GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vacanta la Cervia si Cesenatico
Ce vacanta minunata! Da, clar, a fost o vacanta minunata, in ciuda vremii care n-a fost foarte generoasa in primele zile. Am aterizat in Bologna pe ploaie si asa a tinut-o vreo 3 zile. Aici am ramas 2 zile, 2 zile de ploaie intensa. Dar atunci cand am ajuns la mare, a mai curs oleaca, dar apoi ne-a lasat.
Fiindca copilul mi-a zis hotarat ca i-ar placea sa-l sustinem in prima lui competitie Ironman, Cervia, 2024 (e adevarat ca nu mi-a picat bine cand mi-a zis ca trece la un alt nivel, abia ma obisnuisem cu triathloanele), iata-ne ajunsi si aici.
Am avut cazare in Cesenatico (n-o sa povestesc aici), iar pentru a ajunge la Cervia, in fiecare zi aveam parte de un antrenament pentru un semi-semi... -maraton (erau 4.5 Km de parcurs intre cele 2 statiuni). N-am ajuns la Rimini, deci nu pot face o comparatie, dar cred ca cele 2 (Cervia si Cesenatico) ar putea fi alternative mai linistite a celebrei statiuni.
Cele 2 orase statiuni pomenite sunt verzi, curate, cochete, linistite - o incantare. Bine, Cervia fierbea de exaltare, de adrenalina; peste tot erau omuleti cu bicicletele, alergand sau inotand intr-o mare nu tocmai prietenoasa. Un asa de mare eveniment, clar a atras mii de sportivi de toate varstele, oameni cu povesti de viata impresionante. Faceti un exercitiu de imaginatie si va inchipuiti o persoana, un tanar cu dizabilitati, purtat pe umeri spre apa unde a inotat 4 KM la fel ca ceilalti, apoi a schimbat cu o bicicleta speciala si a 'pedalat' (cu bratele) 183 KM, la fel ca ceilalti, iar la urma nu s-a lasat pana n-a dovedit si cei 40 de km de alergat, evident in scaun cu rotile.
Revin la povestea initiala; marea, cum va spuneam, foarte agitata; nu mi-as fi inchipuit ca poate aduce atatea la mal, arbori imensi, namol de s-au format adevarate dune, scoici, pesti; nici dupa 3 zile nu reusisera sa curete intreg litoralul intre cele 2 statiuni; s-au concentrat sa curete rapid in zona concursului, dar era mult de lucru.
Atat Cervia, cat si Cesenatico sunt strabatute de canale care adapostesc ambarcatiuni cu vele, cele din Cesenatico erau chiar foarte frumos colorate; sau cum ar zice fiica-mea, instagramabile. In Cesenatico am vizitat si un mic muzeu al marinei, chiar dragut. In privinta mancarii, sunt multe variante.
Preturi, de la 6 euro o piadina gustoasa care-ti tinea de foame vreo cateva ore, o pizza de 10 euro, paste - in jur de 12 euro; pana la un platou imens cu specialitati de peste si fructe de mare, de 2 persoane, din care ne-am saturat 3 adulti infometati (asta a fost 45 de euro).
Singura bulina, hai nu chiar neagra, putin gri, am dat-o pentru transport, defapt pentru lipsa mijloacelor de transport. As recomanda sa inchiriati o masina, o tricicleta electrica, ori o bicicleta. Autobuzele sunt scumpe la vedere; sunt in general dimineata si seara, cand merg/vin copiii la/de la scoala din Cesenatico.
in concluzie, daca alegeti sa mergeti pe litoralul italian, puteti lua in considerare si cele 2 statiuni, Cervia si Cesenatico. Mie mi-au placut. Poate ca si prin prisma evenimentului deosebit de care am avut parte.
Trimis de lumit06 in 27.09.24 11:18:51
- A fost prima sa vizită/vacanță în ITALIA
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (lumit06); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bun revenit pe site, cu impresii
-
Mutat, la reorganizare, în rubrica 'Descoperă zona Cervia-Cesenatico, RIMINI' (deja existentă pe sait)
[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)