ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.07.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 22.04.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUL-2015
DURATA: 4 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.25%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 19 MIN

Disneyland Paris – lumea copiilor

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Despre Disneyland nu este usor sa scrii pe AFA, daca iti propui sa aduci elemente de noutate, pentru ca sunt multe articole despre acest obiectiv mult mediatizat. Si totusi, foarte recent @andreea_c a postat despre Disney Photopass, articol foarte util pentru cei ce vor sa colectioneze cat mai multe poze profi de la Disney la un pret rezonabil. La acel articol eu am scris un ecou in care am amintit de cele patite de familia noastra din cauza lui Aero Shuttle Transfer si postate initial la rubrica “Disneyland”, dar agreate cu @admin ca isi au locul mai degraba la rubrica “Avertizari” pe “zStratosfera”, articol intitulat “Un vis urat a imbracat o poveste frumoasa”.

La data cand incep a scrie ca amfostacolo la Dinseyland cu familia existau 69 articole la rubrica “Disneyland Paris / parc de distractii” si inca 3 la rubrica “O zi in Val d’Europe”. Prin urmare media de 9.61 rezultata pe obiectivul Disneyland Paris, inainte sa notez si eu acest obiectiv este ceea ce se poate numi una reprezentativa si in plus foarte buna. Unul din atu-urile AFA este ca atunci cand se strang multe impresii referitoare la o destinatie, nota si gradul de recomandare devin reprezentative. Pentru mine acest aspect conteaza in alegerea unei destinatii, de aceea desi poate nu voi posta noutati voi scrie simplu impresiile mele sau mai bine spus ale familiei mele cu 2 adulti si 2 copii de 10 (fiu) ani si 4 (fiica) ani.

Si acum e timpul povestii frumoase….

Documentare

Am pornit la drum in lumea lui Disney, unde mai fusesem cu 6 ani in urma, pe vremea aceea, doar cu baiatul nostru, Emi, care avea varsta, pe care o are acum surioara lui, Denisa. Am avut cu mine ca si documentatie cele 2 articole postate de @IoanaV si intitulate “Iepurele alb la Disneyland” si selectate ca si binemeritat mini-ghid AFA, dar bineinteles, si inevitabil, prospecte si harti cu parcurile Disney, de care te impiedici la tot pasul: la hotel, la intrarea in parcuri, in parcuri, pe net.

Am mai descarcat si aplicatia DLP (Disneyland Paris) Wait Times, care chipurile indica timpii reali de asteptare la distractiile din parcuri, dar si alte informatii. Ca sa inchid repede subiectul cu aplicatia, sa spun, doar ca noua nu ne-a fost utila pentru ca nu prea exista wi-fi free cand esti in parcuri in deplasare, asa ca am hotarit sa nu o folosim.

Introducere

Disneyland Paris ocupa 200 ha – o cincime din Paris. Are doua parcuri tematice, sase hoteluri, un "sac de distractii", un camping, un pationar, un teren de golf, altele. La prima statie a RER-ului pornind de la Disneyland catre Paris, Val d’Europe, este un complex comercial mare cu peste 180 magazine si un centru Sea World, despre care voi detalia mai mult in articolul despre hotel. Diseyland este recunoscut pentru posibilitatile de distractie practic nelimitate, parcul oferind experiente extreme sau mai linistite, insotite de efecte vizuale si auditive de exceptie.

Acces catre Disneyland

Cand vrei sa vizitezi parcurile Disneyland ai de luat o decizie majora, variante si pareri fiind dezbatute si aici pe AFA. Intrebarea este: cazare in Paris sau cazare in proximitatea parcurilor, in Val d’Europe. Noi am probat ambele variante.

La prima experienta, cea din anul 2009 am avut cazare la un aparthotel in Paris, langa Podul Austerlitz, in apropierea Garre de Lyon. Accesul de aici se facea direct cu RER A si dura 45 – 60 minute pentru cei circa 30 km parcursi. Costul asumat este al pretului biletelor de RER, care pot fi cumparate pentru o zi, pe saptamana, sau alte diferite variante. Eu va recomand biletele Mobilis pentru zona I - V, daca nu faceti excursii repetate Paris – Disneyland. Pe noi biletele Mobilis ne-au costat anul acesta pentru 2 adulti si 1 copil (la Denisa i-am fentat) 190 RON (transformat in banii nostri), revin asupra subiectului, la articoul despre Paris (...).

Avantajele acestei optiuni: cazare MULT mai ieftina, posibilitatea lesnicioasa de vizitare a Parisului; iar dezavantajul major il reprezinta timpul de deplasare la / de la parcuri, care pentru copii este ucigator la intoarcere cand sunt storsi de vlaga. Sa mai spun ca RER-ul este la orele de varf aglomerat. Si ca va puteti descarca aplicatia “ratp” daca vreti sa stiti teoretic cum se ajunge dintr-un loc in altul cu mijloacele de transport public pariziene, insa si aici revin a articolul despre Paris, cu experiente neplacute.

Varianta 2015 Disneyland a presupus pentru noi cazare in Val d’Europe, la Adagio Hotel Marne la Vallee (...), care este tot un aparthotel, situat la mai putin de 3 km de parcuri. De aici deplasarea se face cu linia de autobuz 50 “pink” a carei statie este situata la 3 minute de hotel. Cursele sunt gratuite pentru cei cazati la hotelurile “Disney” si au un orar prestabilit si publicat in statii si pliante (cele de pliante nu sunt actualizate). Durata transferului 7 minute, sunt de parcurs 2 statii. Atentie insa la culoare “pink”, pentru ca exista si un 50 “mov” cu care puteti face confuzie cand va intoarceti de la parcuri la hotel, si care are statia lipita de a lui 50 “pink”. 50 ”mov” nu este gratuit, el se invarte prin aproximativ aceeasi zona, dar pe un traseu totusi total diferit.

Pentru aceasta alegere, marele dezavantaj il reprezinta scorurile SF de la hotelurile din zona “Disney”.

Sa va spun parerea mea despre cum a fost mai bine sub acest aspect? In 2009 sau acum? Greu de decis. Depinde ce va doriti: confort, economie, timp alocat parcurilor, dorinta de a vizita si Parisul sau nu si de cate ori Disney vs de cate ori Paris…. Personal, as opta cu scorul de 60-40 pentru cazare in Paris, daca ar fi sa mai revin la Disneyland si Paris.

Pentru cei ce vin cu masina, accesul se face pe iesirea 14 din autostrada A4 catre vest venind dinspre Paris sau catre est din A4 venind dinspre Strasbourg. Directia care trebueie urmata este Marne la Vallee sau Val d’Europe si apoi Disneyland. Pentru turisme exista 12.000 locuri de parcare la Disneyland.

Orar de functionare. Recomandari de vizitare.

In general parcul se deschide la ora 09 in sezon si la 10 in extrasezon si se inchide la ora 22. Orarul de functionare poate varia, asa ca cel mai bine este sa va documentati in perioada cand vreti sa vizitati. Cele mai aglomerate perioade sunt Craciunul si Anul Nou, din februarie in aprilie si din iulie in octombrie. Cele mai aglomerate zile sunt de vineri pana luni, iar cele mai linistite marti si miercuri.

Pentru a va putea bucura cu adevarat de Disneyland trebuie sa va setati pentru 3 – 4 zile, parerea mea. Asta nu exclude posibilitatea sa faceti turul parcului intr-o singura zi.

Bilete de intrare

Anul acesta am optat pentru o oferta cu intrare in ambele parcuri timp de 3 zile, pentru 2 adulti si 2 copii si care ne-a costat 530 Eur. Biletele se puteau achizitiona pe net, de la casele de bilete sau de la Aero Shuttle. Se spune ca aceste pachet iti oferea practic 1 zi gratis fata de situatia in care ai fi cumparat bilete individuale cu ziua de la casa de bilete. Si ca sa puteti face un calcul, la casa de bilete o intrare in 1 parc era 75 Eur adulti si 67 Eur copii. Intrucat in afara celor 3 zile pentru care procurasem bilete, am hotarit sa intram la doleanta copiilor (pentru ca aceasta excursie le era dedicata si promisa) inca o zi, am platit in ultima zi si aceste sume de bani, la bucata.

Ce este inclus in pretul biletelor de intrare? Accesul la orice distractie din parc este gratuit. In plus unele distractii, marcate in pliantele de prezentare, ofera si posbilitatea "fast pass".

Ce este fast pass si de unde se procura? Este un bilet suplimentar care se obtine la niste tonomate amplasate doar la distractiile marcate cu FP. Biletul se elibereaza scanand biletul obisnuit de intrare, iar aparatul iti elibereaza GRATUIT inca un bilet cu margini verzi si inscriptionat cu fast pass, care iti permite sa intri la distractia respectiva fara coada sau aproape fara coada intrand pe un culoar de acces separat de restul cozii, dar numai in intervalul de ora prestabilit de tonomat si care este afisat atat inainte de a emite biletul cat si pe acesta. Se justifica obtinerea unui asemenea FP acolo unde sunt cozi mari de asteptare (peste 30 – 40 minute) si unde … … exista optiunea. Noi am luat FP numai la Buzz, dar acolo am luat vreo 20 bilete FP! Alte cele nu prea sunt incluse in tariful biletelor de intrare.

Preturi

Daca mergi la Disneyland cu copiii trebuie sa ai buzunarul plin sau cardul plin. Bineinteles ca depinde de parinti cum vor sa gestioneze bugetul si poti opta intre varianta low cost – sandwichuri facute la micul dejun si cate o sticla cu apa – sau varianta standard in care mai cumperi o apa, un suc, o cafea din interiorul parcurilor, cel mai probabil si mananci de pranz la un restaurant impinge tava sau obisnuit sau mai cumperi un cadou sau mai multe, o amintire sau mai multe, o poza sau mai multe. Ei si aici e aici daca optezi pentru varianta standard trebuie sa fi pregatit cam asa: o apa sau o racoritoare la juma de la 3.25 Eur la 5 Eur, un meniu de adult in jur de 17 – 20 Eur, iar de copil 10 – 15 Eur, iar la cadouri sa te tii frate ca e gaura mare, dar mare la buget. Sapca Donald sau Pluto 20 sau 22 Eur, bentite cu Minnie 15 –20 Eur, poze cu tine si cu personaje 15 – 30 Eur, poze cu tine (instantanee) surprinse de camere in timpul parcurgerii traseelor pe la distractii 15 – 30 Eur, bluzite cu personaje 20 – 30 Eur, si daca mergem spre rochite mai bine nu va mai spun.

Stiti, eu mi-am pus o intrebare. Sa spunem ca cineva castiga pentru copil sau pentru familie o intrare sau doua la Disnyeland si va fi foarte foarte happy de premiul obtinut. Ce soc va face de preturile din parcuri (daca nu se documenteaza in prealabil) si cum se va simti cand copilul va cere si bugetul nu va fi aprobat, disponibil si la purtator?

Pe scurt, este exagerat de scump tot ce este de cumparat in parcuri.

 

Parcurile si principalele distractii

Sunt doua parcuri: Walt Disney Studios si Disneyland Park.

Parcul copiaza Regatul Magic din Califormia, U. S. A. si are circa 50 de atractii. Studiorile au fost construite dupa parcul propriu-zis si sunt inspirate de Disney MGM din Florida, fiind al doilea din lume care are la baza colaborarea dintre Disney si studiourile de film Metro Goldwin Mayer.

In ambele exista distractii pentru cei mici, cei mai maricei, si pentru cei foarte curajosi.

Sa incepem cu prima zi, in care am fost in Walt Disney Studios si unde noua ne-a placut cel mai mult la “Studio Tram Tour: Behind the Magic”, unde un minicar te poarta printre decoruri de film, prezentand cum se realizeaza efectele sonore si vizuale, rolul costumelor; iar pe parcursul plimbarii ruleaza un ghid inregistrat care prezinta explicatii interesante. Este pentru toate varstele. Copiii nostri au mai apreciat ”Cars Quattre Roues Rallye” niste masinute cu 4 locuri care se invarteau asemanator cescutelor din Terra Park, dar foarte foarte putin spatioase pentru adultii care insoteau copiii, ”Slinky Dog Zig Zag Spin” un fel de trenulet care face cateva ture urcand si coborand. Cea mai mare coada era la ”Ratatouille” 110 minute (!) unde insa se putea intra cu fast pass. Destul de multe jocuri care nu functionau sau se stricau, se reparau si reporneau!

In acest parc am reusit sa fentam cu 50% preturile de la restaurantul tip “impinge tava” unde am fost (langa Ratatouille). Acesta functiona pe principiul sa treci pe la casa unde achiti meniurile de adulti si respectiv de copii functie de cati trec prin dreptul casei de marcat, apoi de sumele fixe de bani per meniu, dar fabuloase, platite, poti manca ce vrei si cat vrei dintr-o paleta destul de variata centrata pe pizza, adica pizza, salate, dulciuri desert, racoritoare, pizza si pizza (lipsa ciorbe, supe, cafea!). Noi am reusit sa strecuram fetele fara sa le trecem pe la casa asa ca am platit pentru 1 adult si 1 copil si am mancat toti 4. Oricum am platit vreo 45 Eur si a fost primul impact socant cu preturile din Disney, impact ce stiam ca va veni din experienta anterioara, dar il simti atunci cand bagi cardul si tastezi codul PIN.

Au urmat trei zile iIn Disneyland Park. O zi in jumatatea stanga compusa din doua zone ”Frontierland’ si ’Adventureland’, o zi in jumatatea dreapta cu ”Fantasyland” si ”Discoveryland’ si inca o zi unde au vrut copiii adica in acele distractii care i-au fascinat si in care s-au dat apoi de 2,3, 5 sau chiar de 10 ori, marea lor majoritate din Fantasyland si Discoveryland.

Dar sa intram in parc. Mai intai trecem de verificarea biletelor si de controlul bagajelor, si ne nimerim in fata unei intrari grandioase in lumea lui Mickey and Co. Urmam drumul si intram pe Main Street USA.

Aici ai posibilitatea sa incepi vizitarea parcului urcand in gara situata chiar deasupra pasajului de acces catre parc, catre strada americana. Mare majoritatea a atractiilor din parc au la intrare afisat timpul de asteptare la coada. De stiut insa ca aici la gara ceasul care indica timpii de asteptare nu afiseaza timpii reali, fapt probat in doua randuri! Este singurul loc unde am constatat aceasta eroare care te poate face sa nu te asezi in coada cand vezi indicatorul de timp de asteptare setat (blocat) pe 60 de minute, cam faci pasi gandindu-te cat se vor plictisi copiii la coada In realitate cada a durat prima data 20 minute si a doua ora 0 (zero) pentru ca eram primii si asteptam sa se deschida. Trenuletul frumos decorat te plimba pe centura parcului si iti da o prima impresie si dimeniune a parcului cu toate cele patru landuri ale sale. Pe traseu trenul se saluta cu vaporul cu abur din Frontierland, traverseaza doua tuneluri in care sunt prezentate imagini spectaculoase (care la unul din cele doua tururi pe care le-am facut nu au fost prezentate!), opreste in trei gari unde se poate cobori / urca, deci nu esti obligat sa faci tura completa de trenulet care dureaza circa 30 minute.

Revenind in gara principala este bine de stiut ca la unul din magazinele din dreapta garii la intrarea pe Main Street exista posibilitatea de a inchiria carucioare, in care poti plasa copiii pana la o anumita varsta (greutate) scutindu-i de efortul de a se deplasa per pedes sau chiar oferindu-le in afara de confort si posibilitatea de a trage un pui de somn ca sa nu mai spun de posibilitatea de a atarna bagajele proprii de coarnele caruciorului. Fiecare carucior primeste o foaie de identificare pe care se scrie mare numele copilului. Carucioarele pot fi parcate in parc pe parcursul zilei in dreptul diferitelor atractii unde copilul vrea sa coboare, sa stea la coada si sa se dea in jocuri si sa fie lasate fara probleme, le veti gasi la intoarcere. Pentru inchirierea unui carucior se scot din buzunar 15 Eur, noi am folosit aceasta optiune doar in una din zile; pot afirma ca atat de atrasi de diferitele distractii au fost copiii nostri ca nu s-au plans de picioare mai deloc desi stateam de la ora 10 pana spre ora 18 – 21 in fiecare zi si parcurgeam ca. 6 km contorizati pe app-ul telefonului.

Reluam traseul clasic de acces catre atractii si parcurgem Main Street USA, care reda decorurile tipice unui orasel american de la inceputul secolului al XX-lea. Este o strada care te introduce intr-un mod reusit in lumea lui Disney intr-un stil comercial, pur american, cu multa reclama, in care in toate directiile vezi magazine si personajele Disney pe afise, in vitrine, pe hainute etc. Strada este flancata de magazine care te atrag cu jocurile, jucariile si mai ales obiectele de imbracaminte oferite la preturi de tusesti.

Pe strada principala sunt si cateva vehicule superbe care pot asigura o plimbare cum ar fi o trasura trasa de cai sau o masinuta cu etaj, care claxoneaza intr-una sa isi faca loc printre trecatori, cu care noi nu ne-am plimbat.

In Frontierland copiii nu au fost foarte impresionati, singura atractie care le-a facut cu ochiul si pe care am savurat-o a fost plimbarea cu vaporul cu abur Thunder Mesa Riverboat, in rest ne-am plimbat pe aleile landului. Atractia nr. 1 a zonei pentru cei dornici d adrenalina este Big Thunder Mountain care insa nu functiona. In acest land se poate ajunge si cu trenul care face turul parcului, acesta avand gara in acest sfert de parc.

In Adventureland a devenit mai atractiv. Aici gasim Cabana lui Robinson, dar si Adventure Isle si mai ales locul care ne-a atras pe noi cel mai mult Pirates of Caraibbean. Aici la “pirati’ te asezi intr-o barcuta care te plimba prin niste decoruri superbe in lumea piratilor, chiar si pe langa un restaurant unde se poate servi masa si admira barcutele pline cu calatori. Traseul barcutei este organizat pe trei niveluri, urcarea la etajul superior facandu-se cu un sistem cu cremaliera, iar coborirea la celelalte doua niveluri prin niste tuneluri intunecoase pe niste pante a la montagne rouse. Si totul pe apa! A fost una din locatiile unde copiii au vrut sa ne dam de nenumarate ori si care si mie mi-a placut in mod deosebit. La aceasta atractie am avut si un eveniment, la ultima noastra plimbare, exact inainte de a ajunge la destinatie, inainte de a acosta si cobori, cu 10 metri practic mai devreme, s-a stricat ceva, un mecanism, un circuit, un ceva, astfel ca pe deoparte cei care au stat la coada, au trebuit sa renunte dezamagiti, iar noi cei din barcutele ramase pe apa a trebuit sa fim evacuati individual, fara a presupune insa vreun grad de pericol si doar putina sare si piper momentului, cel putin in cazul nostru care eram foarte aproape de punctul terminus al cursei si care ajunsesem practic intr-o zona unde au putut fi demontate niste decoruri si sa passim “pe mal” apoi pe o iesire de securitate sa fim directionati catre afara. Nu stiu cum au fost evacuati aventurierii din barcutele care au ramas bloacte pe apa, fara sa fie in proximitatea unui mal. O recomandare pentru a merge aproape fara coada: Fugiti imediat dupa parada aici!

In acest land mai exista o atractie foarte cautata, din categoria pentru curajosi, numita “Indiana Jones” and the Temple of Peril.

Trecem la ziua a doua care a inceput cu un tur de trenulet dupa care a trebuit sa ne indreptam cat mai repede catre Autopia, un loc pe care Emi il descoperise cu sase ani in urma exact la final de zi si nu a apucat sa se dea decat de doua ori atunci, dar caruia i-a rezervat promisiunea in timp ca va reveni. Si iata-l revenit, impreuna cu noi ceilalti. Autopia consider ca este cea mai vizitata atractie din intreg Disneyland Parc si este gustata de toate categoriile de public. Cozile sunt de regula de cel putin 30 minute, dar merge repede cum se spune. Aici ai posibilitatea sa conduci niste masinute actionate cu o singura pedala, pe principiul “apesi merge, ridici piciorul se opreste”. Un traseu sinusoidal cu un pod si un pasaj face deliciul celor care vor sa conduca. Copiii sub o anumita inaltime nu au acces, iar cei sub alta limita de inaltime nu au voie neinsotiti de adulti, dar masinutele fie spus nu prezinta niciun grad de pericol. Urma sa fie unul din locurile la care am revenit de cele mai multe ori la doleanta copiilor. De multe ori intre doua momente cand eram in zona, Emi se ducea sa vada ce timp de asteptare era afisat si daca acesta era maxim 30 minute ne asezam la coada.

Langa Autopia avem ”Orbitron”. Una din chestiile care te ridica la inaltime asa ca i-am lasat pe ceilalti trei membri ai familiei sa se dea in aceasta atractie dupa ce au rabdat la coada vreo 40 minute. Sunt niste nave spatiale mici de doua locuri care te invart in cerc la diferite inaltimi chipurile printre planete. A placut foarte mult copiilor.

Numarul 1 pentru noi din tot parcul sau din toate parcurile sau cum spun americanii cu surle si trambite …... and the winner is… Buzz Lightyear Laser Blast. Aici exista si optiunea fast pass, pe care am folosit-o din plin. Esti invitat in lumea lui Buzz. Pe acest Buzz eu nici nu il stiam pana la Disneyland, chiar daca mai aparea la televizor in desene animate nu mi-am obosit creierul sa retin cum il cheama facand parte din acele desene considerate de mine agresive. Dar acum avea sa ne fascineze posibilitatea de merge cu niste masinute printre diferite tinte marcate cu “z” incadrate in triunghi, romb, patrat sau cerc pe care trebuia sa le nimeresti stand in masinuta asezat si tragand cu un pistol cu laser, vorba vine. Strangeai puncte functie de ce si unde ai nimerit si bineinteles ca era inerent sa se iste un concurs gen “tu cate puncte ai facut”? Si cu cat te dai de mai multe ori, daca te captiveaza, te perfectionezi, iti faci mana (sau ochiul) si obtii punctaje tot mai bune. La iesire contra 30 Eur poti cumpara o fotografie care surprinde un instantaneu cu persoana ta in pozitie de tragere. Mai tusim o data din cauza pretului si va recomand din nou optiunea prezentata de @andreea_c.

Parasim nr. 1 si ne indreptam spre castelul frumoasei adormite ”Sleeping Beauty Castle”, care este situat central in parc de unde incepe de fapt ”Fantasyland’ si pe care castel il vezi cam din orice punct al parcului. Este bucuria fetitelor de varste mai mici, asa ca am fost abonati in mod repetat si in acest loc. Cel putin pe la fusul unde s-a intepat printesa a trebuit sa trecem de multe ori pentru un wow sincer si nevinovat si pur al Denisei care a admirat diferitele secvente ale povestii imortalizate in castel.

In imediata vecinatate avem alte doua atractii gustate de cei mici mici: ”Blanche-Neige et les Sept Nains” si ”Les Voyages de Pinocchio”, unde niste masinute te plimba printre filele celor doua povesti. Intre aceste doua locuri sunt mai multe magazine care sunt extinse si afara cu rochite, caciulite, fustite, sepculite si alte … ite cu personajele célèbre sau similar cu cele care le poarta celebritatile animate.

Zona “Fantasyland” are cele mai multe atractii. Chiar daca si aici unele erau “in renovare”, dam cu nasul de nasul, adica de trompa, elefantilor zburatori: ”Dumbo the Flight Elephant”. Aici niste simpatici elefanti gri fac acelasi lucru ca si navetele de la “Orbitron” asa ca alt prilej pentru ceilalti trei mebrti ai familiei sa se aseze la rand sa guste aceasta distractie.

Nu am evitat nici invarteala din cescute adica ’Mad Hatter’s Tea Cups”, care se mai gasesc si prin parcurile noastre.

Alice’s Curious Labyrinth ne-a purtat pasii pe diefrite alei care castigatoare, care mai putin, ba printre aleile intortocheate ne-a stropit si un jet de apa spre deliciul nostru.

Sa nu ratati insa cele doua obiective, situate dupa linia de tren, de centura, singurele aflate, peste linie.

Casey Jr. – le Petit Train du Cirque un tren cu multe vagoane mici, care face o tura cu curbe bruste si smucituri care pe langa schimbarile de directie are si schimbari de panta si de inclinatie fata de axa verticala. Ne-a placut mult si aici.

Le Pays de Contes de Fees sunt niste barcute care te plimba prin lumea mai multor povesti prezentate pe mal in miniatura, dar si printre rate si boboci de rata, spre bucuria copiilor, adultilor si... pozarilor.

Trecem din nou pe sub linia de centura a trenului, inapoi si mergem in vecinatate la ”it’s a small world”. Exciting! Wow!

Nu am prezentat chiar tot, repet unele erau inchise, altele le-am sarit, dar in realitate sa stiti ca nu aveti timp sa obositi datortita atractiei, magiei care domneste in parc la tot pasul. Pentru noi a fost o placere sa ne dorim sa ajungem la urmatoarea atractie si iar la urmatoarea si tot asa (cozile de asteptare nu pot spune ca ne bucurau insa), astfel articoul acesta pare destul de sec, eu neavand talentul de il face mai atractiv.

Sa continuam catre….

Parada

Este cel mai vanat moment al zilei de cei prezenti in parc. La 16:30, cu circa o ora inainte de ora paradei, 17:30, grupuri grupuri incep sa se aseze sau sa isi gaseasca un loc de-a lungul traseului pe care vor trece carele alegorice si care este marcat pe harti. Nu e usor sa prinzi un loc la umbra, uneori nu e usor sa prinzi un loc “in fata” in special pentru cei mici. De accea noi am fost in fiecare din zilele cand ne-am aflat in parc cu circa 40 – 60 minute mai devreme sa ne alegem locul de vizionare. Ne-am asezat pe jos, turceste sa treaca timpul, sa vina parada.

Parada este o insiruire de care alegorice intre care mai defileaza diferite personaje. Pentru noi, parada este fantastica, este magica. Nu numai ca majoritatea personajelor te saluta, unele dau mana cu copiii si nu numai sau fac cate o glumita, nu mai ca acestea sunt atat de aproape de tine, fie cocotate pe carele alegorice, fie per pedes, dansand, zambind, cantand, dar este o chintesenta a ceea ce ofera Disney. Este magie! Este ceea ce Disney a creat si se vinde atat de bine si astazi.

Elsa, Mickey, Donald, Pluto, Minnie, Tinkerbell, Peter Pan, Balloo, Mowgli si personajele din Cartea Junglei, Pinocchio, si toti ceilalti. Va multumim, dragilor ca v-am vazut!

Am sa punctez si un moment care a disparut din programul parcului fata de acum 6 ani. Este vorba de dansul personajelor Disney care avea loc in giratoriul de la capatul Main Street in fata Castelului, unde personajele ofereau un recital de dans de mare clasa. Atunci, cand Emi avea 4 ani, si l-a vazut pe Mickey si pe Pluto, a crezut ca sunt reali si avea o bucurie imposibil de redat ca a i-a vazut “”real”” pe favoritii lui. Mai tarziu avea sa constientizeze ca sunt oameni imbracati in costume, dar acel scurt moment cand i-a strigat din adancul sufletului lui, ma va marca toata viata! Era definitia copilariei!

Este posibil ca asemenea momente de dans si de intalnire cu personajele sa mai aiba loc pe parcursul zilei, in diferite zone ale parcului. Despre programul unor asemenea momente va puteti interesa daca vreti sa nu le ratati. De asemenea asa cum au prezentat multi alti colegi AFA exista seara tarziu si un foc de artificii. Noi nu am stat pana la ora inchiderii pentru a il vedea.

Industria Disneyland

Am stat de mai multe ori sa cuget cat s-a investit si cum s-a investit in acest produs, numit Disneyland? Cata lume este implicata in realizarea magiei pe care o transmite parcul? Este mult marketing pe de o parte, asta remarca toata lumea si nu mai comentez. Dar cati oameni or lucra la Disneylanm Paris ca noi sa ne bucuram de ceea ce vedem? Cum s-au realizat decorurile? Cum se intretin? Dar atractiile? Cate dubluri au personajele astfel incat sa poata oferi zi de zi acest spectacol si parada? Cum se asigura securitatea turistilor in parc (a propos noi am fost intr-o perioada cand doua atentate unul in nordul Africii si altul chiar in Franta petrecute in zilele cat noi amfostacolo au fost subiecte de stiri TV si presedintele Frantei a iesit pe un post TV sa spuna ca Franta considera ca exista un risc extrem de atentate impotriva sa)? Cum se asigura siguranta in exploatare a masinariilor? Cine se ocupa de design? Cine este creierul care a organizat parcurile in acest fel? Cine a creat conceptul Disneyland? Cate ore de antrenament si repetitii au la activ cei ce devin personaje Disney spre deliciul copiilor? Cine e cu muzica? Etc etc

Este multa multa, multa munca de apreciat in spatele celor vizibile puse la dispozitie turistilor, copiilor, si care creaza MAGIA DISNEYLAND. Bravo lor ca fac posibila aceasta lume …

Incheiere

As vrea sa nu existe incheiere. As vrea sa nu fim nevoiti sa iesim din parc, din lumea povestilor, din magia lui Disney. As vrea eu multe….

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Dan&Ema in 05.07.15 18:57:49
Validat / Publicat: 05.07.15 20:53:45
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA.

VIZUALIZĂRI: 28372 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dan&Ema); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 66100 PMA (din 50 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

webmaster
[05.07.15 21:29:50]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[05.07.15 21:58:37]
»

@webmaster

Rog inserare videoclip https://www.youtube.com/watch?v=L0MK7qz13bU

Multumesc

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[05.07.15 22:02:24]
»

@webmaster -

Multumesc de apreciere pentru selectarea articolului ca minighid

webmaster69
[05.07.15 22:07:18]
»

@Dan&Ema - Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[05.07.15 22:17:53]
»

@webmaster69: multumesc

E melodia preferata a Denisei.

DaRKruCS
[06.07.15 00:42:42]
»

@Dan&Ema: Felicitări pentru articol. Îl ascund, să nu-l mai vadă nimeni din casă????. Magie!!! ???? Nu de alta, da' poate mi se cere și mie!!! ????

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[06.07.15 06:30:56]
»

Fiecare di noi stie putina magie

Copiii stiu mai multa

Iar la disneylande din belsug

Multumesc de apreciere a articolului

makuy*
[06.07.15 23:37:07]
»

Superb, articolul. Într-adevăr, și eu am fost curios să văd ce ar putea fi adăugat nou, după atâtea variante ale unei expediții la Disneyland Paris.

Uite, că se poate (apropo de niște comentarii referitoare la noutate) !

Deși, personal, nu voi ajunge acolo. Poate și pentru că, în 3D-ul oferit de aparatul ViewMaster, am fost vrăjit, demult, în copilărie, de originalul ținut al lui Disney...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dan&EmaAUTOR REVIEW
[07.07.15 06:39:46]
»

@makuy: multumesc

calatorul
[15.09.15 17:01:25]
»

Am avut ocazia sa il vizitez, ambele parcuri, desi relativ tarziu, cand copilele mele nu mai erau chiar copii, ci aveau deja varsta personajelor din poveste, Dar ne/am identificat rapid cu Alba ca Zapada, Cenusareasa si alte mici printese din povesti. Merita vazut.

Radu Tudoran
[16.12.16 00:44:37]
»

Acu' 40 si ceva de ani as fi fost extaziat sa vizitez parcul. As fi zis ca astfel arata paradisul. Dar la maturitate mai este prezent fiorul? Nu ma refer la fiorul pe care-l ai cand testezi un montagne-russe, bineinteles. Pe acela il simti indiferent de varsta.

Ai scapat vreo lacrima la vederea lui Donald? La tine copilaria este mai aproape

La mine este inca prezenta. Tot minte de copil am.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&EmaAUTOR REVIEW
[16.12.16 06:56:34]
»

@Radu Tudoran:

La Disneyland e greu sa se plictiseasca copilul din noi!

Multumesc de lecturare si vot!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
calatorul, Dan&Ema, makuy*, Radu Tudoran
Alte impresii din această RUBRICĂDisneyland Paris (parc de distracții):


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.083673000335693 sec
    ecranul dvs: 1 x 1