Ostuni-Cittá Bianca- sau mica cetate albă din tocul cizmei italiene

TIPĂREȘTE

Periplul nostru apulian a cuprins într-o singură deplasare, în cursul unei zile, două orășele de poveste: Ostuni și Polignano a Mare. Asta pentru că se ajunge acolo ușor și destul de repede cu trenul companiei Trenitalia pe linia către Lecce. Ar mai fi fost de vizitat și Monopoli, situat cumva între acestea, dar ne-am dat seama că ar fi fost prea mult pentru noi și le-am fi „franjurit” neputând da atenția cuvenită fiecăruia, așa că ne-am decis să vedem doar două, mai întâi Ostuni, apoi, la întoarcere către Bari, să ne oprim și în Polignano a Mare să cercetăm un pic locul.

Am plecat de la cazarea noastră din Bari, dimineața, imediat după micul-dejun, spre Stazione Centrale de unde am luat la orele 10,00 un tren al companiei Trenitalia care avea de parcurs circa 80 km într-o oră până la Ostuni. Trenurile sunt curate, moderne, rapide, confortabile, pe scurt transportul este civilizat și demn de recomandat. Biletele au costat împreună 12,20 € și le-am cumpărat cu cardul de la automatul din gară.

De la gara din Ostuni, fiindcă orășelul nu se află la țărm, ci este cocoțat în vârful unei coline situată la vreo opt kilometri de coasta Adriaticii, în interiorul cizmei, se ia un microbuz pus la dispoziție de autoritățile locale, de principiu bine conectat la cursele de tren. Biletul costă 0,90 €/pers. și se cumpără de la cafeneaua gării, în autobuz se vând la suprapreț, de aceea e bine să le cumpărați pentru ambele sensuri de la început. Transferul până în centrul localității pugliese se face în câteva minute, din ce îmi amintesc, fără stații intermediare.

Dacă la venire totul a decurs perfect, problema a apărut la întoarcere din oraș către gară, deoarece microbuzul a venit cu mare întârziere în stația de unde ne lăsase, dându-ne niște emoții neașteptate. E drept că era o zi de duminică și totul funcționa mai greu, mai ales după-amiaza. În gara din Ostuni, am ajuns la mustață de sosirea trenului, așa încât abia am mai avut câteva minute la dispoziție pentru a lua biletele de la automat (nici vorbă de personal uman) cu cardul până la Polignano a Mare: 6,80 € ambele.

Ostuni a constituit o surpriză foarte frumoasă pentru noi fiindcă ne-a depășit așteptările în privința aspectului său. Ostuni se prezintă ca un orășel fortificat cu ziduri groase de apărare, ce-l înconjoară ca o cingătoare, dispus în trepte, pe o colină la două sute de metri înălțime, de unde privește semeț către mare. Are o formă aproximativ circulară care întărește și mai mult ideea de cetate în al cărei vârf tronează cea mai importantă construcție, de regulă, catedrala.

De un farmec incontestabil, Ostuni impresionează prin albul clădirilor văruite, dar și al ulicioarelor vopsite tot în alb, așa încât își merită pe deplin supranumele de Citta Bianca sau orașul alb. Bine, nu chiar toate clădirile sunt strălucitoare, printre ele își fac loc și edificii din piatră arămie, de regulă biserici sau catedrala, care alcătuiesc o simbioză perfectă cu celelalte.

În prezent, localitatea ce face parte din provincia Brindisi, are cam 32.000 locuitori permanenți, însă vara populația dublându-se sau triplându-se odată cu venirea turiștilor dornici să vadă orăşelul devenit vestit. Se pare că deține şi un număr destul de mare de rezidenţi britanici care caută iarna soarele și vremea mai călduță.

Ostuni era, pare-se, locuit încă din Epoca Pietrei, însă este recunoscut faptul că a fost întemeiat de un trib, Messapii, ce se trăgea din populația iliră. A fost distrus în Războaiele Punice de Hannibal și reconstruit de grecii care l-au readus la viață, așa că nu se putea ca stilul lor să nu se regăsească și aici, de unde și numele său care ar proveni de la Astu Neon adică orașul nou.

După ce, mai târziu, a făcut parte din Imperiul Roman, în Evul Mediu a aparținut normanzilor care au construit orașul medieval ca o citadelă cu fortificații înconjurătoare, pătrunse de patru porți și în mijloc cu un castel din care astăzi n-a rămas mai nimic.

În timpul Renașterii Italiene, Ostuni a cunoscut o perioadă benefică, fiind propice pentru îmbogățirea sa arhitecturală, culturală și spirituală. Cele mai multe clădiri emblematice ale orașului au fost ridicate în acea perioadă.

Astăzi, Ostuni se prezintă privitorului ca un întreg medieval de străduţe aşezate într-un labirint izbitor de alb, încântător care aşteaptă să fie descoperit de paşii curioşi ai celor ce vin să-l viziteze.

Desigur că de maxim interes pentru orice străin venit să viziteze Ostuni este centrul vechi sau Centro Storico. Toți cei care ne urcaserăm în microbuz am avut ca destinație finală stația din preajma centrului vechi, acolo, pe un panou, fiind afișat și mersul microbuzelor pe care l-am studiat un pic pentru a vedea opțiunile de întors și ne-am dat seama că aveam suficiente, la interval de maxim jumătate de oră chiar și în zilele de sărbătoare sau duminică.

Apoi, urmărind indicatoarele, ne-am îndreptat către inima orașului, Piazza della Libertà, unde într-o laterală, se găsea și un punct info de care aveam mare nevoie pentru câteva recomandări și hartă. Am intrat, ne-am zis păsul și le-am primit pe toate, inclusiv hărți pentru Monopoli și Polignano a Mare, care s-au dovedit foarte utile, în special cea pentru Polignano a Mare unde aveam să ajungem când nu mai era deschis ceva similar acolo.

Pentru Ostuni, domnul de la infopoint ne-a marcat pe hartă câteva trasee pe conturul cetății, dar și înănutrul acesteia, precum ne-a zis să nu ratăm priveliștea către mare și oraș de la un punct foarte bun de belvedere, pe urmă urându-ne drum bun și plimbare plăcută.

Piazza della Libertà, cea mai largă deschidere din Ostuni medieval, este mărginită de clădirile impozante ale Primăriei și ale Bisericii San Francesco d’Assisi, practic una în continuarea celeilate, la origini făcând corp comun.

Palazzo Municipale (primăria) a fost la început mănăstirea călugărilor franciscani care mai apoi a avut parte de reorganizare arhitectonică, pentru ca, după 1864 (mai exact în 1887), să fie transformat în primărie și să „primească” o fațadă în stil neoclasic.

În mijlocul pieței tronează falnic, Colona de Sant’Oronzo, protectorul orașului, o columnă înaltă de 20 m, inspirată de una de aceleași dimensiuni din Napoli. A fost ridicată în 1771, în urma unei idei a artistului local Giuseppe Greco. Columna, are o formă piramidală iar în vârf are statuia Sfântului Oronzo, cel pe care locuitorii din Ostuni secolului al XVIII-lea îl venerau fiindcă a protejat orașul de epidemii și alte pericole.

Parcursul nostru a continuat pătrunzând în interiorul „orașului alb” , urcând şi coborând pe ulicioare pline de farmec, printre case, prăvălii, biserici, cafenele şi restaurante garnisite delicat cu ghivece cu flori. Am luat-o, mai întâi, pe principala străduţă pietonală, Via Cattedrale, unde am dat de Chiesa di San Vito, o frumoasă bazilică ce se mândreşte cu o faţadă arătoasă realizată în stil baroc apulian.

Următoarea ţintă era să ajungem în Piazza Beato Giovanni Poalo II (Papa Ioan Paul al II-lea) acolo unde se găsesc cele mai de seamă edificii ale localităţii: Catedrala Santa Maria Assunta, Muzeul Diocesan. Față în față cu Catedrala se află Palazzo Vescovile și Palazzo del Seminario, legate printr-o elegantă logie în formă de arc, construită în anul 1750. În interiorul palatului Vescovile se află și rămășițele castelului construit în 1148 și distrus în 1559.

De acolo, ne-am înscris pe trepte pe Vico Castello pentru a avea sub ochi unul dintre cele mai bune puncte de belvedere, după care am dat de distinsa Chiesa Santa Maria della Stella, aflată la limita cetăţii.

Itinerarul nostru, trasat de domnul de la infopoint, continua cu o plimbare pe Viale Oronzo Quaranta, promenada construită pe marginea exterioară ce înconjoară cu ziduri groase fortăreaţa. Aleea este mai largă şi mai aerisită şi, luând-o la pas, am ocolit oraşul având cetatea pe dreapta, până am întânit un indicator care ne semnala că acolo se află Porta San Demetrio care permite accesul în cetate prin nord străpungând cingătoarea murală. Ar mai fi posibilă intrarea în cetate şi prin sud, prin Porta Nova, acestea două dăinuind până astăzi din cele patru existente în Evul Mediu.

Drumul nostru pietonal marcat pe hartă, ne indica Via Cavallo care ne-a scos tot în Piazza della Libertà, lângă Scalinata Monseniore Don Elio Antelmio, un complex elegant de trepte dispuse în oglindă care coboară într-un fel de spaţiu deschis ca o piaţetă. De jur împrejur, se observă terase, cafenele, restaurante, magazinaşe cu suveniruri împodobite cu ghivece de flori. Fiindcă soarele ne mângâia blând, iar foamea deja ne dădea târcoale de ceva timp, de cum am zărit mesele unui local scoase în aer liber, imediat ne-a venit ideea să ne aşezăm acolo să mâncăm. E vorba de Osteria Pizzeria Regina unde ne-am delectat papilele gustative cu fritto misto, în compania unei porţii generoase de cartofi prăjiţi şi a unui vin alb la jumătate de litru. Totul a fost delicios, serviciul ireproșabil, nota de plată acceptabilă: 42 € din care 4 € coperto.

Cu forţele refăcute, am pornit din nou la drum să descoperim acel punct faimos din care să cuprindem cu privirea „orașul alb” , situat cumva în afara acestuia. Am luat-o pe Corso Vittorio Emanuele II și urcând agale, am înțeles unde se găsea locul respectiv după turiștii strânși să fotografieze, lucru pe care l-am făcut și noi. Într-adevăr se surprind imagini frumoase până departe, hăt la mare, dar și asupra unor obiective aflate la limita cetății: impozantele Chiesa Santisime del Carmine sau Chiesa din San Francesco di Paola. Vis-à-vis de Chiesa del Carmine se găseşte Şcoala Elementară din Ostuni.

Pe urmă, ne-am deplasat ușor pe Via Cavour și am dat de Parco Rimebranze unde ne-a atras atenția că se desfășura un fel de târg cu de toate și ne-am zis că de ce să nu-l vizităm și noi, doar o fi un obicei local de duminică. Se vindeau și cumpărau obiecte fel de fel, însă nimic care să merite osteneala, așa că am purces repejor pentru întoarcere, în calea noastră ivindu-se și Monumento ai Cadutti din Piazza Giacomo Matteotti.

Desigur, în curând am revenit în acceași Piazza della Libertà, fiindcă acolo duc toate drumurile cetății, de unde ne-am luat rămas bun de la Ostuni, chiar dacă am mai fi avut de cutreierat pe străduțele-i urcânde și coborânde, însă trecuserăm în revistă tot ce era mai semnificativ pentru oraș și noi mai aveam și altă treabă în acea zi.

Ostuni a reprezentat un loc pe gustul nostru, atrăgător, plin de șarm, fără fițe, încântându-ne cu aspectul său de cetate medievală în nuanțe de alb și bej. Am rămas impresionați de tot labirintul său de străduțe înguste, de cavalcada de clădiri albe, de bisericile sale maiestuoase, care formează împreună un tot unitar de un pitoresc de netăgăduit. Nemaipunând la socoteala mulţimea de ghivece cu flori prezente peste tot!

Dacă veți merge în Puglia, treceți pe listă și Ostuni fiindcă merită vizitat, eu îl recomand cu mâna pe inima!

Vă rog, atașați următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=QPljKCevtKo

---

VIZUALIZĂRI: 5317 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI