Insulița de vizavi: Antiparos

TIPĂREȘTE

„În Grecia, pământul, cerul, apa sunt balsam pentru suflet. Mai ales dacă intri în acea rutină fabuloasă a somnului până la amiază și statului într-o tavernă, bând și discutând în contradictoriu cu amicii, până la trei dimineața. Viață mai bună ca asta nu există!” Tom Hanks

Nu întâmplător l-am citat în debutul acestui review pe faimosul actor american: după cum probabil că știți, el deține o nevastă cu origini grecești pe linie maternă și o proprietate pe insula Antiparos. Dar nu numai Hanks s-a lăsat fermecat de aceste locuri. Se pare că și Madonna, Matthew McConaughey, Pierce Brosnan sau Bruce Willis s-au îndrăgostit de ele, la fel ca multe personaje mondene sau membri ai unor familii regale din Europa.

Până în urmă cu vreo douăzeci de ani, puțină lume auzise de Antiparos, și încă și mai puțini se aventuraseră pe insulă. Așadar, ce i-a atras aici?

În câteva cuvinte: relativa izolare și ambianța patriarhală, tipic cicladică. O liniște care pare acum pe cale să apună, odată cu apariția pe străduțele sale a unor fețe cunoscute în întrega lume, fapt care a avut drept rezultat aproape imediat amenajarea unor baruri, cafenele și taverne fițoase, destinate călătorilor cu buzunare pline, și o creștere semnificativă a prețurilor: ca să vă faceți o idee, benzina de 95 costa la data vizitei noastre 3,80 euro litrul!!! 😮

Pe dealuri, drumuri particulare duc către vile imense (cu piscină, bănuiesc), înconjurate de garduri din piatră. Deocamdată totuși, Antiparos mai păstrează câte ceva din autenticitatea locurilor grecești mai ascunse de ochii hrăpăreți ai dezvoltatorilor imobiliari și de cei curioși să vadă, să cerceteze și să evalueze ai turiștilor.

Din start aș vrea să îndepărtez orice suspiciune care ar putea plana asupra locuitorilor. Acel „anti” din denumirea insulei nu înseamnă că ei ar avea, Doamne ferește! 😁ceva împotriva Parosului. Chiar dimpotrivă, căci istoria celor două petice de pământ aruncate de Poseidon în mare a mers tot timpul mână în mână, Antiparos fiind inițial parte din Paros, din care s-a desprins în urma unui cutremur, iar prima sa mențiune datând din vremea fenicienilor, când a funcționat ca bază navală. „Anti” semnifică „poziționat față în față, vizavi” .

Și așa și este: doar o milă marină, adică mai puțin de doi kilometri despart Antiparosul de Paros. Insula se află la sud-vest de surata sa, e foarte mică, nu are decât 35 kmp, un țărm întins pe 56 km și sub o mie de locuitori. Cum însă e faimoasă pentru caracatițele (octopus) proaspete, o vietate marină despre al cărei consum se zice că ar avea efecte afrodisiace, populația sa este în creștere... 😜

Cum se ajunge aici? Evident, pe ape, căci unde ar putea încăpea un aeroport?!!

Punctul de îmbarcare de pe insula Paros se numește Pounta. Micul port află la 8,5 km sud de capitala Parikia. Călătoria cu feribotul este foarte scurtă (cca. 7 minute) iar biletele costau în 2023, anul vizitei noastre, 2 euro/pasager, tot atâta pentru scuter, și 7,30 euro pentru mașină. Am achitat așadar câte 10,30 euro și la dus, și la întors.  

Atenție! Pentru acest transfer interinsular nu se fac rezervări, deci e posibil ca în vârf de sezon să nu apucați să urcați cu vehiculul în primul feribot. Nu aveți însă motive de îngrijoare: cursele sunt foarte dese - la intervale de 20-30 de minute. Și încă un amănunt important: nu se acceptă decât plata cash.

Nici nu ne-am dezmiticit bine pe vas, că ne-am trezit în portul capitalei - Chora sau Antiparos Town. O bucurie pentru văz! Zeci de bărci pescărești și iahturi luxoase stăteau ancorate iar printre ele se strecurau ambarcațiuni închiriate cu ora de cei dornici de o plimbare pe apă.

Nu, mersi! Feribotul mi-a fost de ajuns. 😄

Facem un tur de recunoaștere: pe mal se înșiră, după cum era de așteptat, hoteluri micuțe, cafenele, gelaterii și taverne. În spatele lor, în linia a doua, la parterul clădirilor albe cu unu sau două etaje, toate zugrăvite regulamentar în alb și cu obloane și uși albastre, stau buticuri care mai de care, umbrite de magnifice flori de hârtie. Marfă bună, prețuri pe măsură!

Privirea este însă imediat atrasă de o biserică albă cu cupolă albastră, pe care o zăriserăm de pe feribot. Este Agia Marina și dă perfect în poze! 📷

Se apropie ora prânzului și s-a făcut foarte cald. Câțiva bicicliști se încumetă să pedaleze pe faleză și aleile din spate, alții s-au refugiat sub umbrelele de la terase, însă majoritatea celor sosiți aici pentru două-trei ore s-au îndreptat către plaje.

Mare lucru în afară de băi de soare și de mare nici nu ai ce să faci în Antiparos. În sud există o peșteră și în centru un castel venețian în ruine, construit pe la 1440 pentru a apăra rezidenții de atacurile piraților. Mai poți vizita într-o excursie cu barca și mica insulă Despotiko, nelocuită, cu câteva ruine antice, printre care un templu închinat zeului Apollo, și plaje despre care am citit că ar avea un aer exotic... 🌴

Plajele de pe țărmul estic al Antiparosului sunt nisipoase, protejate de vânt și cu ape calme, în timp ce cele din vest sunt stâncoase, perforate de mici grote și strașnic bătute de briza marină. Alegerea e, prin urmare, ca și făcută: estul ne așteaptă.

Încercăm mai întâi la Agios Spiridonas, cea mai apropiată de Chora, la vreo 200 m nord. Citisem că e tare frumoasă, și într-adevăr, apele sunt curate, dar pietrișul de pe mal ne determină să renunțăm.

Așa că pornim spre sud, pe singura șosea mai de Doamne ajută, prilej cu care constatăm că relieful insuliței seamănă în chip izbitor cu cel al suratei mai mari, Paros: țărm dantelat, debordând de golfuri și golfulețe, iar de cealaltă parte a drumului, delușoare cu ceva vegetație, printre copaci și tufișurile pârjolite de soare strecurându-se, cum vă ziceam, și niște viloaie.

La un moment dat ne intersectăm cu un autobuz, și curioasă fiind din fire, la întoarcere dau un search pe Google și aflu că există o societate de transport privată - Oliaros (numele antic al insulei), care face legătura între port și plajele Panagia, Glyfa și Apandima; între port și plajele Soros și Agios Georgios; între port și peșteră. Detalii aici: antiparos.com/transport.

Prima oprire o facem pe plaja Fanari sau Psaralyki I, un soi de rudă mai săracă a mult mai cunoscutei Psaralyki II, care deține și o tavernă și două cluburi. Ne place maxim atmosfera destinsă, relaxată de la Fanari: plaja e lungă și îngustă, cu nisip foarte fin, auriu, iar apa de o limpezime formidabilă, cu intrare lină și complet lipsită de valuri, o face irezistibilă în ochii noștri. Un șezlong costă 9 euro și de umbrelă n-ai nevoie: te poți tolăni sub copaci.

Lăsăm mașina pe drumeagul ce se desprinde din șosea, facem două băi grozave și în pauza dintre ele admirăm nuanțele albăstrii ale mării și vasele care plutesc grațios pe ea. Liniștea nu este întreruptă decât de chiotele entuziaste ale țâncilor, care au găsit aici paradisul.

Următoarea experiență avea să fie de o cu totul altă factură. Înaintăm spre sud și în apropierea extremității insulei, dăm de plaja Soros. Abandonăm mașina pe cărarea de pământ adiacentă pentru a cuprinde din ochi întinderea lungă, lată, cu nisip mai grosier, și o mare cistalină și calmă, dar care se adâncește brusc după câțiva metri. În consecință, scurtăm timpul de bălăceală. Podețele din lemn duc către zonele amenajate cu șezlonguri și umbrele - 30-40 euro perechea, în funcție de distanța până la apă.  

Să fie la ei! 😠 În spate, copacii asigură suficientă umbră cât să nu merite să arunci banii pe fereastră sau să-i îngropi în nisip... Peisajul e însă superb: Marea Egee ne învăluie în cele mai fantastice nuanțe de albastru iar pe colinele învecinate se înalță construcții albe, fără îndoială conace de oameni bogați.

Sunt două terase pe această plajă, și la una din ele încercăm să ne așezăm și noi. Numai că mise en place-ul e făcut pentru masa de prânz iar banchetele și pernele mari (dintr-acelea în care te afunzi și nu mai poți să te ridici🤣) alocate doritorilor de doar o băutură sunt toate ocupate. Reușesc să arunc o privire peste un meniu și mă îngrozesc de prețuri. N-apuc însă să le fotografiez, căci Adrian, enervat, mă zorește să plecăm.

Tot răul spre bine. Oricum, am fi făcut notă discordantă pe plaja asta, populată cu precădere de tineri puși pe distracție, total opusă lui Fanari.

Ne întoarcem prin urmare în Chora și ne potolim setea la o terasă din fața portului. Nu mi-am notat cât a costat distracția, însă în orice caz mult mai puțin decât am fi plătit la Soros. Mai dăm o raită pe străduțe ca să cumpăr un magnet, că doar nu era să plec cu mâna goală, apoi ne îmbarcăm ca să ne întoarcem în Paros.

Câteva ore mi-au fost de ajuns pentru a-mi face o impresie: Antiparos încă mai are ceva din atmosfera idilică, tipică satelor cicladice, fiind însă mai puțin aglomerat și cosmopolit comparativ cu Parosul. Casele, străzile, plajele și peisajul marin sunt la fel de plăcute ochiului ca cele ale surorii mai mari și faptul că nu are aeroport și nu primește decât vizitatori veniți din insula învecinată l-a ferit până acum de agresivitatea turismului de masă, făcându-l să păstreze într-o oarecare măsură atributele acelei vieți bune despre care vorbea Tom Hanks.  

Recenta descoperire de către unii dintre faimoșii și/sau bogații planetei a adus însă insula și în atenția publicului larg și trendul a devenit deja evident: foarte probabil că nu peste mult timp, Antiparos va face oarecare concurență Mykonosului în privința prețurilor și accesibilității pentru muritorii de rând.

Mă bucur că am apucat să-l vizitez într-o etapă timpurie a emancipării sale... 😍

Și mi-a plăcut. O insulă micuță și drăguță!

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 444 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI