Doftana Apartments - un loc perfect de încărcat bateriile (pentru cei cărora nu le e frică de... scări)

TIPĂREȘTE

Vă mai povestesc despre un loc fain de pe la noi și pe urmă promit că „zburăm” din nou spre țărmurile însorite ale Coastei Dalmate...

Pe la mijlocul lui noiembrie am avut chef de o evadare de relaxare. Știți genul: să nu facem nimic, să nu vizităm nimic nou, doar să ne odihnim. Și am zis să împușcăm mai mulți iepuri, deci să fie pe undeva, pe-aproape de locurile mele natale, să trecem un pic și pe la Mama. Nu m-am agitat prea mult cu căutatul, am dat pe booking de Doftana Apartments, în Teșila, pe frumoasa Vale a Doftanei. Notă excelentă (9,0), comentarii faine, poze aidoma, despre preț nu mai încape vorbă: cameră dublă cu baie privată, 2 nopți, 510 lei; minus 15% discountul de Genius pe booking, am plătit curat (cu câteva zile înainte de sejur, când a expirat dreptul de anulare gratuită) 477 lei. Despre mese nu mi-am bătut capul, citisem că pot fi antamate direct la fața locului.

De obicei, când plecăm de acasă, ne lăsăm cățelul (un bișonel moșneguț, de aproape 15 ani) la o familie care-l îngrijește și cu care e obișnuit de mic. Acum însă, pe ultima sută de metri, remarcând că alegerea mea este întâmplător pet friendly și deoarece „ăsta micu’” taman se recupera (nesperat de bine) după o boleșniță urâtă (de-am crezut că-l pierdem!), am decis să-l luăm cu noi.

Am plecat, ca de obicei, vineri după serviciu. În ceea ce privește traseul, ne-am bazat pe Waze (am remarcat în ultima vreme că „știe el niște scurtături” ????); prea multe surprize n-avea cum să ne ofere totuși în acest sens, doar că ne mai face atenți la radare și alte alea. În linii mari: Galați – Buzău – Ploiești (ocolit pe „centura” de nord, prin Blejoi) – ieșit în DN1 până înainte de Câmpina – dreapta pe DJ102I până-n Teșila. Total-general, vreo 4 ore, să zic. Evident, se întunecase de mult când am ajuns.

Adresa de pe booking este Calea Mogoșoaiei 1139a; pusă pe Google Maps, vă duce aiurea, la vreo 2-300 m de locație. Cel mai simplu este să căutați pe Maps Pensiunea Perla Doftanei, practic apartamentele noastre îs lipite de ea și au același proprietar. Sau, cu alte cuvinte, după ce treceți podul peste Doftana, țineți stânga și iar stânga (drumul urcă în pantă lină) și urmăriți, tot pe stânga, o casă gălbuie cu un mic market la parter. Acolo e, ați ajuns, alături se găsește pensiunea.

Parcarea din fața locației e mică, încap doar 4 sau 5 mașini, evident că la ora la care am ajuns noi (cam 20) nu mai era niciun loc liber, dar se poate parca liniștit și pe marginea drumului, în imediata apropiere. Oricum, angajații pensiunii or să vă indice locul potrivit, așa cum ne-au arătat și nouă, după ce am pătruns în micul hol cu recepția. Din același hol se face intrarea în camera noastră, imediat în dreapta recepției. Cheia era deja în ușă, am fost invitați să intrăm și să ne instalăm în „camera din mansardă” . Ce mansardă, frate, că suntem la nivelul șoselei?!

Ulterior aveam să aflăm că, de fapt, camera primită de noi nu era camera rezervată (mi se părea mie...). Era o cameră un pic mai bună, care încă nu fusese postată pe booking de proprietar deoarece fusese gata de închiriat cu doar 2-3 zile înainte de vizita noastră. Chestia cu mansarda s-a lămurit oarecum după ce am început să explorăm (a doua zi, pe lumină). Practic, după ce intri, trebuie să urci câteva trepte, deci camera propriu-zisă este cu un nivel mai sus, ultimul din cele 4 ale clădirii. La etajul de sub recepție se află restaurantul și un apartament, iar încă un etaj mai jos sunt 2 sau 3 camere duble. Și asta-i în întregime Doftana Apartments, o clădire încă în curs de finisare la data vizitei noastre, sora mai tânără a vecinei Pensiuni Perla Doftanei! Și iaca, se elucidă misterul!... A, iar între cele două există comunicare la nivelul celor două săli de mese.

„Dar asta nu e tot!” – cel puțin în ceea ce privește numărul etajelor. Citisem prin comentarii că-s multe trepte de urcat și coborât, însă abia a doua zi am înțeles adevărata dimensiune a problemei. Practic, cele 2 clădiri sunt construite pe o râpă consolidată. Iar râpa continuă mult în jos; mult în jos! Echivalentul a încă 4-5 niveluri, aș zice. Și o bună parte din această suprafață aparține proprietății, pe ea fiind amenajată o superbă grădină în trepte, cu copaci, arbuști și (încă) flori și cu numeroase locuri de relaxare. Jos de tot se găsesc chiar și un mic iaz, un teren de sport, un foișor și o căsuță în copac. Și tot acolo sunt instalate panourile solare ce asigură proprietății independență energetică.

Aveam să stăm minute bune la povești cu dl. Marius, proprietarul și „creierul” întregului proiect, întins pe mulți ani și dezvoltat din aproape în aproape... Ca orice proiect de anvergură, totul a început de la foarte puțin: un mic teren „pe râpă” , aparent imposibil de folosit la ceva util, cumpărat cu o sumă modică... Nici măcar cel care l-a cumpărat n-avea habar ce se va alege de el, în timp ce toată lumea din jur considera că probabil și-o fi pierdut mințile... În fine, se-nțelege că o să ilustrez articolul meu cu ceva poze, dar – credeți-mă! – trebuie să mergeți acolo ca să înțelegeți!

... Dar să revenim la camera noastră... Deci intrăm în holișor, avem o comodă micuță pe stânga, altceva nici n-ar încăpea (nici n-ar trebui). Un senzor declanșează aprinderea luminii și constatăm că trebuie să urcăm un coridor în trepte printre 2 pereți văruiți în... turcoaz; pereții turcoaz, plăcile de gresie decorativă alb-negru ce împodobesc treptele pe laturile lor „din față” , parchetul laminat de calitate ce le acoperă – toate alcătuiesc un contrast cromatic interesant, plăcut.

Sus ne așteaptă încăperea spațioasă, cu secțiune trapezoidală, specifică unei mansarde. Cu siguranță ocupă toată suprafața clădirii, căci (pe lumină vom constata) fereastra dormitorului dă spre grădină, iar cea opusă, a băii, spre stradă. Pe jos este tot parchet laminat, acoperit doar în dreptul patului matrimonial cu un covoraș. Drept mobilier, patul de vorbii plus încă unul mai mic, de o persoană, așezat într-un fel de nișă (deci camera se pretează liniștit pentru 3 persoane adulte sau 2 adulți și 2 copii!). Câteva rafturi ici-colo, o măsuță și niște scaune. Mda, lipsește un dulap, dar, sincer, abia acum remarc, când mă uit pe poze, ceea ce înseamnă că la fața locului nu i-am simțit lipsa. Era și un TV spânzurat într-un colț, cam micuț pentru dimensiunile camerei și cam neinspirat poziționat, dar nici asta nu ne-a deranjat.

Am folosit doar patul mare, normal, și am fost încântați să constatăm că era dotat cu o saltea excelentă, că lenjeria era curată, pernele de consistență optimă (a, ba țin minte că „am împrumutat” și pernele de la patul mic) și că am avut întrerupătoare și prize în imediata vecinătate, precum și niște spoturi eficiente pe post de veioze. Altfel, ce nu ne-a plăcut a fost că ni s-a părut frig în cameră când am intrat. Cercetând însă caloriferele uriașe de sub fereastră, am constatat că trebuia pur și simplu să le deschidem, ceea ce am și făcut; până am revenit de la masa de seară se făcuse deja cald și bine.

Baia – baie, nimic deosebit. Faianță alb-turcoaz, mobilier și facilități alb-negru, asortate cu gresia desenată cu modele geometrice alb-negru, aceeași de care amintii mai devreme la treptele din hol. Cabină de duș cu suport pentru săpun, doar săpunul lipsea. Pe bune, n-am găsit niciun fel de consumabile de acest fel, înclin să cred că a fost o scăpare și cu siguranță, dacă am fi semnalat-o, s-ar fi remediat urgent; n-am semnalat-o pentru că aveam deja în dotarea proprie ceva de genul, deci ne-am descurcat. Altfel, cu prosoapele am stat foarte bine, câte 2 de căciulă – albe și pufoase.

A, și țin minte că au mai fost, ocazional, probleme cu apa; pur și simplu, nu venea pe robinet sau venea în șuvoi din ce în ce mai subțire până se oprea. Explicabil, fiind vorba de ultimul nivel al proprietății... Asta am semnalat proprietarului, știa și avea ceva în plan întru remediere, ne-a explicat, dar de mine nu s-a lipit, scuze!... În tot cazul, n-a fost un capăt de lume, trebuia pur și simplu să ai răbdare 2-3 minute și apa curgea din nou. Probabil conta și care era numărul utilizatorilor simultan, mă gândesc...

Cu mâncarea, într-adevăr, ne-am înțeles la fața locului. Micul dejun costă 26 lei/persoană și constă în 2 ouă preparate după doleanță, ceva mezel și șunculiță, telemea și celebra cașcavea de Doftana (un fel de caș afumat în cetină de brad sau de fag), măsline și câteva felii de legume proaspete. Absolut îndestulător, nu ne-a mai trebuit masă de prânz. Cafeaua se plătește separat, 7 lei bucata, dar apa (îmbuteliată) n-aveam s-o regăsim pe nota de plată.

Am mâncat acolo și cele 2 cine, desigur. N-au un meniu fix, stabilești cu ei din timp cam ce și cum, precum și ora. Noi în prima seară n-am sunat în avans să întrebăm, nu ne-am făcut probleme, oricum mâncăm ce-o fi. Și au fost ceva bulz și cărniță de la garniță plus salată de murături, stropite cu o carafă de vin alb. De-li-cios! Pentru a doua seară ne-am înțeles pentru păstrăv la grătar cu cartofi natur – o minunăție! Pe scurt – mâncare simplă, dar gătită cu simț de răspundere, ca la mama acasă. Și ieftină; pentru toate cele enunțate am mai scos din buzunar puțin peste 300 lei (și abia acasă am remarcat că dl. Marius omisese la socoteală pălincile din prima seară... of, of, măi, măi...). A, bere și alte mizilicuri se mai pot cumpăra de la magazinul din stradă, deservit tot de ei.

Grădina! ... Ne-a dat Dumnezeu fix ce ne-am dorit: un loc unde să nu facem nimic, doar să privim frunzele ruginii... Și ne-a mai dat și o vreme de pus la rană, cu soare blând, vânt molcuț și temperaturi de început de tomnă, nu de sfârșit!

La șueta de după prima cină, dl. Marius ne asigurase că, deși camera noastră e singura fără balcon, avem cea mai faină vedere. Nu ne-am putut convinge decât a doua zi dimineață, când am văzut și cât de sus suntem față de zona cea mai joasă a grădinii. Dealtfel, nici n-am realizat pe moment că terenul de sport, iazul și panourile solare sunt tot „ale noastre” . Dincolo de toate acestea se zărește șoseaua, apoi firul Doftanei (se ghicește mai mult) și versantul opus, punctat ici-colo cu pâlcuri de case. Spectaculos, într-adevăr!

După primul mic dejun, am întreprins și prima incursiune în grădină. Cățelul nostru s-a arătat un pic temător la coborât scările, însă pe urmă, la urcat, n-a mai avut niciun stres. Ce să zic, frumos-frumos, o să vedeți în poze! O adevărată oază de natură și pace; și atunci m-am gândit că, trecând pe lângă intrarea în pensiune de sus, din stradă, nici nu ți-ar trece prin cap ce minunăție de loc se desfășoară sub tine! Pe lângă câte astfel de locuri om fi trecut nepăsători și neștiutori?!...

Am zis să ne foim totuși un pic prin zonă, prea era vremea faină și o zi întreagă să zăcem loco era totuși cam mult. Am urmat Calea Brașovului până când aceasta traversează din nou Doftana și cred că am mai mers un pic până s-a terminat asfaltul; de aici, drumul devine forestier și străbate munții, înțepându-se în DN1A imediat la sud de lacul Săcele.

Pe urmă ne-am întors, aveam eu o mai veche dambla, să urcăm dealul Secăriei, pe hartă drumul îl găsiți notat cu 101S, unește Valea Doftanei cu Comarnic și, într-adevăr, este spectacol maxim! Dacă acum, toamna... Îmi imaginez cum o fi primăvara și vara, când totu-i verde și proaspăt! Om vedea, am zis c-om reveni. Calitatea asfaltului mai suferă pe ici, pe colo, dar nimic de speriat.

Nici n-am ajuns până-n Comarnic, am înțeles ideea și am revenit pe același drum, apoi am luat-o în jos, pe lângă Lacul Paltinu. Înainte de viaduct, în locul numit Poiana Ciucaș, ne opriserăm acum 2 ani și voiam să poposim din nou. Acolo e o pajiște uriașă amenajată cu locuri de picnic, ea coboară în pantă lină până în buza lacului – o splendoare de peisaj! Dacă în toamna pandemică 2020 am găsit zona aproape pustie, acum n-aveai loc să arunci un ac! În schimb, dispăruse toneta cu mici și bere, probabil nu-și mai justifica existența, toată lumea părea dotată pe cont propriu. Noi nu veniserăm cu gânduri gastronomice, doar să ne plimbăm puțin, așa că am coborât până la apă și-am mai mers câteva sute de metri în stânga pe țărm, cât s-a mai putut. Ne-am odihnit un pic pe niște pietre, ne-am odihnit și privirile în culorile șterse ale lacului și ale toamnei, chiar a fost foarte relaxant... Și cățelul nostru părea că savurează momentul...

Era puțin după prânz când ne-am retras în grădina pensiunii, pe un leagăn de lemn, în dreptul iazului, în compania unei berule... Am lenevit ca musculițele la soare până ne-a luat somnul și-am urcat în cameră. Ne-am trezit numai bine să accesăm păstrăviorii rumeniți... The end.

În concluzie, micul nostru sejur pe Valea Doftanei și-a atins cu vârf și îndesat scopul, chiar și cățelului pare că i-a priit (l-am mai dus la mare de vreo 2 ori în trecut, dar... clar, el e mai degrabă un cățel-de-munte!). Ne-am relaxat, ne-am odihnit, am mâncat bun, am cunoscut oameni de ispravă. Ne-am propus să ne mai ducem cândva, Doftana Apartments chiar e un loc de încărcat bateriile!

Câteva mici probleme cu consumabilele la baie (o scăpare, probabil) și cu apa (se va remedia în curând).

Mâncare simplă, gustoasă, la un preț decent. Se pot servi toate cele 3 mese ale zilei.

Splendida Vale a Doftanei! Recomand Dealul Secăriei (traseul dintre Teșila și Comarnic) și neapărat un popas în Poiana Ciucaș, pe țărmul Lacului Paltinu. La Mânăstirea Brebu n-am mai fost, am vizitat-o acum 2 ani și ne-a plăcut foarte mult. Nici în Câmpina n-am ajuns; data viitoare!

Relaxare!!!

---

VIZUALIZĂRI: 1875 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI