O surpriză plăcută, o minivacanţă reuşită

TIPĂREȘTE

În Vinerea Mare am plecat din Bucureşti la ora 06.25 pe traseul Bucureşti – Piteşti – Slatina – Craiova – Filiaşi – Drobeta Turnu Severin. Am avut mare noroc că, plecând destul de dimineaţă, nu am prins aglomeraţia infernală de pe drumurile patriei, indiferent de direcţie, specifică ajunului oricărei sărbători sau minivacanţe. Din păcate, la întoarcere, nu am mai avut acelaşi noroc.

Am traversat oraşul de la est la vest într-un timp record, mult mai rapid decât într-o zi normală de lucru. Mi-am continuat drumul pe A1, mai liberă decât estimam, apoi, înainte de Piteşti, am schimbat direcţia spre Craiova. Tronsonul Piteşti – Slatina – Craiova a fost mai dificil de parcurs, drumul având în cea mai mare parte o singură bandă pe sens şi destule serpentine, mai multe decât îmi aduceam eu aminte. Înainte de Balş şi chiar în oraş am prins un blocaj din cauza multor treceri de pietoni, dar şi a maşinilor parcate neregulamentar care blocau prima bandă de circulaţie pe ambele sensuri de mers.

Am ocolit Craiova pe centură, ratând ocazia de a bea o cafea cu un coleg, traseul a fost mai lung, dar am circulat foarte bine. Tronsonul Craiova – Filiaşi mi-a plăcut cel mai mult din tot drumul, dar tot aici era să „fur” şi vreo două radare.

Am continuat drumul spre Drobeta Turnu Severin urmând indicaţiile GPS-ului pentru a ajunge cât mai uşor la hotel Continental, unde trebuia să mă întâlnesc la ora 11.15 cu colega Diacrys şi fiul acesteia pentru a ne continua împreună drumul spre Serbia.

Drumul spre Porţile de Fier I a fost unul scurt. Am mers paralel cu Dunărea.

Am ajuns uşor în punctul de trecere a frontierei spre Serbia de la Porţile de Fier I. A fost o premieră pentru noi care nu mai ieşisem niciodată din ţară pe aici. Mi s-a părut destul de liber, erau deschise două porţi şi aşteptau cam trei-patru maşini pe fiecare bandă. Deja estimam un timp de 5-10 minute, însă nu a fost să fie aşa.

Maşinile din faţa noastră au trecut destul de repede, fără probleme, fără controale, dar taman la noi s-a rupt filmul :D. Am stat aproape un sfert de oră doar pentru maşina mea, deşi aveam absolut toate actele în regulă. Era clar: sârbii nu mă cunoşteau =)). Cu bulgarii şi turcii mei nu am păţit niciodată aşa ceva. Nu pot uita cum strigau turcii după mine: Nicole, Nicole şi ce bucuroşi erau când le zâmbeam larg de pe scaunul din dreapta şoferului şi glumeam cu ei. Adevărul este că nu mă cunoşteau, însă maşina era trecută pe paşaportul meu, iar ei căutau proprietarul înainte de a permite ieşirea maşinii din ţară, dar soţului meu îi mai plăcea să mă tachineze întrebându-mă de unde mă ştiu ăştia pe mine de mă strigă pe numele mic.

Nici în vama româno-sârbă nu au fost niciun fel de probleme, doar întâmplarea a făcut să i se defecteze ăluia scannerul şi să trebuiască să meargă în altă parte pentru a face copii după actele noastre.

Cărţile de identitate pentru persoanele peste 14 ani şi certificatul de înmatriculare al autoturismului au fost suficiente pentru a trece în Serbia, chiar dacă aceasta nu este membră a Uniunii Europene.

În plus, poliţistul de frontieră ne-a întrebat unde mergem. I-am răspuns că în Kladovo pentru a petrece acolo Sărbătorile Pascale. Ne-a zis că este frumos, că mulţi români vor petrece acolo, foarte mulţi din Craiova şi aşa a fost.

De partea sârbă am trecut mult mai repede, aici verificând în plus şi valabilitatea RCA-ului, de fapt a Cărţii Verzi, pe teritoriul Serbiei.

Acest punct de trecere a frontierei mi s-a părut interesant, nu a fost deloc aglomerat, am traversat Dunărea pe deasupra hidrocentralei şi nici nu am avut de plătit vreo taxă :D.

Drumul spre hotel a fost unul foarte scurt, am mers aproximativ zece kilometri tot paralel cu Dunărea, dar pe malul sârbesc de această dată. Odată intraţi în Kladovo, am şi văzut hotelul, pe malul Dunării, aşa cum îl ştiam din poze, iar în sensul giratoriu dinainte de biserică am virat stânga, apoi aproape imediat dreapta şi am ajuns la hotel.

Am găsit imediat loc într-o parcare aflată chiar visavis de hotel. Nu ştiu dacă era publică sau privată, deşi pe internet citisem la un moment dat că ar fi chiar parcarea hotelului, cert este că nu a părut să deranjeze pe nimeni prezenţa maşinii noastre acolo. Variante de a parca mai erau în zonă. Unii au parcat chiar pe trotuarul de lângă hotel, alţii pe aleea care mărginea părculeţul de lângă hotel şi ducea spre faleză, mai erau locuri de parcare marcate şi în faţa unui restaurant aflat foarte aproape de hotel, închis în această perioadă.

La cât de liniştit şi chiar pustiu mi s-a părut orăşelul şi la cât de multe locuri libere am văzut, parcarea în Kladovo chiar nu constituie o problemă.

La o scurtă privire aruncată prin parcare am observat doar două maşini cu numere de Dolj, nu am recunoscut niciuna din maşinile colegilor, constatând, bucuroasă, că am fost PRIMII care am ajuns la Întâlnire!

Privit din exterior, hotelul Djerdap nu oferă o imagine prea încurajatoare, arătând chiar destul de dezolant, dar să nu uităm că vorbim de un hotel vechi, construit în 1971 şi care îşi cam arată vârsta. Prima impresie se schimbă însă de cum intri în hotel.

Spre deosebire de colegii care au scris înaintea mea, eu nu voi folosi ortografia sârbească a numelui hotelului, preferând varianta Djerdap, cu menţiunea că se pronunţă Gerdap.

Hotelul Djerdap are o poziţie privilegiată chiar pe faleza Dunării şi perpendicular pe aceasta. Are 144 de camere şi apartamente, toate cu vedere laterală la Dunăre, doar apartamentele beneficiind de vedere frontală, dar şi de balcon.

Este clasificat la 3* pe care, din punctul meu de vedere, le şi merită.

Accesul spre camere se poate face pe scări, eu nu am încercat :D, sau cu unul din cele două lifturi aflate în apropierea recepţiei şi a barului. Lifturile sunt mult mai noi decât hotelul, moderne, silenţioase, dar mici, capacitatea afişată de patru persoane fiind valabilă poate pentru patru somalezi :D. Noi abia am încăput două persoane cu tot cu bagaje.

Există două zone de lobby cu măsuţe, canapele şi fotolii, utile pentru socializare şi relaxare, una în faţa recepţiei şi alta pe culoarul care duce spre restaurante, aceasta din urmă fiind chiar mai plăcută, cu un fel de separeuri, cu un acvariu cu peşti şi cu o fântână din care susură apa.

Ştiam că ora de check in este 14.00, ca mai peste tot în lume, nu ne mai grăbeam nicăieri, aşa că am lăsat bagajele în maşină şi am plecat spre hotel să vedem ce şi cum.

Ne-am prezentat la recepţie doar pentru a anunţa că am sosit, fără a avea vreo pretenţie de a primi pe loc şi camera. Nu am avut vouchere, dar ştiam că este suficient să ne spunem numele şi să prezentăm un act de identitate. Am fost întrebate (eu şi Diacrys) de numele agenţiei prin care am venit. Am spus, normal, numele agenţiei site-ului, dar: necâştigător! – recepţionerul, care vorbea româneşte, nu auzise (încă :D) de AFA, iar noi nu ştiam numele agenţiei intermediare prin care se făcuse rezervarea. Să-l sunăm pe Cornel şi să-l întrebăm nu prea avea sens, deoarece era pe drum şi deranjam, astfel că i-am dat recepţionerului cărţile de identitate ca să ne caute el pe toate listele pe care le avea acolo şi ne-a găsit destul de repede. Ne-a spus că este ok, dar că nu putem primi camerele decât la ora 12.00, indicându-ne ceasul mare din recepţie care arăta atunci ora 11.00. Abia atunci am realizat că există o diferenţă de fus orar de o oră faţă de ora României. Super! Am câştigat o oră şi am reuşit şi performanţa ca la 11.15 să fiu în Drobeta, iar la 11.00 la recepţia hotelului din Kladovo. Moamă ce tare sunt! =))

Profit de ocazia că tot am ajuns prima şi am de unde alege şi îi solicit recepţionerului o cameră cu pat matrimonial şi la un etaj superior dacă se poate, din dorinţa de a avea o vedere cât mai bună la mare..., pardon, la Dunăre voiam să zic, dar eu sunt mai obişnuită cu sea view-ul :D. Îmi răspunde că da, se poate, voi primi o cameră la etajul al doilea. Nu-i mai spun că pentru mine etaj superior însemna un 7-8 în cazul Djerdapului şi o las cum a picat. Oricum, nici ceilalţi din grup nu au fost mai norocoşi ca mine, toţi AFA-iştii primind camere doar la etajele 1 şi 2.

Ora de aşteptare a trecut repede şi într-un mod plăcut la barul hotelului la un espresso, ceai sau bere, fiecare comandând ce a dorit. Am revenit pentru check in chiar mai târziu de ora 12 şi am primit pe loc cheia camerei noastre, două carduri de all inclusive cu numele noastre (sârbii nu au auzit încă de brăţările de all inclusive) şi două bilete pentru croaziera cu vaporaşul. Oricum nimeni nu ne-a întrebat pe parcursul sejurului de cardurile respective.

Încă de la ieşirea din lift mi-a plăcut ceea ce vedeam: holurile erau luminoase, largi, recent renovate. Am primit camera 210, aflată la etajul al doilea aproape deasupra intrării în hotel. Intru în cameră şi mă surprinde faptul că şi aceasta fusese recent renovată. Totul era nou: uşi, mobilier, instalaţii etc. şi mirosea a nou. Chiar nu m-am aşteptat.

Camera este micuţă, mai mică decât cea primită de Iulianic, dar am ştiut şi mi-am asumat acest lucru încă din momentul rezervării, ok pentru cele trei stele ale hotelului şi pentru doi adulţi care nu petrec prea mult timp în cameră.

Camerele duble sau triple din acest hotel NU au balcon. Triplele sunt ceva mai spaţioase pentru a putea încăpea şi al treilea pat şi au şi băile o idee mai largi.

La intrarea în cameră se află un mic hol, în care în dreapta se află un mic dulap cu două uşi şi suprapozabil, un compartiment cu rafturi şi celălalt cu bară pentru umeraşe, iar în stânga este ușa băii.

Patul „matrimonial” solicitat şi confirmat consta din două paturi single lipite, fiecare cu salteaua proprie. Nu aş putea spune că m-a deranjat prea tare acest lucru. Saltelele au fost destul de confortabile, puţin cam tari pentru gustul meu, dar am dormit foarte bine. Cele două paturi erau încadrate de două noptiere.

Mi-a plăcut iluminatul modern cu LED-uri montat în blatul patului, precum și întrerupătoarele bine poziționate care permiteau aprinderea/stingerea luminii stând în pat.

Camera mai era dotată cu un cuier şi o oglindă, un suport de bagaje şi un birou cu un taburet. Minibarul, al cărui conţinut era contra cost, conform listei de preţuri afişate, era mascat de o uşă a biroului. Televizorul nou, modern, cu o diagonală suficient de mare raportat la dimensiunea camerei, era fixat pe un blat pe peretele opus patului.

Prezenţa unei scrumiere în cameră indica faptul că este permis fumatul şi în cameră şi, da, am fumat fără probleme cu geamul deschis.

Aerul condiţionat există şi nu prea :D. În cameră nu am remarcat decât o priză amplasată foarte sus pe perete lângă geam, dar unitatea interioară nu exista. Scot capul pe fereastră să-mi admir sea view-ul şi vederea îmi este parţial obturată de unitatea exterioară a aerului condiţionat, însă aceasta nu era conectată la nimic, nici măcar la priză. Pe durata sejurului nostru la început de aprilie aerul condiţionat nu a fost o necesitate, în prima zi bucurându-ne chiar de caloriferul fierbinte din cameră. În zilele următoare temperaturile exterioare au tot crescut, încălzirea nu a mai fost necesară, însă nici nu a fost atât de cald încât să ne trebuiască AC-ul pentru a ne răcori =)). Sunt convinsă că problema aerului condiţionat este în curs de rezolvare şi probabil vor fi montate aparate noi.

Nu am avut telefon în cameră, dar nici nu mi-a trebuit, cât timp îmi puteam folosi propriul telefon conectat pe reţeaua de acasă, astfel evitând costurile suplimentare cu roamingul într-o ţară non-UE.

Hotelul dispune de mai multe terase şi restaurante. Pe parcursul sejurului nostru le-am încercat cam pe toate.

Restaurantul principal al hotelului se află la parter şi are o capacitate de 500 de locuri. Aici am luat cina în primele două seri şi micul dejun în ziua de sâmbătă, iar restul meselor de duminică şi de luni dimineaţă ne-au fost servite într-un restaurant mai micuţ, cu o capacitate de doar 200 de locuri, aflat la etaj, care dispune şi de o terasă cu o vedere frumoasă asupra Dunării, încă neamenajată în luna aprilie.

Pe lângă acestea două, se mai putea mânca şi în barul de la parter, însă varietatea mâncărurilor oferite era una destul de redusă, motiv pentru care în ziua sosirii noi am preferat să ieşim în oraş pentru a mânca de prânz, unde King Restoran s-a dovedit o bună alegere. Chiar dacă nu am mâncat la bar, în schimb acesta a fost locul ideal pentru o cafea foarte bună, espresso sau la ibric, şi foarte ieftină sau o bere rece şi bună, la preţuri mai mici ca la noi, pe parcursul minisejurului profitând şi de frumoasa terasă a acestuia.

Pe lângă cele enumerate mai sus, nu aş vrea să las nemenţionat restaurantul cu o capacitate de 120 locuri de pe vaporaşul Djerdap, aparţinând tot de hotel, unde am beneficiat de un prânz cu băuturi incluse, peste aşteptări, în opinia mea, cu ocazia croazierei pe Dunăre organizate în ziua de sâmbătă, parte a pachetului turistic achiziţionat.

Mâncarea şi băuturile oferite în toate aceste zile a fost peste aşteptări şi peste cele doar trei stele ale hotelului. Este bine cunoscut faptul că sunt mare fan (ă) all inclusive, concept experimentat deja în mai multe ţări aflate pe mai multe continente, iar băuturile îmbuteliate oferite la Djerdap m-au surprins în mod plăcut. Berea comandată era doar la sticlă, la fel vinul, apa minerală sau plată, sucurile din gama Coca Cola, iar sucurile de fructe, gen Cappy, erau la cutii de carton de 1 litru. Am apreciat acest aspect, prin comparaţie cu destule hoteluri de cinci stele din Turcia, la care băuturile îmbuteliate sunt contra cost, doar la cele destul de scumpe fiind incluse în concept.

Primele două cine dinaintea Paştelui au oferit şi variante de post. Eu nu ţin post, dar de curiozitate am studiat şi oferta de „hrană de post”, aşa cum era etichetată, şi mi s-a părut una rezonabil de variată. Am preferat, desigur, oferta de dulce, într-o varietate mai mult decât mulţumitoare. Un plus l-au constituit prăjiturile foarte bune de fiecare dată.

Micul dejun a fost suficient de consistent şi variat, cu ouă ochiuri şi o omletă nu prea strălucită, câteva sortimente de brânzeturi bune, multe sortimente de salamuri şi alte cărnuri foarte gustoase. Am băut şi un fel de Sana, extraordinar de bun, însă cafeaua a fost de tip cafea instant, destul de slabă pentru gustul meu. Când ne-am mutat în restaurantul de la etaj parcă şi cafeaua de la automate era ceva mai băubilă, dar noi am compensat cu cafeaua adevărată cumpărată de la bar.

În prima zi de Paşti am fost întâmpinaţi cu ouă roşii. Mi-a plăcut faptul că au încercat, ce-i drept destul de timid, să dea un aer de sărbătoare meselor de Paşti. La acest capitol, bulgarii le dau clasă de departe, dar eu apreciez totuşi eforturile gazdelor, având în vedere că se pare că era prima dată când organizau Paştele.

Prânzul festiv din prima zi de Paşti a fost inclus în preţul pachetului. Ciorba de miel oferită a fost foarte bună. Drobul de miel, deşi după o reţetă puţin diferită de cea pe care o fac eu, a fost foarte bun. Drobul chiar a fost o surpriză pentru mine, eu nesperând să primesc aşa ceva. Am petrecut de opt ori Paştele în Bulgaria, unde m-am simţit excelent de fiecare dată, am mâncat ciorbă de miel gătită în fel şi chip, la fel şi friptură de miel, însă drob nu am primit niciodată, indiferent de preţul plătit sau de numărul de stele al hotelului ales. Friptura de miel a fost ok, dar a fost servită rece. Se pare că aşa mănâncă ei, dar, din acest motiv, nu a fost tocmai pe gustul meu. Ce a mai lipsit prânzului festiv de Paşti a fost cozonacul şi pasca, specialităţi de care noi suntem aproape dependenţi. Cinstit vorbind, pască nu am găsit nici la bulgari, dar compensau cu cozonacurile şi checurile foarte bune. Aici erau pe masă doar nişte colaci simpli cu câte un ou roşu în centru.

În preţul pachetului a fost inclusă şi o croazieră de două ore pe Dunăre, cu masa de prânz şi băuturi incluse.

Am plecat în croazieră cu vaporaşul Djerdap, aparţinând hotelului. A fost o plimbare foarte plăcută, mai întâi în amonte spre Porţile de Fier şi apoi în aval până la Insula Şimian, pe care am ocolit-o şi ne-am întors spre hotel. Am avut posibilitatea de a admira şi compara ambele maluri ale Dunării.

Vaporaşul era totodată şi restaurant cu o capacitate de 120 locuri. Nu am numărat câţi turişti au urcat efectiv pe vas, dar cei care au ajuns mai târziu au avut dificultăţi în a găsi o masă liberă, înasă în final, fiecare şi-a găsit un loc. Noi am avut locuri excelente, „la geam” :D, cu vedere la Dunăre şi a fost foarte bine. Un dezavantaj pentru noi a fost alegerea unei mese în spatele navei, fapt care ne-a cam privat de explicaţiile oferite referitor la cele văzute pe cele două maluri pe lângă care am trecut.

Mâncarea era deja pregătită, în regim bufet, iar băuturile comandate ne-au fost aduse la masă cu promptitudine de către ospătari, aceiaşi din restaurantul hotelului. Aveam deja experienţa unor excursii de acest gen prin alte ţări, cu masa de prânz servită pe vapor, dar sârbii m-au uimit încă o dată prin varietatea mâncărurilor oferite. Au fost două feluri de ciorbă, de pui şi de peşte. Am încercat ciorba de peşte, mai mult de curiozitate eu nefiind amatoare de peşte, a fost ok, dar nu m-a impresionat. În schimb, am fost foarte mulţumită de şniţelele şi micii aleşi de mine, puiul şi peştele prăjit lăsându-le pentru alţii :D, cu salată orientală, dar şi cu mujdei. Din nou, se impune o menţiune specială pentru prăjiturile foarte bune oferite.

Fiecare seară petrecută acolo a fost o petrecere în sine. Exact cum fusesem avertizată că se va întâmpla, la fiecare cină şi mult după ce terminsem deja de mâncat, formaţia hotelului ne-a oferit un program artistic deosebit, cu muzică sârbească, dar şi internaţională, pe care s-a dansat foarte mult. Volumul muzicii a fost puţin cam ridicat pentru gustul meu, conversaţiile celor care stăteau la masă făcându-se mai greu. Din punctul de vedere al distracţiei, acesta a fost cel mai reuşit Paşte petrecut prin „vecini”. Desigur, compania plăcută a colegilor care au participat la această miniîntâlnire AFA a contribuit la succesul acestei minivacanţe.

Recomand cu toată încrederea hotelul, mai ales pentru petrecerea unor sărbători sau pentru alte evenimente.

---

VIZUALIZĂRI: 3059 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI