GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Da, cum mă aşteptam… S-a scris şi de bine şi de rău. Acum, mergând acolo, înţeleg poziţia fiecăruia.
Noi am fost un grup de români cu copii (36 de persoane) şi ne-am dus să ne simţim bine, copiii să fie împreună şi să zburde în voie, să n-avem griji referitoare la masă, etc… La fel ca noi au gândit şi alţi compatrioţi, astfel încât hotelul era ocupat în proporţie de 80% (!!!) de români. N-o spun peiorativ, ci doar ca o informare -ai noştri fiind mult mai civilizaţi decât membri unui grup de tineri nemţi (nu detaliez).
Drumul până la hotel a fost un drum obişnuit prin Bulgaria – gropi, porţiuni în lucru, etc.
În parcarea hotelului ne-a întâmpinat un individ care ne-a îndrumat câtre unul din puţinele locuri libere, pe spaţiul verde. Culmea, acesta a fost singurul angajat al hotelului care ne-a salutat în limba română, atât la venire cât şi la plecare. De la recepţie ni s-a dat un tichet care trebuia pus în parbriz. La final, tichetul se înapoia recepţionerei. Parcarea a fost gratuită.
De la recepţie ne-au fost repartizate camerele în funcţie de solicitările noastre. Camera a fost exact cum ştiam din materialele publicitare postate pe pagina hotelului – elegantă şi spaţioasă (pozele vorbesc de la sine).
Masa se servea în restaurantul principal - et. 1, main building. Existau şi alte variante- restaurant cu specific bulgăresc, italian, asiatic (cu rezervare prealabilă), barul de la piscină (15-17), barul de pe plajă, snack-bar (tot în apropierea piscinei). Chiar şi noaptea exista posibilitatea să serveşti o gustare, la restaurantul bulgăresc (main building, langă restaurantul principal).
Plaja era îngrijită, nisip fin, sezlonguri destule, apa cu ceva alge… ATENŢIE la insecte! Pe plajă există un anumit tip de viespe neagră a cărei înţepătură doare foarte tare. Din grupul nostru un adult şi doi copii au simţit pe propria piele această durere. Deci… un unguent pentru înţepături şi unul de protecţie contra insectelor ar fi folositoare în bagaj.
Spectacolele echipei de animatori - mediocre. Am prins o seară care mi-a plăcut, totuşi. S-a numit White Party şi a fost, de fapt, o discotecă în aer liber, la care turiştii au fost invitaţi îmbrăcaţi în alb.
Am lăsat la final cea mai urâtă experienţă a acestui sejur, care este legată de calitatea meniului servit. În perioada în care am fost noi au existat ceva probleme legate de igienă la bucătărie. În grupul nostru există opinii diferite cu privire la ce ar trebui să consume un copil la o masă, astfel încât unii copiii au mâncat ce au dorit, iar ai mei numai ce le-am indicat noi (fără băuturi reci, îngheţate după masă, deserturi cu cremă, sosuri sau altele în genul ăsta). Începând cu a treia zi, unele persoane din grup (inclusiv copii) au început să aibă probleme legate de sistemul digestiv: dureri de stomac, diaree, vărsături, febră şi stare generală proastă. Eram convinsă că noi n-o să păţim nimic, deoarece am abordat doar mâncăruri uşoare. Încet, încet, toţi copiii au avut probleme dintre cele menţionate anterior, astfel încât în ultima zi au vomat şi ultimii 6 care mai rămăseseră “vii”, inclusiv ai mei, pe drumul de întoarcere. Dintre aceştia 4 au fost duşi la spital imediat ce au ajuns în România.
Nu a fost vorba numai de grupul nostru, aceste aspecte auzindu-le şi de la alţi conaţionali veniţi acolo în aceeaşi perioadă. Am înţeles că au făcut şi reclamaţii în sensul ăsta.
Adevărul e că ar fi putut fi frumos, dacă ar fi fost mai atenţi angajaţii de la bucătărie. Păcat…! Păcat de atâta spaţiu de care beneficiază hotelul, de camerele frumoase, păcat de piscine şi de aqua-park-ul minunat, păcat de spaţiul verde îngrijit… Păcat…!
Concluzie: dacă eşti român, nu te duce în iunie-iulie! Să nu înţelegeţi greşit - n-am nimic cu compatrioţii mei, chiar am întâlnit mulţi oameni minunaţi în acest sejur. DAR comportamentul PERSONALULUI în perioada în care sunt 80% români în hotel este altul. RUŞINE!
Acesta este motivul pentru care nu recomand.
Vacanţe frumoase tuturor!
Trimis de silvia tudoran in 01.11.13 14:55:41
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (silvia tudoran); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 42.70638000 N, 27.72069400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2023 Dit Evrika - resort de top 3 in Sunny Beach, in 2023 — scris în 10.08.23 de NELU64 din ROSIORI DE VEDE - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Satisfacatoare — scris în 25.08.22 de ux126939 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Sep.2021 Depinde de ce asteptari ai — scris în 04.02.22 de fla41 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Nu va recomand absolut deloc — scris în 09.08.21 de ux121742 din CLUJ-NAPOCA
- Jul.2021 Destul de bun pentru cateva zile — scris în 17.08.21 de mihaela2804 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Vacanta Dit Evrika — scris în 05.08.21 de ux121585 din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2021 E ok, dar nu wow — scris în 25.07.21 de tyteldavid din IAşI - RECOMANDĂ