ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.08.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
AUG-2017
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Colmar, orașul cel mai alsacian din Alsacia

TIPĂREȘTE URM de aici

În această vară am realizat o excursie în Europa împreună cu o familie din Pitești vizitând puțin Alsacia, puțin Franche-Comté și mai mult Elveția. Am locuit în Franța și de aici cu mașina colegilor de călătorie am reușit să vedem mai multe orașe printre care și orașul Colmar. Am folosit în documentare site-urile tourisme-colmar.com/fr/pr ... te/plan-du-site și colmar.ingenie.fr/documen ... ANCOLMAR-FR.pdf.

Aceste site-uri sunt așa de complete încât m-am întrebat dacă mai are rost să scriu un review. Am hotărât totuși să scriu pentru cei ce nu au timp să caute prin mai multe surse, pentru a comunica cele aflate când Am Fost Acolo, fie din pliantele obiectivelor, fie din cele aflate în timpul vizitelor și pentru câteva impresii personale.

Colmar are circa 70.000 de locuitori fiind al treilea oraș alsacian ca populație, în apropiere de Germania și Elveția, între Munții Vosges și Fluviul Rin, Strasbourg și Mulhouse, situat la o altitudine de maxim 200 de metri.

Este un oraș deosebit, un oraș curat și deși eram într-o zi de luni era foarte aglomerat. M-a impresionat arhitectura lui, străzile pietonale mai mici sau mai mari, piațetele, casele frumoase și vechi restaurate foarte bine, vitrinele magazinelor care te îmbiau să le treci pragul, restaurantele și terasele, florile de tot felul, micile canale cu apă, fântânile și nu în ultimul rând statuile celui mai cunoscut reprezentant al Colmarului, sculptorului Frédéric Auguste Bartholdi (1834-1904) cel ce a realizat arhicunoscuta Statuie a Libertății din New York. Plimbându-te prin orașul vechi parcă intri în istoria mai nouă dar mai ales mai veche a acestuia, din secolul 20 până în Evul Mediu.

Centrul de Informare Turistică este vizavi de Muzeul Unterlinden din Piața cu același nume. Sunt foarte multe pliante, am luat harta cu circuitul turistic care pleacă de aici. Sunt multe posibilități de a vedea centrul istoric al orașului, cu trenulețul, cu trăsura, cu barca pentru "Mica Veneție" sau pe jos, așa cum am procedat și noi.

Am să prezint obiectivele văzute chiar în ordinea lor de pe circuitul propus de centrul de turism. Țin să precizez că obiectivele sunt foarte apropiate unele de altele cu mici excepții, este o adevărată plăcere să te plimbi prin centrul istoric și să admiri casele tradiționale alsaciene cu pereți încadrați de lemn sau cu ferestre oriel. Cât timp să ai!? ...

Casa Capetelor construită în 1609 este atribuită arhitectului Albert Schmidt, cel ce a mai realizat încă două. Casa, o clădire frumoasă a Renașterii germane, își datorează numele de la 106 capete grotești sau măști care împodobesc o fațadă bogată pe care se află o fereastră oriel pe trei etaje. Frontonul clădirii decorate cu suluri și aripioare, am mai văzut astfel de case, este acoperit de o statuie a unui Dogar Alsacian, realizată de Bartholdi. Imediat se merge la alt obiectiv de neratat.

Biserica Dominicanilor se află în Piața cu același nume. Se intră prin lateral și are taxă de intrare de 1,5 euro. Este cunoscută mai ales prin renumitul ansamblu cu tabloul intitulat Fecioara în grădina cu trandafiri a lui Martin Schongauer (1445 – 1491), renumit pictor și gravor alsacian a cărui statuie realizată de același Bartholdi se află la Muzeul Unterlinden, dar să nu anticipez. Biserica a fost începută în 1283 și terminată în prima jumătate a secolului al XIV-lea. Mai târziu prin instalarea unui decor baroc s-a rupt austeritatea bisericii. În această piață sunt foarte multe terase, mici patiserii, mici magazine, dar oare unde nu sunt?!... De aici se merge imediat în Piața Catedralei.

Catedrala Sfântul Martin și Colegiul este o lucrare majoră a arhitecturii gotice din Alsacia. Din altar există posibilitatea de a intra într-o serie de capele gotice, o caracteristică unică în bisericile din Alsacia. Biserica este împodobită cu vitralii deosebite. Nu am reușit să o pozez în totalitate oricât de mult m-am străduit. În apropiere sunt alte trei case vechi de neratat.

Casa Adolf a fost construită în jurul anului 1350 și este considerată una dintre cele mai vechi din Colmar. Aceasta își datorează numele familiei Adolph, care în secolul al XIX-lea, a făcut ferestrele gotice. Deschiderile pentru ferestrele de la etajul întâi sunt de la sfârșitul secolului al XIV-lea, ferestre arcuite sparte, este influența artei religioase asupra arhitecturii urbane.

Casa Vechea Gardă a fost transformată în 1575 în scopuri laice. Deasupra unui osuar boltit, clădirea a găzduit un corp de gardă la parter și camere la etaj. Loggia, care s-a realizat între 1577-1582, cu forma sa mult decorată, este considerată o bijuterie pe Rinul superior. Loggia a fost apoi folosită ca un forum de către judecători când anunțau condamnările. Se trece puțin pe Strada Vânzătorilor pentru a poza case deosebite frumos ornate și tarabe cu suveniruri și la nici 100 de metri mergând pe indicatoare se ajunge la o altă frumoasă casă.

Casa Pfister a fost construită în 1537. În ciuda caracteristicilor sale medievale, acesta este primul exemplu de arhitectură renascentistă din Colmar. Cu fereastră oriel pe două etaje pe colț, o galerie din lemn, foișor octogonal si picturile pe zid care reprezintă scene biblice și laice, a devenit unul dintre simbolurile vechiului Colmar.

De aici se poate vizita Casa memorială Frédéric Auguste Bartholdi, aflată foarte aproape. Noi am intrat doar în curtea muzeului pentru a admira și poza o altă lucrare a acestui artist iconic intitulată Marele Sprijin al Lumii. În camere repartizate pe trei niveluri sunt prezentate modele ale monumentelor ridicate în mai multe orașe. Un loc aparte este rezervat pentru capodoperele lui Bartholdi, Statuia Libertății din New York și Leul din Belfort pe care l-am văzut în realitate în altă zi. Se pot vizita apartamentele cu mobilierul de familie și amintiri personale ale artistului. Orar: 10:00 – 12:00 și 14:00 – 18:00, marți închis, cost 5,5 euro, 3,5 euro pentru seniori, peste 65 de ani. Am continuat plimbarea spre un alt punct important, Vechea Vamă, loc de intrare într-un cartier vechi al orașului, Cartierul Tăbăcarilor.

Koïfhus sau Vechea Vamă a ocupat un loc strategic la confluența dintre Grande Rue și Rue des Marchands, două dintre drumurile principale din cadrul orașului medieval. Începută din anul 1433 construirea actualei clădiri a fost finalizată în 1480. Două clădiri adiacente au fost adăugate în secolul al XVI-lea. Koïfhus este cea mai veche clădire publică locală. Acum este folosită pentru multe evenimente și activități publice. Cum se trece printr-un culoar se ajunge în Piața Vechii Vămi unde se află cunoscuta Fântâna Schwendi, care este acoperită de o statuie de bronz reprezentând pe Lazarus Schwendi (1522-1583) realizată tot de Bartholdi. Fiind în slujba împăratului Maximilian al II-lea, el a luptat împotriva turcilor în Ungaria, de unde a adus struguri Tokay. Bartholdi a fost inspirat de legenda lui și i-a pus statuii în mâna dreaptă o viță de vie.

În zonă este o altă casă, Casa cu arcade, realizată în 1606, tot de Albert Schmidt și construită în stil renascentist german, clădirea are trei etaje și este mărginită la fiecare capăt printr-o formă spiralată și un oriel pe colț, este deosebită, mare, cu greu am putut să o pozez.

M-am întors iar la fântâna Schwendi pentru a vizita Cartierul Tăbăcarilor, se poate merge pe două străzi paralele, este format din case înalte, cu laturi de lemn și parțial din lemn, unele datând din sec. XVII și XVIII. Aceste clădiri adăposteau o dată familiile tăbăcarilor care locuiau acolo, dar și locul unde lucrau și aveau la ultimul etaj zona de uscare a pieilor, de regulă cu aerisire.

Se merge mai departe, se trece de Piața Acoperită și se intră într-o zonă deosebită numită Cheiul Peștelui, las pozele să vorbească mai bine decât mine. Mi-am adus aminte văzând acest loc de un alt loc minunat de lângă Seul, din Gapyeong, numit "Mica Franță", cred că acesta a fost sursa de inspirație o coreenilor. vezi impresii. Am mers pe chei, pe alei paralele cu el și am ajuns la podul Turenne ce este în continuarea străzii Turenne de unde se merge în “Mica Veneție”. La următorul pod, Podul Pierre se poate face un tur de 30 de minute cu barca, cost 6 euro de persoană. Recomand aceast tur ca fiind ceva special pentru Colmar. Nu m-am documentat de acasă prea mult și am ratat această ocazie.

Am continuat plimbarea după ce am trecut podul Pierre ajungând imediat în Piața celor 6 Brânzeturi pentru a vedea Fântâna Roesselmann realizată de același Bartholdi, așezată pe un postament din piatră albă ornat cu patru pești. Din acest loc pe strada Saint Jean am mers foarte aproape să văd o altă casă veche, Casa Cavalerilor Sf. Ioan. Are o arhitectură care amintește de palatele venețiene, cu galeriile sale cu arcade pe două etaje, acoperită de o balustradă de piatră, care face legătura între două clădiri. A fost făcută în 1608 de același arhitect Albert Schmidt.

Imediat am văzut un mic parc cu bănci unde se afla o altă statuie, Monumentul Pfeffel, scriitor de factură iluministă germană, născut în Colmar. Am plecat mergând mai mult la Parcul Champ de Mars pentru a vedea Fântâna Bruat cu statuia amiralului Bruat realizată de același Bartholdi. În continuarea parcului se află Piața Rapp cu Statuia generalului Rapp de același Bartholdi. Se trece printr-o mică piațetă numită Hansi cu bustul acestuia și pe mici străduțe se revine iar în Piața Dominicanilor. De aici am intrat în Muzeul Hansi unde la parter erau diferite suveniruri, nu l-am vizitat. Hansi cu numele real Jean-Jacques Waltz (1873-1951) a fost un artist francez de origine alsaciană, un desenator, caricaturist și scriitor acid renumit.

În drumul nostru am oprit să cumpărăm diferite amintiri și, ca de obicei, un magnet. În timp ce priveam exponatele din aceste magazine printre care multe berze, văzusem berze pictate și pe multe case, i-am povestit însoțitorului meu despre legătura dintre Alsacia și barza devenită unul din simbolurile ei, despre legendele germane păstrate aici. O poveste spune că un cuib de berze construit pe acoperișul unei case este un semn de prosperitate, o alta învață viitoarele mămici să pună câteva bucăţele de zahăr pe pervazul ferestrei şi să aştepte ca o barză să le ciugule. Barza va răsplăti acest gest aducându-le în cioc un copil. Pentru vechii germani barza era simbolul renașterii, probabil datorită menţionărilor biblice care spun că în momentul crucificării și agoniei lui Iisus Hristos o barză a descris cercuri largi deasupra lui.

Am intrat și într-o patiserie de unde am cumpărat tarte, foarte bune în jur de 4 euro fiecare. Fiind sume sub 10 euro nu s-a putut folosi cardul. Se putea mânca la restaurant meniul zilei între 13 -15 euro de persoană.

Ne-am întors de unde am plecat, la Piața Muzeului Underlinden pentru a vizita Muzeul Underlinden pe care l-am văzut în circa 2 ore, timp insuficient și despre care aș dori dacă voi mai avea timp să scriu într-un review separat...

Am vizitat un oraș minunat, cu case ce păreau de turtă dulce, parcă nu era adevărat, un oraș deosebit, un oraș curat, plin de viață pe care îl recomand tuturor celor ce vor ajunge acolo...

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 18.08.17 13:18:55
Validat / Publicat: 18.08.17 14:43:40
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA. A mai fost în/la: Côte d'Azur, Marseille, Avignon, Orange, Aix-en-Provence, Paris, Versailles, etc

VIZUALIZĂRI: 4416 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Colmar, Muzeul Unterlinden, zona nouă, în stânga la parter se vede Centrul de Informare Turistică
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 64400 PMA (din 48 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

webmaster
[18.08.17 15:06:50]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

mprofeanuAUTOR REVIEW
[18.08.17 15:12:10]
»

@webmaster: Mulțumesc frumos!

elviramvio
[18.08.17 16:08:22]
»

@mprofeanu:

Foarte frumos si interesant articol. Si sa nu te indoiesti daca merita sa scrii sau nu, tu ai articole minunate pe care, daca le citesti nu doar ca lectura obisnuita pe AFA dar pentru un eventual drum in zonele descrise de tine, faci multa economie de timp si nu numai, sunt adevarate ghiduri de elita.

Vacante multe si reusite!

mprofeanuAUTOR REVIEW
[18.08.17 18:31:32]
»

@elviramvio: Mulțumesc mult pentru aprecieri și cuvintele frumoase!

Vacanțe cât mai multe și cât mai frumoase!

Iar îmi amintesc de Luna ta și de o vizită acolo!

webmaster
[18.08.17 18:49:39]
»

Articolul a fost desemenea selectat ca fiind „de interes editorial crescut” (interes crescut din pdv al politicii saitului!)

— e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

mirmicu
[18.08.17 20:12:23]
»

O minunăție de review!

Cât despre fotografii... extraordinare!!!

crismis
[18.08.17 20:52:24]
»

@mprofeanu: Su-perb!

"Și acolo vreau să mă duc! " P62 ("îmbrățișarea") si P76 (cea făcută din mașină) sunt magnifice! Îmi plac foarte mult fotografiile care surprind frânturi de viață! Soțul meu reușește asta deseori, eu sunt mai reticentă în a poza oamenii.

mprofeanuAUTOR REVIEW
[19.08.17 11:38:50]
»

@mirmicu: Mulțumesc frumos pentru vizită și pentru ecou!

mprofeanuAUTOR REVIEW
[19.08.17 11:49:11]
»

@crismis: Mulțumesc frumos pentru vizită și ecou!

La anumite obiective am încercat să le pozez pentru că mi-au plăcut și am vrut să le păstrez pentru aducere aminte.

Despre poza cu îmbrățișarea îmi aduc aminte perfect, cred că am pozat locul de vreo 3 ori. Tânărul a văzut și chiar i-a plăcut că am reușit să-i prind în poză, mi-a zâmbit.

Despre poza realizată din mașină m-am mirat și eu cum am reușit pentru că aparatul meu focalizează mai greu. Mi-am adus aminte de pozele făcute din trenul de mare viteză la peste 300 km pe oră...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu
[20.08.17 13:20:00]
»

@mprofeanu: Ok, poate ai dreptate, exista si ghiduri care spun tot ce trebuie sa stii despre o zona sau alta, insa farmecul pe care il au acest gen de articole si poze este clar deasupra ghidurilor pentru ca au si simtire si asta ne place, normal, sunt si o sinteza a celor de vazut. Si nu cred ca ai gasit in vreun ghid o poza cu imbratisare, poza pe care din cate constati au remarcat-o toti.

Mi-a placut mult de tot articolul, astfel incat spun, felicitari, votat cu mare drag.

mprofeanuAUTOR REVIEW
[21.08.17 10:30:03]
»

@mishu: Mulțumesc frumos pentru vizită și pentru ecou!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, elviramvio, mirmicu, mishu, mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Colmar:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.088415145874023 sec
    ecranul dvs: 1 x 1