În delegație la Essen, în Luna Cadourilor

TIPĂREȘTE

Că tot m-am pornit pe povestit de pe la Tîrguri de Crăciun, în cele ce urmează o să schițez în cîteva paragrafe portretul unui oraș german ne-turistic (cel puțin în înțelesul clasic al turismului) în perioada dinaintea Crăciunului. Păstrez convenția din celelalte review-uri în care vorbesc deespre decembrie, deși vizitele au avut loc uneori în ultimele zile ale lui noiembrie, pentru simplificare. Chiar putem amplasa Luna Cadourilor în funcție de Crăciun, deci „noul decembrie” va fi 24 nov. – 24 dec., în loc de 1 – 31 decembrie.

Am încercat, în titlu, să surprind (direct sau aluziv) cele 3 idei principale ale acestui review:

1. Poți găsi ceva de făcut și în condițiile în care „soarta potrivnică” te aruncă, fără voia ta, într-un oraș oarecare (noroc să ai să mergi în delegație la Paris sau în Maldive; sau mai bine nu, alea sînt destinații de vacanță, nu de muncă)

2. Cum arată un oraș german gătit de sărbătoare pentru locuitori, nu pentru turiști, și ce avantaje decurg de aici

3. Prin extrapolare, cam cum arată în general un Tîrg de Crăciun în Germania

Din cauză că vreau să întregesc astfel o serie de review-uri de pe la piețe de Crăciun, apelez la amintirile de față care sînt cam vechiuțe (motiv pentru care a trebuit să mă întineresc virtual, să bifez că am 20-30 de ani, cît aveam pe atunci). Și care se referă la o zonă care nu e neapărat pe lista de priorități a vreunui turist, dar despre care, dacă vă rătăciți, sau nimeriți pe acolo din cine știe ce motiv, nu strică să știți că are ce să ofere (din acest motiv am și bifat că recomand zona, pentru că nu vreau să opresc pe nimeni din a o vizita dacă dorește).

Vorbesc deci despre întinsa aglomerare urbană Ruhr (pe nemțește Ruhrgebiet), cea mai mare din Europa, dacă nu le socotim pe cele formate în jurul cîte unui mare oraș, ca Londra, Paris sau Istanbul, deci o metropolă multi-centrică, în care nu gravitează cîteva satelite în jurul centrului, ci fiecare oraș și-a păstrat individualitatea, doar că au crescut pînă s-au ciocnit unul de altul. Pe cîteva zeci de kilometri de la est la vest și de la nord la sud, de-a lungul rîului Ruhr, în amonte de confluența acestuia cu Rinul, se lăbărțează, juxtapuse, vechi orașe miniere și siderurgice, un fel de Valea Jiului la o scară mult mai mare. Un păienjeniș de autostrăzi și căi ferate asigură o navetă comodă celor 5 milioane de locuitori. Spațiul construit este întrerupt pe alocuri de zone verzi, zone industriale sau de depozitare și halde de steril. Un localnic get-beget se mîndrește cu faptul că are cel puțin un bunic fost miner sau siderurgist și caută, dacă se poate, să locuiască în una din casele vechi de mineri din cartiere (cel puțin asta am dedus din niște conversații avute cu cîțiva essen-ezi).

Aici aveți informații despre conurbație en.wikipedia.org/wiki/Ruhr și aici siteul oficial al zonei, punct de plecare în aflarea informațiilor turistice, culturale, economice, gastronomice, sportive etc. metropoleruhr.de/en/start

Mai cunoscute românilor sînt orașele Dortmund (pesemne datorită echipei de fotbal), Bochum (de unde a plecat Nokia ca să vină la Cluj – probabil cîțiva clujeni au sughițat datorită urărilor de tovărășească prietenie ale bochumezilor șomeri) sau Essen (ca unul din marile orașe ale Germaniei, sau ca loc de baștină al celebrei familii și afaceri Krupp). Unora le sînt familiare și nume ca Duisburg sau Gelsenkirchen (ăsta din urmă mai ales microbiștilor – de acolo e Shalke 04, echipa de suflet a mai tuturor localnicilor, mai puțin a celor din Dortmund, care au Borussia lor). Sau Bottrop, orașul lui DJ Hooligan (cunoscut prin anii 96 – 2000 fanilor rave-ului) și al Brabus, celebrul tuner Mercedes (fanilor lumii auto numele le spune multe). Oberhausen sau Herne sigur nu spun nimic nimănui, deși sînt orașe mai mari decît Sibiu sau Arad.

Toată urbanizarea asta a trebuit să se reinventeze odată cu diminuarea activității de minerit. Vechea poveste a convertirii centrelor industriale în destinații turistice culturale sau economice, reușită aici, reușită și în centrele industriale britanice, și din care poate reușim să învățăm cîte ceva pentru salvarea economiei Văii Jiului sau altor centre industriale, azi pline de șomeri.

De pildă, cele peste 300 de mine de cărbune au lăsat în urmă halde de steril care punctează ici-colo peisajul. Ce au făcut nemții? Artă, sport, plimbare. Unele sînt incluse în trasee veloturistice (parte dintr-o ciclo-rută de 700 km de vizitare a întregii conurbații), pe altele s-au ridicat opere de artă modernă (cultură-industrială, de pildă Tetraedrul din Bottrop de.wikipedia.org/wiki/Tet ... r_%28Bottrop%29), tot în Bottrop, în vîrful unei halde, s-a construit un amfiteatru în aer liber, și tot în Bottrop, pe altă haldă, se află Alpincenter alpincenter.com/en/bottrop/startseite unde găsim cea mai lungă pîrtie de schi indoor din lume plus alte atracții – inclusiv cabană tiroleză, încît poți petrece o zi de august ca una de ianuarie în Alpi, iar dacă vrei să revii repede în august, ieși afară la terenul de volei pe plajă. Tot aici este și un celebru tunel de vînt, un loc unde poți face parașutism în sală fără parașută, plutind deasupra unei turbine puternice.

Zonele verzi naturale, alături de suprafețele afectate de industrie, și pe care s-a dezvoltat din nou vegetație, faună și (pe alocuri) luciu de apă, sînt zone protejate. De pildă, rîul Emscher, poluat și complet lipsit de viață pe vremea mineritului masiv, este acum protejat și face parte dintr-un proiect de re-naturalizare. În jurul său s-a creat Parcul Natural Emscher metropoleruhr.de/en/home/ ... scape-park.html

Ca să crească activitatea turistică, unele din orașele zonei, printre care și Essen, se prezintă ca destinații pentru cumpărături și ca organizatoare de tîrguri și expoziții (siteurile hotelurilor din Essen afișează orarul expozițiilor și își modifică și prețurile în conformitate cu el, deci aveam de-a face cu o componentă de bază a turismului în zonă).

Printre altele, pe plan cultural, Essen, ca reprezentant al întregului metropolis Ruhr, a fost capitală culturală eruopeană în 2010 essen-fuer-das-ruhrgebiet.ruhr2010.de/en

Altele atrag prin evenimente sportive, culturale și obiective turistice din familia parcurilor tematice (de pildă Movie Park movieparkgermany.de/en - nu știu cum se face, și ăsta e tot în Bottrop). Ca și un parc de distracții de lîngă un castel schloss-beck.de/2010/freizeitpark.html și altele asemenea, multe orientate spre turismul local (după cum vedeți la unele din linkurile puse de mine, inclusiv la cel de față, ca și dacă veți căuta singuri alte obiective ale zonei, destul de multe au site numai în germană, eventual olandeză).

Văd că oricum încerc să mă învîrt, dau de Bottrop. În cazul ăsta, să mai zic una: din nordul acestui oraș pornește una dintre cele mai libere autostrăzi din Germania – A31. E paralelă cu granița cu Olanda și, culmea pentru noi, care nu reușim să cooperăm cu comuna vecină, sau ne luptăm în interdicții penibile, de genul nu au voie autobuzele din București în Ilfov, e un exemplu de cooperare pragmatică transfrontalieră: construirea ei a fost finanțată și de guvernul german, și de land, și de primării, și de afaceri private, dar și de guvernul Olandei! Țara vecină a finanțat o autostradă în ideea că beneficiază și ea de pe urma noii șosele. Oau! De neimaginat pentru unii politicieni de pe la noi, care își plătesc polițe unii altora pe seama populației. Care e atracția la autostrada asta? E una din puținele cu trafic lejer aproape tot timpul, în orice zi și la orice oră, deci e perfectă pentru distracția favorită a unora, care vin special în Germania pentru asta: aici poți profita din plin de lipsa de restricții de viteză de pe autostrăzi. Dacă ești curios cît de tare îți merge mașina, sau vrei să vezi cum e la 250 km/h, o plimbare pe A31 e soluția perfectă. Numai să nu îți supraestimezi capacitățile de șofer, sau rezistența anvelopelor. Adică – merge fiecare cît poate el și mașina. Pentru depășit limitele se poate conduce pe un circuit sportiv, cu mașină și instructor de acolo.

Apropo de autostrăzi, dacă veniți în zonă la volan, dinspre Austria, nu mergeți pe autostrăzile care par cele mai directe, prin Frankfurt și Köln, ci alegeți autostrăzile mai laterale, cum ar fi 7 și apoi 44 sau 3 și apoi 45, ca să evitați marile orașe și riscurile de blocaje. Atenție doar că aceste autostrăzi mai „lăturalnice” și mai libere, au benzinării mai rare (chiar și 60 sau 80 km între benzinării).

Dacă veniți în zonă cu avionul, probabil veți ateriza la Düsseldorf, un aeroport care are o linie de monorail suspendat care leagă terminalele, parcarea și gara, iar de la gară sînt trenuri către toate marile orașe. Pînă la Gara Centrală Essen se fac 40 minute. Zona Ruhr e văduvită exact de asta – un mare aeroport. Trebuie să depindă de aeroportul internațional din Düsseldorf, un oraș prea aristocrat pentru gusturile minerilor (bineînțeles că „rivalitățile” astea între orașe sînt la nivel prietenesc). Sînt aeroporturi și la Essen și Dortmund, dar nu ajung acolo prea multe curse internaționale.

Să ajung totuși la Essen, că despre el e vorba în titlu. Essen e carevasăzică o destinație de shopping și tîrguri. Centrul Expo Essen e un pion important în economia orașului messe-essen.de/en/messeessen/index.html Centrul de expoziții e amplasat lîngă Grugapark, grădina botanică a Essen-ului, unde puteți găsi și alte atracții grugapark.de/english/index.html E bineînțeles deservit de 2 stații de metrou (e bine să știi la care intrare ai treabă ca să știi unde cobori) și situat lîngă o ieșire de pe autostradă, avînd cîteva hectare de parcări în jur, deci este ușor accesibil. Aici se desfășoară tot soiul de expoziții, printre care salonul auto și de tuning Essen Motor Show, organizat anual essen-motorshow.de/en/ems/index.html și considerat cel mai mare salon de tuning auto pe plan mondial. Deci, accentul cade pe tuning și accesorii. Aici am fost eu, în decembrie 2006. Mai fusesem prin zonă și în primăvara aceluiași an, după cum se vede în unele poze.

Turismul (chiar și „forțat”, adică delegație) în zone dintr-astea ne-turistice are avantajele sale. În primul rînd, experimentezi viața normală a localnicilor. Tot e acum un trend în turism: „be a local”, iată o destinație unde e foarte „safe” și foarte comod să „be a local”. Nu riști răpiri, boli tropicale, cazare în condiții precare, ba din contra, ai parte de „străzi curate, măturate” și prețuri mici (la unele bunuri și servicii). De pildă, parcarea în centrul Essen-ului, la capătul nordic al străzii pietonale centrale (pe Viehofer Strasse), a costat 2 euro pe zi! S-aude și la Viena?

Un dezavantaj poate fi faptul că e necesar să te descurci cît de cît în limba locului (dar asta se petrece și în orașe teoretic cu aflux de turiști, cum ar fi Günzburg, lîngă Legoland (în Bavaria), unde îmi aduc aminte că pe la crîșme nu m-am înțeles decît în germană (ba nici măcar n-aveau meniu în alte limbi)).

Carevasăzică, aici e locul ideal să te amesteci printre localnici și să îți pierzi timpul cît se poate de temeinic, pentru că nu trebuie să te grăbești să prinzi deschis și palatul cutare, să apuci să intri și la muzeul nuștiucare, nu, pur și simplu nu ai ce face altceva decît să arzi gazul și să caști gura la vitrine și trecători (bag de seamă că tocmai dezvolt o teorie a concediului la Zimnicea, sau la Pogoanele, pe ideea că te destinzi total, neavînd nimic de făcut).

Iată-ne de pildă, în plin decembrie, pe Viehofer Strasse. Orașul este pregătit de sărbători. O luăm spre sud, urcînd strada spre centru. În mijlocul străzii, o iesle, amenajată într-o căbănuță din lemn, recrează scena Nașterii Domnului. Puțin mai sus, o dugheană împodobită cu cetină vinde cîrnați, fripturi și frikadelle (chiftele, un soi de hamburgeri) la grătar. Peste încă cîțiva pași, ne oprim la un negustor de băuturi, și stăm vreo 20 de minute de vorbă în jurul unor căni aburinde de vin fiert, „la varice”, sprijiniți de un butoi răsturnat pe post de masă, ronțăind cîteva castane coapte cumpărate de alături, de la un negustor enervant de tacticos, îmbrăcat în haine de epocă, care le încearcă pe fiecare în parte înainte să le pună în cornet. Se înserează, iar singurul zgomot al străzii este murmurul trecătorilor, traficul auto fiind interzis.

Odată trecuți de Flachsmarkt, sîntem în plin centru. Aglomerația a crescut, sînt probabil străini veniți la salonul auto și locuitori care trec prin tîrg în drum spre casă sau au ieșit cu copiii la plimbare. Dinspre o căsuță cu arhitectură germană medievală auzim boncănituri puternice. E o fierărie demonstrativă pentru copii, unde un fierar musculos, cu șorț de piele, bate un paloș cu un baros. Mai mulți puști privesc curioși. În spate, se vede silueta bisericuței protestante din piață – Marktkirche, cu ziduri albe și ferestre prelungi, ogivale.

Diverse reclame luminoase anunță (cu 4 ani înainte) că Essen va fi capitală culturală europeană în 2010 sau că Ungaria este invitat special al Tîrgului de Crăciun Essen din acel an (sub formă de suveniruri și bunătăți comestibile sau potabile). Dughene de lemn vînd produsele obișnuite, de la decorațiuni la gustări. O listă mai cuprinzătoare a celor ce se vînd la un tîrg de Crăciun în spațiul german am făcut în relatările de la Nürnberg și Rothenburg o. d. T. O reiau aici:

De mîncat: castane coapte (Heisse Maroni), migdale (Mandeln), cîrnaţi (groşi, subţiri, lungi, albi, Currywurst etc.), pîine cu untură sau cu brînză, Rösti (cartofi daţi pe răzătoare şi traşi la tigaie, cu diverse garnituri gen smîntînă sau mujdei), Flammkuchen (un soi de pizza – aluat subțire cu brînză, ciuperci sau jumări, copt în cuptor cu lemne), turtă dulce (Lebkuchen), Stollen (un soi de cozonac cu fructe uscate, alune şi mirodenii) şi orice vă face poftă.

De băut: Glühwein (vin fiert), Punsch (vin fiert cu alcool şi arome – au şi non-alcoolic), Obstler (rachiuri de fructe), Heisse Shoko (ciocolată caldă).

De cumpărat: artizanat, căciuli croşetate din lînă, funduri de lemn pirogravate, decoraţiuni de Crăciun specifice sau universale, din sticlă sau lemn, lumînări (inclusiv cu miere), miere şi produse apicole, jucării din lemn, Adventskalender (specific nemţilor, dar distractiv pentru orice copil: cutiile acelea de bomboane cu diverse desene şi forme, cu “uşiţe” de la 1 la 24, în spatele cărora se află bomboane de ciocolată şi care se mănîncă cîte una în fiecare zi pînă în Ajun) etc.

De reţinut că un suvenir potrivit ar fi cana “oficială”, de ceramică a tîrgului (dacă există așa ceva), în care primiţi vinul fiert şi pentru care plătiţi o garanţie. În loc să predaţi cana pentru garanţie (uneori asta se face în alt loc decît taraba de unde aţi cumpărat vinul fiert), o puteţi lua acasă.

De lîngă Marktkirche putem face stînga și ajungem într-un mall central, situat lîngă primărie și deasupra stației centrale de tramvai. Dînd o raită prin magazine, cot la cot cu localnicii, am cumpărat, dintr-o librărie, cîteva cutii cu materiale de împachetat cadouri: coli, abțibilduri, fundițe, panglici și alte decorațiuni. Foarte mișto și foarte utile. Și ușor de transportat, nefiind voluminoase. Mai am și acu! Genul ăsta de cumpărături merită făcut: obiecte practice, care la noi se găsesc rar, sau sînt scumpe, sau sînt rare și scumpe. Am luat și niște cărți de povești pentru copii, în ideea că va învăța fie-mea ceva germană (teoretic făcea și la grădiniță). Sînt aproape neatinse.

Prin magazine și pe străzi, mișună oameni de toate vîrstele, după cumpărături de sezon. Atmosfera, culmea, este mai liniștită decît în tîrgurile de Crăciun pline de turiști. Mai cumpărăm cîteva dulciuri preferate și așteptate de cei de acasă, cum ar fi Ritter Sport de diverse feluri, sau jeleuri de fructe, și ne înapoiem în zona pietonală.

Puțin mai sus, în Kennedyplatz, din ianuarie pînă în martie, se organizează un mare patinoar și o pîrtie de sanie: Essen on Ice. Lumea zăpezii sub luminițe! Bineînțeles că, alături de distracțiile pe gheață și zăpadă, se găsește acolo și o berărie essen-on-ice.de/de/starts ... rtseite_22.html

În piața de lîngă catedrala orașului (Essener Dom St. Quintin) fotocommunity.de/fotos-bi ... ssener+dom.html sînt instalați călușei și o roată mare, din care privim forfota din centru de la înălțime. După o tură cu roata mare, intrăm la o cafea într-un Starbucks, cafenele care între timp s-au deschis și la noi, pentru o cafea aromată și însiropată, de sezon.

Tot plimbîndu-ne cot la cot cu localnicii, ajungem în partea cealaltă a zonei pietonale, aproape de gară, unde intrăm într-un Galeria Kaufhof, după cadouri pentru neveste și copii. Centrul vechi, adică zona comercială, pietonală, este mărginit la nord și la sud de căi ferate, iar la ieșirile din zona pietonală spre orice direcție, stau de strajă magazine universale cum ar fi Karstadt, Kaufhof sau mall-ul de lîngă primărie de care am mai pomenit – Rathaus Galerie Essen. Deci – nu scapi! Dacă ai de făcut cumpărături, ai de unde! Și stil tradițional, de la tarabe, și de la mici magazine, și de la mari centre comerciale sau malluri.

De mîncat – nici asta nu e o problemă. Dacă gastronomia locală, în ton cu sezonul, sub formă de cîrnați și fripturi, nu te satisface, poți intra într-un restaurant chinezesc sau italienesc.

Dar iată că străzile s-au golit. Trecătorii s-au dus pe la casele lor, că mîine e zi de lucru și școală. Orașul se golește de oameni, pe la ora 10 seara nu mai întîlnești decît grupuri răzlețe de tineri, în trecere spre vreun bar sau club. Merg grăbiți și zgomotoși. Ecourile se pierd în urma lor, iar strada rămîne pustie. Hotelul e aproape, e vremea pentru o baie caldă, o ultimă bere și odihnă.

Constat că am scris cam mult, așa că încerc să mă opresc aici și să vă las în compania unor fotografii cam vechi și cam slăbuțe. Nu prea îmi stătea atenția la fotografiat, ci la vin fiert, șnapsuri și bere.

---

VIZUALIZĂRI: 4051 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI