe alte scări, de data asta interioare, până în catedrală, unde poți vizita nava și absidele laterale. Am fost uimită să constat că acolo unde începe transeptul se găsea un cordon ce interzicea trecerea spre zona din spate a catedralei. Am întrebat un paznic și a zis ceva de slujbă (nu părea a fi) și enoriași. Mă rog, poate pentru că era duminică... Sau poate zona respectivă face parte din alt traseu de vizitare. În tot cazul, am putut poza de la distanță, cu zoom, frumosul altar central închinat Fecioarei Maria, dar n-am putut admira celebrul candelabru de broz sau statuia Sf. Bartolomeu, cel ce-și poartă propria piele ca pe o mantie aruncată pe umeri. N-am putut coborî nici în cripta de sub dom.  

În schimb, am putut admira îndelung superba podea mozaicată, întruchipând un imens covor cu forme florale și geometrice, „desenat” de celebrul Tibaldi în sec. 16; marmura roz și albă provine din Candoglia, inserțiile negre din Varenna, iar cele roșii din Arzo. Am admirat și monumentul lui Gian Giacomo Medici, mormântul lui Carelli și baptisteriul ce include un sarcofag din porfir rozaliu de pe vremea romanilor. A, și coloanele cu capiteluri bogat decorate și o parte din vitralii și ceasul solar, cu semnele lui zodiacale marcate pe podea.

Pe urmă am coborât în subsol, unde a fost amenajat un mic sit arheologic cu rămășițe ale fostelor basilici Santa Maria Maggiore și Santa Tecla, precum și alte artefacte: ceramică, fragmente de mozaic, monede. Interesant, mai ales că locul beneficiază de o sumedenie de panouri explicative.  

Vizita noastră s-a terminat afară, în fața splendidelor uși sculptate din bronz, pe care le-am admirat și pozat îndelung. Turul, per total, ne-a luat vreo 2 ore, poate un pic mai mult, dar poți petrece și o zi întreagă cercetând multitudinea de elemente arhitecturale și decorative: 135 de turle, 96 de „giganți” , 150 de gargui și aproximativ 3400 de statui (1100 înăuntru și 2300 decorând nișele exterioare). Pentru că, așa cum am citit pe undeva, Domul din Milano este un adevărat muzeu de artă în aer liber!

---

VIZUALIZĂRI: 159 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI