ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.09.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 02.09.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
SEP-2019
DURATA: 10 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Ksamil, noua stea a Mediteranei estice

TIPĂREȘTE URM de aici

Între 30 august și 10 septembrie mi-am petrecut vacanța de vară-toamnă în Albania. Alegerea am făcut-o pornind de la ideea că să fac două sejururi în același an în Grecia devine ceva prea monoton. De altfel, renunțarea la această variantă (Grecia de iunie și de septembrie) a venit încă de anul trecut, când în septembrie am fost în Croația, iar anul acesta am decis să diversific destinațiile.

Mai fuseserăm în Albania acum cinci ani, în circuitul balcanic, despre care am scris aici, dar nu avuseserăm ocazia atunci să petrecem ceva timp pe litoral, așa că, de data asta, am decis să mergem la mare.

Pregătiri

Mai întâi, prin februarie, am căutat cazare și am ales inițial un apartament în regim self-catering, în Orikum, 15 km sud de Vlorë. Sunt o mulțime de astfel de oferte pe booking.com, pe întreg litoralul albanez, la prețuri dintre cele mai tentante. Interesant este că la foarte multe dintre aceste oferte se poate face rezervare pe booking.com fără un card.

După ceva timp, nu mi s-a mai părut grozavă rezervarea, nu din cauza cazării propriu-zise, ci pentru că am constatat că în Orikum plaja este cu pietriș. Mie îmi plac plajele cu nisip, de aceea nu mă dau în vând după Lefkada, așa că am reluat căutările, ajungând în acest fel mai la sud, spre granița cu Grecia. Mai exact, am ales Ksamil, o stațiune care, acum câțiva ani, era doar un sat pescăresc, dar care în doar câțiva ani, a „explodat” în spațiul destinațiilor litorale albaneze.

Așa am ajuns să fac o rezervare pentru un apartament în regin self-catering, într-o pensiune din această localitate, Agim Caca Apartments. Nu insist asupra acestei cazări, pentru că am intenția să scriu un review separat despre ea. Vreau doar să spun că am preferat o astfel de cazare, față de o cazare la un hotel, nu pentru chicineta disponibilă, ci pentru că prețul este mai mic, la aceleași condiții și, în plus, dispui de un frigider (unde poți ține la rece o bere!) și-ți poți prepara cafeaua așa cum îți place. Nu suntem adepții gătitului în vacanțe, oricum noi avem un regim alimentar bazat mai ales pe fructe și legume proaspete, deci nu prea am folosit chicineta, decât la prepararea cafelei, dar recunosc că astfel mă simt mai puțin condiționat de factori ce nu depind de mine.

După ce ne-am hotărât cu privire la cazare (asta incluzând și trecerea peste numele cazării, obiecție aparținând soției – pe mine nu m-a influențat numele :)) ), am trecut la programarea călătoriei.

Am hotărât să nu ne grăbim pe traseu și astfel am decis să facem o oprire de două zile la Skopje la dus și una tot de două zile, la Ohrid, la întoarcere. Mai fuseserăm în cele două locuri și acum cinci ani, dar vă asigur că am avut ce face și ne-am bucurat de revederea lor.

Drumul spre sudul Albaniei și drumuri albaneze

În primul rând, trebuie să menționez, pentru cei care nu știu: Ksamil este situat la cel mult 10 km de frontiera greacă, deci e de luat în calcul varianta de drum prin Grecia.

Drept urmare, la dus am mers pe traseul Pitești – Craiova – Vânju Mare – Porțile de Fier II – Negotin – Zaječar – Niš – Vranje – Skopje (popas 2 nopți) – Veles – Gradsko – Prilep – Bitola – (Medzhitlija – Nikki) – Ptolemaida – Ioannina – Ksamil.

Am făcut un popas de două zile la Skopje, pentru a vedea cum a evoluat orașul, în cei cinci ani scurși de la vizita anterioară. Acum, Стара Чаршия (Stara Cearșia, Vechiul Bazar) era complet refăcut, ca și Скопска тврдина Кале (Cetatea Kale, un pleonasm din categoria „Aeroportul Flughafen”, deoarece Kale înseamnă în turcă, chiar „cetate”). În plus, am făcut și o plimbare la canionul Matka și am urcat cu cabina la Crucea Mileniului.

La întoarcere, am schimbat traseul: Ksamil – Vlore – Fier – Rrogozhine – Elbasan – Ohrid (popas 2 nopți) – Kichevo – Gostivar – Tetovo – Skopje – Kumanovo – Vranje – Niš – Porțile de Fier II – Vânju Mare – Craiova – Pitești. Și de data asta am făcut un popas de două zile, tot în Macedonia de Nord, la Ohrid, unde am făcut o croazieră de o zi pe lacul Ohrid, cu vizitarea unor locuri deja cunoscute: Музеј на вода (Muzeul de pe apă) , din Golful Oaselor și Mănăstirea Sf. Naum.

Pentru a nu lungi prea mult review-ul, nu am să descriu drumul în amănunt, urmând ca această descriere să o fac într-un review viitor, dedicat acestui subiect.

Drumurile principale din Albania sunt în stare foarte bună, pentru simplul motiv că sunt noi. Parcul de autovehicule albanez s-a înnoit; dacă acum cinci ani, peste 50% din autoturisme erau marca Mercedes, modele vechi, în prezent procentul acestei mărci s-a diminuat mult și acum întâlnești mașini noi, sau în stare bună, cele în stare proastă fiind foarte puține. Surprinzător, printre mărcile de mașini noi, preferate de albanezi, se numără Dacia Sandero, de preferință de culoare albă, foarte des întâlnite de noi pe drumurile albaneze.

Și stilul de condus al albanezilor s-a îmbunătățit considerabil, astfel că impresia mea este că, în prezent, în medie, albanezii conduc mult mai bine decât bucureștenii și asta în primul rând pentru că sunt lipsiți de agresivitate și dau dovadă de răbdare și înțelegere față de ceilalți participanți la trafic. Nu sunt nici vitezomani.

Plaje în Ksamil

Ksamil dispune de o mulțime de plaje, de toate categoriile: cu pietre, pietriș sau nisip fin, acestea din urmă fiind totuși cele mai numeroase.

  • o plajă cu porțiuni de pietriș, alternând cu porțiuni de nisip alb este chiar plaja principală a stațiunii, plaja Ksamil (GPS: 39.772909,20.002294). Aceasta este cea mai lungă, dar, din păcate, aici s-a manifestat cel mai pregnant fenomenul pe care eu l-am asemănat cu cucerirea vestului american. Amenajarea plajei arată ca și cum aceasta a fost împărțită în urma unei curse în care participanții și-au adjudecat porțiuni din plajă în ordinea sosirii. Totul arată ca și cum cineva a venit pe plaja neamenajată și a zis: Porțiunea asta îmi aparține! Și ca atare, a construit două diguri ce pătrund adânc în mare, între care plaja „e a lui”. A construit acolo și o terasă, un bar, sau un restaurant, câteodată chiar un mic hotel și a amplasat pe plajă, cât mai înghesuit posibil, șezlonguri și umbreluțe, de închiriat cu plată, desigur. Loc să-ți pui și tu un cearșaf de plajă, pe care să stai fără să plătești, nu prea există, iar cererea de locuri pe șezlong e foarte mare, astfel că, în plin sezon, trebuie să te scoli devreme ca să apuci un astfel de loc. În plus, trecerea de pe o porțiune de plajă pe alta vecină direct pe plajă, sau prin apă este dificilă, dacă nu chiar imposibilă, în multe locuri fiind construite garduri pe care nu te-ai încumeta să le escaladezi.

    Din această cauză, deși plaja și apa pot fi plăcute, eu nu recomand această plajă și o plasez la coada clasamentului personal. O imagine a structurii plajei Ksamil se poate vedea în imaginea din satelit și în fotografiile atașate;

  • aceeași structură fragmentată se poate constata și pe plaja următoare, mai la sud: plaja Sarandë, în dreptul și foarte aproape de insulele Ksamil (GPS: 39.773119,19.997017); totuși, sunt două diferențe esențiale: plaja este cu nisip alb, iar intrarea în apă este foarte lină; este o plajă minunată, unde, în plus, sunt zone unde poți să te așezi pe nisip, (zone publice, cum li se spune acolo), fără să trebuiască să închiriezi un șezlong;
  • mai la sud, se află plaja Bora Bora (GPS: 39.771364,19.998410), o plajă excelentă, de același fel ca plaja Sarandë;
  • ceva mai la sud, până la resortul Abalone, se află o zonă de plaje oarecum neamenajate, destul de plăcută, dar care nu m-a impresionat cu nimic (GPS: 39.767816,19.998117);
  • și mai la sud este o plajă fără nume (GPS: 39.766704,19.996626), ce continuă plaja privată a resortului Abalone și care este publică și foarte bună: nisip și ape liniștite;
  • în continuare spre sud, se află plaja Paradise (GPS: 39.765859,19.995872), închisă într-un golf, ceea ce face ca apa să fie foarte puțin agitată; în plus, nisipul este fin, alb, iar intrarea în apă este lină: o plajă perfectă pentru copii;
  • ultima plajă din Ksamil este plaja Lori (GPS: 39.766128,19.994615), situată, la fel, într-un mic golf, cu nisip alb, fin, și ape liniștite și intrare lină; este ocupată în mare parte de șezlonguri, dar are și o porțiune publică;

În continuare, spre sud, țărmul este stâncos, potrivit mai ales activităților de snorkeling. În general, nu prea există posibilitatea de a trece de la o plajă la alta direct, pe plajă, ci trebuie să folosești drumurile de acces, dar distanțele nu sunt mari; de exemplu, din centrul stațiunii, de la supermarketul Gjordeni până la cea mai depărtată plajă, Lori, nu sunt decât 1,5 km, 20 de minute de mers agale.

La nord de Ksamil, spre Sarandë, mai sunt câteva plaje ce merită a fi luate în considerare:

  • cel mai la nord, este plaja Manastirit (GPS: 39.813260,20.010581), lângă mănăstirea Sf. Gheorghe; este o plajă cu pietriș, frumoasă, cu ape limpezi, turcoaz, semănând foarte mult cu plajele de pe coasta vestică a Lefkadei;
  • mai la sud, se află Mirror’s (Pasqyra) Beach (GPS: 39.804281,20.005059),
  • Pulëbardha Beach (GPS: 39.800851,20.001088),
  • Gjiri i Hartës Beach (GPS: 39.792782,20.002160)
  • și alte câteva, fără nume și mai puțin cunoscute.

Toate acestea sunt asemănătoare cu plaja Manastirit: plaje cu pietriș, peisaj minunat, ape limpezi și destul de agitate, cum spuneam, foarte asemănătoare cu plajele de pe coasta vestică a Lefkadei;

În general, plajele din zona Ksamil sunt curate, dar asta probabil în primul rând pentru că este o zonă intrată de curând în circuitul turistic; apa mării este și ea curată, limpede și, uneori de culori foarte frumoase.

De obicei, prețul a două șezlonguri cu umbrelă și măsuță este de până la 900 lekë pe zi (1 € ≈ 120 lekë). Acolo unde sunt șezlonguri, sigur este și un restaurant pe plajă, sau cel puțin un bar.

Pe plaje sunt disponibile și activități tipice: cea mai comună este hidrobicicleta, cu care se pot face plimbări pe mare și spre insulele Ksamil, dar se poate închiria și un caiac, jet ski, bărci cu motor etc.

Despre Ksamil și Albania, în general

Ksamil, ca stațiune turistică, dispune de multe lucruri (restaurante, fast-food-uri, terase, localuri cu muzică live, supermarketuri), dar nu vă așteptați la viață de noapte; este o stațiune potrivită mai mult pentru familii cu copii și persoane mai în vârstă și mai puțin pentru tineri; aceștia însă pot găsi numeroase activități potrivite, sau și le pot organiza singuri.

Prețurile la terase, restaurante sunt relativ mici, dar nu foarte; aș putea spune că sunt comparabile cu cele din Grecia; același lucru îl pot spune și despre prețurile din supermarketuri, ba chiar la fructe și legume am găsit (în septembrie) prețuri mai mari decât în România (de exemplu, piersici – probabil grecești – la minim 150 lekë). Aceleași prețuri le-am găsit și în Sarandë. Berea este, clar, mai scumpă și nu cred că din cauză că două treimi din albanezi sunt musulmani. Ținând cont că, până în 1992, în Albania era interzisă orice religie, musulmanii albanezi au un regim mai soft. Prețurile la bere sunt mari în comparație cu cele de la noi, în primul rând pentru că TVA-ul, la orice produs, este în Albania 20%. O doză de bere locală (sunt bune toate, dar cele mai bune sunt Tirana și Peroni) costă de la 100 lekë (cam 4 lei) în sus, în supermarket. Prețuri și mai mari sunt la vinuri. Cele locale sunt la prețuri începând cu 600 lekë sticla de 0,75 l, iar cele italiene sunt peste 1000 lekë (tot în supermarket). Culmea este că o sticlă de coniac albanez Skenderbeu, de 0,5 l costa, în funcție de vechime, începând cu 500 lekë.

În toate supermarketurile din Ksamil, mai mari sau mai mici, se poate plăti cu cardul, același lucru fiind valabil și la majoritatea stațiilor de carburanți. Apropo de carburanți, prețul acestora este mai mare ca la noi. Prețul cel mai des întâlnit este de 175 lekë pe litru (aproximativ 1,45 €), atât la benzina de 95, cât și la motorină. Calitatea benzinei, am constatat că este mai bună decât cea a benzinei din Macedonia de Nord, unde un litru de benzină de 95 este de 65,5 denari, aproximativ 1,06 €.

În general, oamenii sunt amabili și prietenoși; mulți vorbesc italiana și, surprinzător, foarte mulți tineri vorbesc engleza.

Locuri de vizitat în apropiere de Ksamil

  1. Parcul Național Butrint (GPS: 39.744138,20.018770); acesta este cel mai important obiectiv, care cuprinde un întreg sit arheologic, datând încă din epoca greacă veche. Intrarea costă 300 lekë de persoană. Poarta de intrare este în imediata apropiere a bacului peste canalul Butrint. De partea cealaltă a canalului se află Castelul Triunghiular Venețian. În zona intrării în Parcul Național Butrint, stau vreo doi „căpitani”, care, contra sumei de 10 € de persoană (suma se mai poate negocia), te plimbă cu o barcă cu motor pe canalul Butrint, până la cetatea lui Ali Pasha, de unde se deschide o frumoasă perspectivă spre insula Corfu, aflată la o aruncătură de băț, adică la vreo 3 km.
  2. Syri i Kaltër (Blue Eye) (GPS: 39.923400,20.191560), un loc spectaculos, unde apa izvorăște din pământ și formează un lac spectaculos; locul unde iese apa seamănă, privit de sus, cu un ochi, de unde și numele locului; sunt, în zonă, mai multe restaurante și terase; se poate ajunge de aici venind pe SH99, dinspre Sarandë; la un moment dat, se intră pe un drum neasfaltat (GPS: 39.916765,20.180320), se ajunge la un dig, unde se plătește intrarea (200 lekë de mașină) și, după trecerea pe dig, pe un drum cu o singură bandă, se mai merge cale de vreo 1,5 km și se ajunge într-o zonă cu mai multe parcări, de lângă Blue Eye.
  3. După ce v-ați plimbat prin frumoasa zonă și, eventual, ați făcut o baie în apa rece a Ochiului Albastru, puteți merge mai departe, pe SH99, încă vreo 35 km, până la Gjirokastër. Drumul este într-o condiție foarte bună, spectaculos, dar destul de greu, ținând cont că e drum de munte. Puteți opri în Piața Sheshi Çerçiz (GPS: 40.075103,20.140428), unde este o parcare destul de mare, precum și un punct de informații turistice. Ce puteți face în Gjirokastër? Orașul, numit în italiană Argirocastro (orașul de argint) este locul nașterii lui Enver Hogea, dictatorul pe lângă care Ceaușescu a fost mic copil (Hogea îl admira deschis pe Stalin). Ca urmare, aici puteți vizita, contra a 200 lekë de persoană, adăpostul antiatomic construit special pentru dictator și clica lui, chiar la câteva zeci de metri sub mult mai celebrul Kalaja e Argjirose, castelul din Gjirokastër, o fortăreață din secolul al XII-lea, care este adevăratul principal obiectiv turistic al orașului. Intrarea în fortăreață costă tot 200 lekë, iar aici se poate vedea o expoziție de arme din timpul epocii comuniste (în principal, tunuri), muzeul de istorie și un vechi avion de vânătoare american, de prin anii ’60. De pe ziduri, se desfășoară o frumoasă panoramă a orașului și împrejurimilor acestuia. În final, merită să faceți o plimbare pe străzile orașului vechi.
  4. Castelul Lekuresi, din Sarandë (GPS: 39.865730,20.026310). Aici intrarea e liberă, nu e mare lucru de văzut, dar panorama spre Sarandë, port și, puțin spre sud-vest, spre Corfu e spectaculoasă.
  5. Cetatea Porto Palermo, zonă care chiar merită vizitată, e și o plajă aici (GPS: 40.062358,19.793519).

Câteva observații de final

În primul rând, trebuie să precizez câteva lucruri legate de bani.

În majoritatea locurilor unde mă duc, plec fără prea mulți bani cash, preferând să scot bani în moneda locală direct de la bancomate. Așa am făcut în Ucraina, așa fac de fiecare dată în Turcia, așa fac, atunci când e cazul, în Bulgaria, Ungaria, Polonia.

În Albania însă nu recomand să faceți asta decât cu foarte multă atenție. De exemplu, în Ksamil nu am găsit decât bancomate ale băncii OTP. La acestea e o problemă, o mare problemă. Am încercat să scot niște bani de la bancomatul de lângă supermarketul Gjordeni și, am cerut, de probă, suma de 2000 lekë. Cât credeți că era comisionul, dacă acceptam tranzacția? Ei bine, nici mai mult, nici mai puțin decât 800 lekë! Adică 40% din suma extrasă … Bineînțeles, am renunțat și am intrat la casa de schimb de alături, unde am schimbat euro, la paritatea 1 € = 120 lekë (paritatea oficială, bancară este de 1 € = 121,33 lekë). Așa că, vă recomand, înainte de a extrage bani din bancomat, să vedeți ce comisioane presupune operația. Din fericire, bancomatele afișează obligatoriu aceste comisioane, înainte de efectuarea tranzacției.

Poate ați observat că, în multe cuvinte albaneze, apare litera „ë”. E bine să știți că ea este echivalentul literei „ă” din limba română.

Ksamil, nume ce înseamnă șase mile, este noul venit pe riviera albaneză. Și are un asemenea succes, încât toată lumea vorbește de Ksamil, toată lumea vrea să-și petreacă un sejur la Ksamil. Și pe bună dreptate. Este un loc unde, dacă faci abstracție de praful de pe străzile neasfaltate, de gunoaiele aruncate mai peste tot, de neamurile proaste venite din toate colțurile Balcanilor, poți petrece o vacanță frumoasă, cu costuri foarte mici, mai ales în ce privește cazarea. Și, cum plaja și marea sunt frumoase, nu poți pleca, așa cum spuneam, decât foarte mulțumit.

Mie unul însă, deși mi-a plăcut, acest sejur albanez mi-a fost de ajuns, data viitoare tot Grecia va fi destinația preferată. Mai ales dacă merg mai spre sud, cât mai departe de cefe groase de prin Balcani, mulți de la nord de Dunăre, care nu știu decât să vorbească tare și vulgar, să-și certe și chiar să-și bată copiii în văzul lumii, să se certe între ei și să-și etaleze proasta creștere …

În sfârșit, poate sunt eu prea pretențios, dar tare mult îmi plac plajele liniștite și pustii, precum cea de la Agios Nikolaos, de pe coasta de vest a Peloponezului …


[fb]
---
Trimis de Costi in 21.09.19 13:25:10
Validat / Publicat: 21.09.19 14:43:05
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ALBANIA.

VIZUALIZĂRI: 16740 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Plaja mea preferată din Ksamil: Lori Beach
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38000 PMA (din 41 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmaster
[21.09.19 15:02:42]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

micutzu
[21.09.19 17:42:46]
»

Salut. Te votez chiar din Albania. Am fost in Sarande si ksamil si acum sant in Viore. Maine merg pentru 3 zile in Durres. Felicitari pentru articol.

CostiAUTOR REVIEW
[22.09.19 00:20:59]
»

@micutzu:

Mulțumesc!

Aștept să-ți citesc opiniile.

andreiutasg
[06.01.20 11:05:27]
»

Buna ziua, in primul rand detaliile oferite in descrierea dvs pot ajuta viitorii vizitatori ai zone Ksamil, printre care ma numar si eu

Ati descris f bine zonele gen obiectiv turistic, daca ma puteti ajuta cu unele lamuriri:

- cum a fost vremea in perioada aceea? Eu am rezervat la inceputul lunii septembrie pentru 8 nopti si imi doresc ca apa sa fie calda, mai ales ca mergem cu 2 copii. Stiti cumva daca sunt exista parcuri sau zone special amenajate pentru distractia copiilor?

Multumesc

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
CostiAUTOR REVIEW
[06.01.20 12:18:53]
»

@andreiutasg:

Salut!

Vremea în Ksamil în septembrie este numai bună. Vara este foarte cald, în septembrie apa este foarte caldă, dar arșița se mai domolește. Toți localnicii îmi spuneau asta: cea mai bună lună este septembrie!

Așa că ai ales foarte bine...

Cât privește existența parcurilor și a locurilor de joacă pentru copii, aici lucrurile stau prost. Parcuri nu prea sunt, iar locuri de joacă amenajate, doar pe plaje. Acestea au diferite facilități pentru copii, în funcție de imaginația și buzunarul proprietarului.

Parcă totuși am văzut și un loc de joacă undeva lângă supermarketul Gjordeni, la restaurantul Detijon, parcă, dar nu sunt sigur.

Oricum, cu ce au pe plajă, va fi suficient pentru copii, cred.

Vacanță reușită!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
andreiutasg
[06.01.20 15:20:38]
»

@Costi: mulțumesc mult pentru informații

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
andreiutasg, micutzu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Ksamil:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.05059814453125 sec
    ecranul dvs: 1 x 1