ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.11.2012
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 17.04.11
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
AUG-2011
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 14

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Colmar – o bjuterie a Alsaciei

Ilustrație video-muzicală
Printemps Alsace - -


TIPĂREȘTE

Situat în câmpia Alsaciei, lângă Germania şi Elveţia, cuibărit la poalele munţilor Vosgi, între Strasbourg şi Mulhuse, se găseşte oraşul Colmar – capitala vinurilor alsaciene şi locul natal al sculptorului Auguste Bartholdi.

Colmar încadrat în categoria “Ville d’Art et d’ Histoire”, foarte bine restaurat şi întreţinut, având o vastă zonă pietonală şi semipietonală, atrage în fiecare an aproximativ 3,5 miloane de vizitatori din întreaga lume.

Am dorit să vizităm şi noi acest loc magic, aşa că, având cazarea în Scheidegg, am organizat într-o zi de duminică excursia. Chiar dacă distanţa Scheidegg – Colmar este destul de mare (240Km, 3 ore şi ½), asta nu ne-a împiedicat să pornim la drum. Un drum lung dar frumos, am trecut munţii Pădurea Neagră, un loc pitoresc oferit de natură omului, am trecut fluviul Rin ce poartă cu el poveşti, fabule şi poezii, am intrat în Franţa una din cele mai vizitate ţări din lume şi în sfârşit oraşul Colmar sau Mica Veneţie.

Chiar dacă cercetările arheologice au scos la iveală faptul că zona a fost locuită încă din Neolitic, abia în sec. al IX-lea Colmarul numit Columbaria apare în textele istorice. În sec al XIII-lea oraşul Colmar este ridicat la rang de municipalitate, afirmându-se ca centru artistic şi religios. Fiind disputat de-a lungul istoriei de Franţa şi Gremania, ca de altfel toată Alsacia, Colmarul prezintă astăzi un melanj plăcut franco-german în arhitectură, artă şi gastronomie.

Plimbare prin oraş

Am descoperit oraşul cu micul tren alb “Le petit train Blanc”, într-un circuit plăcut de aproximativ 40 minute. Trenul se ia din faţa Bibliotecii Municipale, biletul este 6 euro / adult şi 4 euro / copil între 6 – 14 ani. Aşezaţi comod, cu aparatele foto pregătite, căştile pe urechi, parcurgem traseul admirând oraşul, parcă eram într-un film cu un decor jucăuş, colorat si înflorat.

Dar adevărata prietenie, am legat-o în momentul în care am pornit la pas pe străduţele pitoreşti, înguste, pavate cu piatră cubică. O astfel de plimbare îţi permite să descoperi că şi cele mai simple case tradiţionale sunt veritabile monumente. Cu plăcere am descoperit că orasul Colmar este un oraş bogat în istorie, tradiţii, cu străduţe fermecătoare, monumente, canale şi case împodobite cu flori.

Locuri de interes

Piaţa vechii vămi – Kiofusplatz - în centrul căreia se găseşte o fântână octogonală din piatră, cu o coloană în centru pe care este montată statuia din bronz a baronului Lazare de Swendi, senior de Holandsberg, opera lui Auguste Bartholdi.

Vechea vamă – Koifhus – inima vieţii economice şi politice din Colmar în Evul Mediu.

Casa Pfister – construită în 1537, este o casă cu două etaje, balcoane din lemn şi turn octogonal ce atrage atenţia prin pictura exterioară cu teme biblice. Casa este monument din 1927.

Casa Capetelor - La Maison des Tetes – construită în 1609 are drept caracteristică prezenţa a 106 elemente decorative: cariatide şi capete cu diverse feţe groteşti. O sculptură, realizată de Auguste Bartholdi, se află pe frontonul clădirii.

Biserica Colegială Saint-Martin – o adevărată operă de artă construită în stil gotic. Lucrările au început în 1240 şi s-au desfăşurat pe parcursul mai multor ani, în mai multe etape.

Mica Veneţie – La Petit Venise – colţul pitoresc al oraşului Colmar cu frumoase case colorate, cu obloane din lemn şi ferestre împodobite cu flori, păstrează atmosfera de altădată. Aceste case sunt caracteristice pentru sec XVI –XVII cu parterul din piatră şi etajele din lemn aparent. Mica Veneţie se intinde de-a lungul râului La Lauch pe care plutesc alene bărci, spre bucuria multor turişti. Canale frumoase sunt amenajate şi pe doi mici afluenţi al râului La Lauch: Sinnbach şi Gerberbach.

În Colmar se pot vizita patru muzee: Muzeul Unterlinden, Muzeul Bartholdi, Muzeul de Istorie Naturală şi Etnografie, Muzeul Jucăriilor şi Trenuleţelor.

Personalitatea marcanta a orasului este sculptorul Auguste Bartholdi.

Bartholdi s-a născut la 2 august 1834 în Colmar şi a murit la 3 octombrie 1904 la Paris şi este autorul „Statuii Libertăţii” din New York. Colmar se mândreşte cu statuile sale ce împodobesc cladiri şi parcuri. Muzeul Bartholdy este găzduit de casa natală a sculptorului şi a fost inaugurat în 1922 de văduva sculptorului, adăpostind studii şi proiecte ale lucrărilor sale.

Interesant şi elegant este grupul statuar din curtea interioară realizat în 1902 şi care reprezintă trei personaje alegorice – Munca, Patriotismul şi Justiţia –susţinând globul terestru.

Colmar ne-a fermecat cu atmosfera lui de poveste şi sunt convinsă că am acordat prea puţin timp acestei poveşti.


[fb]
---
Trimis de doina_c24 in 03.11.12 19:05:16
Validat / Publicat: 03.11.12 20:30:29
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6173 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (doina_c24); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Una din frumoasele pieţe ale oraşului.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 21350 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

Admin
[03.11.12 19:24:41]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

webmaster13
[03.11.12 21:35:12]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

doina_c24AUTOR REVIEW
[03.11.12 22:56:17]
»

@webmaster13: Va multumesc, ati facut o alegere mai mult decat inspirata. C'est super!

@admin: Multumesc!

Diaura*
[04.11.12 13:34:21]
»

Incantator! Fotografiile sunt o completare perfecta a povestii tale.

doina_c24AUTOR REVIEW
[04.11.12 15:21:31]
»

@Diaura: Multumesc pentru aprecieri!

O duminica frumoasa in continuare!

gettutza
[16.11.12 13:15:09]
»

@doina_c24: Am auzit prima data de Colmar citind un top al celor mai frumoase orașe din Europa mai putin cunoscute. Colmar era printre primele, mai erau: Saint Malo, Chartes, Carcasonne, Albi (Franța), Skradin (Croația), Ronda și Cadiz (Spania), Coimbra (Portugalia), Riva del Garda, Malcesino, Orvieto (Italia).

Poza 10 este superb.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Diaura*, doina_c24, gettutza
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Colmar:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.040413856506348 sec
    ecranul dvs: 1 x 1