Case haioase, berze și un firicel de apă: Colmar, burgul francez cu aer nemțesc

TIPĂREȘTE

„Colmar este cel mai frumos oraș din lume”.

Georges Duhamel (1884-1966), scriitor francez

Eiii, nici chiar așa: o fi frumos Colmarul, nu zic nu, dar cel mai cel oraș din lume parcă-i prea de tot! Văzusem poze și-mi plăcuseră, citisem câte ceva despre el și ceea ce aflasem părea într-adevăr promițător; în plus, voiam să mă lămuresc la fața locului cum stă treaba în Alsacia cu „prietenia franco-germană”, o curiozitate care mă rodea de ceva vreme, căci îmi era destul de greu să înțeleg cum de două popoare putuseră cădea la pace după atâtea lupte purtate nu cu mult timp în urmă.

Deci

Păzea, Alsacia, că venim!

Tare m-am mai chinuit să găsesc o soluție ieftină de zbor. Am pândit ofertele, am încercat variante cu escală și degeaba... Până la urmă a trebuit să „optez” pentru destinația cea mai la îndemână din punct de vedere al distanței față de Colmar, și anume EuroAirport Basel Mulhouse Freiburg, cursă operată doar de Wizzair, care ne-a scos din buzunar echivalentul a cca. 320 euro dus-întors pentru două persoane, cu priority și locuri rezervate.

M-am cam enervat, dar nu am avut de ales; low cost, aiurea...»:( Am mai recuperat un pic cu o cazare neașteptat de ieftină - detalii într-un alt review.

De ce, dintre toate localitățile din Alsacia, am ales Colmarul drept bază a sejurului nostru de o săptămână? Din mai multe motive: 1) pentru că este situat între aeroport (58 km) și Strasbourg (cca. 70 km), unde țineam, de asemenea, să ajung; 2) pentru că este strategic poziționat pe Ruta Vinurilor Alsaciene, acesta fiind argumentul suprem cu care l-am convins pe Adrian! :); 3) pentru că orașul în sine promitea o mulțime de atracții, fapt ce s-a adeverit cu vârf și îndesat, căci în cele trei zile pline în care l-am bătut la pas a fost nevoie să ne întrebuințăm destul de serios pentru a bifa tot ce era de văzut. Dar am reușit!

Vă spuneam că am luat o cursă Wizzair, cu plecare din București la 13:45, care după 2 ore și 10 minute a aterizat la EuroAirport, ce deservește, așa după cum ați sesizat mai mult ca sigur din denumirea sa completă, trei țări - Franța, Elveția și Germania -, aflându-se la 3,5 km de Basel, la 20 km de Mulhouse și la 46 km de Freiburg im Breisgau. Aeroportul se găsește pe teritoriul Franței și nu este foarte mare (are un singur terminal). La intrare sunt câteva mese unde puteți să mâncați un sandviș, să beți ceva și să fumați eventual o țigară-două înaintea decolării, în caz că ajungeți prea devreme, așa ca noi la plecare.

Dacă de la aeroport la Basel și Freiburg se ajunge cu autobuzul, pentru Colmar există două variante: cu Flixbus (14 euro/persoană) sau cu trenul. Am ales-o pe a doua deoarece pentru Flixbus ar fi trebuit să așteptăm mai mult. Gara din care se ia trenul se numește St-Louis și până acolo se merge cu un autobuz operat de firma Distribus. Peronul este chiar în fața „sosirilor” și vă puteți orienta după orarul afișat. Autobuzul, de fapt un autocar modern climatizat, circulă foarte des, biletul costă 2,50 euro/persoană (se cumpără de la șofer) și deplasarea până la gară durează cca. 6 minute.

Detalii despre transferul de la aeroport către toate cele trei orașe găsiți aici: euroairport.com/en/passen ... access/bus.html

Gara St-Louis, stație terminus, se află în afara localității omonime, nu aveți ce face în împrejurimi altceva decât să vă cumpărați biletul (14,10 euro; noi am plătit doar 10,60 euro, având peste 60 de ani), pe care să-l validați la automatele din interiorul clădirii. Trenul circulă din 30 în 30 de minute în direcția Strasbourg și până în Colmar oprește doar la Mulhouse. Durata călătoriei este de 35 de minute.

Bun, am ajuns la Colmar. Este momentul

Să facem cunoștință cu orașul

Colmar este așezat în nord-estul Franței, în câmpia alsaciană, la poalele munților Vosgi, și beneficiază de o climă blândă și uscată (pentru Franța :)), ceea ce mi-a alungat temerile legate de vremea capricioasă din această țară. La început de august, când am fost noi, ne-am bucurat de temperaturi maxime de 25-28°C și minime de 17-19 grade, ideale pentru plimbări. Am avut totuși parte și de o furtună în noaptea dinaintea plecării iar în ultima zi ploaia ne-a făcut ciuciulete pe drumul către gara din Colmar.

Clima e responsabilă pentru calitatea renumitei licori bahice produsă în regiune iar dealurile care înconjoară orașul sunt pline de podgorii, Colmar fiind considerat „Capitale des vins dʼAlsace”. Demn de reținut mai este încă un detaliu geografic: prezența unui fir de apă ce străbate orașul. Este pârâul Lauch, afluent al râului Ill, care se varsă, la rândul său, în Ron.

Cu cei aproape 70.000 de locuitori ai săi, Colmar este al treilea oraș ca mărime din Alsacia, după Strasbourg și Mulhouse. Este sediul administrativ al departamentului Haut-Rhin și al arondismentului Colmar-Ribeauvillé.

Are o istorie de peste un mileniu, fiind atestat documentar pentru întâia oară în 823 iar în 1226 a devenit oraș imperial liber. În 1354 s-a alăturat Ligii Décapole, care grupa zece orașe alsaciene libere în cadrul Sfântului Imperiu Roman. Regiunea a fost puternic afectată de Războiul de Treizeci de Ani (1618-1648), toate orașele componente ale Ligii, în afară de Mulhouse, fiind anexate de Franța în urma Păcii Westfalice din 1648.

După Războiul Franco-prusac din 1871, Franța pierde Alsacia (și vecina sa Lorena) în favoarea Imperiului German, dar după Primul Război Mondial, mai precis după Tratatul de la Versailles din 1919, cele două provincii revin la Franța. În 1940 Germania nazistă preia din nou controlul asupra Alsaciei și Lorenei. Regiunea a fost eliberată de armata americană în noiembrie 1944, dar nu în întregime: așa-numită „pungă Colmar” („la poche de Colmar” în limba franceză), cuprinzând orașul cu zona sa înconjurătoare, a fost apărată de Armata a 19-a a Wehrmachtului și a rezistat atacurilor armatelor franceză și americană până în februarie 1945.

Orașul a reușit să-și revină după stricăciunile suferite în timpului războiului și în ultimii 20 de ani a devenit o atracție turistică majoră mulțumită unui program amplu de restaurare a clădirilor istorice. Prin urmare,

Să aruncăm și noi o privire

Fapt surprinzător la prima vedere, Colmar se întinde pe o suprafață destul de mare raportat la numărul de locuitori, și asta datorită absenței blocurilor: eu n-am zărit decât câteva, la ieșirea din oraș înspre Ribeauvillé. Restul clădirilor nu au, în general, mai mult de 3-4 etaje, iar periferiile sunt ocupate de vile frumoase, nu foarte mari dar bine îngrijite, un semn cert de prosperitate.

Centrul istoric, cel care face îndeobște obiectul interesului vizitatorilor, e relativ compact și parțial pietonal. Declarat „zonă protejată” („secteur sauvegardé”), el cuprinde în mare parte străzi pietruite și atât de înguste încât kiki-carul aproape că se izbește de ziduri, mărginite de clădiri vechi de sute de ani, multe din ele cu magazine și cafenele la parter, înfrumusețate de tot felul de decorațiuni simpatice, care le fac să arate aidoma unor case din povești.

La loc de cinste printre aceste ornamentații și reprodusă pe șepci, tricouri, căni, mănuși și multe alte nimicuri se găsește o figură poate neașteptată: barza, simbolul Alsaciei. În legendele germane se spune că un cuib de berze construit pe acoperișul casei aduce belșug, iar în Colmar am văzut nu numai pe case, ci și pe biserici cuiburi-tip, așezate acolo cu mare grijă și chiar folosite de îndrăgitele păsări lungane! Potrivit unei alte legende, dacă o femeie tânără presară bucățele de zahăr pe pervazul ferestrei iar barza vine să le ciugulească, ea o va răsplăti aducându-i în cioc un copil... Cam astea ar fi explicațiile pentru alegerea berzei drept „mascotă” a Alsaciei, altele nu am găsit, însă la mijloc e vorba, fără îndoială, de o găselniță de marketing. Și ce dacă?!! :D

O atmosferă de basm de frații Grimm plutește așadar peste Colmar, care și-a păstrat farmecul provincial, de burg medieval, în ciuda hoardelor de turiști care îl iau cu asalt. Nu-i de mirare, așadar, că mulți îl consideră orașul cel mai autentic al Alsaciei, căci Strasbourg, capitală a Europei, e prea cosmopolit și avangardist, iar Mulhouse, prea industrial.

Micile detalii fac diferența, și aici aș putea enumera podurile cu jardiniere pline de flori colorate plasate de-a lungul canalelor pârâiașului Lauch - Colmar face parte din organizația „Villes et villages fleuris”, în cadrul căreia a fost premiat cu cea mai prestigioasă distincție, „quatre fleurs” („patru flori”) -, buticurile cu suvenire cu specific local, care mai de care mai haioase și mai originale, târgurile cu produse textile de proveniență autohtonă ori made in China... :) care se lăfăie la poalele bisericilor din secolele XII-XIV, barurile de vin („winstub” sau „weinstube” în varianta nemțească) de care te împiedici la tot pasul, muzicanții stradali.

Colmar trăiește în bună măsură din turism și în 2018 a fost votat Nr. 3 Best European Tourist Destination pe site-ul omonim, după Wroclaw în Polonia și Bilbao în Spania.

Pe tot parcursul anului aici se organizează diverse evenimente culturale. Din mai până în septembrie, în fiecare seară de marți în Place de lʼAncienne Douane, în aer liber și gratuit pentru privitori, se desfășoară festivalul de muzică populară, cu care îmi propusesem să ne desfătăm și noi, numai că furtuna ne-a stricat planurile. În iulie are loc Festivalul Internațional de Muzică, inclus de New York Times în topul celor mai bune 10 festivaluri din Europa. Iar Piața de Crăciun din Colmar e apreciată în lumea întreagă.

Dar renumele de care se bucură orașul se datorează mai ales așa-numitelor „maisons à colombages”, acele case cu bârne din lemn la exterior întâlnite nu numai în estul Franței, ci și în toată Europa Centrală, în Germania, Austria, Elveția, Italia, Olanda, Belgia, Regatul Unit, Cehia ori Polonia. În centrul istoric al Colmarului ele sunt omniprezente, spre încântarea turiștilor. Iar dacă în poză reușești să imortalizezi nu numai una-două case dintr-acestea, ci și un mic luciu de apă, un pod și niște flori, se cheamă că ai obținut propria imagine perfectă de carte poștală cu care să te mândrești că AiFostAcolo!

Zis și făcut! ;)

Revenind la lucruri de ordin ceva mai practic, merită spus că centrul Colmarului se împarte cu aproximație în trei cartiere de interes turistic: Vieux Colmar, situat în partea nord-vestică și cuprinzând cele două mari lăcașuri de cult ale orașului (catedrala și Eglise des Dominicains), dar și multe alte clădiri istorice; Quartier des Tanneurs (Cartierul Tăbăcarilor), aflat la est de el și identificabil mai ales prin casele impunătoare cu fațade albe ale vechilor negustori: și, nu în ultimul rând (fiindcă aici se strâng cei mai mulți turiști), la sud, Krutenau sau „La Petite Venise”, cu modestul Lauch și podurile sale pitorești.

Doamne, ce mă enervează lipsa asta de imaginație: orice oraș, de oriunde ar fi el, dacă e străbătut de niște canale devine automat „o Veneție”! =))

Vă propun acum să răspundem întrebării

Ce-i de văzut și de făcut în Colmar?

Evident, dacă ai timp și dispoziția necesară, cel mai plăcut e să te plimbi în tihnă și fără vreun țel precis prin centrul istoric: garantez că, vrând-nevrând, vei da peste locuri frumoase și uneori atât de interesante, încât nu vei rezista tentației și vei deschide un pliant, un ghid turistic ori o aplicație pe telefon pentru a vedea despre ce este vorba.

Colmar posedă un patrimoniu religios și laic care acoperă secolele XII-XX și este excelent conservat și surprinzător de bogat pentru un oraș atât de mic. Orice plimbare prin Colmar echivalează cu o teleportare prin opt secole de istorie.

Catedrala sa - Collégiale St-Martin -, cu superbele sale detalii arhitectonice gotice, nu poate scăpa atenției, fiind vizibilă din multe puncte din oraș. La fel de captivante sunt însă și clădirile laice, între care se remarcă Maison Adolphe (cea mai veche din Colmar, a doua jumătate a secolului al XIV-lea) ori Ancienne Douane sau Koïfhus, fosta clădire a vămii și cea mai veche clădire publică din Colmar (1480), ambele construite în stil gotic german. Renașterea germană este și ea bine reprezentată prin ciudata Maison des Têtes ori splendida Maison Pfister, în timp ce clasicismul francez e etalat de câteva edificii impunătoare (Hôtel de Ville - Primăria, sau Tribunal de grande instance). Din secolul al XIX-lea datează piața - Marché couvert, teatrul municipal sau clădirea prefecturii, toate în stil neobaroc francez. Până și gara, construită la începutul secolului al XX-lea, când Alsacia se afla sub ocupație germană, atrage atenția cu combinația sa de stiluri neogotic și neorenascentist cu elemente Art Déco. O adevărată lecție de istorie a arhitecturii!

De parcă toate acestea n-ar fi de ajuns, orașul deține și câteva muzee interesante, dintre care cel mai cunoscut (datorită în special celebrului retablu din Isenheim) este Unterlinden, al doilea cel mai vizitat muzeu de artă din Franța, după Luvru. În Colmar există însă și alte instituții de gen, unele dintre ele cu tematică inedită, cel puțin pentru mine, și cărora le voi consacra un review separat.

În fine, pentru a întregi imaginea unei urbe atentă la sănătatea dar și la propășirea spirituală a locuitorilor :), parcurile Champ de Mars și Château dʼeau au fost amenajate nu numai ca oaze de recreere, pline de peluze unde te poți trânti în voie pe un pled la picnic, ci și ca spații de culturalizare, căci aici sunt expuse sculpturi realizate de Frédéric Auguste Bartholdi. Dacă nu știați, aflați că faimosul autor al Statuii Libertății din New York s-a născut la Colmar.

Nu am idee dacă am reușit cu cele prezentate mai-sus să vă conving să vizitați Colmarul, însă mă simt datoare, în caz că veți ajunge acolo, să vă ofer câteva

Informații turistice utile

Despre modul cum se poate ajunge din România și experiența mea cu această deplasare v-am dat deja amănunte; e cazul să ne concentrăm acum pe transportul din interiorul orașului.

Vă spuneam că zona istorică este în mare parte pietonală, așa că dacă ați sperat să „vă parașutați” direct în centru cu un mijloc de locomoție, luați-vă adio! Pentru aceia care închiriază o mașină sau vin cu cea proprie există însă parcări în imediata vecinătate; le puteți găsi pe net, eu una n-am studiat problema, nefiind direct interesată.

De la gară până la locul de cazare noi am luat un taxi, pentru a nu târșâi roțile trolerelor pe piatra cubică din centru. Am plătit 7,10 euro, acesta fiind tariful minim perceput la deplasările cu taxiul în interiorul Colmarului, deși cursa noastră făcea mai puțin. Detaliile acestea le-am aflat de la șofer. Trebuie însă să vă previn să nu vă bazați prea tare pe taxiuri; se pare că noi am avut noroc găsind unul la gară, căci în oraș nu funcționează decât 7, care pot fi foarte solicitate.

La plecare, cunoscând configurația orașului, am apelat la o altă soluție, pe care v-o recomand din toată inima: se cheamă Navette „Coeur de Colmar” și este gratuită! E vorba de autobuze electrice care traversează centrul orașului și opresc în anumite locuri dacă le faci semn cu mâna - vezi P60. Circulă destul de des, din câte am observat, și reprezintă cel mai la îndemână și ieftin... mijloc de transport.

Noi ne-am urcat în apropierea casei „noastre”, aflată în buricul târgului, în Place de lʼAncienne Douane, și am coborât la Préfecture, la intersecția cu Avenue de la République, o stradă asfaltată și fără pericole, așadar, pentru bagaje, pe care am străbătut-o până la gară mergând pe jos (prin ploaie). Pe ea circulă și autobuze „normale”. Biletul pentru acestea costă 1,40 euro și e valabil timp de o oră, însă există și „carnets de billets” cu zece călătorii - 10,20 euro. Alte detalii găsiți aici: trace-colmar.fr.

Cea mai bună soluție de a cunoaște orașul în cazul în care nu îi puteți aloca decât puțin timp este însă Le Petit Train. Două variante coloristice, alb și verde, străbat centrul vechi al Colmarului pornind din capătul străzii Kléber, din fața parcului de lângă Musée Unterlinden. Noi l-am luat pe cel verde - Le Petit Train Vert colmarentrain.fr, din motive pe care vi le voi explica un pic mai încolo. Are plecări din jumătate în jumătate de oră, de la 9.30 la 18.30 de la Paște până pe 31 noiembrie, iar în restul anului de la 9.30 la 16, iar biletul costă 7 euro (3,50 euro pentru copii sub 12 ani). Circuitul durează 35-40 de minute și acoperă în cei 7 km parcurși mai toate obiectivele de interes turistic din oraș (după cum puteți vedea în P23 atașată), cu explicații audio în 16 limbi (nu și în română).

Trenul alb - Le Petit Train Blanc - circulă pe exact același traseu, tarifele fiind 7 euro pentru adulți, respectiv 5 euro pentru copii de 6-14 ani. Alte detalii găsiți pe petit-train-colmar.fr.

Vă spuneam că am luat trenulețul verde dintr-un motiv anume: am achiziționat Colmar City Pass - 32 euro, valabil 7 zile, citypass.tourisme-colmar.com. Cu acest card se beneficiază de 1) intrare gratuită la șase muzee (Unterlinden, Bartholdi, Village Hansi et son Musée, Musée du Jouet, Eglise des Dominicains și Musée dʼHistoire Naturelle et dʼEtnographie), din care noi le-am vizitat pe primele cinci; 2) o plimbare cu Petit Train Vert; 3) o mini-croazieră pe canalele Lauchului, denumită „Promenade en barque avec Sweet Narcisse”. Pe noi, stând în Colmar fix 7 zile, soluția ne-a avantajat: am calculat că dacă am fi plătit separat fiecare din aceste distracții, pe mine m-ar fi costat 44,70 euro, iar pe Adrian, care fiind senior (peste 65 de ani) are discounturi la unele muzee - 40,70 euro.

Cardul Colmar City Pass se poate cumpăra de la Musée Unterlinden, de la Village Hansi sau de la Office de Tourisme, situat în Place Unterlinden, vizavi de muzeu, deschis luni-sâmbătă de la 9-17 în perioada 2.01-31.03 și de la 9 la 18 din 1.04 până în 31.12; duminica 10-13. Recomand cu tărie o vizită la acest birou de turism, bine aprovizionat cu hărți și pliante și de unde puteți obține informații utile de la funcționarii extrem de amabili.

Cât despre croaziera cu Sweet Narcisse - barques-colmar.fr, îmbarcarea se face de pe cheu, în dreptul restaurantului Le Caveau Saint-Pierre. Bărcile circulă zilnic din martie până în octombrie, între orele 10-12 și 13.30-18.3, durata plimbării fiind de cca. 25 de minute iar costul biletului 6 euro, gratis pentru copii sub 10 ani. E o experiență plăcută dar nu nemaipomenită, după părerea mea... De notat că o altă companie cu bărcuțe operează pe canale, cu plecare din dreptul Podului St-Pierre, mai precis din fața restaurantului Krutenau. Mare atenție la aglomerație, este posibil ca în lunile de vară să fiți nevoiți să așteptați mult la coadă.

În fine, un ultim detaliu „de ordin informațional”: principalele mele surse de documentare în pregătirea sejurului au fost tourisme-colmar.com; tourisme-alsace.com, visitacity.com/en/colmar.

Și acum,

Câteva observații personale

■ Aglomerația. Sincer, nu m-am așteptat la așa puhoi de turiști. Ce-i drept, eram în vârf de sezon, dar chiar nu credeam să fim nevoiți să așteptăm să se elibereze o masă la restaurant ca să ne potolim și noi foamea ori să ne vină rândul să ne urcăm în barcă pentru plimbarea pe canale.

■ Chinezii. De o surpriză nemaipomenită am avut parte constatând că o bună parte dintre turiștii din Colmar erau asiatici. În timpul cursei făcute cu taxiul de la Eguisheim la Colmar, am intrat în vorbă cu șoferul, care ne-a lămurit parțial. Omul se văita că „les chinois” au invadat Alsacia. Măi să fie, ce i-o fi apucat pe chinezi? :-?? l-am întrebat noi. Se pare că acești cetățeni au venit inițial aici de peste mări și țări pentru a face comerț cu renumitele lor produse ieftine iar banii câștigați i-au investit mai întâi în stocuri, iar mai apoi în restaurante cu specific chinezesc. Pentru care, ne-a povestit șoferul cu năduf, nu folosesc decât ingrediente aduse din patria-mamă. Import-export profitabil în ambele direcții și banii ajung tot acolo la ei, în China. Treptat, au început să se intereseze și de vinuri, și cum China s-a deschis lumii și la acest capitol iar noii îmbogățiți asiatici au prins gustul licorilor fine franțuzești, afacerea a înflorit cu repeziciune și, mai nou, chinezii au pornit să cumpere podgorii... Poate că am fi fost tentați să nu dăm crezare taximetristului dacă nu am fi văzut în excursiile făcute pe Route des Vins dʼAlsace chinezi intrând și ieșind din clădiri cu nonșalanța omului care e la el acasă...

■ Prețurile. Am spus-o de mai multe ori (și mă repet, că nu am încotro): Franța e una dintre țările cele mai scumpe din Europa. În sejurul nostru de o săptămână noi am cheltuit, cu tot cu transport și cazare, cca. 1.650 de euro, adică exact atât cât aveam să „risipim” câteva săptămâni mai târziu pe cele 14 zile petrecute în Grecia. Pentru exemplificare: la restaurante berea la halbă de 500 ml e 6 euro, cea de 25 cl costă 3,50 euro; o cafea grand crème au lait e 3,40 euro; un păhărel de pastis 3 euro; un suc la sticlă de 33 cl 3,50 euro. Mă opresc deocamdată aici, voi scrie un review separat despre cârciumi și cafenele.

■ Vin și mâncare. Când l-am informat pe Adrian de intenția mea de a vizita Alsacia, a rostit un singur cuvânt - „Riesling” - și a dat din cap aprobator. ;) Iar odată ajunși acolo, a testat mai toate soiurile iar eu i-am ținut, ca niciodată, isonul. Excelente vinurile alsaciene, m-au uns pe suflet, cu toate că nu sunt băutoare, dar cu mâncarea nu m-am împăcat. E pentru prima oară când, în Franța, bucătăria locală nu mă atrage...

■ Magazinele și restaurantele. Colmarul geme de vinării, cafenele și buticuri șic, dar duce mare lipsă de magazine alimentare. Cum cazarea am avut-o într-o studio cu chicinetă, am apelat la unicul magazin din apropiere - un supermarket Casino cu produse de bază, dar pentru o aprovizionare mai serioasă am fost nevoiți să ne deplasăm până în zona Unterlinden la un Monoprix. Între ele, cale de cca. 1 km, nicio prăvălioară, nimic-nimicuța; dacă ți se face sete, n-ai de ales și trebuie să te așezi undeva la o terasă, dacă ți-e foame, la fel. O cale nu foarte subtilă (și urâtă) de a scoate cât mai mulți bani din buzunarele vizitatorilor! »:( În plus, nici restaurantele nu sunt, după opinia mea, prea numeroase; de neînțeles pentru un oraș atât de turistic! Noi n-am reușit să mâncăm de seară la cârciumă decât o dată, pentru că n-am avut chef să stăm să așteptăm să se elibereze o masă...

■ Orarele și grija față de om la francezi. Am citit undeva, nu mai țin minte unde, că instituțiile publice din Marea Britanie intervin numai atunci când comportamentul cuiva îi afectează negativ pe alții, în timp ce în Franța se vrea cu tot dinadinsul ca cetățeanul să nu-și facă rău sie însuși. :D Bună remarcă! În sprijinul ei aduc problema orarelor la restaurante: în majoritate, acestea închid după prânz pentru odihna angajaților, redeschid spre seară, după care închid la ora ora 22! Nici vorbă să poți sta să-ți savurezi masa în tihnă, la 21.30 chelnerii încep deja să debaraseze... Colac peste pupăză, până și cele două supermarketuri le-am găsit închise duminica. Înțeleg că localnicii merg la hypermarketurile de la marginea orașului pentru cumpărături care să le ajungă pe o săptămână, dar vizitatorii cu ce au greșit? Ca să fiu mai clară: reglementările de genul programului de lucru nu sunt lăsate la cheremul patronilor, ci sunt decise la nivel statal, regional sau local. Instituțiile care hotărăsc programul magazinelor și restaurantelor „iubesc” turiștii dar mai mult le pasă de cetățenii lor, nu vor să-i epuizeze cu prea multe ore de muncă, un punct de vedere aparent corect dar pentru care, cred eu, Franța, o țară unde stângismul a rămas la putere, indiferent de orientarea politică a guvernanților, va plăti cândva, pierzându-și din turiști. Ah, era să uit, iată încă o povestioară edificatoare: în seara de marți, când așteptam spectacolul folcloric din Place de lʼAncienne Douane învârtindu-ne pe acolo și admirând costumele participanților deja sosiți, vedem cum niște indivizi se reped să strângă instalațiile de sonorizare. Ce să fie, ce să fie? Evident, am întrebat și ni s-a răspuns că la meteo se anunțase că va veni „un grand orage”, așa că spectacolul se anulează. Măi, stai așa, că nici măcar n-a început să plouă! Nu, dar nu putem risca să se îmbolnăvească oamenii noștri când se va abate furtuna asupra lor... De prisos, probabil, să adaug că ploaia a pornit să cadă abia noaptea, când a și tunat de câteva ori. Fără alte comentarii.

■ Franco-germanii. Așa cum vă spuneam în debutul reviewului, am fost curioasă să văd la fața locului cum se împacă francezii cu germanii. Și am văzut că totul pare OK, cel puțin eu așa am perceput. Alsacienii sunt crescuți bilingv iar cei mai mulți vizitatori străini sunt germani. Noi ne-am înțeles cu localnicii în franceză, dar am văzut că în zona turistică se vorbește și englezește. Cât despre felul de a fi al alsacienilor, combinația franco-germană a dat naștere unui hibrid pe care nu l-am agreat prea tare. Am avut parte de experiențe neplăcute cu doamna care s-a ocupat de cazarea noastră: la plecare, când trebuia să ne ia cheile și să ne returneze banii (200 de euro) lăsați drept garanție, s-a repezit să cerceteze amănunțit garsoniera de parcă se așteptase să furăm argintăria...»:( Iar când stai tu, biet turist, la o terasă, se face ora 2 după-amiaza și chelnerul strânge tacâmurile de la alte mese și îți aruncă priviri pline de subînțelesuri, cum poți să te simți bine? Adevărat, eram într-o țară supercivilizată, unde copilul e învățat de mic să spună „Bonjour, bonsoir și merci”, dar atunci când lucrezi în industria ospitalității nu strică să adaugi un zâmbet și două-trei vorbe bune, că nu te costă nimic. În schimb, nu pot să nu remarc promptitudinea cu care am fost serviți peste tot, venită însă mai degrabă, în opinia mea, din goana după profit: mereu am avut impresia că se mișcau iute pentru a scăpa mai repede de noi și a face loc altor consumatori aducători de bani. Ajunsesem să duc dorul lentorii din Provence, felului molcom, aproape nepăsător la orice și oricine, în care provensalii își duc viața. Eficiența e o treabă bună, dar în cantități prea mari dăunează... Zic și eu!

În încheiere, câteva vorbe despre

Programul nostru

Cum și la dus și la întors cursele erau programate după-amiaza, practic nu am avut la dispoziție decât șase zile, pe care le-am împărțit frățește astfel: 3 zile pentru Colmar; 2 zile pentru satele de pe Drumul vinului alsacian (una pentru Eguisheim, una pentru Ribeauvillé și Riquewihr); o zi pentru Strasbourg.

Despre orașul care ne-a găzduit, ca și despre celelalte localități vizitate voi povesti în reviewurile următoare. Acesta nu este decât primul episod din serialul Colmar-Alsacia!

Până atunci, Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 4915 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI