GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Catedrala Sfântul Domnius - Split
După ce am vizitat Sibenikul și Trogirul am ajuns în Split. Splitul este unul dintre cele mai frumoase orașe croate, dar și unul dintre cele mai aglomerate. Prin această aglomerație am ajuns până la Palatul Deoclițian. Unul dintre obiectivele turistice din interiorul palatului este Catedrala Sfântul Domnius.
Vizitarea catedralei se face constra cost. Pețul biletului este de 20 kuna de persoană. Catedrala ocupă colțul de sud-est la palatului. În biserică se intră prin partea din spate. Vizita cuprinde Mausoleul lui Deoclițian, Cripta și Templul lui Jupiter (sau Baptisteriu Sf. Ioan Botezătorul). Se urcă câteva trepte apoi se coboară în interiorul bisericii.
De fapt pe locul unde astăzi e biserica, a fost construit mausoleul împăratului Deoclițian, persecutorul creștinilor. Catedrala poartă numele sfântului ocrotitor al orașului Split, Sfântul Domnius (Dujma în limba locală) care a murit ca martir în timpul persecuţiei. Biserica este înălţată pe mormântul lui Diocleţian, duşmanul creştinismului şi adăposteşte moaştele Sfântul Domnius.
Mausoleul lui Deoclițian avea formă circulară, în interior avea patru nișe semicirculare și patru nișe dreptunghiulare. Deasupara nișelor se aflau opt piloni corintini de granit roșu, iar deasupra acestora alți opt stâlpi de dimensiune mai mică decât primii. Înalțimea totală a cupolei mausoleului este de aproape 14 metri. Cupola este construită din cărămidă. În mijloc se afla sarcofagul lui Deoclițian. Se presupune că sarcofagul era din porfir. Singurul decor care s-a păstrat este o friză sculptată, care se află în spatele capitelurilor, ea reprezintă șcene de vânătoare, cu imagini ale zeului Cupidon, ghirlande și măști. Deasupra nișei aflate în fața intrării se pot vedea urmele a două chipuri, se presupune că îi reprezentau pe Deoclițian și pe soția sa Prisca. Mausoleul devine biserică în secolul VII. În secolul XVII a fost adauguat corul în partea de est al mausoleului. În acest scop peretele estic al mausoleului a fost dat jos cu scopul de a unifica cele două camere. Interiorul mausoleului este bogat împodobit cu un altar aurit, pe amvon un vultur veghează atent la tot ce se întâmplă în jur.
Chiar de la intrarea în biserică te impresionează ușile, care sunt din lemn sculptat. Acestea au fost lucrate de sculptorul și pictorul croat Buvina Andija, în jurul anului 1220. La primul etaj se află Trezoreria Catedralei, în care se află moștele sfântului Dujma aduse aici după moartea sa. Tot în trezorerie se află și o pictură valoaroasă care datează din secolul XIII, care o prezintă pe Maica Domnului cu Isus în brațe. Tot aici puteți vedea veșminte preoțești vechi, potire, cărți, printre care se remarcă cartea Istoria poporului din Salona scrisă în secolul XI.
Următoarul obiectiv pe care l-am vizitat a fost Cripta. Aceasta este după cum bănuiţi, la subsol. Sub catedrală mai precis. Nu are prea multe de oferit, chiar am plecat foarte repede de acolo, mirosea a canal. Cripta este o încăpere mare cu o masă de marmură pe mijloc unde se găsea un maldăr de bileţele cu dorinţe ale turiştilor şi o statuie a Sfintei Lucia, martiră creștină. Câteva clopote vechi stau liniștite într-un colț. Nici aparatului foto nu i-a plăcut acolo pentru că pozele au ieșit foarte prost.
Ca apoape orice catedrală din lume și catedrala de aici are în dotare un turn. Turnul nu este foarte vechi, nu era în planurile lui Diocleţian. A intrat în peisaj prin anul 1100 şi a fost obiectul multor procese de construcţie şi reconstrucţie, forma de azi obţinând-o abia la începutul secolului XX. Se înalţă mult deasupra catedralei şi a oraşului oferind vederi panoramice care merită ascensiunea. Scările înalte de marmură te urcă pe un coridor foarte îngust pe prima porţiune. Coridorul este atât de îngust încât cu greu încap doi oameni subţirei, altfel trebuie să te aştepţi ca la drumurile în lucru, iar scările sunt atât de înalte încât unul cu picioare scurte le urcă destul de greu.
Ultimul obiectiv care aparține de catedrală este Templul lui Jupiter. Este amplasat la vreo 50 de metri de catedrală. Un sfinx negru, fără cap, păzește intrarea în templu. Se spune că sfinxul a fost adus din Egipt pe timpul lui Deoclițian. Capul sfinxului a fost găsit pe la începul anilor1900 în casa unui localnic. Templul a fost închinat zeului roman, Jupiter. În timpul Evului Mediu templul a fost transformat într-un baptisteriu (loc pentru efectuarea botezului la catolici) după ce creștinii au preluat palatul. Interiorul baptisterilui conține o cristelniță din secolul XII, modelată sub formă de cruce. O statuie a sfântului Ioan Botezătorul întregește interiorul baptisterului. Stauia este așezată pe locul unde se afla stauia zeului Jupiter, care a fost dată jos în momentul transformării templui în baptister.
Dacă ajungeți în split nu ratați o vizită la Catedrala Sfântul Domnius.
Trimis de zlatna in 13.11.17 08:56:04
- A fost prima sa vizită/vacanță în CROAȚIA
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zlatna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@zlatna: Start vot! un articol minunat, felicitari, votat cu mare placere.
@zlatna: Am citit toate review-urile tale din Croația și m-ai convins că trebuie să mergem cât mai repede. Am tot ocolit zona, nu știu exact de ce. Dar am pus-o acum in capul listei. Felicitari pentru articole si excursii.
Impresionant. Domul impunător, interioarele baroce, da, merită o vizită!
@Mika: Mulțumesc pentru aprecieri.
Croația, ca de altfel majoritatea țărilor fostei Iugosalvii au foarte multe de oferit turiștilor. Am fost în Croația și Muntenegru și ambele ne-au plăcut foarte mult. Au atâtea orașe cetate care s-au conservat bine până în zilele noastre.
Vă recomand să vizitați și Muntenegru e o țară mică dar foarte frumoasă, mai ales golful Kotor.
Toate cele bune.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 Croația la plajă — scris în 30.07.24 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Split - între istorie şi o echipă de fotbal — scris în 28.11.17 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- May.2017 Muzeul Etnografic Split și parfumul tutunului vechi — scris în 06.12.17 de elviramvio din JUD. ILFOV - RECOMANDĂ
- May.2017 Catedrala Sveti Dujam sau Sfântul Domnius, Split — scris în 04.12.17 de elviramvio din JUD. ILFOV - RECOMANDĂ
- May.2017 Muzeul orașului Split — scris în 03.12.17 de elviramvio din JUD. ILFOV - RECOMANDĂ
- May.2017 Solin, Iordania Croației — scris în 20.09.17 de elviramvio din JUD. ILFOV - RECOMANDĂ
- May.2017 Pusti me da prođem, Split! — scris în 10.08.17 de elviramvio din JUD. ILFOV - RECOMANDĂ