Catedrala Sveti Dujam sau Sfântul Domnius, Split

TIPĂREȘTE

Cel mai interesant loc din incinta Palatului lui Dioclețian din Split, în ceea ce privește arhitectura și obiectele de artă, este desigur catedrala ce a fost sfințită în interiorul mausoleului celui considerat de istorie cel mai mare persecutor de creștini, împăratul Dioclețian. Soarta are ironiile ei, cum altfel când peste mormântul în care a fost, se crede, înhumat cu mare fast anticreștinul Dioclețian, s-a ridicat cea mai veche catedrala catolică funcțională din Europa și din lume, cea al cărei principal patron spiritual este victima tot a lui Dioclețian, Svetog Duje, episcop de Salona iar sfințirea s-a făcut sub patronajul Adormirii Maicii Domnului?

Intrarea în catedrală este imediat lângă scările ce duc spre palat, cele ce coboară spre beciurile unde au fost torturați mulți creștini. Cele ce urcă dau în ceea ce arheologii numesc Rotonda, antecamera sălii de primiri a împăratului, cea care azi este descoperită. Cupola ce se pare că era din ceramică și sticlă colorată s-a distrus și azi este un așa zis Oculus, doar simbolic numit așa mai mult de ghidurile turistice. Pe cele câteva trepte se urcă în ceea ce la noi s-ar numi pridvorul bisericii, de fapt peripteronul specific templelor antice romane și grecești, adică mai multe coloane de jur împrejur. În dreapta scărilor se mai găsește un sfinx de bazalt adus din Orient -inițial erau doi- simbolul lui oriental fiind de paznic al mormântului. Dacă ajungeți să vizitați locul, nu uitați să studiați și soclul statuii rămase, este interesant de văzut că vechimea frescelor palestiniene este de aproape 1500 ani înainte de Hristos. În fața ușilor catedralei, ce a mai rămas din această verandă romană, sunt ziduri lucrate în viță de vie și capete de animale. Alte ornamente desprinse de aici, reprezentând animale și personaje mistice păgâne au ajuns la Muzeul de Arheologie. Cât de complet a fost acest aranjament al coloanelor, se spune că 24, nu se știe sigur. Cele din față au fost distruse câteva secole mai târziu de la construcția lui Dioclețian, între sec. XIII - XVII, necesară fiind eliberarea spațiului pentru a se ridica turnul clopotniță. În acest culoar dintre Peristil și ușa bisericii este pe stânga turnul, pe dreapta sunt treptele pe care se coboară spre curte și intrarea în Criptă și spre casa episcopului și alte clădiri anexe nevizitabile. Aici în acest spațiu exterior ne-am învârtit din prima zi până la a treia, de câteva ori, mereu prindeam slujbele lungi ale comunității locale, momente când cerberii păzeau cu mare grijă ușa. Mai mult chiar, atunci când acestea se deschideau să intre cineva, nu puteai să vezi nimic în interior, din cauza perdelelor ce aveau rolul de a crea un fel de antecameră. Dar am reușit într-o după amiază când nici turiști mulți nu erau, doar o măicuță ce se prefăcea a citi ceva dar de fapt era cu ochii pe noi.

Primul loc ce-ți atrage privirea la Catedrala din Split sunt ușile impunătoare, lucrate din lemn de nuc, pe ambele fețe sculptate și montate aici în anul 1214 de sculptorul local Buvina. Considerate patrimoniu european, au 28 de tablouri reprezentând scene din viața lui Isus, încadrate de motive florale.

Trecem de uși, trecem de urâtele perdele ce au rolul de a separa sacrul liturghiei de profanul turistic și iată-ne acolo unde s-au petrecut în aproape două milenii -1700 ani - ura și credința în divinitatea unică și unde ultima a învins, momentan. Suntem într-o sală circulară cu un diametru de peste 13 m (nu uitați că zidurile la exterior creează un octogon) și o înălțime la centru de puțin peste 21 m. În acest spațiu se găsesc opt nișe, patru dreptunghiulare și patru semicirculare care susțin opt coloane de granit roșu de Assuan. Peste acestea sunt alte coloane mai mici apoi o friză foarte interesantă și bolta curbată cândva lucrată în celebra cărămidă de tip roman dar produsă local și purtând ștanța “dalmatia”, după cum am aflat de pe un ghid. Friza păstrează decorul inițial cu scene de vânătoare, cu zeul vântului Eol, apoi scene cu Cupidon dar și două portrete în relief despre care încă se discută dacă sunt ale lui Dioclețian și ale soției sale Prisca. Dar istoricii cred că Prisca n-ar fi reprezentată aici, ea nefiind niciodată numită Augustă căci n-a fost recunoscută ca împărăteasă de năbădăiosul ei soț (ghinion, Prisca nu știa de AFA că ajungea și Augustă!). Se crede mai mult că relieful chipului femeii ar fi reprezentarea zeiței destinului, Tyhe după unul din nume, o legendă interesantă dar ceva mai lungă, pe scurt ar fi personificarea palatului și implicit fondatoarea principală a orașului alături de Dioclețian care astfel era încă o dată prezentat cu origine divină, descendent din marii zei păgâni.

Tot din portretele vechi rămase de la Dioclețian este și Hermes, aici cu rolul de crainic al divinității și conducător al sufletelor morților în ținutul lui Hades, o practică în toate religiile lumii unde un astfel de zeu separă trupul de suflet, îl acomodează cu noua lui situație și apoi îl conduce spre ce-i este destinat, Lumină sau Întuneric. Are un corespondent și în creștinism.

Dar cel mai atractiv loc din catedrală este altarul principal, chiar în fața ușilor monumentale, strălucitor pentru că este aurit. Altarul principal al bisericii, așa cum îl vedem azi, a fost terminat la sfârșit de sec. XVII abia și are o frumoasă boltă cu câteva teme religioase pictate în ulei, lucrări se pare executate cu ceva ani înainte de a fi montate acolo de fratele pictor al episcopului vremii. Se păstrează vechea masă sacră din piatră care a fost îmbogățită și ea cu alte ornamente.

Lateral de altar, în stânga și dreapta, sunt două nișe: în dreapta este reprezentat Sv. Duje în hainele liturgice întins deasupra unui sarcofag și vegheat de îngeri, sfântul este lucrat în sec. XV iar sarcofagul este din sec. XIII. În partea stângă este nișa Sf. Anastasia, lucrare din sec. XV unde Isus este realizat după o schiță creată chiar de Donatello. Există și un altar mai nou, lucrat în sec. XVIII și unde au fost transferate moaștele Sf. Duje, altar ce are o acoperire specifică reprezentând execuția sfântului, tăierea capului.

Corul, locul din jurul altarului în bisericile catolice, având un rol bine determinat, a fost construit și decorat în sec. XVII prin modificarea peretelui estic al mausoleului lui Dioclețian. Este de neratat, are un frumos mobilier de lemn, șase tablouri mari cu scene din viața Sv. Duje și un crucifix vechi de forma literei Y, crucifixul durerii răstignirii, mai rar întâlnit.

Amvonul se află în stânga intrării principale a bisericii, dacă se intră pe ușile mari. Este foarte frumos lucrat în piatră cu modele viticole și păsări, din porfir verde și roșu, operă a sec. XIII, ca dar din partea unei prințese provenind din familia Frankopan, de care am amintit la articolul despre Rijeka. Se pare că ea a plătit doar mâna de lucru, materialul se crede că a provenit din sarcofagul lui Dioclețian. Dar, ca în multe alte locuri, istoricii și arheologii au mari semne de întrebare că aici și-ar fi ales împăratul locul de îngropăciune!

Cripta este la subsol și are intrare separată din lateralul bisericii. Aici este o sală mare, goală acum, doar cu o masă mare de marmură pe care se află o statuie, după tipicul catolic, a Sf. Lucia martira și fără multele bilețele în toate limbile după cum aflasem înainte. Probabil că cineva curăța locul periodic. Sunt expuse câteva clopote vechi și există o fântână acoperită cu grătar metalic. La ce a folosit subsolul acesta nu se știe, se bănuiește că pentru întemnițarea creștinilor. Nu cred că merită vizita decât dacă este achiziționat un bilet combinat, mai ieftin.

La etaj se află Trezoreria, un loc superb dacă nu este văzut pe grabă, cu multe relicvarii asemănătoare celor din muzeele mânăstirilor din Zadar, cu documente vechi în scriere glagolitică, icoane, haine liturgice, picturi, alte obiecte de cult. Acolo fotografiatul este strict interzis căci se află, printre altele, originalele de la “ Cartea Evangheliilor”, sec. XI, “Istoria poporului din Salona” din sec. XIII, alte documente originale din sec. VI, icoane vechi rare, obiecte religioase din aur și argint masiv.

Turnul clopotniță a început a fi ridicat abia prin sec. XIII și nu în sec. XI așa cum se scrie și se copiază de pe multe pagini turistice (în 1100 s-a ridicat primul turn-clopotniță important din interiorul cetății care a mascat puțin palatul și anume turnul capelei de pe crenelurile de vest, Sfânta Maică a Clopotelor). Este un loc ce merită vizitat doar dacă nu există rău de înălțime, are 57 m. Scările de la baza turnului sunt de marmură tocită și destul de înalte, greu de urcat pentru cei mai scunzi. Lățimea lor este iar o problemă căci două persoane nu foarte solide nu pot trece una pe lângă alta. Apoi se continuă cu scări de metal în spirală de-a lungul pereților, scări ușor mișcătoare ???? la pașii unor turiști mai grei sau mai șugubeți, cu o balustradă firavă pe partea dinspre interiorul turnului și cu o neplăcută priveliște în golul searbăd (ce iubesc eu astfel de locuri!!). Plus că sunt scări la care doamnele în fustițe au ceva probleme... dacă sunt mai tomnatice, restul se acceptă!! Acest aspect se datorează construcției pe etape a turnului într-o perioadă mare de timp. Nu lipsit de importanță este că cel în care urcăm acum este ridicat parțial de ingineri austrieci în 1910 după ce s-a prăbușit o bună parte în 1908, cel renovat la sfârșit de sec. XIX! Zona clopotelor este blocată publicului. În exterior turnul se termină cu o cruce pe mai multe planuri în vârful căreia alpiniștii utilitari înalță periodic drapelul Croației, mereu înainte de 7 mai, sărbătoarea Splitului și a sf. Domnius. Efortul de a urca pe scările interioare ale acestui turn este răsplătit de frumoasele priveliști spre mare, parcul Marjan și spre oraș. Dacă nu se achiziționează un bilet combinat pentru complexul catedralei plus baptiseriu, e cam scumpă aventura în turn, prețul fiind la fel cu cel pentru vizitarea bisericii.

Așa cum povesteam în articolul meu de acum câteva luni despre palatul lui Dioclețian, sunt păreri că aici ar fi dorit să fie înmormântat împăratul și și-ar fi comandat sarcofag bogat de porfir dar de-a lungul istoriei de la decesul lui și până azi nu s-a găsit nici o dovadă credibilă a înhumării trupului sau urne cu cenușă în acest loc. Poate a fost doar răzbunarea creștinilor care a făcut să dispară dovezile? Poate catacombele Vaticanului dețin adevărul! Cert este că la câteva secole de la moartea lui Dioclețian, singura descriere a mausoleului înainte de a deveni biserică, spune că în interior au fost găsite doar câteva bucăți de porfir. Sunt atât de multe variante ale acestei istorii a mausoleului Dioclețian că nu știi unde este adevărul.

Sveti Duje sau Sfântul Domnius în latina vulgară, de fapt Sf. Dominus, se pare că este un martir de origine siriană ce a predicat creștinismul și a devenit episcop în Solin/Salona, orășel despre care v-am povestit aici. A fost arestat și înregistrat în documentele imperiului ca Dujam și ucis din ordinul lui Dioclețian împreună cu peste 300 de soldați și de aici legendele sunt multe și variate, credibile sau nu, așa că nu le mai înșir. Ce este sigur că la 7 mai, anual este sărbătorit în Split, zi stabilită după canoanele bisericești medievale, Sf. Duje fiind ucis în aprilie când de obicei cade Paștele. Sărbătoarea se numește “Sudamja”, adică Sf. Dujam.

Sf. Anastase a fost un alt martir al perioadei Dioclețian, meseria lui fiind “fullo” adică presator de lână.

Vizitarea interiorului bisericii se face doar în afara orelor de slujbe importante. Biletele le-am cumpărat de la intrarea în criptă - aceasta se vizitează mai ușor, chiar și în timpul orelor liturghiei. Grupurile mari intră de obicei în biserică pe o ușă din spatele altarului principal, noi am intrat pe ușile mari sculptate și tot pe acolo am ieșit. Prețul vizitei, când am fost noi, în mai anul acesta a fost 20 kune dar am luat separat bilete pentru criptă -5 kune - pentru că mereu nimeream slujbă la catedrală, moment când intrarea turiștilor este blocată. Aici se puteau plăti biletele și în euro dar nu trebuie contat pe asta.

Nu pot trece mai departe fără a aminti că punctul zero în documentarea mea despre această catedrală și implicit a orașului Split a fost articolul de pe AFA al lui Marian Preda, un alt “nebun” al documentării turistice temeinice și mai ales autorul unor articole așa cum îmi place să găsesc pe site-uri turistice atunci când am nevoie.

Catedrala episcopală Svetog Duje/ Sf. Domnius sau cum mai este trecută pe ghiduri, merită văzută pe interior, trebuie înțeleasă cumva cunoscând puțin din istoria ei și simbolistica artistică. Este nu numai cea mai veche catedrală catolică funcțională așa cum menționa secretarul Vaticanului în 2008 dar rostul ei este simbolic, victoria creștinismului asupra păgânismului și a perioadei de maximă persecuție a credincioșilor. Chiar transformarea din mausoleu de împărat roman în biserica maselor nu este întâmplătoare și are un simbol pe care creștinii de după edict l-au repetat în multe locuri, poate într-un alt fel de damnatio memoriae (Istoricii religiilor au totuși o altă părere asupra celei mai vechi catedrale, ei înclină spre cea din Aachen. Așa-i în tenis, politică și... biserică!)

Webmaster, dacă se poate youtube.com?v=X4TNAb-wPW8 Splitska katedrala Sv. Duje Mulțumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 1779 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI