ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.09.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Tulcea
ÎNSCRIS: 06.01.14
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
SEP-2020
DURATA: 7 zile
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Zakinthos (floarea levantului), o superba destinatie pentru toti

TIPĂREȘTE URM de aici

Am plecat spre Zakinthos cu oarece retineri din cauza situatiei actuale existente in Romania si peste tot in lume. Se stie doar ca acest nenorocit de virus covid 19 a provocat destule victime si panica destul ca sa-ti piara cheful sa mai pleci in calatorii.

Aveam excursia arvunita din octombrie -noiembrie anul trecut si am fost foarte dezamagita in primavara cand vedeam ca sansele sa mai plec in Zakinthos se reduceau simtitor pe zi ce trece. Intai am primit comunicarea pe mail ca se suspenda plecarea din 9 iunie cum o stabilisem initial. Mi s-a oferit un vaucer de valoarea excursiei pe care initial l-am refuzat pentru ca nu mi se oferea o alternativa la acelasi pret decat in 22 septembrie ceea ce nu imi convenea deloc pentru ca stiam ca in perioada aia e pustiu si vremea instabila. Apoi am acceptat sa schimb Laganasul - hotel Esperia 3* cu Tsililvi - hotel Daisy 2* dar pe 8.09.2020. Am acceptat pentru ca mi s-a parut mai pe gustul meu statiunea iar hotelul nu parea atat de rau. In final nu am stat la nici unul deoarece erau inchise ca si altele de altfel, dar asta e o alta poveste.

Dupa un zbor ok, in conditii de siguranta covid, am ajuns in ziua de 8.09 dupa pranz in Argassi la hotel Locanda despre care va voi scrie numai de bine in reviewul urmator (in final tot raul a fost spre bine).

Din capul locului am hotarat ca nu vom lua excursiile agentiei ci vom inchiria o masina si excursiile le vom achizitioana din alte parti. Deja avusesem experiente de genul asta anul trecut si a fost ok. Am hotarat ca prima zi sa o dedicam odihnei la hotel mai ales ca aveam incluse in pret sezlonguri gratuite, plaja proprie, hotel la malul marii si 2 piscine. Marea se vedea superb din balconul camerei cu valurele mici si abia ne astepta. Am lenevit la soare, apoi eu am iesit la plimbare pe aleea principala sa vad preturile si sa caut centre de inchiriat masini.

Argassi e o statiune micuta cu o strada principala lunga de-a lungul careia se gasec taverne, baruri, chioscuri cu suveniruri, supermarketuri, centre inchiriat excursii sau scutere, auto etc (cam tot ce ai avea nevoie). Ma bucuram in sinea mea ca nu eram in Laganas (desi il alesesem initial) ca acolo erau cluburi dupa cluburi dupa cum am observat ulterior intr-o excursie si cum am presupus si eu dupa ce am studiat mai pe indelete ce am ales. Preturile mi s-au parut in Argassi mai mici ca in insula Skiathos. A doua zi am gasit o masina de inchiriat si am pornit cum era de asteptat spre orasul Zante ca doar era la vreo 6 km de noi. Portul cochet cu vreo 2 cheiuri de feriboturi, cu o bisericuta draguta pe mal si o gramada de barci care mai de care mai frumoase.

Noi am pornit pe una din strazile pietonale din interiorul orasului sa ne cautam verighete de argint pentru ca doream sa mergem dupa amiaza pe insula Cameo sa reinoim juramintele de casatorie dupa 25 de ani. Greu am gasit un model grecesc dar in final am reusit. Ce m-a impresionat au fost stradutele care, desi erau pietruite, nu prezentau denivelari si mergeai ca pe astfalt pe ele.

Dupa amiaza am plecat spre Agios Sostis. Am trecut pe podetul din lemne si franghii pana la insula Cameo si apoi am trecut pe partea cealalta dar de data asta contra sumei de 5 euro/ persoana nu iti mai era oferita o bautura ci 2 brelocuri cu poza ta si a partenerului. Cand am ajuns pe partea cu mica plaja am ramas surprinsa de culoarea apei si limpezimea ei. Nu era multa lume ceea ce a fost bine pentru noi ca am reusit sa facem niste poze fara pre multa lume in cadru. Am poposit un pic si pe insula bucurandu-ne de o briza placuta in conditiile in care erau 32 de grade celsius. Am hotarat sa mergem in alta zi la insula Marathonisi deoarece nu eram imbracati corespunzator pentru plaja.

Seara cand am ajuns la hotel briza se cam intetise si marea care fusese linistita pana atunci incepea sa faca valuri micute. Dupa ce am servit cina la unui din restaurantele din Argassi am facut baie in mare la lumina lunii, ne-am odihnit pe sezlongurile de la hotel si ne-am relaxat privind valurile. Abia atunci am constatat ce bine e sa ai hotelul la malul marii (pana atunci nu am avut cazari la malul marii decat iarna sau in extrasezon cand oricum nu intram in apa). E asa placut sa stai cu un pahar de vin la lumina lunii si sa privesti valurile care se sparg de tarm.

Pe data de 10.09 am hotarat sa vedem partea de est a insulei si ca sa nu devina prea obositor am ales doar cateva repere. Plajele sunt toate deosebite una de alta dar am hotarat sa vedem intai plaja Alykes care a fost plaja preferata a sotului meu deoarece avea valuri inspumate si plaja de nisip lata. La ora 10 plaja era fara prea multi oameni, multi abia atunci ieseu din vilutele lor de pe malul marii si serveau micul dejun. Noi am parcat in zona de nord a plajei unde era loc berechet de parcat masina langa plaja.

După baie si plaja am luat-o apoi pe serpentine de unde ne mai opream sa mai fotografiem cate un peisaj. Am oprit la taverna de deasupra plajei Xigia, sotul meu nu a coborat, dar eu am coborat si am facut si o baie acolo. Erau valuri destul de puternice si a fost mai greu sa ies din apa, mai ales ca trebuia sa am grija sa fiu mai distantata de ceilalti pentru ca erau cam multi. Peisaj superb fotografiat de sus de desupra plajei. Se zice ca apa de aici are proprietati tamaduitoare si e un pic sulfuroasa.

Am ajuns la Agios Nicolas de unde am dorit sa achizitionam excusia la Navagio dar spre deosebire de agentii din statiunea noastra care ne spuneau ca se poate merge oricand la Navagio, aici au fost cinstiti si ne-au zis ca conform prognozei, joi si vineri nu o sa putem cobora pe plaja din cauza valurilor si nu are rost sa platim pentru nimic (adica am fi vazut Navagio de la distanta) si cine vinde acesta excursie acum nu e prea corect fata de turisti. Ne-a propus ziua de sambata pentru croaziera.

Am plecat mai departe si ne-am oprit la capul Potamitis de unde multi faceau scufundari. Apa avea o culoare superba acolo si era acolo o moara si o bisericuta. Din pacate deja era foarte cald si nu am zabovit prea mult pentru ca vroiam sa vedem Navagio de la balcon. Am trecut pe langa o fabricuta de ulei de unde am luat si noi cateva sticlute si in final am ajuns la punctul de vizualizare. Acolo am stat la o coada de o ora ca sa fac niste poze pe care nu stiu cum sa le pun, ca in prin plan apar niste sticle aruncate de niste nesimtiti si nici nu puteai macar sa le iei de acolo. Nu mai puteai sa te duci sa faci poze in alta parte ca era blocat. Privelistea si culoarea marii au fost in schimb ceva ireal. Intradevar plaja era goala si nu acostase nici un vapor pe plaja.

Seara ne-am petrecut-o la restaurantul Frog Green unde am servit niste portii mari de mancare si bere la pretul total de 27 euro/2 persoane.

Ziua de 11.09 am rezervat-o insulei Marathonisi si snokerling pe plaja respectiva Am achizitionat excursia din portul Sostis la pret de 15 euro/persoana care ar fi inclus observarea testoaselor caretta -caretta si pesterile Keri. In realitate nu am fost la pesterile Keri dar am vazut alte pesteri de pe insula Marathonisi unde am intrat sub niste cavitati destul de mari. Unii faceau si baie acolo si cred ca era superb. Noi am avut in barca una cu sot, copil cu carut cu tot care a blocat total partea din spate a barcii si nu aveai cum sa te misti. Mai mult, s-a incarcat la maxim capacitatea barcii.

Insula este deosebita in sensul ca are o intrare lina desi cu pietricele marunte. In schimb am avut ce vedea in timp ce faceam snokerling (pesti si mai marisori si mai mici de diverse forme culori si dimensiuni). Am stat pe insula cat am vrut si apoi am sunat conducatorul care a venit sa ne ia.

Seara am dorit sa vedem iar Zante orasul si am ajuns in partea centrala a lui cu tavernele si barurile pe aleea pietonala unde am servit o inghetata delicioasa.

Sambata am plecat din nou spre Agio Nicolas cu o oprire scurta pentru o baie la Makris Beach (plaja cu pietricele dar foarte retrasa) de unde am plecat in croaziera. Am ajuns la plaja Navagio si mi s-a parut incredibila ca si cand am vazut-o de sus numai ca acum avea alta culoare. Ne-am balacit o perioada (cam o ora) si am plecat spre Blues caves. Nu am intrat in pesteri ca vaporul era destul de mare, in schimb am oprit imediat dupa si am facut baie si scufundari. O multime de pesti erau acolo dar simteam si putina adrenalina ca nu vedeam fundul marii. Am aflat apoi ca acolo marea avea 8 m adancime. A fost super croaziera mai ales ca era un grup de polonezi care au cerut prelungirea perioadei de stationare pentru inot si nu ne-am nimerit nici cu babaciuni ca la Skiathos, nici cu familii cu copii mici. Ma enerveaza sa merg intr-o croaziera si doar sa stau sa privesc si sa fac poze doar ca majoritatea nu vor sa oprim sa facem baie, iar ca sa inchiriez barca numai pentru noi ma costa minim 80 euro pentru amandoi.

Duminica am rezervat-o plentru vizitarea zonei de sud a insulei. Am pornit de dimineata si am facut prima oprire la porto Azzuro, unde mie mi-a placut cel mai mult ca avea o zona cu sezlonguri pe gazon sub niste copaci care faceau umbra si un bar cu muzica in surdina. Intr-o parte a plajei avea o terasa cu selonguri gratuite (probabil trebuia sa faci consumatie), Aici a trebuit sa ma dezinfectez chiar daca numai treceam pe terasa catre plaja. Mai era si plaja cu nisip si sezlonguri pentru cei care nu doreau sa stea pe gazon. Gazonul era bine intretinut.

Dupa acesta oprire ne-am dus direct la plaja Geracas unde am vazut cele mai multe cuiburi pentru ouale de testoase, apa calda, intrare lina cu nisip, potrivita pentru copii, dar al naibii de cald, nici o briza acolo. Nu am putut zabovi prea mult, ne-am deplasat imediat pe coasta de est la Porto Roma (plaja ingusta cu pietris, poate sigura care nu mi-a placut) si in final plaja Banana si nu am dat gres. Acolo aveam briza, nisip, valuri micute, intrare ok nu mergeam foarte mult pana la adanc, dusuri, cabine schimb si o zona imeeensa de cearceafuri sau pleduri. Desi era ora mai spre amiaza aproape 13, nu am simtit zabuseala de la Geracas. Suuper plaja asta. Nu am ajuns la Dafni beach ca stiam ca traseul e unul anevoios mai ales pentru masinuta noastra mica si cu garda jos.

Am mancat de pranz in Vassilikos la Coffee House, gasita la recomandari pe google unde am servit masa intr-o atmosfera autentic greceasca ce a inclus 2 salate diferite, frape cu inghetata, apa din partea casei si paine cu cate 2 pachetele de unt, bere si o placinta cu mere crema si inghetata la pretul total de 23 euro.

Seara in Argassi am descoperit un bar cu cocteiluri ce cuprindea vreo 6 pagini fata verso de cocteluri la preturi de 5-6 euro cocteilul. Nici nu stiam ce sa aleg de acolo la cate combinatii erau.

Ultima zi de inchiriere masina, luni, am vizitat zona din varful dealului Bochali unde am servit o cafea delicioasa la terasa cu vedere la orasul Zakinthos, unde era cocotata o bisericuta cocheta si am ascultat un pic din slujba de duminica. Am plecat sa vedem in final si plaja Kalamaki, o plaja lata si luuunga cu nisip fin si intrare foarte lina pentru copii. Cam plictisitor acolo ca era doar o sigura terasa mai spre strada. E drept ca am vizitat doar partea din capat al plajei nu cea dinspre Laganas. E ok plaja pentru leneveala.

Si iata ca a venit si ziua plecarii de marti unde am mancat de pranz la taverna Gusto o musaca mare si foarte buna, o recomand chiar, sotul ca de obicei salata si bere iar prajitura din partea casei, totul la pret de 16 euro.

A fost superb in vacanta, nu m-am gandit ca insula asta ar pute fi atat de variata cu atat de multe de vazut. Nu-imi pare rau ca am cheltuit bani, stress si energia cu testul covid, cu codul qr, cumparat imprimanta pentru a imprima documentele (o vom folosi si cu alte ocazii), etc. A meritat pe deplin efortul.

Recomand insula, noi inca nu am vazut partea de vest despre care am auzit ca e spectaculoasa cu apusul de la Kampi, Porto Vromi sau Porto Limnionas care am auzit ca e superb.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

cadrul natural deosebit, taverne convenabile la pret, cazari ok


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

locuri deosebite ca peisaj dar si shoping in Zakinthos

## end review sc

[fb]
---
Trimis de aurora56 in 22.09.20 00:24:18
Validat / Publicat: 22.09.20 06:06:25
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: thassos, skiathos

VIZUALIZĂRI: 27282 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (aurora56); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 rasarit de soare pe care il vedeam in fiecare dimineata de pe plaja de la hotel
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30800 PMA (din 33 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

crismisPHONE
[22.09.20 09:39:36]
»

Superbă vacanță! Să vă fie de bine și felicitări pentru aniversare! Mulți ani minunați împreună! ????

aurora56PHONEAUTOR REVIEW
[22.09.20 10:19:06]
»

@crismis:  multumim frumos! Da, a fost neașteptat de frumos, nu m-am gândit cand am achiziționat acesta vacanta ca va fi pe gustul meu. Am luat la vremea respectivă acest pachet datorită unui raport calitate pret bun,   desi vroiam in Corfu. Acum ma gandesc ca nici nu puteam sa fac o alegere mai buna având în vedere că în Corfu sunt putine plaje cu nisip si noi nu prea ne împăca bine cu papucii aia de inot. Cadrul natural a fost excelent pentru acest eveniment.

Dana2008
[22.09.20 13:00:27]
»

@aurora56:  Minunat! Felicitari!

La multi ani impreuna!

Sanatate! Numai bine! ​​

silvia tudoran
[22.09.20 19:27:08]
»

Alegerea a fost inspirata - este unul dintre locurile care mi-au rămas în suflet.

Am retrăit experientele noastre pe insula și mi-a placut mult descrirea.

Multi ani sanatosi!

Votat​​​

krisstinna
[22.09.20 19:27:41]
»

@aurora56:  Mulți ani fericiți împreună!

Cu drag am citit despre vacanța voastră, tot din Zakynthos am luat și noi verighete din argint, din Zante, de la biserică, scrie ceva in greacă pe ele, omul de la ​magazinul din biserică n-a știut să ne traducă, cică e in greaca veche

Pentru mine, Zakynthos are cele mai frumoase culori din ceea ce-am văzut până acum în Grecia, iar dacă vrei un apus memorabil, închiriați o mașină, cumpărați o sticlă cu vin și mergeți la Cap Keri să stați pe baloți de paie, eu n-am văzut ceva mai spectaculos - vezi impresii, niciodată-n viață.

Felicitări!

mishu
[22.09.20 19:47:10]
»

@aurora56:  Sa incep intai cu felicitarile pentru aniversare, la cat mai multe si la fel de frumoase, daca nu chiar si mai frumoase.

La fel de frumos si articolul tau iar pozele minunate. Mie mi-a intamplat de multe ori ca atunci cand nu prea am asteptari sa iasa mai bine decat speram, asa ca a fost cu atat mai bine cu cat s-a ivit si situatia de anul acesta.

Si in incheiere, un SB acordat cu mare drag. ​​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
aurora56PHONEAUTOR REVIEW
[22.09.20 21:45:36]
»

@Dana2008:  multumesc! Da, nu m-am gândit că o să iasă asa de bine.

aurora56PHONEAUTOR REVIEW
[22.09.20 21:49:34]
»

A fost superb, mi-a rămas o parte din suflet acolo in Zakinthos împreună cu regretul că nu am vazut si apusul de soare.

adrianaglogoPHONE
[23.09.20 14:00:10]
»

@aurora56:  Ce mi-a placut ideea cu verighetele! Va doresc sa cautati altele si peste 25 ani, de aur. Iar peste alti 25 ati incurcat-o, ca trebuie sa fie din platina!

Michi
[23.09.20 20:27:12]
»

@aurora56:  O dată împlineşte omul 25 de ani de căsătorie. Aţi lăsat în urmă un drum lung şi poate greu când aţi vrut să faceţi şi aia, şi aia, aveţi în faţă un drum mai lin în care puteţi trăi şi pentru voi. Cred că sunt una din puţinele persoane care n-au văzut Zakintos, -noi nu le-am avut cu marea ci cu muntele şi pietroaiele- dar reviewul tău liniştit, parcurgând zile line de concediu mă face să regret. Cât despre poze, în special P04, P17, P20 sunt superbe şi redau perfect atmosfera de vacanţă

PS. Roagă web-ul să-ţi întoarcă pozele din pag.2

aurora56PHONEAUTOR REVIEW
[23.09.20 21:11:27]
»

@adrianaglogo:  ideea de a cumpara verighetele din Zakinthos mi-a venit cu o zi înainte de plecare. Trebuia să le cumpărăm in iulie si nu s-a potrivit nimic din magazinele din Tulcea iar pe internet eram cam sceptică sa comand si cu cateva zile inainte de a pleca, soțul meu era cam dezamăgit ca nu ne-am gasit verighete (el si -a dorit model grecesc dar eu am degetele subtiri si asta a fost o problema). Peste 25 de ani, cine stie... Momentul juramintelor a fost emoționant pentru amândoi , chiar dacă a fost fara martori.

gregorio
[19.05.24 23:50:48]
»

Felicitari pentru tot!

Întrebare: cum ați procedat cu închirierea mașinii?

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianaglogo, aurora56, crismis, gregorio, Michi, mishu, silvia tudoran
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Zakynthos:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.089231967926025 sec
    ecranul dvs: 1 x 1