GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Continuare de aici vezi impresii
De la Zell am See am pornit spre statiunea Kitzbuhel.
Am lasat in urma noastra frumoasa statiune si mai ales lacul, lebedele acelea de care ma leaga amintiri de neuitat.
Coordonate GPS : N: 47,4445598 E: 12,3917198 - citite in centrul statiunii Kitzbuhel, intr-o parcare.
Traseu
Statiunea Kitzbuhel se afla la 54 km de Zell am See. Se merge inapoi pe acelasi drum pe care am plecat spre Zell am See. Tin minte ca la exact 10 km de la iesirea din statiune am vazut un indicator, se mergea in stanga spre alta statiune frumoasa-Kaprun.
La Kaprun se poate ajunge si din Zell am See pe un alt drum mai scurt si asa sunt doar 8 km.
Am trecut deci iarasi prin Piesendorf - Mittersill - am urcat in dreapta spre Jochberg - Kitzbuhel.
Inapoi pana la Mittersill am facut 26 km. De aici spre Kitzbuhel drumul devine cu adevarat spectaculos. Am luat-o spre dreapta si am inceput mult sa urcam. In stanga noastra cu cat urcam se casca o vale tot mai adanca.
Jos de tot ramanea soseaua pe care am plecat noi de la cascada Krimml spre Zell am See. Priveam departe in zare de acolo de sus frumusetea peisajului. Era ireal de frumos. Soseaua serpuia spre munti si urcam mult si totul era deosebit de frumos.
Dupa aprox. o ora am ajuns in statiunea Kitzbuhel. Inca de departe ne-au ,,intampinat’’ muntii aceia albi acoperiti pe varfuri de zapada, apoi chiar la intrare in oras in dreapta am admirat un frumos stadion.
Am urmarit indicatorul spre centru si unde am gasit loc am oprit. Drumul spre centru a fost intortocheat si cu multe curbe, am urcat si o panta pana undeva intr-o parcare in care greu am gasit loc pt. masina. Aici eram aproape de o colina pe care am zarit 2 biserici. Erau din acelea vechi si frumoase si am inteles ca sunt in total 3 biserici, toate deosebite.
Statiunea Kitzbuhel m-a fermecat inca de la inceput. Chiar si acum pot sa spun ca este unul dintre cele mai frumoase orase vazute vreodata in viata mea. Ma simteam cu adevarat intr-un oras medieval din Tirol. Ne plimbam pe stradute inguste si intortocheate pline de farmec. Prin centru sunt 2 stradute principale pe care se merge doar pe jos. Toate cladirile sunt colorate deosebit si toate sunt pline de viata. Construite in stil gotic, fiecare dintre ele, cele pe langa care am trecut, aveau ceva deosebit. Unele aveau picturi frumoase la colturi sau in jurul geamurilor, altele aveau flori la intrare si geamurile acelea mici si cu obloane mi-au placut enorm. Priviti pozele si veti vedea cat este de frumos acolo la Kitzbuhel. Mie acest orasel si acum imi starneste amintiri deosebite.
Fiindca noi eram chiar in centrul statiunii, ne-am plimbat pe acolo atat cat s-a putut. Chiar prin centru am admirat un paraias care curgea la vale si pret de o clipa mi-am imaginat ca sunt intr-un sat grecesc – Panagia (Thassos) - un alt loc drag - cam asa arata centrul de acolo pe unde trecea acel paraias.
Tot in centru am putut admira multe magazine cu vitrine imbietoare, cu decoratiuni de Pasti, dar majoritatea erau inchise. Era a doua zi de Pasti. Doar doua magazine am gasit deschise si in acelea am intrat ca sa admiram souveniruri diverse: palarii, magneti, botosi din lana, costume populare, ceasuri cu cuc, etc, dar toate mi s-au parut f. scumpe. In centru pe langa multele magazine sunt si o gramada de terase la care turistii stateau linistiti si admirau natura. Altii faceau plimbari cu caleasca. Era frumos peste tot iar aerul acela de munte era atat de curat, era superb sa te plimbi pe acolo cu caleasca. Nu iti mai venea sa pleci.
Am ajuns intr-o piata in care era pavaj pe jos. Aici am putut admira o caleasca trasa de doi cai superbi, ale caror copite rasunau puternic pe acel pavaj pana departe. Cladirile chiar in centru erau divers colorate si totul era atat de frumos de parca eram intr-o alta lume. Peste tot era liniste, toti se plimbau calm, linistiti si peste tot era o curatenie desavarsita.
Informatii diverse
Kitzbuhel este o statiune renumita si pentru sporturile de iarna. Aflata pe malul raului Kitzbuhler Ache, statiunea se afla la o altitudine de 800 m, intre muntii Hahnenkamm (1712 m) si Kitzbuhler Horn (1996 m). Fiindca noi nu schiem si fiindca in nicio statiune nu am ajuns pe partii, cei interesati pot sa isi faca o ,,idee’’ cam ce inseamna Kitzbuhel dand click aici: bergfex.com/kitzbuehel-ki ... chberg/panorama
Veti vedea astfel cat este de imbietor acest loc, mai ales pentru cei care iubesc sporturile de iarna. In muntii din jur exista 500 km de trasee montane, 750 km de rute pt. ciclism, 53 de instalatii de transport pe cablu. Lifturi sunt: 10 gondole, 26 de telescaune si pentru cross country va asteapta alti 96 km. Pentru cei ce schiaza pot sa va spun ca exista 170 km de piste care insumeaza 22 de piste albastre, 25 rosii si 13 negre. Cea mai lunga partie este Pengelstein Sud, cu o lungime de 6,8 km si o diferenta de nivel de 1000 m.
Daca nu v-am convins inca sa veniti aici, pot sa va mai spun ca regiunea Kitzbuhel, asa cum am aflat si eu, este renumita pt. concursul masculin din cadrul circuitului Cupei Mondiale. Aici este locul de intalnire al personalitatilor din lumea sportului, culturii si showbusiness-ului.
Pentru impatimitii sportului alb - tenisul - exista 30 de terenuri in aer liber si vara se tine aici turneul de tenis. Dar si iubitorii de golf pot gasi tot aici 4 terenuri uriase de golf.
In statiune mai exista o gara frumoasa de unde pleaca trenuri spre toate destinatiile mai importante. Pentru cei care doresc sa viziteze un muzeu, pot sa le spun ca in oras exista muzeul Hahnenkam unde se pot admira diverse echipamente de ski, telecabine si tot ce tine de acest iubit sport. Tot in muzeu am aflat ca exista un simulator pt. coborari. Daca vreti adrenalina, merita sa-l incercati.
In fiecare an la Alpenrallye Kitzbuheler are loc festivalul de automobile istorice. Interesant mi s-a parut si cand am aflat ca tot in fiecare an, centrul orasului este decorat cu figura unui animal, altul in fiecare an. Tot in zona am inteles ca exista 2 lacuri superbe. Unul este Hintersteiner, care face parte din rezervatia naturala Wilder Kaiser si celalalt lac se numeste Schwarzsee (coordonate GPS N: 47,45722 E: 12,36889). Este un loc deosebit pt odihna si relaxare.
Am plecat cu greu din acest orasel, poate si oboseala punea incet stapanire pe noi. Am avut atunci in acea zi frumoasa de 9 aprilie 2012 o zi plina: am plecat la cascada Krimml, ne-am plimbat pe malul lacului in statiunea Zell am See si acum plecam de aici, din acest orasel incantator.
Cine nu a ajuns inca aici, ii recomand sa o faca macar intr-o vizita ca si noi. Numai asa va puteti da seama cu adevarat de cat de frumos este acolo.
De aici din Kitzbuhel ne-am continuat excursia mergand spre casa prin alte locuri si facand astfel un circuit.
De la Kitzbuhel spre pensiunea noastra din Niederhart
Am strabatut astfel alte locuri minunate si am mers pe traseul:
Kitzbuhel - Kirchberg in Tirol - Hopfgarten im Brixental - Worgl - Strass im Zillertal - Fugen - Niederhart. Tot acest traseu din Kitzbuhel a insumat 64 km. Am mers pe autostrada pe cea mai mare parte a traseului. Ultimii 10 km i-am facut iesind de pe autostrada si mergand pe soseaua care duce la pensiune.
Despre alte locuri minunate pe care le-am vazut in urmatoarea zi am sa va povestesc cu drag in continuare.
Trimis de adryana in 14.05.12 16:50:57
- A fost prima sa vizită/vacanță în AUSTRIA
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adryana); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
se poate activa filmuletul acela cu lacul Schwarzsee?multumesc mult de tot.
steffy2008, am vazut ca esti doar chibit, o simpla clona cred, si tin sa iti multumesc frumos pt. negativ si iti spun si tie-treci peste rw. mele deoarece aici vorbim despre statiuni de iarna (vara), despre excursii si vizite in unele orase si nu sunt subiecte legate de cultura, subiecte care sa te intereseze pe tine, asa cum ti-ai destainuit dorintele intr-un alt rw..
Multumesc.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2022 Domeniul schiabil Kitzbuhel — scris în 09.02.22 de ailynuka din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Dec.2018 Pe partii de schi sau pe carari de munte, locul de unde zici ca pleaca Raiul – Kitzbühel, Austria — scris în 12.12.18 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Kitzbühel - Wir Lieben die Berge! — scris în 26.08.14 de saxonul din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2011 Kitzbuhel - O statiune incantatoare — scris în 13.06.11 de Rusalka din BISTRIţA - RECOMANDĂ