Durmitor - o gură de rai pe-un picior de plai

TIPĂREȘTE

Dupa multe impresii citite despre Muntenegru ne-am hotarat sa petrecem 5 nopti pe taramuri muntenegrene, 2 nopti la munte si 3 la mare. Am plecat joi dimineata la 10.00 pe ruta Rm. Valcea - Tg. Jiu - Dobreta Turnu Severin - Negotin - Zajecar - Kraljevo - Novi Pazar, in total 600 Km, si am ajuns seara pe la 19.00 in Novi Pazar. Citisem undeva de aceasta ruta ca este una spectaculoasa care urmareste firul Dunarii, dar sincer nu as recomanda-o. Plecand de la vama din Drobeta Turnu Severin in care am stat aprox 1 ora, un sfert de ora la romani, trei sferturi la sarbi, drumul este unul simplu, prin camp sau prin sate uitate de lume. De la Zajecar la Kraljevo si Novi Pazar drumul seamana cu Valea Oltului mai lata si pe care toti circula cu viteza mai mare. La Novi Pazar am decis sa innoptam si a doua zi am rezervat-o traseului spectaculos prin canionul Tarei si Parcul National Durmitor.

Dupa ce am servit micul dejun am plecat din Novi Pazar - Spiljani (vama) -Rozaje-Bijelo Polje- Mojkovac. La vama nu am intampinat nici un fel de probleme, la intrarea in Muntenegru vamesul mi s-a parut ca a zis ceva de plata dar am ridicat nevinovata din umeri si mi-a facut semn sa plec, zis si facut (aici oare trebuiau platiti 10 Eur???), si odata ajunsi la Mojkovac am urmarit indicatorul de Parcul National Durmitor. Jumatate din acest parc face parte din 1980 din patrimoniul Unesco. Tot aici se afla si Zabljak, cel mai inalt oras din balcani, care este totodata si statiune de ski. De la intrarea in Durmitor muntii inalti incep sa dezvaluie privirii peisaje spectaculoase, iar canionul parca sapa la baza muntilor si se adanceste pe masura ce inaintam pe traseu. Drumul este foarte bun, cu foarte multe treceri prin tunel, uneori drumul serpuieste pe langa malul abrupt al raului si se infinge in inima muntilor, care parca se pavalesc peste noi. Totul este cuprins de o liniste deplina, intrerupta doar de glasurile copiilor care coboara la tot pasul din masina uimiti de frumusetea locurilor.

Din ce am retinut in Durmitor se gasesc peste 20 de varfuri montane ce ating peste 2300m, dintre care cel mai inalt este varful Bobotov Kuk (aprox. 2500m). Canionul raului Tara este al doilea din lume ca marime dupa Marele Canion din Arizona, si cel mai mare din Europa, cu o adancime de aprox. 1300m, renumit pentru actvitatile de rafting. Raul Tara parcurge prin canion aprox. 80Km si ajunge dupa inca 60de Km in Bosnia si Hertegovina, unde se varsa in raul Drina. Marimea acestui canion a devenit realitate atunci cand am ajuns pe podul Durdevica, pod ce impresioneaza prin arhitectura si lungime (peste 350m). Podul a fost realizat de arhitectul Mijat Troianovic si in timpul bataliei de la Sutjeska din 1943 a fost bombardat de sarbi pentru a impiedica inaintarea trupelor inamice, dar a fost refacut imediat dupa razboi.

Dupa ce ne-am plimbat de la un capat la celalalt al podului si am facut o multime de poze, dupa ce am admirat de la inaltime o barca in plin rafting in canion, dupa ce am cumparat un borcan de dulceata cu seminte de dovleac, smochine, alune, nuci si altele (ce a costat 3,5 Eur si pe care l-am dat gata pana la masina), am pornit pe drumul ce duce la Zabljak, drum ce parca atinge varfurile brazilor de pe marginea drumului. Statiunea de ski este micuta, o statiune in devenire, in care se construieste de zor (in timpul razboiului toate cladirile au fost arse din temelie), bine semnalizata, cu supermarket, baruri si restaurante micute si cochete, cu pensiuni la tot pasul.

Aici aveam pesiune rezervata, iar gazda ne-a dat mesaj ca este la rafting si mai intarzie vreo 2 ore. Asa ca am pornit la plimbare cu masina inspre lacul Crno Jezero, un lac glaciar, situat la peste 1400m, numit lacul negru datorita padurilor care il inconjoara. Urmariti indicatorul Crno Jezero si nu aveti cum sa-l ratati. Am lasat masina in parcare pentru care am platit 2 euro si inca o taxa de intrare in drumul pietonal ce duce lac, de 2 euro pe persoana, copiii gratis. Dupa 1 Km de mers pe jos (se pot inchiria si biciclete) am ajuns la lacul negru, in oglinda caruia se priveau varfurile semete ale muntilor. Spre surprinderea noastra desi eram la o altitudine mare, jumatate din turisti faceau baie (majoritatea rusi). Unii se plimbau cu barca pe lac, iar restul se odihneau pe bancutele frumos amenajate pe marginea lacului. Stiam ca in spatele lacului negru mai este unul mic si dupa cateva minute de argumentat am reusit sa-mi conving familia sa facem o plimbare pe malul lacului. Cararea este usoara dar aveti ceva de mers, iar pe ultima portiune drumeagul intra in padure si apoi coboara pe malul lacului mic. Aici se incumeta sa ajunga mai putini turisti, asa ca linistea este desavarsita iar privelistea te lasa mut. Noi am popsit aici vreo 30 minute, timp in care m-am relaxat total: m-am intins pe pietrele de pe marginea lacului iar razele soarelui si briza vantului ce adia usor parca ma invaluiau si ma purtau pe crestele muntilor... senzatii unice... si copiii priveau lacul fara sa scoata vreun cuvant sau fara sa se joace... iar sotul ne privea fascinat (mai rar atat liniste si cumintenie la noi in familie :) P).

Ne-am intors pe aceeasi carare si apoi cu masina am mers in centrul orasului, la biroul de informatii unde am rugat-o pe doamna de acolo sa ne recomande un restaurant unde puteam sa mancam. De la biroul de informatii am luat--o pe prima strada la stanga si dupa 5 min de mers pe jos undeva pe partea dreapta am gasit restaurantul OldWolf. Preturi faine si mancare buna, il recomand oricui, mai ales friptura Nyegusi si friptura Durmitor. Seara ne-am intalnit cu gazda care ne astepta la pensiune, domnul Zarko, care ne-a dat o sumedenie de informatii pretioase despre traseul pe care aveam sa-l parcurgem urmatoarea zi.

Incepea week-end-ul asa ca de dimineata am plecat fara sa mancam la OldWolf (deschidea la 10.00) pe traseul Zabjlak-Trsa-Pluzine, un drum gen Transfagarasanul nostru, aprox. 50 Km, mult mai spectaculos, foarte ingust, abia pot trece doua masini simultan, astfaltat si fara nici un fel de parapeti de protectie. Gazda ne avertizase asupra faptului ca sunt foarte multe curbe si sa nu avem probleme cu copiii, dar nici vorba de asa ceva, mai ales datorita faptului ca se merge foarte incet si am facut o gramada de opriri (multe in mijlocul drumului) pentru a imortaliza peisajele superbe. Cred ca oricui ii place muntele nu trebuie sa rateze acest traseu. Parca in ton cu numele de Durmitor, muntii parca se odihnesc linistiti si isi dezvaluie toate secretele celor care se incumeta sa urce pe aici. Altitudinea maxima a drumului este de 1900m, iar varful cel mai inalt are peste 2500m. Pe traseu am intalnit cateva stane, cu teren de fotbal si de baschet :) P) si gradini intregi de varza si alte legume. Oricum traseul este semnalizat corect, dar nu pentru masina, ci pentru biciclete.

Dupa ce se ajunge in Trsa, drumul coteste brusc la dreapta (trebuie urmarite indicatoarele) si incepe sa coboare destul de brusc in timp ce undeva jos de tot se iveste lacul Pivska, de un verde transparent, ce isi intinde apele printre poalele Alpilor Dinarici. De acolo de sus privelistea este ametitoare, iar marginea drumului se uneste parca cu abisul ce se casca deasupra lacului… pe aici am lasat copiii in masina si am coborat doar noi pentru a face poze.

Drumul este la fel de stramt, dar cu asfalt nou, si de abia pe aceasta portiune ne-am intalnit cu turisti straini care urcau (cred pe acelasi traseu uimitor) pentru a ajunge la Zabljak. La tot pasul muntenegrenii au sapat in munte tunel dupa tunel, ai curba la 180 de grade chiar in interiorul tunelului, neiluminate si necimentate, dar spectaculoase… si tot de pe aceasta parte cu lacul am zarit un pod destul de lung care parca imparte lacul in doua, pe care ulterior am si trecut in directia noastra spre Pluzine.

Traseul a continuat pe drum normal, lat pana la Pluzine si apoi spre Niksic, undeva in apropiere am si luat micul dejun. Dupa Niksic am urcat la manastirea Ostrog. Drumul din aceasta directie este destul de rau, in sensul ca nici asfaltul nu mai este asfalt, ingust, destul de circulat (era sambata), cu ceva parapeti in unele locuri, in altele lipseau cu desavarsire. Se merge destul de mult eu as zice mai mult de 10 Km, peisajul a fost frumos, dar incarcat de fum… pe versantul de vizavi iesea fum din padure, care parca se aseza in vazduh (am vazut la televizor ca Muntenegru, Serbia si Bosnia au avut probleme cu incendiile de padure). Ultimii Km au fost cu drum refacut, mult mai bun si acesta duce pana aproape sus de tot, intr-o parcare, care nu costa nimic. Dupa ce am urcat inca vreo 3 serii de trepte am ajuns in curtea manastirii, plina de turisti. De fapt sunt doua manastiri: cea veche, in care n-ai voie sa pozezi sau sa filmezi, undeva pe scari in sus, in care n-am intrat deoarece era coada mare la poarta si cea nou construita, cea comerciala as zice eu, unde poti cumpara tot felul de maruntisuri. Am facut cateva poze, am cumparat cateva lumanari si fiecaruia fata de la casa dadea cadou din partea manastririi o sticluta cu mir si una mai mare cu aghiazma…. Atmosfera era una plina de praf, intrucat se lucreaza de zor la pavarea curtii interioare, de fum de la incendii si de murmurul turistilor… sincer nu m-a incantat prea tare…

La intoarcere am vazut la baza manastirilor unde sunt tarabele un indicator cu Podgorica New road si am intrebat cativa soferi de autocare daca este in regula drumul si daca ajung in capitala. Din tot ce vorbeau n-am inteles decat OK si Podgorica :) P) … hai sa incercam si acest drum ca in rest le-am facut pe toate. Drumul este intr-adevar nou, destul de lat, dar plin de curbe si penti, viteza maxima 60 Km/h, dar macar am scapat de partea pe unde am urcat. Pe ultima „suta de metri” asfaltul se termina, urmeaza ba drum rau, ba pietris, ba statie de sortare, ba multe masini de cara… deci se lucreaza de zor dar nu e gata tot asfaltat.

Cam atat pentru prima parte a traseului nostru prin Muntenegru, intrucat au urmat cateva zile la mare si apoi drumul de intoarcere.

---

VIZUALIZĂRI: 6265 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI