ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.08.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 31.03.08
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
AUG-2014
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Kitzbühel - Wir Lieben die Berge!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

(continuare de aici)

Ziua a 8-a: Kitzbühel şi Scheffau am Wilden Kaiser

Din păcate, asta a fost ultima zi petrecută în Tirol anul acesta. Pentru un drum mai scurt la întoarcere în ţară, am vrut sa stăm 2-3 zile după Tirol, undeva în mijlocul Austriei, unde nu mai fusesem niciodată. Aveam de ales şi până la urmă am ales regiunea parcului national Kalkalpen:(click aici)

Am găsit o cazare convenabilă aproape de această zonă, în Spital am Pyrhn, despre care voi povesti în alt capitol.

Ziua a 8-a, de tranzit spre Spital am Pyrhn, am folosit-o pentru a vizita alte 2 perle ale Tirolului: Kitzbühel şi apoi zona masivului Wilden Kaiser.

Kitzbühel este sinonim pentru mine cu Hahnemkamm Streif şi capitala schiului alpin.

Ştiu, Kitzbühel = oraş medieval, străduţe înguste, atmosferă etc. Dacă am fi avut mai mult timp la dispoziţie, ne-ar fi plăcut să colindăm prin el.

Dar Kitzbühel rămâne în istorie şi pentru ca aici, pe muntele Hahnemkamm, s-a inventat schiul alpin modern.

Până la aceşti austrieci vizionari din Kitzbühel, schiul era ceva ce faceau doar scandinavii, pe teren predominant plat, cu niste schiuri din lemn, din nevoia de a se deplasa iarna mai repede dintr-un loc în altul (schiul nordic de azi - schi fond.). Când a ajuns la Kitzbühel spre sfârşitul sec. XIX primul transport de schiuri scandinave din lemn, care se legau de picior cu nişte curele din piele, unii le-au privit ca pe o curiozitate şi cu neîncredere:

“Nu le putem folosi noi aici, la munte! ”

„Ba putem”, au zis alţii.

„E prea periculos să cobori muntele cu doagele astea din lemn! ” au zis iar primii.

„Atunci voi staţi să vă uitaţi, iar noi vom încerca”, au zis cei din urmă.

Aceştia au imaginat sisteme noi de prindere a schiurilor, au facut pârtii, au redactat regulamente, în concluzie: s-a inventat schiul alpin (coborâre + slalom).

Prima cursă de schi alpin, cu documente! , pe pârtiile de lângă Kitzbühel, a fost în 1894/1895!

Kitzbüheler Ski Club (K. S. C.) a fost înfiinţat în 1902, iar în iarna 1930-1931 a fost organizată pe pârtia de pe muntele Hahnemkamm prima competiţie internaţională de coborâre din lume: Hahnemkamm Streif.

Astăzi, Hahnemkamm Streif este una din cele mai celebre curse de coborâre pe schiuri din lume.

Cine câştigă această cursă are locul asigurat în Panteonul schiorilor. Iar în Austria, schiul este o adevarată religie, predată la şcoală începând cu clasele primare!

Dar pentru că lucrurile mari se văd mai bine de la distanţă, am preferat sa urcăm pe celălalt munte care străjuieşte Kitzbühel: Kitzbüheler Horn. De aici, de la 2.000 m, Hahnemkamm se vede perfect, dar nu numai Hahnemkamm. Priveliştea este fabuloasă: spre sud/sud-vest: zeci de creste înzăpezite în depărtare, cred ca în zilele foarte senine se văd şi Dolomiţii italieni. În nord: masivul Kaiser Gebirge – o creastă zimţată spectaculoasă ceva mai izolată de restul peisajului, de aceea şi iese mai mult în evidenţă.

Orasul Kitzbühel este la picioarele tale, cu lacul care se vede în dreapta lui, cum priveşti de sus. Un alt motiv pentru a urca pe Kitzbüheler Horn a fost să vizităm Alpen Blumen Garten – Gradina botanică alpină. Intrarea e gratuită.

De la staţia din vârf a telecabinei Kitzbüheler Horn, la 2.000 m, am coborât la Alpen Blumen Garten la cca 1.880 m. Aici sunt specii de plante din unele din zonele montane importante ale lumii: Himalaya, Pirinei, Alpi. Fotografiile luate aici, avand şi un soare frumos la dispoziţie, vorbesc mai bine decât pot face eu. Un video de pe net, ca sa vă faceţi o idee, aici: youtube

Cred că şi-ar găsi un loc frumos în această grădină botanică şi ceva specii din Carpaţii noştri, mă gândesc de exemplu la garofiţa Pietrei Craiului, nu am vazut nimic asemănător printre florile şi plantele de acolo.

Grădina asta botanică este pur si simplu o mica parte îngrădită din versantul muntelui şi nu e prea întinsă, raportat la imensitatea muntelui: cam 20 de mii de metri pătraţi, dar e bine îngrijită. Inclusiv în ziua când am fost noi acolo se plantau noi răsaduri, se udau altele, se pliveau buruienile etc.

După ce ne-am săturat de flori alpine, himalayene şi pirineene, am urcat spre staţia telecabinei, căci mai aveam un obiectiv tirolian ( :)) de vizitat în acea zi. Pe drum spre telecabină am remarcat văcuţe păscând liniştite pe o păşune montană pe o pantă de vreo 30-35 de grade şi se tineau foarte bine pe picioare – vezi foto. Ce bine e să fii vacă în Tirol!

Jos cu telecabina, o scurtă vizită la automatul de parcare să plătesc (ouch! a fost 6,5 euro pentru cca 3 ore!) şi la drum spre Scheffau am Wilden Kaiser.

Scheffau este un mic sat la poalele masivului Wilden Kaiser (Împăratul Sălbatic, pe româneşte), la 23 km de Kitzbühel. Kaiser Gebirge - Munţii Kaiser - sunt o arie protejată (kaisergebirge.at).

Partea sa de nord, cu piscuri mai domoale şi împădurite, care au maximul la 2.003 m se cheama Zahmen Kaiser (Împăratul Blând). Partea de sud, cu crestele cele mai sălbatice, mai înalte şi mai stancoase, din care cel mai înalt vârf este la 2.344 m, se cheama Wilden Kaiser. Satele de acces spre acest împărat sălbatic sunt: Ellmau, Scheffau, Going şi Söll.

Am trecut prin Scheffau am Wilden Kaiser şi am luat-o spre lacul Hintersteiner (Hintersteinersee), aflat la 5,5 km de Scheffau. Găsisem pe net un traseu frumos de la acest lac la cabana Stöfflhutte, o cabană cu o vechime de 350 de ani, unde se face o bere proprie – Stöfflbrau.

Numai că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din Tirol! Am ajuns la lac după o întărziere pe şosea cauzată de un accident petrecut mai în faţă. La lac cu greu am gasit un loc de parcare liber, era duminică, 10 august, orele pranzului. O zi caldă, cu soare generos şi era plin de germani veniţi la plajă pe malul lacului. Pe tabelul indicator de la lac spre cabana Stöfflhutte era trecut un timp cu 1/2 oră mai mare decat cel menţionat pe net. Făcând noi socotelile de timp, cu drumul dus-întors, cu masa de pranz şi cu drumul în continuare până la Spital am Pyrhn, ne-a cam dat cu rest. Aşa că, decât o goană obositoare sus la cabană şi înapoi, am ales să stăm un pic pe malul lacului şi să luam prânzul la o terasă frumoasa cu vedere spre lac, aflată f. aproape de lac şi de parcarea unde lăsasem maşina. SeeRestaurant Numaiştiucum scria pe firmă.

Eu, avand încă 250 km de condus, am luat o Johannisbeersaft - un sirop de coacăze negre cu sifon, cu gust de sirop de zmeură (cel puţin cam aşa mi s-a părut mie), fetele câte o bere adevarată. Recunosc, le-am vămuit câte o gură de bere pe fiecare, Johannis ăla era cam insipid :)

La felul 2 am trecut la meniu internaţional şi am luat un Cordon Bleu – varianta austriacă. Bun de tot. Salatele erau incluse în preţ şi erau în regim self-service la un salad-bar aflat in interior. Drept care toţi clienţii defilau înăuntru şi înapoi pe terasă cu farfuriile cu salate, prilej de oarecare vânzoleală. Unii mergeau chiar de 2 ori să completeze porţia de salată, erau vreo 4 tipuri de salate, puteai mixa pe aceeaşi farfurie, ca un adevarat DJ. Vă daţi seama ce defilare au facut fetele mele (wife + sister), mari amatoare de salate!

După prânz, o plimbare de siestă pe malul lacului, prilej de surprins diverse ipostaze de oameni facând plajă şi baie în lac. Un neamţ – că erau numai maşini cu numere de Germania prin preajmă - a găsit de cuviinţă sa se dezbrace la nudul gol (lacul see :) :)) tocmai cand treceam noi pe acolo (spre încântarea fetelor) şi să se arunce în apă. Eu am aşteptat acelaşi lucru de la prietena lui, dar ea, pudică, a intrat în apă în costum de baie. Dezamăgit, am plecat mai departe, tot cautând umbra pădurii, ca iar ardea soarele ca la Mamaia lui Mazăre pe timpul carnavalului. (Deşi fetele ar fi vrut sa mai stea să-l vadă pe ăla când iese din apă, că cică atunci e mai interesant!)

În fine, nu am avut prea mult timp să savurăm zona Scheffau - Hintersteinersee – Wilden Kaiser. Rămâne o destinaţie interesantă poate pentru alt concediu, în viitor.

Aşa că a trebuit, spre regretul nostru, să ne întoarcem la maşină şi am luat-o spre centrul Austriei la spital. Mai precis, la Spital am Pyrhn.

Dar asta, în numarul viitor.

Auf wiedersehen Tirol! Ai fost minunat!

(va urma)

P. S. Rog pe webmaster daca e posibil sa insereze acest link pentru ilustratia muzicala: youtube

Multumesc.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de saxonul in 26.08.14 11:16:12
Validat / Publicat: 26.08.14 12:37:58
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.

VIZUALIZĂRI: 3448 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (saxonul); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P22 O pensiune din zona Hintersteinersee, cu Wilden Kaiser in fundal
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23150 PMA (din 25 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[26.08.14 11:52:20]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu)

saxonulAUTOR REVIEW
[26.08.14 12:11:35]
»

@webmasterX: Danke Schon!

Michaell
[26.08.14 12:57:29]
»

@saxonul: La fel de fain scris ca si celelate recenzii. A fost atit de plini de nemti fiindca si colegii mei de servici cam tot pe-acolo au mers in concediu... - am incercat sa-i incurajez sa mai faca citiva km spre est dar ptr. cei mai multi Europa (si civilizatia) se termina dupa Viena. Unii mai reusesc sa ajunga pina in Ungaria, la tratament.

PS. din pacate n-am putut sa-l ascult pe Hansi al tau. Aici clipul nu se poate deschide.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
saxonulAUTOR REVIEW
[26.08.14 13:45:04]
»

@Michaell: Multumesc pentru aprecieri. Uite un link alternativ pentru Hansi:

youtube

Michaell
[26.08.14 13:57:08]
»

@saxonul: Multumesc pt. link dar nici el nu merge - devina este GEMA. Nu ma intreba ce inseamna aceste patru litere ca nu-ti pot spune - nu ca n-as sti ci ptr ca nu cunosc traducerea corecta in limba romana.

saxonulAUTOR REVIEW
[26.08.14 14:07:31]
»

@Michaell: Sorry, sper ca nu eşti într-o zonă cu restricţii IT.

Michaell
[26.08.14 15:11:46]
»

@saxonul: GEMA - un fel de institutie care supravegheaza respectarea drepturilor de autor.

iulianic
[26.08.14 15:53:13]
»

@saxonul: Eu am ascultat "Wir Lieben die Berge", timp în care am privit videoclipul pentru că decorul natural este cu adevărat magnific. Abia pe urmă am citit textul care m-a făcut pe alocuri să zâmbesc.

Ce bine e să fii vacă în Tirol!

Ei, da! Ele sunt mai sportive. P06 – "Vacuţe păscând liniştite pe o pantă respectabilă, pe Kitzbüheler Horn" ilustrează faptul că ele duc o viaţă sănătoasă. Aerul este foarte curat, iar iarba păşunilor montane – curată, de un verde aproape incredibil – ar fi râvnită de toate văcuţele din lume.

În drumurile mele am văzut multe astfel de păşuni, am văzut şi cum se aplică îngrăşământul natural, ecologic. Pentru apă văcuţele au o cistenă specială cu un fel de căuş în care animalul pune botul şi se adapă. Apa nu se risipeşte, iar animalele nu suferă de sete pentru că beau atunci când vor. Nu cred că o văcuţă de la noi s-ar descurca acolo fără o instruire prealabilă.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dorgo
[26.08.14 15:53:52]
»

@Michaell: ziceai ca "pentru cei mai multi, Europa (si civilizatia) se termina dupa Viena"... exact asa gandeam si eu amice... civilizatia incepe in Grecia, apoi continua in Bulgaria, Romania si Ungaria si se termina dupa Viena...

saxonulAUTOR REVIEW
[26.08.14 17:08:43]
»

@iulianic: "Nu cred că o văcuţă de la noi s-ar descurca acolo fără o instruire prealabilă. " Asta ar presupune ca văcuţele să facă mai întâi un curs intensiv de limba germană Multumesc pentru aprecieri.

Şi într-adevăr, austriecii au trecut hotărât la bio-îngrăşăminte: dacă treci pe langă o păşune cosită pe care tocmai au împrăştiat balegar, îţi cam mută nasul câteva zile Vorbesc din experienţa proprie din anul acesta.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
iulianic
[26.08.14 17:36:55]
»

@saxonul: Mie-mi spui? Am trecut (cu autocarul, deci nu în aer liber) pe langă păşuni nu doar din cele pe care tocmai s-a împrăştiat balegar, ci şi pe lângă unele pe care tocmai se împrăştia bălegar. Da, mirosul este de neuitat. A fost însă o nouă experienţă. Am văzut cum şi cu ce utilaje se face operaţiunea aceasta ingrată, dar atât de binevenită pentru mediu şi pentru văcuţe.

Cât despre cursul intensiv de limba germană… mai mult decât atât, văcuţei noastre îi trebuie o instruire practică. Păi, de unde să ştie ea unde să pună botul şi cum să apese ca să vină mult dorita apă?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Michaell
[26.08.14 17:43:39]
»

@dorgo: in schimb EU n-am gandit nicicand asa. m-am referit la nemti. ei obijnuiesc sa gandeasca in categorii de acest... din fericire nu chiar toti.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
dorgo, iulianic, Michaell, saxonul
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Kitzbuhel:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.22476887702942 sec
    ecranul dvs: 1 x 1