Fethiye - locatia ideala pentru iubitorii de frumos

TIPĂREȘTE

Chiar daca a trecut mai mult de un an de la vacanta petrecuta in Fethiye, m-am hotarat, totusi, sa scriu despre aceasta destinatie minunata in ciuda “lenei” care m-a “oprit” in aceasta perioada sa povestesc despre aceste locuri.

Am petrecut la inceputul lunii iunie 2011 doua saptamani in Fethiye, mai bine zis, am stat la hotel Ten Aparts in Calis care se afla la aproximativ 5 km de centrul orasului si reprezinta plaja orasului (in traducere inseamna munca). Zona este de o frumusete uluitoare, care-ti taie respiratia, cu peisaje uimitoare, nu degeaba i se spune “frumoasa Fethiye”, cu munte si mare in acelasi loc si nu prea “calcata” de romani.

Ca de fiecare data, m-am informat asiduu cu privire la ceea ce se poate vedea si vizita. Am ales 3 excursii optionale de la agentiile locale: Kelebekler Vadisi (in traducere Valea Fluturilor), jeep safari si 12 Insule, pe langa “obiectivele” pe care ni le propuseseram si spre care am calatorit cu masina personala cu care plecaseram de acasa, planuindu-ne alternativ, cate o zi in statiune, si alta in deplasare.

Astfel, am vizitat Kayakoy sau Levissi (orasul fantomelor), aflat la 8 km de Fethiye, un fost oras locuit de greci care a ramas pustiu in urma schimbului de populatie din 1923 dintre Turcia si Grecia, in urma caruia grecii de aici au ales sa mearga in patria-mama. Fostul oras cu aproximativ 500 case si 2 biserici ortodoxe, acum muzeu in aer liber, este ingrozitor de apasator si de gol, aici pustietatea aflandu-se la ea acasa, in plus, cladirile sale suferind si in urma cutremurului din 1957 din Fethiye.

O alta locatie pe care am tinut cu insistenta s-o vizitam a fost laguna de la Oludeniz care, in ciuda a tot ceea ce s-ar spune, este unul din locurile cele mai frumoase din Turcia, nu degeaba clipul de prezentare turistica al Turciei incepe cu Oludeniz! O rezervatie naturala pentru care platesti (dar merita!) intrarea, platesti sezlongurile, totul este foarte organizat, foarte curat, de o frumusete de-ti taie respiratia, uneori chiar ireala, cu muntele Babadag de 2.000 m in coasta spre care, cand privesti, vezi parapantistii lansati care aluneca usor spre pamant, si desi, au locuri special amenajate de aterizare, ai impresia ca vin peste tine. Deh, este centru mondial de parapanta, nu poate fi decat pitoresc peisajul! Apa este “verde”, nu foarte adanca, mult mai rece decat in rest si plaja este de pietricele mai marunte sau mai mari, care dau impresia, vazute de sus, de nisip.

Katranci este un alt loc spre care intr-una din dimineti ne-am indreptat, dupa ce eu citisem cateva lucruri placute pe net, insa dezamagirea a fost pe masura: un camping foarte mare si foarte populat, aflat intr-o padure superba de pini, cu o plaja mica, murdara, la fel de murdara si apa, peisajul pana acolo incantator, dar atat! Am plecat de acolo rapid si in drum spre Fethiye am ratacit drumul pe care era un turc care facea autostop-ul si nu s-a sfiit sa urce la noi in masina, desi a vazut ca nu suntem de-ai lui, s-a oferit sa ne “puna” pe calea cea buna, dupa ce in prealabil s-a asigurat ca ajunge in timp util la serviciu, caci el, de fapt, asta urmarise si noi chiar il crezuseram ca vrea sa ne ajute! Deh, oameni saritori!

Intr-o alta zi am plecat spre Patara, fosta cetate lyciana, situata astazi in regiunea Antalya si locul de nastere al mult-iubitului nostru (in special al ortodocsilor) sfant Nicolae. De fapt, zona este “incarcata” de foste cetati lyciene, pe cateva vizitandu-le si noi. Insa, cateva ore bune ne-am relaxat pe plaja Patara, una de 18 km lungime, rezervatie naturala pentru broastele testoase care vin sa-si depuna ouale in nisipul foarte fin, cu zone delimitate in acest scop, in care accesul oamenilor nu este permis. Noi am prins marea foarte agitata in acea zi, cu valuri puternice, peisajul este destul de salbatic, putini turisti in comparatie cu dimensiunea plajei, multi dintre acestia, temerari, dispusi s-o strabata in mers, si nu sa stea sa se “prajeasca” la soare!

Ruinele cetatii le-am gasit incantatoare, amfiteatrul nu putea fi vizitat intrucat se executau lucrari de restaurare. In aceeasi nota, mai apoi am vizitat Xanthos si Letoon cu regretul ca am mai fi putut vedea si celelalte cetati, dar nu era timp pentru tot! Am incheiat ziua trecand prin oraselul Karadere, “patria rosiilor” care avea drept sigla tot o rosie, unde vedeai sere peste tot in care plantele se transformau in copacei cu 2-3 m inaltime.

In prima excursie pe care am cumparat-o, am urmarit sa vedem Valea Fluturilor, care poate fi accesata mult mai bine dinspre mare, decat dinspre uscat (un traseu foarte greu, aprope impracticabil pentru persoane fara ghid, conditie fizica si echipament adecvat). Astfel, croaziera cu plecare din Belcekiz, care o plaja lata cu nisip fin, aflata drept in fata venind dinspre statiunea Oludeniz, ne-a dus catre aceasta vale care tot timpul imi amintea de plaja Navagio din insula greceasca Zakynthos cu care are ceva similitudini. Aici soseau o multime de vase cu turisti care se scaldau in marea ireal de albastra, sau chiar verde pe alocuri, si lancezeau la soare pe pietrisul plajei. Cum locul este asaltat de fluturi din iulie pana in septembrie, nu am avut placerea sa vedem nici macar un exemplar, insa ne-am multumit cu privelistea de vis de aici!

Cea de-a doua excursie achizitionata, jeep-safari a a constat intr-o plimbare cu masini adecvate care alcatuiau o caravana pe drumuri mai greu practicabile in Yaka Park, fosta cetate lyciana Tlos si defileul Saklikent. In acelasi timp, toata ziua am fost bine-dispusi de jocurile cu pistoale cu apa pe care ghizii turci le incurajau.

A treia excursie a fost a croaziera pe mare, dupa parerea mea cea mai slaba dintre ele, desi s-a numit “12 insule”, in fapt nu ne-au indicat decat vreo sapte din multimea de insule aflate in Golful Fethiye. Desigur, pentru inotatorii cu experienta care se arunca de pe vas atunci cand acesta este oprit special pentru a distra turistii cu astfel de bai, genul acesta de excursie nu este decat o incantare, pentru cine ramane pe vas doar privind, distractia nu este asa mare. In schimb, de pe mare, am vazut o multime de peisaje superbe, asa ca relaxarea nu are cum sa nu te cuprinda si in acelasi timp sa nu te intrebi “oare cand va fi proxima data cand voi repeta aceasta experienta? ”

Orasul Fethiye te incanta cu partea sa veche din centru din care fac parte: mormantul lui Amynthas situat chiar langa Oficiul Postal, mormintele lyciene sapate in piatra (o practica specifica acestei regiuni), amfiteatrul antic recent restaurat, dar intr-o stare generala numai satisfacatoare, aflat intre blocuri si cladiri contemporane, dar cu fata catre mare.

Se mai poate admira pe faleza, pleiada tuturor conducatorilor turci (sultani si marele Ataturk) reprezentati prin busturi impunatoare, statuia lui Fethi Bey care a dat numele actual al orasului, un tanar pilot care si-a pierdut viata la numai 23 ani in timpul primului razboi mondial. Marina, portul de yachturi si mici ambarcatiuni, este una dintre cele mai bine puse la punct din cate am vazut, unde poti admira sute de vase, care de care, mai luxoase si mai sofisticate.

Nu in ultimul rand, in fiecare saptamana in ziua de marti se organizeaza asa-zisa “piata de marti”, in care odata ce-ai intrat, nu te mai poti opri din privit daca-ti plac locurile cu marfuri de tot felul pe care turcii, mari negustori din fire, incearca sa ti le bage pe gat mai scump sau mai ieftin, dupa cum te invoiesti!

Experienta Fethiye a fost una pe care as repeta-o oricand, au ramas, in continuare locuri nevazute, incat ma gandesc adesea, serios, sa iau in calcul acest loc pentru o alta vacanta!

---

VIZUALIZĂRI: 5609 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI